KorAP: Find »[drukola/base=războinic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...123 124 125 ...148 >

3,699 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

campania din Harima, alături de Kanbei. Este hotărât să se distingă în bătălie, cu nimic mai prejos decât tatăl său, gata, în chip curajos, să lase totul în seama destinului. — Cum? Vrea să plece pe câmpul de luptă? — Kanbei este un războinic vestit, iar Shojumaru e fiul lui. Rugămintea mea este să-l încurajați în prima lui campanie. Ar fi o mare binecuvântare dacă i-ați spune să facă față în mod bărbătesc. — Dar tu? — Bolnav fiind, mă îndoiesc că aș putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
sens. Ar fi o mare izbândă și până și Hanbei s-ar bucura. O conduse până la brad, unde fusese pus un koto, pe o rogojină de papură. După ce rezistaseră timp de trei ani asediului, cu tot curajul și integritatea lor, războinicii din provinciile apusene, care îi consideraseră pe ceilalți oameni frivoli și vanitoși, deveniseră doar niște umbre ale celor care fuseseră înainte. — Nu-mi pasă dacă mor în luptă azi sau mâine, numai să mor de foame nu vreau, spuse unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
care și-a trădat seniorul pentru Oda. Nu e demn să fie samurai. Când apare, îl vom tortura până la moarte. — E emisarul Seniorului Hideyoshi și nu se cuvine să ucidem un om a cărui sosire a fost anunțată dinainte. Între războinici există înțelegerea de a nu ucide mesagerii. Așa ceva ar merge, chiar și cu un general inamic, dacă ar fi altcineva. Dar, în cazul lui Kanbei, simt că nu m-aș sătura nici mâncându-i carnea de pe oase. — Nu lăsa inamicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Probabil că s-au săturat de lunga campanie, au pus mâna pe cine știe ce cântăreață din sat și încearcă să se distreze. E de neiertat ca niște luptători să aibă mințile atât de răvășite. Sufletele de oțel și piatră ale adevăraților războinici nu sunt așa de slabe! În timp ce vorbea, toți oamenii își reveneau, pe rând, din reverie. — În loc de a asculta aiureli din-astea, fiecare om să-și păzească postul. Aceste castele sunt întocmai ca un stăruitor care ține pe loc un potop

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în fața mea. — Am înțeles. Ocolind lectica tatălui său, Shojumaru intră drept printre lăncile inamicilor. Cei patru soldați care duceau lectica pe umeri îl urmară pe Shojumaru prin poarta palisadei. Când văzură cât de calmi arătau băiatul de treisprezece ani și războinicul infirm în timp ce intrau în tabăra lor, sângeroșii și flămânzii soldați nu mai prea putură simți nici un strop de mânie, cu toate că aveau în față dușmanii. Acum înțelegeau că inamicul purta acea bătălie cu o hotărâre și o perseverență egale cu ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
sângeroșii și flămânzii soldați nu mai prea putură simți nici un strop de mânie, cu toate că aveau în față dușmanii. Acum înțelegeau că inamicul purta acea bătălie cu o hotărâre și o perseverență egale cu ale lor, astfel că îi înțelegeau, ca războinici, pe emisari. În chip ciudat, simțeau chiar și un fel de compasiune pentru ei. După ce trecură de palisadă și de poarta castelului, Kanbei și fiul său ajunseră rapid la poarta principală, unde Goto și trupele sale alese pe sprânceană îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
creasta unei coline, departe de cazărmile improvizate. Nu era adăpostit de vânt, iar acesta îi tăia carnea și aproape îi îngheța sângele în vene. Dar Kanbei privea concentrat spre întinderea întunecată, de parcă ar fi fost statuia de lemn a unui războinic. — Tată, eu sunt. Când Shojumaru veni lângă el și îngenunche Kanbei se mișcă ușor. — Ai primit permisiunea stăpânului tău de a veni? — Da, și am venit imediat. — Bine, atunci, așează-te puțin pe scăunelul meu de campanie. — Am înțeles. — Privește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
un pârâu de munte, nu-i așa? Să vă traversez? îi oferi Mori spatele său. Kanbei se lăsă dus în cârcă peste pârâu. Încotro se îndreptau? Cei doi vasali încă n-aveau habar. Cu câteva ore în urmă, văzuseră un războinic coborând dinspre palisada de la poale, pentru a-i da lui Kanbei ceva ce părea o scrisoare, iar, peste scurt timp, fuseseră chemați, pe neașteptate, să-l însoțească pe Kanbei la picioarele muntelui, dar mai mult nu li se spusese. După ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pe cap. Poate că Iwanosuke încă nu înțelegea; nu avea decât șapte ani. Fiind într-o tabără străină, cu oameni necunoscuți, nu făcea decât să privească totul în jur cu ochii mari. Peste mulți ani, avea să ajungă vestit ca războinic al clanului Kuroda. În acel moment, însă, era un copil singur, ca o maimuță de munte care căzuse din copac. În sfârșit, sosi și ziua fatală: se anunță căderea. Era a șaptesprezeceea zi din Luna Întâi, în al optulea an

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
fratele său mai mic Tomoyuki și vasalii lui superiori își spintecară burțile, porțile castelului fură deschise, iar Uno Uemon îi trimise lui Hideyoshi o scrisoare de capitulare. Am rezistat timp de doi ani și am făcut tot ceea ce puteam ca războinici. Singurul lucru pe care nu l-aș putea suporta ar fi moartea câtorva mii de luptători curajoși și loiali și a membrilor familiei mele. Mă rog pentru vasalii mei și sper că le veți arăta milă. Hideyoshi încuviință această cerere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
disciplină? Cât de degradați pot fi? Mulți dintre generalii de sub comanda tatălui meu, ca Baba, Yamagata Oyamada și Amakasu, fie sunt bătrâni, fie au răposat deja. Cei rămași sunt niște oameni cu totul diferiți: sunt fie copiii acestor generali, fie războinici care n-au avut legături directe cu tatăl meu. Kaisen nu spuse nici acum nimic. Călugărul fusese mai intim cu Shingen decât oricine altcineva, iar acum avea peste șaptezeci de ani. De sub fruntea sa albă ca zăpada, îl observase foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
asediară castelul simultan, de pe munte, în spate, și din zona care ducea la poarta din față. Era o luptă demnă de numele ei. Cei o mie de soldați din apărare se așteptau să moară. Așa cum lesne se putea închipui, valoarea războinicilor din Kai încă nu scăzuse. De la începutul Lunii a Doua până la începutul celei de-a Treia, zidurile de piatră ale Castelului Takato fură scăldate în sângele armatelor atacatoare și apărătoare. După ce răzbiră prin primele palisade, care se înălțau la cincizeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
nu erau câtuși de puțin inferiori, în propriul lor efort unit, disperat. Cei care acceptau provocarea și se puteau zări deasupra bastioanelor de argilă și al acoperișului pereților de pământ bătătorit, dădeau iluzia că fortăreața era umplută numai cu robuștii războinici din Kai. Dar dacă forțele asediatoare ar fi putut vedea activitățile dinăuntru, ar fi știut că întregul castel era implicat într-o luptă disperată, dar plină de curaj. În timp ce castelul gemea sub asediu, numeroșii săi ocupanți - bătrâni și tineri, chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
aici, calm, inamicul. Apoi, voi putea sfârși, luptând după placul inimii. Așa că, ieșiți! Croiți-vă drum prin porțile din față și din spate și arătați-le cu cât curaj cum cad florile cireșilor de munte! Strigătele de răspuns din partea aprigilor războinici, susținând că aveau să îndeplinească porunca întocmai, răsunară ca un vârtej de vânt. Cu toții priveau în sus, spre silueta seniorului lor, deasupra porții de la intrare, și, un timp, se auziră, la nesfârșit, aceleași cuvinte: — Aici ne despărțim. Nu se punea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
se auziră, la nesfârșit, aceleași cuvinte: — Aici ne despărțim. Nu se punea problema alegerii între voință și moarte. Era o goană deznădăjduită spre moarte. Porțile din fața și din spatele castelului fură deschise larg, sfidător, de oamenii dinăuntru, și o mie de războinici năvăliră afară, cu strigăte de război răsunându-le din piepturi. Trupele asediatoare fură luate prin surprindere. Un moment, domni o asemenea zăpăceală, încât fu amenințat până și cartierul general al lui Nobutada. — Înapoi! Regruparea! Comandantul forțelor din castel, care pândea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în castel: — Retragerea! Retragerea! Oamenii se întoarseră spre castel, fiecare luptător arătându-i lui Nobumori, care continua să stea așezat în turnul acoperit al porții, capetele pe care le luase. — Intră să beau, apoi voi ieși din nou! strigă un războinic. Și continuară tot așa. Odihnindu-se fiecare, câte un moment, la poarta din față sau la cea din spate, pentru a se repezi apoi îndărăt afară să-și taie brazdă prin inamici, oamenii repetară de șase ori același sistem de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în beregată, șuvoaie de sânge îmbibându-le părul negru. Dintr-o dată, în apropiere, răsună zbârnâitul unei săgeți și, curând, peste tot în jurul lor, se înfigeau săgeți în pământ. Din depărtare, se auzeau ecouri de împușcături. — Au venit! — Pregătiți-vă, stăpâne! Războinicii se ridicară toți odată. Katsuyori își privi fiul, observându-i îndârjirea. — Ești gata? Taro făcu o plecăciune și se ridică, răspunzând: — Sunt gata să mor aici, lângă dumneata. — Atunci, ne luăm rămas bun. În timp ce tatăl și fiul păreau gata să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
nu avea absolut nici un motiv întemeiat pentru a o face. Dar opinia lui Nobunaga avea rațiunile ei, și anume, faptul cât se poate de clar că, la împărțirea răsplată, îl omisese intenționat pe Mitsuhide. Excluderea de la răsplata războiului îi provoacă războinicului un sentiment acut de amărăciune, iar rușinea de a fi un om fără merite este mult mai grea decât mustrarea propriu-zisă. Mitsuhide nu manifestase deloc o asemenea mâhnire. Dimpotrivă, se amesteca printre ceilalți generali, tăifăsuind bucuros și afișând un chip

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
nou subiect, străduindu-se să-l întrețină pe neașteptatul vizitator. În acea perioadă, Yusho avea o casă la Kyoto, dar, de origine, era din Omi, provincia lui Mitsuhide. Nu numai atât ci, într-o vreme, Yusho primise o soldă de războinic de la clanul Saito din Mino. În același timp, Toshimitsu - cu mult timp înainte de a fi devenit vasal al clanului Akechi - servea clanul Saito. După ce trăise ca ronin, Yusho devenise artist, citând căderea provinciei Gifu ca motiv al acestei alegeri. Toshimitsu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Hideyoshi, Kanbei vorbi, în continuare: — N-am să vă vorbesc despre avantaje sau dezavantaje. În schimb, aș dori să vă arăt un lucru care demonstrează atât intențiile Seniorului Hideyoshi, cât și pe cele ale Seniorului Nobunaga. Amândoi îi prețuiesc pe războinicii valoroși. Prin urmare, avem aici o declarație semnată, care vă făgăduiește provinciile Bitchu și Bingo. Muneharu se aplecă respectuos spre document, dar nu-l ridică. Îi răspunse lui Kanbei: Acestea sunt cuvinte cu adevărat exagerate, iar documentul de față îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
asediului, avură loc mici ciocniri între cele două oștiri. Kuroda Kanbei, care tocmai se întorsese dintr-o inspecție a primelor linii, se prezentă la Hideyoshi și-i descrise conflictul sângeros din ziua întâi. — În timpul luptei de azi dimineață, începu el, războinicii Seniorului Ukita au suferit peste cinci sute de victime, câtă vreme inamicul nu a pierdut mai mult de o sută de oameni. Au fost uciși optzeci de dușmani, iar alți douăzeci au fost luați prizonieri, dar numai fiindcă erau grav

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Dar Hideyoshi nu îl cercetă cu de-amănuntul. Nu se cuvenea să umilească un samurai. Lucrurile inutile erau pur și simplu apreciate ca atare, iar Hideyoshi își îndreptă gândurile în altă direcție. Cred că e de-ajuns. Desfaceți legăturile acestui războinic și eliberați-l. — Să-i dăm drumul? — A înotat prin lacul noroios și pare să-i fie frig. Dați-i de mâncare și trimiteți-l cu un permis de liberă trecere, ca să nu mai fie arestat iarăși pe drum. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
este. — Nu, cred că nu poate fi descris pur și simplu ca fiind ciudat. E un om loial și are conștiința dreaptă ca o tulpină de bambus. O fi renunțat el să mai fie samurai, dar mie tot ca un războinic îmi pare. — Am auzit că a fost vasal al lui Saito Tatsukoi. Îl lauzi fiindcă îi rămâne credincios fostului său senior, chiar și azi? — În timpul lucrărilor de construcție din Azuchi, a fost singurul care a refuzat să participe, cu toate că îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
vorba printre săteni că Seniorul Mitsuhide a ieșit la plimbare. Mai bine trăgeți-vă gluga pe față, cel puțin până ajungem la Hiyoshi. Mitsuhide trase gluga, astfel că nu i se mai văzu decât gura. — Aveți haine simple și șaua unui războinic de rând. Nimănui nu-i va trece prin cap că sunteți Seniorul Akechi Mitsuhide. Dacă mă tratezi cu atât de multă curtenie, oamenii vor deveni suspicioși imediat. Nu mă gândisem la asta, spuse Genemon, râzând. Voi fi puțin mai atent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de călugări. — Legea e lege, replică Mitsuhide, dar zelul religios nu este ca un foc care să poată fi stins cu apă, spre a dispărea pentru totdeauna. Dacă stau să mă gândesc, probabil vârstnicii și-au spus că om fi războinici din Azuchi și s-au ascuns. S-ar putea ca marele preot și bătrânii care au supraviețuit să se afle chiar acum, undeva, pe munte. Genemon, explică-le acelor oameni că nu trebuie să-și facă asemenea griji și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]