6,394 matches
-
Îndepărtat blând mâinile. ― Cât de complicat? Damian ridică din umeri. ― Nu o cunosc. N-am cunoscut-o niciodată. Oricum, a durat mult până am Încetat să mă mai gândesc la ea. În final am realizat că probabil nu o voi revedea. În clipa următoare deja eram geloasă. Am zâmbit, sperând ca el să nu-și dea seama. Cu toții avem un trecut. Trebuia să fiu dispusă să ascult orice mă ajuta să-l cunosc cu adevărat. Damian se Încruntă și lăsă desenul
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
din nou la desen. Fata se afla exact În poziția aceea. Am Încremenit În scaun În timp ce creierul meu făcea conexiunea: 11 februarie 2011. Mi-am privit mâinile. Tremurau. Am simțit cum retrăiesc totul. Fiorul. Șocul. Dorința arzătoare de a-l revedea. ― Damian! am exclamat fără să-mi pese de privirile ciudate care-mi erau adresate. M-am ridicat de pe scaun, apoi mi-am dat seama că era o prostie și m-am așezat la loc. Transpirasem și nu mă puteam opri
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
de toate lucrurile acestea de care nu avusese habar. ― Glumești! șopti În cele din urmă. ― Nu prea. Damian se uită lung la mine, complet uimit. ― Ai vreo idee cât timp am petrecut gândindu-mă la tine, sperând că te voi revedea? Am zâmbit. Era primul zâmbet adevărat după mult timp. ― Probabil cam tot atât cât am petrecut și eu gândindu-mă la tine. Damian Îmi cuprinse fața În mâini. Mi-am ținut respirația. ― Te iubesc. L-am privit În ochi. Spusese
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
dar când m-am hotărât să intru în chilie luna mă privea deja de sus... M-am întins în pat. Somnul însă mă ocolea și bănuiam de ce. Toată bucuria trăită alături de bătrân lua sfârșit. Nu știam când îl voi mai revedea. Odată ajuns acasă, apoi greu mă hotărăsc să pornesc încoace... Dar mare-i Dumnezeu!... În zori, abia am deschis ochii, trezit de sfatul gureșelor vrăbii. După o vrme am și auzit pașii călugărului. Bună dimineața, dragule! Dacă tot ai făcut
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Crezusem că voi două sunteți niște feti di treabî, s-a lamentat el. —Las-o moartă, Benny, i-am spus eu. N-ai crezut niciodată așa ceva. Fie că sexul fusese grozav, fie că nu, n-aveam de gând să-l revăd pe Luke. Nu mi-aș mai fi spălat niciodată rușinea. împreună cu Brigit am disecat situația. însă nu era deloc una din disecțiile alea delicioase când ne înfioram de plăcere rememorând clipele de extaz, descriam în amănunt experiențele noastre sexuale sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
rușine. Dar, când am încercat să-i spun că tot ce auzise despre mine era o minciună, Chris a râs și a zis: —E OK, Rachel, eu tot te iubesc. în noaptea aia, când m-am dus la culcare, am revăzut în minte, de nenumărate ori, cele două ședințe. Fusesem devastată de tristețe din cauza lui Luke, din cauză că relația noastră se terminase. Dar când mi-am amintit lucrurile îngrozitoare, răutăcioase și dureroase pe care și el și Brigit le spuseseră despre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Mara rânjea ca lovită de streche. — Ai un admirator, mi-a cântat ea. M-am uitat pe birou. Un buchet enorm de bujori de un roz aprins îl acoperise cu totul. Am alergat ca să citesc biletul: „Abia aștept să te revăd. Sper că a mers bine azi, cu Vivian. - R.“ M-am ciupit singură. Auuu - în același loc, se părea, în care mă ciupisem și cu o seară înainte. — E obligatoriu să mă pui la curent cu situația! a țipat Mara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
petrecuse vreun accident. Erau prea beți ca să-și mai aducă aminte. O păpușă? Ce păpușă? Iarbă? Vreți să spuneți marijuana? Habar n-aveau de nimic. în casa lor? în cele din urmă inspectorul Flint îi lăsase să plece. — O să ne revedem atunci când acuzațiile vor fi formulate în mod adecvat, le spusese el îndârjit. Soții Pringsheim se duseră pe Rossiter Grove și începură să-și facă bagajele. Decolară de pe aeroportul Heathrow a doua zi dimineața. 21 Directorul stătea în spatele biroului său, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
literară românească, datorate criticilor Marian Papahagi (Tribuna, 4 sept. 1986), Ov.S. Crohmălniceanu (România literară, 11 sept. 1986), Ioan Holban (Cronica, 19 sept. 1986), Cornel Moraru (Vatra, nr. 10/1986), Liviu Petrescu (Steaua, nr. 10/1986). A doua ediție, restaurată și revăzută de autor, a Plicului negru a apărut, mai întâi în traducere, în Statele Unite, în 1995, la Editura Farrar, Straus, Giroux din New York. Textul românesc a fost publicat, în 1996, de Editura Fundației Culturale Române. Procesul cenzurării volumului, în 1986, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în cană, pentru când o fi să fie. Parcă nu era singur, simțea, în jur, prezența lui Marcu Vancea, ucis sau sinucis în urmă cu 40 de ani. I se întâmplase deja de câteva ori, i se întâmplase să-l revadă, tot mai des, în preajmă. Cum se îndreaptă ei spre moarte, cum mă îndrept, împreună cu ei, spre moarte, asta-i premisa. Cum ne interceptează concetățenii, cum ne prezentăm în clipa supremei îmbrățișări. Într-o dimineață însorită, când nu mai speri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Statuia lucește scurt, cât să clipești. În rama ușii, nudul, statuia. Sub jetul auriu, trupul gol al bărbatului. Fruntea mare, chelia metalică. Dominic, Tolea, el este! Șoferul se trezește de-a binelea, mâinile tremură, crispate pe volan. Privește înapoi, să revadă fantoma. Da, vedenia persistă: un bărbat gol, pe pragul ușii. Chiar domnul Dominic, aiuritul ăla de la hotelul TRANZIT!... cum să nu-l recunoști. Apariția zgomotosului vehicul nu îl tulburase. Șoferul frânează, oprește, stinge farurile, să se dezmeticească. Strada dispare. Tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din afară, avem pe cineva care chiar locuiește aici. Voce moale, timidă, dinți mărunți, gălbui, un obraz îngust, anemic, cu mustața subtire și cu cicatricea aceea inevitabilă. M-ar interesa proiectele dumneavoastră. Nu aș abuza, dar aș vrea să ne revedem, din când în când. Așadar, un biet pescuitor de pradă mică, așadar el, Tolea, nu merita decât această iscoadă oarecare? Se simțea jignit, zău așa! Un gust de vomă îi umplu gura și nările. De la balcon, vedea piața pustie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
urmă cu 40 de ani, pierdut în noaptea care tot înghite orașul, deceniu cu deceniu, felie cu felie. Noaptea în care familia Vancea reînvie, revendicându-și întrebările vechi. Da, știa deja cele două secvențe în care vor reveni, văzuse și revăzuse și notase de zeci de ori cele două scene. Prima secvență: August târziu, război. Seară placidă, astm și arșiță. Sufrageria familiei Vancea. Încăpere albă, înaltă. Masă lungă, festivă, acoperită cu damasc. Opt tacâmuri strălucitoare, trei față în față, pe laturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
supravegheze distributia... Până la urmă, în fața pasiunii lui excesive pentru mine, tata mi-a divulgat povestea. Ca ultimă armă de șantaj. O armă periculoasă, desigur, ca tot ce îl privea. Era tipul dedat obscurităților și măștilor. Tata se ferise să-l revadă, după ce asistase la rapida sa carieră politică postbelică. O carieră spectaculoasă, în primii ani. Poziția sa ierarhică era, comparativ, neglijabilă acum. Importantă doar prin contacte obscure, vechi și noi, cu REȚEAUA... Deci el supraveghea atunci porțiile acelea de înfometare. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ajutat să-l regăsești, poate. Și să pierzi masca de cabotin, sub care te ascunzi de prea multă vreme, sub care te ascunzi și acum, când bătrânul Marcu Vancea te-a regăsit și te somează, noapte de noapte, să-l revezi, să-l renaști. Pieptul înainte! Privirea sus-sus, ca și cum n-ar vedea capetele din jur. Vedeta străzii, pe care o domină neglijent, ignorând publicul. Fular roșu, sub gulerul descheiat al cămășii albe. Printre firme și vitrine, cometa color a zilei: pietonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dacă dacă. scamatorul, paiața, masca, mimul. Cinicul, glumețul arogant, înghițitorul de săbii și dezastre, impasibil, cu marele lui cap ras, de consul roman. Dacă ar exista, dacă dacă dacă, dacă el și ei ar exista, acum, când îi vede, îi revede, îi visează, fără chef, ca de obicei, ca totdeauna, oricând nicicând. Plictis piruete pandalii, nu? Iată primul: electricianul căzut de pe stâlp. Buze mici, ochii roșii, frunte galbenă, hașurată. Maiou de marinar. Degete groase, uriașe, vinete. Vânătorul de lipitori. Așa le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să uit. Dar nu sunt. Meseria asta m-a atins și pe mine, băiatule. Lasă miorlăiala, că m-am plictisit. Unul, măcar unul. Un martor, atât. O țicneală inofensivă, nu fac nici un rău. Infantilism, cum spuneai. Dar vreau să-i revăd, atât. Mai ales pe unul, acela, doar știi. Să-l văd, atât. Altfel, mă plictisesc și mor. Nu rezist primăverii, plictiselii lirice. Altfel mor, să știi. Domnul Anatol Dominic zis Tolea se apleacă spre măsuță. Ridică de pe măsuță ghemotocul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vrut să reiei discuția. Știai că nu-l pot găsi. — Iar te-a apucat. Așa, la doi-trei ani, îți revine tâmpenia. Te plictisești, știu eu. La tine asta e boala: plictiseala. Ce vrei, ce-oi fi vrând, dom’le? Să revezi fosilele alea? Neant, dom’le! Cenușă, pământ, morminte. Cei care au supraviețuit sunt cu un picior dincolo, în paradis. Uită-te la mine. Râde nenea Marga, râd amândoi. Tolea face un semn în spate, spre măsuța cu rotile. — Citește scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu o tot mai uitată vină. Buna Veturia, tot ea le oferise prilejul generozității târzii, un fel de rapidă iertare a păcatelor. Un scurt gest convenabil, care nu deranja pe nimeni și servea tuturor. Cum îngădui portarului pensionat să-și revadă ghereta, chiar s-o păzească, dacă vrea, duminica, când instituția e închisă și portarii în funcție sunt liberi. Fuseseră imediat de acord, cum s-o refuze pe sfioasa tanti Veturia? Așa că domnii doctori de la facultate îndrumau spre colega pensionată studenții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
creadă că își contabilizează faptelebune. În spatele confesionalului, profesionistul pândea, înregistra, corela, totuși. Nu izbutea să scape de obsesia consultației ascunsă în dialogul cel mai banal, de rutina exercițiului polițist al medicului. Nici despre accidentul din adolescență nu aducea vorba, deși revedea, cu siguranță, adesea, în minte, bicicleta liceanului izbind brusc umbra informă, verzuie, mârțoaga de babă, blestemul în istoria familiei Vancea. Nici episodul morții lui Marcu Vancea nu îl ispitea. Nu întreba nici când cum unde s-a sfârșit Dida, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
un tânăr șchiop, în urma unui pletos câine afgan. Un câine solemn, aristocratic, auriu. Strada tăcută, perfect repaus, câinele perfect absent, tânărul șchiop, într-o pelerină groasă de lână neagră, atârnându-i până aproape de pantofi. Se rotise spre interiorul camerei, să revadă biblioteca. Perete înalt, plin de rafturi înțesate de cărți. Bătrânul avocat, fost prieten al filozofului negustor de vinuri Marcu Vancea, îl rugase să-i facă o vizită, să-i vadă biblioteca. Rămas de curând văduv, pensionarul voia să vândă biblioteca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a primejdiei plutea în aer, o migrenă obsesivă acaparase gândurile și trupul în care intrase adânc trepidația cosmică, tusea traumatică a Terrei bolnave, zgâlțâind zidurile chinezești ale micilor refugii iluzorii. Privea din prag grupul de pensionari, de parcă și-ar fi revăzut părinții și unchii și mătușile de mult dispărute. Într-adevăr, nu prea avea chef să rămână singur. Tremura, de fapt, tremurul zidurilor și al pământului îi intrase în fibră, dar nu, nu era ispitit să se alăture acestor bătrâni implorând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
înțelege că dosarele medicale sunt, cum ați spus, la fel de importante ca Dosarul. A râs, când a admis asta. Mi-a promis, chiar de la prima întâlnire, niște medicamente din import pentru unchiul Mihai. Un semn bun, știu asta. Miercurea viitoare ne revedem la o cafea. Profesorul a simțit din nou, ca de atâtea ori, povara îndoielii. Clipe de descurajare și singurătate, când nimic nu mai avea sens, bizara sa îndeletnicire încă mai puțin decât oricare alta. Sclavul e definit prinfrica de moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Înfometați și spioni și santinele, cenușiul apatiei fără speranță? In această somnolență disperată, se poate întâmpla orice oricui, așa spunea cândva Irina. Nimeni nu scapă de lenta otrăvire și nimeni nu scapă de hazardul lovind pe cine nu te aștepți. Revedea felina lungă și subțire, auzea, în jur, strigătele sălbatice ale mulțimii: Curvoiul, Curvoiul! Flama scurtă a șarpelui de-o clipă, în toxinele străzii. Se simțea, brusc, în stare să reîntâlnească vedenia, să vorbească doamnei Ianuli. O văzuse, cândva, întâmplător, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
doamnă de la cafenea nu mai vorbiseră. Tolea o uitase, o vreme. Și-a reamintit-o, cândva. O seară când primăvara părea toamnă și în umbrele ferestrei se zbătea iarăși șarpele de foc, halucinația, dorința fără nume și obiect. O și revăzu, de altfel, între pietonii zăpăciți, în deruta și mareea de afrodiziace a zilei. Cobora treptele de la Universitate. Pelerina albă, pufoasă. Uriașă, zveltă, cu părul negru, lucios, vedeta vedetelor filmului mut. Se oprise, incredibil, în stația de troleu! Lumea din stație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]