3,662 matches
-
orală a unei civilizații arhaice poate rămâne orală este, fără îndoială, aceea că marile mese ale tradiției mitice se legau de diversele momente ale anului sacru, de diversele momente ale ciclului sărbătorilor sezoniere; faptul că un anume mit nu se recita decât într-un timp și un spațiu sacru determinat trebuie să fi ușurat mult memoria. Dar când miturile se desprind din relațiile rituale și ajung să fie considerate o materie literară (sau aproape), ruptă de legăturile sale naturale, memoria trebuie
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
îți ardeau cu țigara părți ale corpului, mai ales fesele. Era înjosită, batjocorită demnitatea umană: erai vopsit pe față cu pastă de dinți sau cremă de ghete, ți se punea un colac de WC în gît și erai obligat să reciți poezii de autobatjocorire; dacă aveai deranjat stomacul, cînd stăteai pe tinetă, erai admonestat că ești un nesimțit, că ai stricat aerul; te obligau să lingi closetul; erai ținut forțat ("botezat") cu capul în hîrdăul cu urină și excremente, pînă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
apă viermănoasă și din duh rapid. Trecem apoi, oarecum liniștiți, oarecum ușurați hoțul care nu-i prins în fapt e om cinstit la patul unuia din preoții greco-catolici: e lîngă tinetă și balie (am coborît cu toții de la cucurigu), și acolo recit crezul (ortodox), după cum fusese stabilit. Reînnoiesc făgăduința de a nu uita că am fost botezat sub pecetea ecumenismului. Gata. Botezul, în asemenea împrejurări, e perfect valabil și fără de cufundare și fără de mirungere. Dacă voi ajunge să scap de închisoare cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
își punea pătura în cap, se băga sub movila de paturi, se ghemuia pe cimentul celulei ca fătul în pîntecele mamei, rămînea nemișcat acolo ceasuri întregi. Cînd ieșea de la șerpărie așa se numea locul de sub pat -, poemul era gata. Îl recita prietenilor, aceștia îl memorau, ca în scurtă vreme, datorită pritocelilor din celule, să facă înconjurul închisorii. Peste cîteva luni, aveam să îl întîlnesc pe Robert Cahuleanu într-un lagăr de muncă și să constat că miracolul poeziei nu avea neapărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
să vă ratați, râde Pribeagu. Iar după o serie de explicații și povești despre întâmplări care mai niciodată nu s-au terminat cu bine și încă vreo două sticle de vin împărțite frățește, cei trei îi cer lui Pribeagu să recite niște poeme hazlii, să încingă atmosfera. — Obiectez ! Obiectez ! Nu citesc poeme în public și nici nu le pun pe hârtie în cine știe ce revistuță care să-mi aducă admiratoare să-mi stea mie, un gentilom, la coadă la portiță. Nu, nu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
zici p-aia cu Pandele, degeaba, insistă Mihail. — Vai, aia cu puța ? se rușinează Pribeagu. Într-un așa local select ? — Ia, s-auzim, râde Cristi. Pribeagu ia un ton serios, se ridică în picioare, ușor clătinându-se, și începe să recite cu glas tare : — Bunicuța lui Pandele ! După Strada Ghica Tei... A băgat cumva de seamă, cum că nepoțelul ei... Când nu-i observat de nimeni, nici tăticu’, nici mămica, se cam joacă cu puțica ! Aplauze din nou. — Stați, stați, domnii
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Cristian Vasile și domnișoara fără nume pe buzele tuturor. Prăjituri Cristian și domnișoara fără nume la cele mai simandicoase cofetării, da, da. — O, Doamne, Sachi ! Gata ! — Da, sigur, gata, gata ! Mă gândeam doar. Auzi, de ce nu te urci tu să reciți o poezie, dacă ești așa pornit ? — A, da, era să uit că mie mi-a luat mințile tânăra dudu- iță, eu am insistat să batem jumătate de oraș, eu am aflat unde merge și, bineînțeles, dincolo de toate cele, cu o
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
invitând-o la dans sau la băutură, făcând oame- nii să se simtă timp de câteva ore fermecați de-a dreptul și rupți de cotidian. Întotdeauna venea cu ceva nou, uneori chiar lua chitara sau vioara și se acompania singur, recitând o poezie sau interpretând o doină de jale care aproape provoca leșinuri printre damele delicate și elegante care se îndrăgosteau de el pe loc. — Ați auzit știrile ? întreba. Ați auzit că au descoperit o nouă planetă ? Au botezat-o Pluto
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
meu de viață. Nu ai înțeles niciodată ce vreau să fac sau ce e în inima mea. Tu ai impresia că totul se măsoară în cifre și în acte, nu poți înțelege ce-i aia să cânți o melodie, să reciți o poezie, mă, nu zic de altceva, o poezie, nici p-aia n-o înțelegi, d-apoi nevoile unui artist. — Nevoile unui artist ? Nevoile unui artist ? ! se enervează și mai tare. Astea nu-s nevoi, Bibi, asta-i destrăbălare de-
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
de discuție al studenților, florăresele îl fredonau la fiecare colț, cu florile pe braț, podăresele atunci când așteptau un client, îl puteai auzi la birjari și șoferi în aglomerație, la miniștri, secretari de stat și nici regele nu se sfia să recite câte un vers dintr-o melodie de-a lui. Nu era zi să nu iasă din casă și să nu-și audă un tango pe stradă. Și se amuza Cristi de cum încercau toți să -l imite, apăsând pe consoanele pe
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
permanent și nenorociții de șobolani care te zgâriau și îți mușcau picioarele și mâinile, că nici nu puteai să dormi. — Da, pe Rada au arestat-o, încă de pe front, când era cu trupele artistice. — De ce ? — Au închis-o pentru că a recitat „Tatăl nostru“ !... Dumnezeu știe ce se întâmplă cu ea acolo. În noul București, aflat sub ruine și sub teroarea noului regim, căci odată cu plecarea regelui Mihai s-a dus și ultima speranță, Cristian Vasile era ca un străin. Din generația care
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
trubadur, lumea s-a schimbat, tăticule. — Ceva rusești nu știi ? îl ia la bani mărunți un ofițeraș, care ședea la o masă cu niște soldați, împărțind câteva vodci. — O rugă pentru Stalin ? zâmbește Cristi. — Știi ? — Știu o poezie, dar o recit numai la baie, ca să mă cac mai ușor, râde el, știind de palma pe care urma s-o primească și care îi și întoarce fața. — Ar trebui să te arestez, nesimțitule ! Atunci arestează-mă, domnul meu, aștepți vreo invitație ? Și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
să prizeze cocaină de pe masa din bucătăria noastră. Încă mă săgeta cu privirea, cu mâinile înfipte în șold. O pauză mai lungă, în care am adunat venin: - Au fost în bucătărie astă-noapte?!? - Da. Se drogau în bucătăria noastră, Bret. A recitat replica asta cu aceeași mină războinică, cu mâinile în șold. - Iubito, ascultă, poate s-au consumat droguri, dar sunt convins că în liniște și cu discreție. Am tăcut neputincios. - Și mai știu că și tu consumi. Ceva i-a rămas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o gură de Snapple. Discută cu păsărele și are ca animal de companie o veveriță numită Corky, dând dovadă și de o mare dificultate în a se folosi de tacâmuri; la restaurant trebuie întotdeauna să-l întrerupă pe ospătarul care recită recomandările bucătarului, întrebându-l: „Așa ceva se mănâncă cu furculița?“ Însă Mike găsește inocența ei cuceritoare și foarte curând o inițiază în intimitatea lumii lui, convingând-o să se îmbrace sumar (chiloțeii tanga transparenți din dantelă sunt primii pe lista lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
O putem discuta, pe unele pagini). Retușuri cu totul neînsemnate, ar readuce În unitate, cele câteva treceri zic eu, brusce, de la o ideie la alta. Aș dori ca la Cluj să aduceți un exemplar din carte și neapărat frumoasa poezie recitată În seara aceea . Vă aștept cu toată emoția la Cluj. Țanu Georgel, Pavlov 6-8, et. II, ap. 22. Tel. 26620 *) Titlul nu este prea lung? **) Apropos: de ce Kirileanu și nu Chirileanu . </citation> <citation author=”ȚANU George” loc=”(Cluj-Napoca)” data=”(5
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
a tradus în spaniolă, pentru Trenul Literaturii, poemele mele și proza lui VITALIE CIOBANU. Este un ins de statură mijlocie, subțire, foarte jovial. Trăiește bucuria întâlnirii cu niște scriitori pe textele cărora a experimentat. Parcă pentru a mă contrazice, Javier „recită”, într-o română bună, câteva sintagme din versurile mele, ca dovadă că a muncit serios. Traduce din mai multe limbi, inclusiv din cele slave. Spune că româna are aceeași structură gramaticală cu bulgara, afirmație care îl enervează cumplit pe Andrei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
locomotivă cu aburi, de la începutul secolului - o parodie la Expresul nostru Literar - constituie decorul unui spectacol burlesc, care începe, fără un anunț prealabil, odată cu instalarea noastră la măsuțele scoase pe caldarâm. Acompaniați de acorduri muzicale, o trupă de actori tineri recită poeme ale scriitorilor prezenți în Tren, concepute ca piese ale unui timp suspendat, oferit lecturii, gestului, muzicii și dansului. Deasupra locomotivei, o hartă a Europei marchează traseul Expresului Literar și țara autorului versurilor interpretate. Actorii se străduiesc din răsputeri să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de vinul și de bună dispoziție. O euforie generală. În românește, „se produce” mai întâi Andrei Bodiu, apoi, după câțiva scriitori, îl urmez și eu. Toată lumea se distrează. Nu contează coerența, importantă e senzația de libertate. Ungurul Laszlo Garaczi își recită poemul ca un adevărat actor. După „recital”, contemplu împrejurimile verzi, care sunt splendide. Ne aflăm „la țară”, dar totul este extrem de bine lucrat și îngrijit, nu ca haosul și paragina de la noi. Dar refuz să mai compar ceea ce văd cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
înțeleagă, să nu fie empatici, cum sunt, de regulă, esticii unii cu alții, nu mi-a plăcut deloc. Verner ne spune că nu cunoaște scriitori ruși care să nu fie șovini, mai ales după ce se îmbată. Ne povestește cum a recitat la Madrid din Pușkin, la o reuniune în fața bustului acestuia, și avea o translatoare rusoaică, angajată de organizatorii spanioli. „Când am terminat cu declamatul, am spus că aceste versuri le-am învățat în 1965, pentru că eram ahtiat după poezia rusă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
artistic al locului. Într-o poiană, așezați în jurul unei scene, urmărim un spectacol compozit, Le Temps des Troubles, cu fragmente din Martin Luther, Jean Calvin, Thomas More, Ronsard, Marnix de Ste-Aldegonde, Agrippa d’Aubigné și din Geneză... Actorii, foarte expresivi, recită în patru limbi: flamandă, franceză, germană și engleză - o adevărată babilonie lingvistică, specifică locului. Înțeleg doar pe jumătate (nu mă descurc deloc în germană și flamandă, aceasta din urmă îmi sună chiar destul de exotic), însă jocul actorilor mă impresionează mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
piațetă (de fapt, un imaș verde, bine amenajat). Aici, suntem invitații speciali ai primarului, un bătrânel simpatic, cu veleități de poet. Bătrânul chiar ne citește, transfigurat de emoție, două poezii. Are alături de el o tânără, probabil o vedetă locală, care recită artistic, pentru cei care nu cunosc prea bine franceză, și varianta în engleză a poemelor. Să nu ne scape, care cumva, mesajul. Totul a fost prevăzut. Îl aplaudăm pe bătrân - semn că l-am acceptat în breasla scriitoricească. E fericit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
despre „splendorile arhitectonice” ale Kaliningradului unor persoane care au văzut Parisul și Madridul. Ce vedem prin fereastra autobuzului - un oraș comunist cenușiu, sărăcăcios și murdar - nu mai trebuie comentat și explicat. Femeia cochetează cu bulgarul Borissov, vorbitor de rusă, acesta recitând, pentru a-i câștiga definitiv simpatia, un poem despre vodcă. Depunem flori la monumentul lui Pușkin și Schiller - două spirite puse împreună pentru a împăca ireconciliabilul. La statuia clasicului rus ne așteaptă de câteva ore, pe o căldură insuportabilă, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în întreaga Rusie și preferate, aflu cu această ocazie, și de intelectualii Petersburgului, pe lângă, desigur, nelipsita vodcă). Un fum înecăcios de țigară învăluie încăperea. Rumoarea surdă abia de lasă să răzbată, ca într-un vis, vocile unor poeți locali care recită niște versuri într-o rusă greu de înțeles. Găsesc câțiva colegi de echipă, hotărâți, ca și mine, să guste „deliciile” boemei locale, între cele câteva opțiuni ce ni s-au pus la dispoziție: o întâlnire cu membrii PEN Clubului local
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Luxemburgul parizian. Întâlnirea normalității cu extraordinarul, există oare vreun giuvaier mai adevărat? Poate că n-ar trebui să împărtășesc hârtiei această emoție poznașă, iresponsabilă și foarte naivă (oare ce le învață învățații islamiști pe aceste ștrengărițe în școlile Wafq? Să recite Coranul? Să strige slogane?), la numai două zile după răzmerița din fața porții Maghrebienilor, care a provocat emoție în oraș și în întreaga lume. Pentru că alaltăieri, la ora rugăciunii de la amiază, pe esplanadă au avut loc încăierări: poliția călare a făcut
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cultul Celor șapte tineri (sau adormiți) din Efes se sărbătorește în fiecare an pe lângă Plouaret, în Côtes-d'Armor, dar și în oratoriile din Damasc și Teheran, dat fiind că acest mister creștin este evocat și în sura Peșterii din Coran, recitată în timpul rugăciunii de vineri. Fugind de persecuția împăratului idolatru roman Decius, șapte tineri din Efes își găsesc adăpost, împreună cu câinele lor, într-o peșteră și, trei secole mai târziu, se trezesc în mod miraculos. Numele acestor adolescenți creștini zidiți de
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]