3,297 matches
-
Ludovic al XIV-lea a exclus-o de la putere, susținea, de asemenea, regența lui Orléans și spera că va avea o influență sporită în noul guvern. În ultimele săptămâni de dinaintea morții sale, Ludovic al XIV-lea a ajuns la o reconciliere cu nepotul său, Filip Duce de Orléans. Când și-a luat adio de la curtenii apropiați și de la miniștri, la 26 august, Ludovic le-a spus: "Respectați întotdeauna ordinele pe care vi le va da nepotului meu Philippe d'Orléans; el
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
unei rețele de drumuri naționale. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, Franța avea cea mai modernă și extinsă rețea de drumuri din lume. În relațiile externe, Fleury a căutat pacea prin încercarea de a menține alianța cu Anglia și a urmărit reconcilierea cu Spania. În septembrie 1729, la sfârșitul celei de-a treia sarcinii, regina a dat naștere în cele din urmă unui copil de sex masculin, moștenitorul tronului, Delfinul Ludovic (1729-1765). Nașterea unui moștenitor mult așteptat, care a asigurat supraviețuirea dinastiei
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
al XVIII-lea a aplicat un sistem limitat de monarhie parlamentară. Ludovic al XVIII-lea a dus o politică internă conform intereselor aristocrației funciare emigrate în timpul Revoluției peste hotare și care a revenit în urma Restaurației. Deși a încercat să aducă reconcilierea între francezi, s-a confruntat deseori cu opoziția fanatică a ultraregaliștilor, nostalgici ai Vechiului Regim, care au triumfat în 1824, o dată cu venirea pe tronul Franței a regelui Carol al X-lea. Ludovic al XVIII-lea a fost supranumit "Regele emigranților
Ludovic al XVIII-lea al Franței () [Corola-website/Science/302519_a_303848]
-
pe Secretarul pentru Apărare, Robert McNamara, de valabilitatea teoriei lui Eisenhower despre efectul de domino în zona arabă. La 3 iunie 1967 Secretarul de Stat american Dean Rusk a recunoscut, printr-o circulară expediată ambasadelor americane din Orientul Mijlociu, imposibilitatea unei reconcilieri între ideea de "Război Sfânt", propagată de statele arabe, și "psihologia apocaliptică" israeliană, anunțând faptul că S.U.A. nu va mai împiedica o acțiune militară a Israelului. A doua zi, la 4 iunie 1967, această poziție a devenit publică prin memorandumul
Războiul de Șase Zile () [Corola-website/Science/302509_a_303838]
-
istorii, Europa, în viziunea sa, nu va putea să supravețuiască vicisitudinilor vremii decât dacă va ști să îmbine armonios particularitățile și interesele tuturor popoarelor de pe continent. El considera că respingerea oricăror prejudecăți naționaliste, apărarea libertăților și consolidarea păcii sunt, alături de reconcilierea dintre Franța și Germania, pietrele de temelie ale unității europene. De fapt Coudenhove-Kalergi a fost mai curând un "confederalist european" și nu un veritabil federalist. Pan-Europa, spunea Coudenhove-Kalergi în discursul său la primul congres al Uniunii Pan-Europene de la
Richard von Coudenhove-Kalergi () [Corola-website/Science/302581_a_303910]
-
1918, precum și moștenirea fennomaniei, și-au reluat locul de frunte în rândul finlandezilor. Slăbiciunea atât a Germaniei cât și a Rusiei după Primul Război Mondial au întărit Finlanda și au făcut posibilă o înțelegere socială și pilitică pașnică în țară. Reconcilierea a dus la o lentă și dureroasă, dar constantă unificare națională. În cele din urmă, vidul de putere și interregnumul din 1917-1919 a făcut loc compromisului finlandez. Din 1919 și până în 1991, democrația și suveranitatea finlandezilor s-a confruntat cu
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
de soluții căutate de marile puteri victorioase, în special de englezi și francezi. Problema germană nu era văzută în izolare, ci era pusă în legătură cu problema rusă și dificultățile economice europene. Franța oscila între o politică de fermitate și una de reconciliere față de Germania , iar Marea Britanie se orienta de timpuriu spre o apropiere, Germania fiind cheia prosperității europene. Cu o doză de naivitate, se consideră că o Germanie ce prosperase va accepta ușor noul statut internațional. Germania era cheia planului englez de
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
dacă atacă Polonia sau Cehoslovacia, iar Franța intervenea fără să încalce prevederile Pactului de la Locarno. Franța semna tratate de asistență mutuală cu Polonia și Cehoslovacia. Obiectivul Franței era obținerea garanțiilor britanice prin semnarea Pactului de la Locarno. Britanicii obțineau o aparență reconciliere franco-germană fără a-și asumă nimic decât angajamente politice. Germania câștigă de pe urmă prevederilor Pactului Rhenan. În septembrie 1926, Germania adera la Societatea Națiunilor. La 17 septembrie 1926 s-a desfășurat întrunirea de la Thoiry. Briand a propus o serie de
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
au mai văzut timp de doi ani. Înstrăinarea nu a fost de lungă durată pentru că Antoniu s-a întâlnit cu dictatorul la Narbo (45 î.Hr.) și a respins sugestia lui Trebonius de a se alătura conspirației de a-l detrona. Reconcilierea a avut loc în 44 î.Hr. când Antoniu a fost ales ca partener pentru al cincilea consulat al lui Cezar. Orice conflict ar fi existat între cei doi bărbați, Antoniu a rămas însă fidel lui Cezar în orice moment. La
Marc Antoniu () [Corola-website/Science/303302_a_304631]
-
în care PSD depunea asidue eforturi de estompare a unor voci externe influențe pentru a eluda reformarea domeniilor-cheie ale statului. Tismăneanu argumenta atunci că, prin acceptarea ideii de alăturare a țării la NATO și UE, Iliescu ar semnala totodată și reconcilierea cu tabăra democrată. Argumentația merită, desigur, urmărită în timp. Laolaltă cu autorul, ne-am convins însă cu toții că intențiile lui Iliescu au fost departe de a fi unele pluraliste, vizând exclusiv legitimizarea elitei pe care a condus-o dintr-o
Vladimir Tismăneanu () [Corola-website/Science/299512_a_300841]
-
îndemnat să-și continue lucrul la "Summa", a răspuns: "Nu pot, pentru că tot ceea ce am scris mi se pare că sunt paie." În 1274 a fost convocat să participe la o întrunire, solicitată de papa Grigore al X-lea privind reconcilierea bisericilor greacă și latină; deși cu sănătatea șubredă a pornit în călătorie, însă o rană căpătată accidental la cap l-a forțat să se oprească la castelul nepoatei sale, aproape de Fossanova. După câteva săptămâni a fost transportat la o mănăstire
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
armistițiu cu maghiarii, iar în 932-933, i-a înfrânt. Victoria a fost doar temporară, incursiunile maghiarilor fiind la fel de devastatoare. Politica sa era specifică unei confederații în cadrul căreia ducatele își mențineau autonomia. A urmărit să aplice o politică de compromise și reconciliere. Și-a stabilit baza puterii în Saxonia și Thuringia, adăugând regiunea din jurul cursurilor inferioare ale Rinului și Meuse. A revitalizat poziția vechii capital, Aachen și s-a afirmat ca un continuator al lui Carol cel Mare. A lăsat în urma sa
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
stăpânit în Germania prin acordarea prerogativelor regale, cedând autoritatea și proprietățile Bisericii și prinților. Acesta a dus la scindarea imperiului și la creșterea autonomiei prinților locali. În 1226, Frederic a cerut ordinelor germane să curereasca și să asimileze Prusia. O reconciliere cu familia Welf a avut în 1235, când Otto Copilul, nepotul lui Henric Leul, a fost numit duce de Brunswick și Lunenburg. Lupta cu papii pentru putere a continuat și a dus la excomunicarea lui Frederic în 1227, anulată după ce
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
era justificat de textul scrisorii întrucât - se considera - că a fost înșelat cu privire la desfășurarea evenimentelor. Al doilea conflict a plecat de la persoana și situația episcopului Marcian de Arles, care aderase la teoriile rigoriste ale antipapei Novațian și refuza până și reconcilierea (convertirea prin Pocăință), chiar și pe patul morții creștinilor care apostaseră. Episcopii locului i-au scris lui Ștefan îndemnându-l să-l depună pe Marcian, dar papa n-a luat măsuri în această privință. Atunci, episcopii s-au adresat lui
Papa Ștefan I () [Corola-website/Science/304583_a_305912]
-
nu este valid, iar ereticii, care doreau să se reconcilieze, trebuiau rebotezați. Papa Ștefan I, care se baza pe tradiția Bisericilor din Roma, Alexandria și Palestina, susținea fără ezitare (fără echivoc) că Botezul administrat de eretici era valid: ca să obțină reconcilierea, ereticii și schismaticii trebuiau numai să primească dezlegarea prin impunerea mâinilor. La acea vreme, în nordul Africii, această problemă era aprinsă, arzătoare, drept care Ciprian a convocat două concilii (în 255 și în 256) care au reafirmat poziția lui. Papa Ștefan
Papa Ștefan I () [Corola-website/Science/304583_a_305912]
-
Nisei către Franța. El a acuzat guvernul că ar fi dorit „un război fratricid”. Cavour a reacționat violent și a cerut, fără rezultat, președintelui Camerei, Rattazzi, să-l cheme la ordine pe Garibaldi. Ședința a fost suspendată. a încercat o reconciliere în zilele ce au urmat, deși Cialdini l-a atacat violent. Garibaldi, întors în Caprera, a obținut în parte câștig de cauză. După câteva zile, mai mulți ofițeri ai săi, precum și o parte din Armata Meridională, au fost integrați în
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
sub controlul papei mai degrabă decât unită sub monarhia italiană. Ca urmare, ei au fost în dezacord pe toate temele: a Internaționalei și a Comunei din Paris. În 1871, Garibaldi scria despre infailibilitatea lui Mazzini: „Eu și Mazzini suntem bătrâni; reconcilierea, de neimaginat, infailibilitățile mor dar nu se pliază! Să mă împac cu Mazzini? Există o singură cale: el să se supună, eu nu sunt capabil de asta.” La moartea fondatorului "Giovine Italia", în 1872, Garibaldi și-a uitat dezacordurile și
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
erou să atace orașul. Patrocles a fost atunci ucis de Hector (cu ajutorul lui Apollo), care a luat armura lui Ahile de pe trupul aheului. Înnebunit de durere, Ahile jură să-l ucidă pe Hector. Între Ahile și Agamemnon are loc o reconciliere, iar Briseis revine în mâinile vechiului stăpân, neatinsă de regele din Argos. Zeul Hephaistos îi făurește o nouă armură și un nou set de arme și astfel Ahile se întoarce pe câmpul de război. El ucide mulți troieni și aproape
Războiul troian () [Corola-website/Science/303827_a_305156]
-
cu vechi tradiții istorice, mai ales din perioada 1848-1849 când, după îndelungate tratative, s-a semnat acel Proiect de Pacificare de către Nicolae Bălcescu, în numele lui Avram Iancu și Lajos Kossuth (21 iulie 1849), bazat pe recunoașterea drepturilor naționale ale românilor, reconciliere tardivă deoarece trupele austriece și țariste au înăbușit revoluția. Astăzi orașul cu peste 160.000 de locuitori îmbină arhitectura barocă și neoclasică cu cea modernă, cu numeroase obiective social-culturale: licee și universități cu tradiție, muzee bine dotate, teatre, formațiuni muzicale
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
Biserica de Apus, catolică, nu a fost înlăturată, cu toate eforturile depuse pe parcursul aproape a unui mileniu. Vizitele pontificale, ale unor înalți prelați, colocviile și seminariile inițiate vizează începutul unei apropieri între cele două mari biserici creștine. Oricum, procesul de reconciliere se derulează lent, greoi, plin de contradicții, orgolii și uneori tendințe hegemonice. Întinderile uriașe de pământ ale Rusiei ascund imense bogății naturale, estimate la o treime din rezervele mondiale de fier, cărbune, petrol, gaze naturale, nichel, crom, bauxită, diamante, săruri
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
în calitate de „Consultor” în diferite dicasterii ale Curiei romane. A colaborat mai ales cu Congregația pentru Doctrina Credinței în probleme teologico-juridice. În 1988 a făcut parte din grupul de experți care l-au însoțit pe cardinalul Joseph Ratzinger în tratativele de reconciliere cu Societatea Sf. Pius al X-lea, a episcopului schismatic Marcel Lefebvre. În 1989 a făcut parte din grupul rectorilor universităților catolice, care au colaborat la redactarea viitoarei Constituții Apostolice «Ex corde Ecclesiae», asupra identității și misiunii universităților catolice. În
Tarcisio Bertone () [Corola-website/Science/303946_a_305275]
-
comuniste, regimul condus de secretarul general al PZPR Władysław Gomułka a început să liberalizeze viața internă din Polonia. După alegerile legislative din 1957, au urmat mai mulți ani de relativă stabilizare În 1965, Conferința Episcopală Poloneză a emis „Scrisoarea de Reconciliere a Episcopilor Polonezi cu Episcopii Germani”. În 1966, aniversarea a 1.000 de ani de la creștinarea Poloniei, oficiată de cardinalul Stefan Wyszyński și de alți episcopi s-a transformat într-o uriașă demonstrație de forță și popularitate a Bisericii Catolice
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
la înființarea lor. În timpul vizitei patriarhului ortodox rus în Polonia în 16-19 august 2012, Kirill I, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse și arhiepiscopul Józef Michalik, președintele Conferinței catolice a Episcopilor Polonezi, au semnat un mesaj comun al celor două biserici de reconciliere și iertare reciprocă. Perioada comunistă
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
Templului după profanarea pe care a suferit-o din partea lui Antioh Epifanul în anul 168 î.e.c. (cf. Ioan 10,22). Yom Kippur este considerată de evrei ca cea mai solemnă zi a anului. Tema sa centrală este ispășirea și reconcilierea. Posibilitățile de alimentație, de băut, de îmbăiere, de ungere cu ulei, sau relații sexuale sunt interzise. Postul începe de la apusul de soare și se încheie după căderea nopții în ziua următoare. Serviciul divin de Yom Kippur începe cu rugăciunea cunoscută
Sărbători evreiești () [Corola-website/Science/304416_a_305745]
-
încercare disperată de oprire a fluxului de fugari, tăind orașul în două și transformând partea apuseană a orașului într-o enclavă a Occidentului pe teritoriul comunist. Zidul a devenit un simbol al Războiului Rece și al divizării Europei. Scrisoarea de reconciliere a episcopilor polonezi către episcopii germani din 1965 a fost privită cu suspiciune în momentul apariției, dar este văzută azi ca un pas important în direcția îmbunătățirii relațiilor statelor germane cu Polonia. În 1969, cancelarul Willy Brandt a anunțat că
Istoria Germaniei postbelice () [Corola-website/Science/304433_a_305762]