27,702 matches
-
femei, să fie cât mai mic, mă interesează ce sex avea Madame Butterfly, chiar țin morțiș să aflu dacă dinozaurii aveau sânge rece sau cald și dacă poți să ghicești ce boli va avea omul după culorile pe care le preferă, nu știu cum apar vulcanii noroioși, trebuie să-mi complez cunoștințele în privința fulgerelor medulare... - ...și te îmbraci nepotrivit, provocator, neacademic. - Ooo, provocator? Să nu-mi spui că-i trezesc omului fantasme, că se perpelește visându-mă? Și asta de unde-a mai scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
am nevoie... Terminasem de rupt toate scobitorile și de sfâșiat șervețelele. Ana s-a îndreptat spre ușă. - Voievoade... Taică-meu chiar a crezut și crede în comunism! Înțelegi? Ha-ha-ha, ăsta a intrat din convingere... din convingere, mă, în ’68 îl prefera pe Troțki... Era mândru de carnetul lui, îl scotea din buzunarul de la piept și-l arăta la lume, acum noi facem istoria, zicea, s-a bucurat când l-au pus șef de organizație... Două bucurii a avut în anul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
șapte degete. Și dacă i-ar fi pictat pe toți șpanchii, cocoșați și cu urechi verzi, cu nasul în mijlocul burții? Chiar dacă ar fi amestecat total aiurea culorile? Cine știe dacă n-ar fi creat un stil. Până la urmă, aș fi preferat să cumpăr un tablou kitsch semnat Adolf H., cu zorzoane sub semnătură și înflorituri, sau să mă duc să vizitez o expoziție de pictură cu vaci cu ugere hăhăhă de mari și căpițe de fân rotunjite ca un coc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
deosebit, l-am pictat acum un an. M-am izolat și am avut viziunea. Abia când viziunea a pus stăpânire pe mine am început să pictez... Nu l-aș vinde, ar merita să-l dau vreunui colecționar, chiar aș fi preferat să ți-l dăruiesc, dar n-am bani... E o compoziție la care țin... eram ca-n transă când l-am pictat... Scoate hârtia și-mi arată un carton pe care parcă și-a curățat cineva pensoanele. Câteva dungi, pete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
răsărit, cobora pe plajă și se străduia, exersînd mai bine de două ore, să-și mențină brațul În formă prin aruncarea harponului la vreo treizeci de metri, spre a-l Îngropa pînă la mîner Într-o moviliță de nisip. Alteori, prefera să-i pîndească printre stînci pe rechinii prea Încrezători, ai căror dinți avea să-i folosească mai tîrziu ca lame de ras sau vîrfuri de săgeată, cu ajutorul cărora prindea alți pești mai mici. Îl incita această luptă cu rechinii, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și poate că tocmai această renunțare la sine și această absolută supunere l-au calmat pe Oberlus, care, văzînd că nu Întîmpină nici un fel de Împotrivire la fapta sa, păru să constante inutilitatea faptei sale, se liniști pe dată și preferară să se Îndepărteze, șontîc-șontîc, pe plajă. O primă analiză nepătimașă a situației sale Îl Încredință pe Iguana Oberlus că nu putea Înfrunta lumea și nici nu avea cum să năzuiască la a o Înfrînge dezarmat și singur, părăsit În mijlocul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Lassa tresări terorizat. - Scriu. - Știi să scrii? se miră Iguana. - Dacă n-aș ști, n-aș scrie, veni răspunsul logic. Eu țineam jurnalul de bord pe vapor. - Asta o face Întodeauna căpitanul... Căpitanii sînt cei care știu să scrie. - Căpitanul prefera să o fac eu, pentru că scriam mai frumos decît el... - Ăsta e jurnalul de bord? - Nu. E propriul meu jurnal... L-am găsit printre lucrurile norvegianului, iar Sebastián l-a scos pe mal... CÎteva pagini s-au udat, dar e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o abandonă curînd, Înțelegînd că, probabil, nu avea să găsească, printre multele-i personaje, nici unul care să-i semene. Era o carte care vorbea prea mult de Dumnezeu, Dumnezeul pe care Îl adorau cei pe care el Îi renegase, și prefera să-și facă o idee clară despre cum era alcătuită lumea, din care nu cunoștea decît cîteva porturi, coaste și imensitatea oceanelor sale. Se concentră așadar asupra a două volume de geografie, „cărțile-pilot”, asupra unei istorii groase care făcea referire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
bătrînul fu cel care se neliniști cu-adevărat. Oare nu știi ce sînt luminile de poziție ale unui vapor? Oberlus nu răspunse, conștient de faptul că interlocutorul lui trecea printr-unul din frecventele momente de criză și că avea să prefere să amuțească de-a binelea dacă băga de seamă că tema Îl interesa prea tare. De aceea păstră tăcerea; comentă ceva neinteresant despre ridicolele evoluții ale unei perechi de pelicani cu picioare albastre, care de mai bine de trei ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
din nou În „monstru”, „fiu al lui Scaraoțchi”, cu care puțini acceptau - sau riscau - să schimbe vreo vorbă. CÎnd nu vîna, Își petrecea zilele În aer liber, la prova, chiar În ploaia torențială sau În soarele cel mai arzător, și prefera să doarmă sub cerul liber, făcut ghem pe vreo saltea de paie, pe fundul celei mai mari baleniere, fără să ocupe aproape niciodată hamacul de pe puntea-platformă a marinarilor, unde nu cobora de obicei decît atunci cînd se Întețea vremea rea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dintru bun Început nărăvaș și tăcut, și era ceva În felul lui de a privi și a primi ordinele care Îl făcu pe Oberlus să priceapă că În curînd avea să-i dea motive să-l „pedepsească”. În pofida siguranței sale, preferă să aștepte ca portughezul să-i ofere motive Întemeiate pentru a face dreptate, fiindcă dorea ca oamenii lui să se teamă, știind, din experiența căpătată la bordul multor vapoare, că o asemenea teamă trebuia să se bazeze mereu pe convingerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să se Îndepărteze nici o clipă de coastă, pînă cînd dădu peste trunchiul unui cactus gros, lîngă care se odihnea o pașnică iguană de pămînt, ce nu făcu nici un gest văzîndu-l și se lăsă prinsă fără să se Împotrivească. Ar fi preferat să-i sucească gîtul În tăcere, dar nu avea destulă forță nici măcar pentru asta și preferă să-i spargă capul cu securea de piatră. O mîncă așa, crudă și aproape zbătîndu-se, Învingîndu-și sila și dînd voie sîngelui să-i curgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
care se odihnea o pașnică iguană de pămînt, ce nu făcu nici un gest văzîndu-l și se lăsă prinsă fără să se Împotrivească. Ar fi preferat să-i sucească gîtul În tăcere, dar nu avea destulă forță nici măcar pentru asta și preferă să-i spargă capul cu securea de piatră. O mîncă așa, crudă și aproape zbătîndu-se, Învingîndu-și sila și dînd voie sîngelui să-i curgă pe față și pe gît, căci era pe deplin convins că, dacă nu-și recăpăta puterile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Peștera aceea imensă era lumea ei, și de fapt nici măcar Întreaga peșteră, ci numai partea la care ajungea lanțul ei, și, cu toate că din cînd În cînd devenea pe deplin conștientă de nivelul la care se coborîse prin consimțita ei degradare, prefera să Îndepărteze din minte asemenea gînduri, refuzînd să le accepte. La cei douăzeci și șase de ani ai ei, Carmen de Ibarra - care niciodată nu fusese stupidă, deși comportamentul ei te făcea să te gîndești de multe ori la asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
-l ura și Îl respingea uneori, dar pe care În același timp Îl dorea și de care avea nevoie cu o dorință bolnăvicioasă? Ambivalența sau profunda complexitate a sentimentelor ei o deconcertau și poate, Într-un inconștient gest de autoapărare, prefera să nu se gîndească la nimic și să trăiască acele zile ca și sum ar fi fost vorba despre un vis lung, din care În orice clipă ar fi trebuit să se trezească. Iguana, pe de altă parte, În pofida faptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
care Îl repeta, ca pe un tic nervos, de sute de ori pe zi. Toți dorim să provocăm o anumită reacție la cei din jur, și atunci cînd nu reușim să-i facem să ne iubească sau să ne admire, preferăm orice alt sentiment indiferenței. - Eu aș fi preferat indiferența lor, spuse Oberlus cu absolută convingere. Nu mi-ar fi păsat să trec prin viață fără ca cineva să mă bage În seamă. - Asta nu-i adevărat, Îl contrazise ea. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de sute de ori pe zi. Toți dorim să provocăm o anumită reacție la cei din jur, și atunci cînd nu reușim să-i facem să ne iubească sau să ne admire, preferăm orice alt sentiment indiferenței. - Eu aș fi preferat indiferența lor, spuse Oberlus cu absolută convingere. Nu mi-ar fi păsat să trec prin viață fără ca cineva să mă bage În seamă. - Asta nu-i adevărat, Îl contrazise ea. Nimeni nu vrea să treacă prin viață fără să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
impresia că ți-ar displăcea dacă ar fi un copil normal. Te-ai simți trădat. Nu de mine, pentru că asta ar fi imposibil, ci de el. În fond, Îți dorești cu ardoare să fie mîndru de puterea tatălui său, să prefere să semene cu el, chiar dacă asta l-ar costa viața În clipa În care s-ar naște... - Ești nebună. - Nu... Știu bine că nu sînt... Și mai știu și că În fond ești ca toți ceilalți: un egoist și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu Paris...? De ce trebuia Penelopa să rămînă acasă, În vreme ce soțul ei Încerca să i-o Înapoieze pe Elena unui moșneag zaharisit? Odiseea asta care-ți place atît de mult nu e altceva decît o poveste stupidă scrisă de bărbați care preferau să se ucidă Între ei decît să facă dragoste cu nevestele lor - zîmbi, disprețuitoare. Și bagă bine la cap că grecii ăia erau cu toții pe jumătate femei... El o privi cu mirare: - Ce vrei să spui? - Exact ce-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
liniștite, care să pună capăt acelei suferințe. Era liniștitor să se știe eliberată pentru todeauna de prezența acelui abominabil chip al bestiei. Era reconfortant să-și imagineze mînia și umilința lui cînd avea să priceapă că ea - ca toți ceilalți - preferase să moară decît să mai suporte În continuare să-l vadă. - Adio, monstrule, adio! PÎnă și coasa morții mi-e mai dragă decît tine și prefer tovărășia ei veșnică decît să mai suport o singură zi alături de tine... Adio, Iguano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
imagineze mînia și umilința lui cînd avea să priceapă că ea - ca toți ceilalți - preferase să moară decît să mai suporte În continuare să-l vadă. - Adio, monstrule, adio! PÎnă și coasa morții mi-e mai dragă decît tine și prefer tovărășia ei veșnică decît să mai suport o singură zi alături de tine... Adio, Iguano... Adio, fiară blestemată... Adio, adorat călău care ai știut cîndva să trezești În mine un vulcan pe care nimeni, niciodată, nu-l va mai stinge. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nu-și putu stăpîni rîsul la auzul acestor cuvinte, deși Îl dureau teribil buzele acoperite de coji uscate: - Călugăriță! exclamă el. Ar fi cel mai rău lucru care i s-ar putea Întîmpla Bisericii, de la Nero Încoace... Călugăriță! Fecioara ar prefera să scufunde vaporul decît să ne vadă ei. I-ai cere duhovnicului tău ca, În loc de penitență, să te biciuiască și să ți-o tragă pe urmă pe la spate. Dar ea nu părea să-l asculte sau, dacă o făcuse, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nu poți scoate un sunet anume fără să-ți folosești buzele, înlocuiește-l cu un sunet asemănător, zice logopeda; de pildă, folosește sunetul th în loc de sunetul f. Contextul în care-l vei folosi te va ajuta să fii înțeles. — Aș prefera să fiu la Shethfield, zice logopeda. atunci du-te la Shethfield, scriu eu. — Nu, zice, repetă. Gâtul mi-e mereu zgâriat și uscat, chiar și după un milion de lichide băute toată ziua prin pai. Țesutul cicatrizat e zbârcit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
du-te la Shethfield, scriu eu. — Nu, zice, repetă. Gâtul mi-e mereu zgâriat și uscat, chiar și după un milion de lichide băute toată ziua prin pai. Țesutul cicatrizat e zbârcit și neted în jurul limbii nevătămate. Logopeda zice: — Aș prefera să fiu la Shethfield. Eu zic: — Salghrew jfwoiew fjfowi sdkifj. Nu, nu așa, zice logopeda. N-o faci cum trebuie. Eu zic: — Solfjf gjoie ddd oslidjf? Ea zice: — Nu, nici așa nu e bine. Se uită la ceasul de la mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
talentului?) reuși să atingă și acel nivel de viclenie absolut necesar în orice făcea sau spunea un om aparținînd Serviciului. Mihai Mihail nu muta și nu avansa pe nimeni dintre aceia care obțineau rezultate deosebite în locul în care se aflau. Prefera să le mărească lefurile, iar dacă nu, să le adauge din "fondul invizibil" sume bunicele spre compensație, decît să-i scoată din zeama lor, urcîndu-i pe trepte ierarhice unde multă vreme s-ar fi comportat ca pe vechiul post, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]