5,549 matches
-
Roxelana. Ia cu măria ta pe pruncul nostru Gingir, ca să se bucure și el de călătorie și să-ți fie inima blândă când vei ajunge acolo. Gingir iubește pe Mustafa ca pe-un Dumnezeu. —Bine, a încuviințat sultanul. Pregătește-ți pruncul. Îl iau cu mine, ca să se bucure de priveliștile împărăției noastre ca de niște jucării ce nu vor fi niciodată ale lui. —Vai... a suspinat doamna Roxelana. —Mângâie-te, a zâmbit Soliman căci partea lui în această lume nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca de niște jucării ce nu vor fi niciodată ale lui. —Vai... a suspinat doamna Roxelana. —Mângâie-te, a zâmbit Soliman căci partea lui în această lume nu e cea mai rea. Coconii măreți sunt mai în primejdie decât acest prunc cu care soarta n-a fost darnică. E destul de ascuțit la minte, ca să-ți spuie tot ce va vedea. Luând deci cu sine pe mezinul său prea iubit Gingir, slăvitul sultan a trecut cu mare alai în Asia. După rânduiala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
melodie, am cântat: —În ținutul Claaa-are, Mă așteaptă cel drag al meu. Dar un drăguț mai chipeș am găsit La New York când am venit. Dragul meu din ținutul Clare Îmi era de fapt văr dintâi De-am fi avut vreun prunc împreună Degețele-ar fi avut o duzină. —Iisuse! Te pricepi! a zis Aidan. Ești tare! Chiar rimează! Asta da improvizație! Încercând să facă figurile caraghioase din mâini și să îndoaie genunchii cum fac rapperii, a scandat: —Eu mi-s Mick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
griji pentru că, într-un colțișor al minții, știusem că era din cauza șocului și a grozăviei. Nu bănuisem, nici măcar o secundă, c-aș putea fi însărcinată, dar acum, cu o izbucnire de amărăciune, mi-am zis: Nu-ți voi purta niciodată pruncul. N-ar fi trebuit să așteptăm. Ar fi trebuit să o facem de îndată. Dar de unde era să știm? Chiar vorbiserăm despre asta. Într-o dimineață, la scurt timp după ce ne căsătoriserăm, mă îmbrăcam și Aidan era întins în pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
vecini, care n-a fost de acord să se deplaseze decât după un ceas de implorări și plătită cu bani grei: doi dinari dacă e fată, patru dacă e băiat. Când a văzut fragila brazdă trandafirie dintre coapsele dolofane ale pruncului, mi-a strigat foarte înciudată: — Doi dinari! La care i-am răspuns: — Dacă totul se termină cu bine, o să capeți totuși patru! Copleșită de atâta mărinimie, a făgăduit să se întoarcă peste câteva zile pentru excizie, pe care avea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
organice în firile receptive ale bunului -simț. Poeții merg cu gândul și graiul lor în virtutea naturii, ei gândesc în continuarea naturii, nu în contradicție sau scandal cu ea, ei îngână natura, o cântă și descântă, o leagănă ca pe un prunc să se liniștească, nu o brutalizează nici violentează, ci o înfiază, o hrănesc și o cresc în scutecele ei și o împodobesc cum îi cere starea și frumusețea. Faptele omenești au astfel în text o patină și‐o naturalețe ca
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
a devenit familiaritate și rodnicie, de vreme ce patina vremii s‐ a așezat peste el; ei acceptă înnoirile ca organică și firească creștere și mai‐ departe‐deschidere nu ca brutală dezicere de un trecut în care au murit și suferit, au născut prunci și au întemeiat și sărbătorit. Poporul rămâne statornic și se înnoiește organic în virtutea firii și a lucrului, așa cum cere realitatea, și înnoirea trebuie să plece dinăuntru vechii realități nu să se alipească străină, ca un corp de adaus. Pe urmă
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
de flori, un fel de chiupuri smălțuite, în care pusese un soi de arbuști care înfloriseră. Flori mici, galbene, dese, primele flori ale primăverii. Urca dinspre grădina din fața blocului aburul acela lăptos de pământ dezmorțit, trezit în primăvară, abur de prunc de curând alăptat, răspândind în răsfățul lui mireasma mamei mustoase, cu țâța mozolită, abur de Lume atunci născându-se, umplându-se de minuni abia înmugurite. În capătul aleii, spre stația tramvaiului, un bărbat, într-un fulgarin alb, cu ochelari de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
alt trup decât un fel de zgârci elastic care le scoate și le aruncă iarăși în mine, lăsându-mă doar să le urmăresc irizările pale în scrânciobul dusului meu de gând. Un fel de raci, cuvintele mele, scoase de un prunc neștiutor din cotloanele lor ascunse, nepăsător la mușcătura lor, nepăsător la cleștii lor, care pătrund adânc în carnea degetului care scrie, sângerându-l, așa cum sufletul nu mai poate de mult face. Scrii și doare doar degetul mușcat de cuvinte... Urmăream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ori m-am gândit la clipa aceea, la fracțiunea de clipă a revenirii în Lume. Nu pot s-o compar cu nimic care ar putea evoca, sugera o astfel de spaimă. Poate doar, mi-am spus mai târziu, doar șocul pruncului când iese din mama sa să fie atât de grozav. Eu ieșisem de sub un covor... Am întrebat-o pe vânzătoarea de ziare dacă într-adevăr este joi. Chiar joi era. Abia seara, venit acasă, am găsit sticla de alcool și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Îi permitea să plătească o cameră mizerabilă, fără ferestre și fără altă lumină decît aceea a lumînărilor pe care le fura din catedrală și pe care le lăsa aprinse toată noaptea, pentru a speria șobolanii care mîncaseră urechile și degetele pruncului de șase luni al Ramonetei, o prostituată ce locuia În odaia alăturată, singura prietenă pe care izbutise să și-o facă În unsprezece luni la Barcelona. În iarna aceea plouă aproape zi de zi, o ploaie neagră, de funingine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
toată dandanaua Înainte ca inspectorul Fumero să vă rezerve un apartament de lux În pușcărie la San Sebas. Fermín, presupun că ești de acord cu mine? — Eu sînt la ordinele lui Daniel. Dacă poruncește el, eu o fac și pe pruncul Iisus. — Daniel, tu ce spui? — Dumneavoastră spuneți totul. Așadar, ce propuneți? — Iată planul meu: cînd Fermín se va face bine, tu, Daniel, ca din Întîmplare, Îi faci o vizită doamnei Nuria Monfort și Îi pui cărțile pe masă. Îi dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În care se Înălțau cîteva scrînciobe și cam atît. Tata, adîncit Într-un scaun lîngă patul meu, și-a ridicat ochii și m-a privit În tăcere. I-am zîmbit și a izbucnit În plîns. Fermín, care dormea ca un prunc pe coridor, și Bea, care Îi ținea capul În poală, i-au auzit hohotele și au intrat În cameră. Îmi aduc aminte că Fermín era slab și alb ca un os de pește. Mi s-a spus că sîngele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ca și El să vă primească. Dăruindu-se pe Sine în Casa Împărătească. Deschide ușa, creștine, ca să intre Lerui Ler, Colinde-nrădăcinate, care niciodat’ nu pier! În ele se preamărește nașterea Fiului Sfânt, Aducând salvarea noastră pe-acest zbuciumat pământ. Pruncul pentru noi se naște!..S-avem inimile sus! Să-L slăvim în gând și faptă pe Domnul nostru, Iisus!
Hristos se naşte. Slăviţi-L !. In: Bucuriile Credinţei by Maria Lascu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/536_a_758]
-
când vine, toți sunt fericiți că o văd: - Ea este Steluța, frumoasa din lumini! Dar o rănește o pasăre neagră cu ciocul, o frânge în inimă și Steluța închide ochii și adoarme. Pare un Înger Domn peste veșnicii, pare un prunc al iertării. Și Steluța trebuie să fie înmormântată. Toate iubirile se revoltă, toate clopotele cerului plâng prelung, pustiul și durerea cuprinde lumea. - Steluțaaa...! strigă Pământul, când mai vii? - Când voi putea trăi printre voi!
STELUŢA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_724]
-
a trecut vreodată... N-a avut cu ce, dar Doamne, Vreau o ciocolată! Scrie de la Început Straiele pământului! Și ne dă suflare, din Soarele Cuvântului! Doamne, eu ades te văd Prin lumină, zău Hai, dă-mi mâna! Te rog, eu, Pruncul Tău! cineva s-o ajute, să-i înveselească zilele, iar tu ești cel mai potrivit! Te duc eu la ea! Să asculți ce-ți voi șopti! A doua zi, de dimineață, o porniră. Auzea în ureche: - Mergi în satul cutare
IEPURAŞUL MÂNIOS. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]
-
de dăruire. Se mută și el la casa cea nouă. Atâta lumină îl îmbăta acolo! Avea farfuria lui și întotdeauna era așezat în capul mesei, la loc de cinste. Cei doi s-au iubit, au muncit împreună, au avut doi prunci și au trăit fericiți până la adânci bătrânețe.
IEPURAŞUL MÂNIOS. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]
-
un locușor ce părea să nu fi fost afectat de borâtură. Degetele sale albe Începură să scormonească febril, răvășind salteaua, până ce dădură de ceva tare. Fără să deschidă ochii, Noimann Își dădu seama că era vorba de o iconiță, cu Pruncul Iisus și Maica Domnului ferecată În argint. Sub ea descoperi o alta, un pic mai mare, ce reprezenta aceeași scenă. Și pe măsură ce degetele sale se Înfundau În câlți și arcuri, stomatologul dădea peste icoane din ce În ce mai mari, pe care le scotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
icoane creștea odată cu groapa ce apărea În saltea. Noimann Își Înfundă brațul până la umăr și scotea din groapă mereu un alt sul, care În contact cu aerul se pietrifica, acoperindu-se de o pojghiță de aur. Chipul Născătoarei și al pruncului Iisus străluceau În Întuneric. Medicul rosti În gând o rugăciune și un blestem, menite să alunge gândurile rele. Ținea dreptul ochilor icoana, așteptâd ca aceasta să se destrame, evaporându-se ca o fantasmă În fața lui.. Dar icoana nu se destrămă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și valeți, având imprimate pe față figuri extrem de stranii, care Îl arătau cu degetul strâmbându-se la el În fel și chip În timp ce Lawrence Încerca În gând să rostească o rugăciune, iar pe dos aveau pictată pe Maica Domnului cu pruncul Iisus În brațe, care plângea de fiecare când Oliver, cedând fără voia lui ispitei, izbucnea, strâmbându-se, la rândul său, În râs. Masterandul se simțea culpabil. În fond, el declanșase toată această mascaradă atunci când, vrând să-și bată joc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mai neputincios. Oare ce ar fi zis Bikinski, care de felul lui era un habotnic, dacă l-ar fi văzut În astfel de postură? „He, he”, surâse el cu amărăciune, făcând haz de necaz, „iată-te și pe post de prunc sfânt...” „Pruncul de cincizeci de ani care duce biberonul de Alexandrion la gură”, i-ar fi replicat lui Bikinski dacă ar fi fost de față. Și poate l-ar fi pictat șezând cu sticla la gură pe icoana ce trepida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Oare ce ar fi zis Bikinski, care de felul lui era un habotnic, dacă l-ar fi văzut În astfel de postură? „He, he”, surâse el cu amărăciune, făcând haz de necaz, „iată-te și pe post de prunc sfânt...” „Pruncul de cincizeci de ani care duce biberonul de Alexandrion la gură”, i-ar fi replicat lui Bikinski dacă ar fi fost de față. Și poate l-ar fi pictat șezând cu sticla la gură pe icoana ce trepida sub el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fixa cu insistență În ochi. Medicul Își netezi părul, căutând prin acest gest să-și pună În ordine gândurile ce-i roiau prin creierul năclăit de alcool și să-și alunge durerea ce-i năpădise tâmplele. „Da”, Își spuse el, „pruncul de cincizeci și ceva de ani Începe să aibă niscaiva probleme...” Noimann Împlinise cu doi ani În urmă această vârstă „extrem de rotundă”, cum se lăuda el, serbându-și aniversarea printr-un „marș” de pomină. Mai Întâi, făcu eforturi ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
omul se demiurgizează, se descătușează de pământ. Lumina este aceea care creează. Și lada se închise. Omul rămase nedumerit. O rugă să se desfacă, dar degeaba. - Va trebui să pleci din nou! zise Soarele. De astă dată veni într-un prunc de împărat. Erau la curte multe ademeniri: chefuri deochiate, jocuri de noroc, întâlniri ascunse. Copilul creștea și nimic nu-i lua privirea decât cărțile cu învățături ale chibzuinței. Își știa locul și voia să-l onoreze cu seriozitate și discernământ
MINUNEA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_725]
-
crezi așa ceva? (Îi taie mâinile cu toporișca.) Iova: Vai, de ce mi-ai tăiat mâinile? Crăciun: Așa Meriți. Pleacă din ochii mei! Iova ( Fuge în staul.): Maica Domnului, mântuiește-mă! Maria: Apropie-ți, moașă Iova, brațele tale de scutecele preasfințite ale pruncului! Iova: Minune, de trei ori minune! Mi-au crescut mâinile la loc! (Se închină și fuge la Crăciun.) Iată, Crăciune, că în locul păcătoaselor mele mâini, pe care tu mi le-ai tăiat, fiul Mariei, Împăratul cerurilor, mi-a dat altele
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]