5,495 matches
-
să îndoaie și să roadă fierul. Am vrut să mă apropii, să privesc mai bine și am descoperit cu groază că nu mă mai puteam mișca. Gleznele mele erau cuprinse de iarba care creștea în jurul meu. 14 Mi se poate reproșa, bineînțeles, că sânt un monstru de subiectivitate; că sânt un caz monstruos de egoism. Și nu țin să evit acest reproș. Așa este. Nu m-a interesat niciodată cu adevărat sensul universului și, ca să fiu sincer până la capăt, îmi vine
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un sclav, copleșindu-mă cu dragostea lor necruțătoare și nelăsîndu-mă nici să respir, Marta mi-a dat o libertate deplină. M-a lăsat totdeauna să fac exact ce doream. Mă primea cu brațele deschise la orice oră, fără să-mi reproșeze decât cel mult printr-un zâmbet absențele. "Bine că ți-ai adus aminte de mine", spunea. Atât. Era femeia care-i trebuia unuia învățat să-și ducă destinul ca pe un bagaj. Nu trebuia să născocesc scuze sau pretexte, mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
că o pierdusem, din câte înțelegeam, pe Marta. Simțeam în ea un fel de ostilitate ― auzise de Laura? se lămurise că n-o iubeam? nu-mi ierta lașitatea?, dar n-avea rost să mă cert cu ea. Nu i-am reproșat nici când, lungindu-se într-un târziu lângă mine în pat, s-a întors cu spatele, încercînd parcă să mă țină la distanță. Afară se auzi un nou tunet. Apoi altul. Apoi un muget îndepărtat. "Cerbii?" am întrebat. "Da, cerbii
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
putere să fugi, nu mai ai dorința să fugi. Eu cred că lucrurile nu stau așa. Dacă nu mai ai putere să bei e și pentru că nu-ți mai e de ajuns de sete. Și, la drept vorbind, asta-mi reproșez. Că atunci când puteam merge nu mi-a fost de ajuns de sete. Că am avut forța să renunț. Îmbătrânisem, domnule. Când omul e cât de cât tânăr, în ciuda anilor, e slab în fața dorințelor. N-are puterea să renunțe, cedează în fața
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
zâmbind, dar nu vroiam să întorc ochii de la perete. Apoi am luat o foaie de hârtie și am început să scriu. Vroiam să-i las un bilet pe masă și să ies fără să mă uit la ea. "Mi-ai reproșat că mă duc în sala cu oglinzi, că trăiesc în minciună. În felul acesta m-ai jignit. Îmi pare rău, dar nu pot să ți-o iert. Ar fi trebuit să știi că eu nu sânt făcut pentru vanități mărunte
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu pot să regret că nu m-a mulțumit să cioplesc cruci într-un atelier oarecare, că mi-a fost silă de mediocritatea mea. Pot să regret numai că am vrut să renunț la ea prin orice mijloace. Nu-mi reproșez că n-am căutat pământul făgăduinței în ceea ce aveam, ci că l-am. căutat într-un deșert. Tocmai de aceea mă pomenesc uneori vorbind cu guzganii: Cînd va veni furtuna, vă voi lăsa trecutul meu, hămesiților. Sfîrtecați-l. Devorați-l. Faceți
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
iau spre pădurea de sălcii, cineva mi-a strigat: Nu pe-acolo, pe aici". Era tata. Avea buzele vopsite cu roșu și făină pe față. "Ți-am spus, băiete, că trebuie să te lași domesticit. N-ai vrut", mi-a reproșat el cu tristețe în glas. Am vrut să-i explic că partea proastă nu era că nu mă lăsasem domesticit, ci că văzusem și în dragoste o cușcă. Și pe el îl iubisem, dar... Tata dispăruse însă între timp. Nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
gesturile mecanice ale fetei care spăla paharele la bodega de lângă gară și vorbele bețivului cu care stătusem la masă: Viața e mai necruțătoare decât justiția, ea nu iartă". Viața? li cerusem prea mult sau îi dădusem prea puțin? Ce-mi reproșa? încercam să găsesc un răspuns la această întrebare când Domnul Andrei s-a furișat cu mii de precauții ca să-mi șoptească, grăbit, o veste rea: instigat de Mopsul, Anton constituise un tribunal care-mi intentase proces. Eram învinuit de două
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Și de ce-ai venit să mi-o spui?" Pentru că vă simpatizez". Bănuisem totdeauna că un om care iubea câinii atât nu putea fi în întregime rău. Dacă m-ai simpatiza într-adevăr, n-ai executa această mîrșăvie", i-am reproșat calm. Dar Hingherul a ridicat din umeri. "Dumneavoastră care ați cunoscut autoritatea, știți ce înseamnă. Când v-au trimis la școala de corecție, a trebuit să vă supuneți. Când v-au condamnat la închisoare, a trebuit să mergeți într-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lor cu un puternic zgomot de eșapament. Rieux a tăcut până ce a fost posibil să se facă auzit și, distrat, i-a cerut părerea funcționarului. Celălalt îl privea cu gravitate: ― E un om, spune el, care are ceva să-și reproșeze. Doctorul dădu din umeri. Cum spunea comisarul, nu de asta le ardea acuma oamenilor. În cursul după-amiezii, Rieux a avut o întrevedere cu Castel. Serurile nu soseau. ― De altfel, întreba Rieux, ar fi ele utile ? Acest bacil se comportă ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
aliatul și-a permis să cucerească teritoriul fostului adversar și să facă peste 100 de mii de prizonieri din rândul armatei statului aliat. Îmi amintesc că la sosirea delegației României la Moscova, faimoasa de tristă amintire Ana Pauker i-a reproșat lui Lucrețiu Pătrășcanu cam astfel: - Ce v-ați grăbit cu Armistițiul, pentru că Tătucul avea alt plan cu România. Care era acel plan se știe, că dorea să anexeze România - cucerită de armatele de sub geniala lui conducere la Republica Sovietică Socialistă
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
care ar fi avut loc chiar în Bârlad, va fi nevoie de o mică contribuție din partea mea... Întreb într-o doară la cât se cifrează această contribuție și îmi răspunde că-i vorba de 800 lei, o nimica toată... Îi reproșez că ce-mi oferă cadou (vorba să fie) nu e tocmai cadou, ci e un fel de afacere sub mască umanitară... Îl rog să-și reîmpacheteze cadoul și să plece la alți pensionari dispuși să suporte cheltuielile. Omul cu mustață
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
adevărul-adevărat, fără de care o lucrare literară nu are viabilitate. Am încercat să tratez această temă privind divergențele în privința scrisului meu, nu că n-aș admite și alte păreri și judecăți de valoare. Admit asemenea păreri numai dacă mi se poate reproșa că nu am respectat eu însumi adevărul - singurul în măsură să dea viabilitate celor scrise. Drept concluzie la cele expuse până aici, aș vrea să afirm clar că în ceea ce am scris până acum am înfățișat realitatea unor întâmplări din
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
PACE OAMENILOR DE OMENIE. Toate semnele indicau în sus. Roata sa se învârtea spre cer. Doisprezece Se stârnise un val de agitație. Fluieratul nerăbdător al poștașului, pufăitul camionetei poștale oprite pe Constantinopole Street, strigătul emoționat al mamei sale, domnișoara Annie reproșându-i poștașului că fluieratul său o speriase - toate acestea întrerupându-l pe Ignatius care se îmbrăca pentru reuniunea de start. Semnă adeverința de primire și se duse grăbit la el în cameră, încuind ușa. — Ce s-a-ntâmplat, băiete? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
au adus aici să-mi arate cum ai redecorat locuințele sclavilor și așa, deodată, m-au legat cu lanțurile astea murdare și au fugit înapoi la petrecere. Micul marinar își zăngăni lanțurile. Abia am refăcut partea aceasta a casei, îi reproșa Dorian lui Ignatius. Biata mea ușă! — Unde sunt agenții aceia? întrebă Ignatius, desprinzându-și hangerul și fluturându-l în aer. Trebuie să-i capturăm cât încă n-au părăsit clădirea. — Te rog scoate-mă de aici! Nu pot suporta întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
activitățile armenești, una după alta, tot ce-și dorea era să fie ca ei, nici mai mult, nici mai puțin, să fie american și să scape de pielea brună a armenilor. Chiar și mulți ani mai târziu, mama sa Îi reproșa din când În când asta, explicându-i că pe când era copil Îi Întrebase pe chiriașii americani de origine olandeză de deasupra ce săpun foloseau ca să se spele, fiindcă voia să fie la fel de alb ca ei. Acum, când amintirile copilăriei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Începe anul studiind un poem ales de tatăl noului nostru prieten François“. Era vorba de Frumoasa roșcovană de Guillaume Apollinaire, un poem pe care alți preoți, profesori de franceză, nu-l apreciau deloc. Tata primise o corespondență abundentă care Îi reproșa că alesese Frumoasa roșcovană, un titlu care putea oferi pricină de scandal În clasă și putea Îndemna la visări primejdioase. În acest poem, apare rațiunea, rațiunea arzătoare: ea are aspectul fermecător, scrie Apollinaire, al unei adorabile roșcovane. Nu e Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
camerei cu pietre. Avea niște rochii cu nasturi În față și nu le Închidea chiar pînă sus. De Îndată ce putea, Își scotea sandalele și umbla desculță. Nu eram Încă marele perturbat sexual ce aveam să devin mai tîrziu, după cum mi-o reproșau diverse femei - „dragul meu François, nu țin deloc să fiu doar suportul fantasmelor tale erotice, sînt totuși și femeie!“ sau: „În scrisori, nu vorbești decît de sex, nu-mi pui nici cea mai mică Întrebare despre munca mea“ - și privisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să ne țină piept și că nu avea să se lase depășit doar pentru că el Îmbătrînea, iar noi aveam douăzeci de ani. Analiza pe care o face tablourilor lui Cézanne este un exercițiu de stil. Nici măcar nu văd de ce Îi reproșez acest lucru. Scrie că unul din prietenii noștri Îi răspunsese (exclude faptul că unul din copiii lui l-ar fi putut contrazice): „Miró și Klee merg mult mai departe“ (ceea ce nu e un răspuns prea isteț și, de altfel, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
citi și tata. Plăcerea mi se preschimba rapid În enervare. Autorii articolelor cădeau În capcanele pe care le Întindea cartea mea, și luau acest roman drept o confesiune, convinși că tot ce povesteam eu acolo mi se și Întîmplase. Îmi reproșam că nu-i avertizasem: „E o carte, nu-i așa, e o creație, nu un document“. O parte din romanul Un tip oarecare se petrece În cabinetul unui psihanalist căruia naratorul vine să i se destăinuie. Născocisem În totalitate ședințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
în stare... Legenda spune multe lucruri care să acopere o lipsă de răspuns... dar niciodată nu va reuși să închidă rana unui prezent prin amintirea îndepărtată a trecutului... sau prin presupuneri care nu înlocuiesc certitudinea adevărului... Aș vrea să-i reproșez asta legendei. Aș fi vrut să o iau la rost aseară... * Uneori cînd ne detașăm de anumite lucruri vedem mai clar valoarea lor. Asta se știe de cînd lumea. Dar ceea ce n-am știut eu e că uneori dacă te
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
neglijent din partea dumitale să îl lași să scape, Ilia Petrovici. ă Dar nu aveam nici o idee că va dispărea în halul ăsta! ă Dragul meu domn, chiar nu îți dai seama când se râde de dumneata? Bineînțeles că nu îți reproșez nimic. La urma urmei, noi nu îi închidem decât pe cei pe care îi acuzăm. Porfiri își întoarse capul acum înspre funcționar. Alexander Grigorevici, fii amabil și returnează-i banii acestei tinere doamne. Cu toate că îl fixă pe Porfiri cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Stepan Sergheievici. Că era pitic nici nu mai conta. ă și ce s-a întâmplat când i-ai spus? ă Ha! Draga de ea. A fost bolnavă. Dar ce zic, a vărsat toată cina. și tot ce avea să-și reproșeze erau fleacuri. Unele femei nu fac față la asemenea situații. Abia acum înțelegea cum se uita el la micuța ei Sofia. Avea ceva drăcesc în el, nimic de zis. Ceva mai mult de răutate oridnară. ă Crezi că ea l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
a desfășurat în tăcere, tăcerea a dominat și cele două ore petrecute după aceea în fața televizorului indiferent, la un moment dat, așa cum s-a întâmplat adesea în ultimele luni, Cipriano Algor adormi. Dormea cu o expresie încrâncenată, mânioasă, de parcă își reproșa că se lăsase așa de ușor pradă somnului, supărarea și iritarea ar fi fost drept și corect să-l țină treaz zi și noapte, supărarea ca să sufere din plin insulta, iritarea ca să-i facă suportabilă suferința. Astfel expus, dezarmat, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
minutele și secundele, se transformaseră iar în autentice, funcționale și obediente limbi de ceas, Ajung la timp, rosti, și era adevărat, ajungea la timp, la urma urmei, mergem odată cu timpul, în timp, și niciodată în afara lui, oricât ni s-ar reproșa că rămânem pe dinafară. Acum era în oraș, mergea pe bulevardul care-l ducea la țintă, înaintea lui, mai iute decât furgoneta, alerga gândul, șeful departamentului de achiziții, șeful departamentului, șeful achizițiilor, Isaura Estudiosa, sărmana, rămăsese în urmă. În fund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]