5,253 matches
-
mână de om, cât ajunsese, da fără ea, parcă-i pustie casa ! Și ce mai zici, ce mai faci, madam Cristide ? Ce mai face domnu Puiu ? — Vezi că te-a pătat cu ruj ! Nu acolo... Mai la dreapta, Vica, mai... — Scuză-mă ! Asta ca să vezi ce prost e rujul de la Niculeasca ! Niculeasca din Brezoianu, o știi, Ivona scumpo ! Cu cap de păpușă, ten splendid, alb-alb, fără un rid ! Trecută de patruzeci, bine trecută ! Ei, nu se poate să n-o știi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pe masă ! Dar să știi că dacă nu plecăm în cinci minute, putem să și renunțăm... — N-aș vrea să te încurc, nu... Dacă însă Niki apare la cinci minute după ce am plecat noi ? Așa că mai bine du-te tu ! Scuză-mă că te-am făcut să mă aștepți degeaba... — Ei, scumpa mea, nu-i nimic că am așteptat ! Nu-i nimic ! Eu vreau ca până la sfârșit să iasă lucrurile bine ! De aceea, dă-mi voie să-ți mai spun încă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
intri încălțat. N-am intrat și probabil n-am să intru niciodată, deși vocea îngroșată a Moapsei, ce s-a și repezit să-mi aducă o dulceață, mă invită, ca totdeauna : — Da, intră ! Intră, te rog ! Intră... Nu intru... Mă scuz, mă bâlbâi, îmi contorsionez corpul, zâmbesc silit, explic că tocmai astăzi... (Chiar treci cam prea rar ! mi se răspunde, cu un zâmbet care nu îndulcește reproșul.) Explic că am venit doar puțin, doar să stau puțin cu mătușa Vica și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
căscînd ochii la voi, În timp ce voi căscați ochii la ele), Îți vine În minte bancul cu ursul și iepurașul și izbucnești Într-un rîs necontrolat, te străduiești să-l ții În frîu. N-ar fi mai bine să ieșim? Te scuză față de doamna colegă de sejur: e obosit, a călătorit toată noaptea. Nu mai are nimic din bucuria de mai devreme, iar tipele din recepție, niște creaturi plate, făcîndu-și fără chemare meseria, se uită lung cum ieșiți supărați (nu vrei să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
într-o crăpătură a minții tale. Mintea mea n-are crăpături. Hai să bem ceva. Am descoperit un dulap ticsit cu niște chestii fantastice. Nu putem să le consumăm băuturile. — O să le punem la loc. — Scoate drăcia asta de pe tine! — Scuză-mă, am și uitat de ea. Dumnezeule, am lăsat apa să curgă în baie. Tom se năpusti sus. Își și închipuia tavanul salonului prăbușindu-se din cauza inundației și nu se aflau decât de o jumătate de oră în casă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sălbatică, distructivă, pusese stăpânire pe el; numai că nu era propriu-zis ură, nu-l putea urî pe John Robert, era nebunie. Rozanov îi răspunsese cu o ferocitate pe aceeași măsură. George încercase să-l vadă din nou, încercase să se scuze. Se întorsese în Anglia și începuse să-i expedieze o serie de scrisori extrem de lungi, unele indignate, altele abjecte, la care nu primise nici un răspuns. Se înțelege, nu povestise nimănui despre pelerinajul său coșmaresc. Totuși, în chip misterios, în Ennistone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spune. Mă întreb dacă vă scrieți memoriile? — Nu. — Ar trebui să vă scrieți memoriile, ați avut o viață interesantă. Mă întreb ce gândiți acum despre propria dumneavoastră filozofie? La ce a dus? Și cum ați clasifica-o? — Cum aș ce? — Scuzați-mă, am folosit un cuvânt idiot; mă întreb cum priviți contribuția pe care ați adus-o dumneavoastră, pe ce linie ați situa-o? Pe vremuri gândeam că destinul meu este acela de a explica omenirii filozofia dumneavoastră. Era o stupiditate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu i-o înfățișase nici lui Ruby. Robin Osmore îi scrisese lui Rozanov, anunțându-i detaliile contractului de închiriere. Alex se simțea stânjenită, fericită. În sfârșit, viața devenise din nou vie și imprevizibilă. — Nu te scutura de apă peste mine! — Scuză-mă, Emma. — Vreau să-l cunosc pe George. — Nu-i aici. — Ăsta care vine cu băiețașul, nu-i celălalt frate al tău? — Bună, Brian. Ți-l amintești pe Scarlett-Taylor? — Hello! Am auzit c-ai fost ieri la Alex. — De unde știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care nu era nici coridor de spital și nici de hotel. Deveni din nou conștient de zgomotul apei. Se întrebă dacă n-ar trebui să se întoarcă și să-și ceară scuze? Apoi își spuse: „Sunt nebun? Să-i cer scuze maniacului ăstuia? Pentru ce?“. Și își dădu seama, cu oroare, că acum și de aci înainte John Robert Rozanov sălășluia înlăuntrul minții lui, ca un virus, ceva ce nu mai putea fi vindecat. Contractase o boală nouă. Rozanovismul. Hattie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acum îi venea greu să-i deslușească trăsăturile, pentru că era așezat în contra luminii orbitoare, iar mișcarea repede a norilor îi dădea senzația că încăperea se leagănă, ca un vapor acostat la țărm. — Domnule McCaffrey, începu filozoful, sper că îmi vei scuza libertatea pe care mi-am luat-o - dacă e o libertate - de a te chema să asculți ceea ce am a-ți spune. Tom simți o împunsătură de teamă pe care o recunoscu ca un ghimpe de vinovăție. Nu-i trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la ochii lui aprigi, galben-căprui, la buzele roșii, răsfrângându-se de voință. Membrii familiei dumitale sunt quakeri. Îți practici religia? — Mă duc la reuniuni - la reuniunile de quakeri - câteodată. — Duminica trecută ai fost? — Da. — Bun. Ești logodit? — Nu. Categoric nu. — Scuză-mi, te rog, întrebarea, ești... mă rog... trăiești cu vreo femeie? — Nu. Gândurile lui Tom se întorseseră din nou la comoara îngropată. O aventură, o expediție. Grozav! Oare una primejdioasă? Prea ar fi fost frumos! Deodată, lui Tom i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Diane, care înota la fel de puternic, venind din direcția opusă. Reușind să se recunoască numai când se găsiră foarte aproape, din cauza vizibilității reduse, brațele lor întinse se împletiră, apoi intrară în acțiune călcâiele, împingându-se unul pe celălalt la o parte. Scuzați-mă! Diane! Lui Tom îi fusese arătată, cu multă vreme în urmă, metresa fratelui său, poate chiar de către Valerie Cossom, care se interesa atât de mult de activitățile lui George. Dar nu-i aflase niciodată numele de familie și, de câte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spusese că pierduse prea ușor speranța. Poate că omul nu plecase încă din Institut. Poate că se dusese să înoate. — Da, îl cunosc pe domnul Taylor, bună ziua. N-ați văzut un indian cu barbă? Nu, nu văzuseră. Trebuie să fug... scuzați-mă... bine, la revedere. Gabriel o luă la fugă, tocurile ei de înălțime mijlocie alunecând pe stratul subțire, verzui, de zăpadă, peste care continuau să se lase, șovăielnic, fulgii ca niște scame de hârtie. Începu să se uite prin „oalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sticle, cu intenția de a le lăsa acolo. Dar cum ploaia se pornise în rafale, se așeză o clipă, alături de sticle. Alex, îmbrăcată într-un fulgarin și cu un șal pe cap, își făcu apariția. — Oh!... John Robert... Doamnă McCaffrey... scuzați-mă... v-am adus aceste sticle... Ce drăguț! Nu vrei să intri să le bem împreună? Și, te rog, spune-mi Alex! Ochii albaștri i se îngustaseră, iar respirația i se accelerase în urma șocului de a se fi pomenit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ploaia încă nu-l spulberase. Te rog, te rog, vino înăuntru. Alex se retrase spre ușă, deschizând-o larg. În clipa aceea, de după colțul casei se ivi Ruby și rămase locului, masivă și ea cât o ușă, privind la profesor. Scuzați-mă, trebuie să plec, bâigui Rozanov, și ieși glonț pe poartă. Își spuse în sinea lui: „Sunt beat!“, și o porni repede spre casă. Alex se repezi la Ruby: Ce te-a apucat să vii aici și să te proțăpești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dar dădu greș. Și ce pot face pentru dumneata? întrebă Pearl, tăios. Încă nu știu, răspunse Emma. Probabil că nimic. Apoi adăugă: Am vrut să te cunosc chiar înainte de a ști cine ești. Dar de ce ai vrut să mă cunoști? Scuză-mă, conversația asta devine cam monotonă. Nu cred. Poate puțin greoaie, însă facem progrese, îți spun încă o dată, nu știu. De ce ne simțim atrași de unii oameni și nu de alții? Asta nu-i o chestiune de logică. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deși fata se deghizase oarecum pentru a ieși afară, îmbrăcând o pelerină lungă neagră și înfășurându-și capul într-un fular. Emma îi spuse: Hello, scumpo. L-ați văzut cumva pe Tom McCaffrey? întrebă Pearl. Nu, scumpo. Nu pleca, scumpo. Scuzați-mă... Pearl! Abia acum, Pearl îl recunoscu: Oh,... domnul Scarlett-Taylor! Nu fi proastă - numele meu e... stai să văd, care-i numele meu? Ești beat. Am aici o sticlă cu whisky, bea și tu. — E respingător felul ăsta în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lipsim de lumină din cauza blestematelor ăstora de plante din geam? întrebă Brian. Îmi place să simt ceva viu în preajma mea, răspunse Gabriel. Și eu nu sunt ceva viu? înseamnă că trebuie să mă întind pe pervaz în timp ce speli tu vasele? Scuză-mă. Am să le mut de acolo. Și aș dori să nu mai fumezi în bucătărie, fumezi peste chiuvetă și fumul se impregnează în vase... Trecuseră două zile de la evenimentele petrecute la Papuc, (acestea avuseseră loc într-o sâmbătă seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un spirit servil. Mă cunoști îndeajuns de bine ca să știi că eu n-aș putea suporta nici un fel de formă de servitute, chiar când e vorba de dumneata. În ultimul timp am reflectat la filozofie, dar dintr-o atitudine existențială (scuză-mă, știu că detești cuvântul, dar aici își are locul) și mi-a venit ideea (de altfel nu pentru prima oară), că noi doi ne asemănăm foarte mult. În ce fel? mă vei întreba. Am să-ți spun. Amândoi suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
momentul în care m-am pomenit cu ei toți acolo n-a mai fost chip să-i fac să plece. Nu a fost vina mea. Îmi pare sincer rău. I-am scris o scrisoare de scuze domnișoarei Meynell... De ce te scuzi dacă nu a fost vina dumitale-? Mă rog, prespun că a fost vina mea pentru că totul a fost jignitor, dar nu intenționat... Îngrozitoare sentimente de vinovăție încâlceau mintea lui Tom. Se părea că declanșase un adevărat potop de încurcături. Voise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
astea? — Te referi la seara de sâmbătă? — Nu, mă refer la situația ta, cum a început? — Existența mea de prostituată? Uite ce-i, o opri Tom, cred că-i mai bine să plec, și-așa am destule amărăciuni pe cap, scuză-mă, te rog... Nu pleca, îl rugă Diane. De sâmbătă încoace nu am mai schimbat o vorbă cu nimeni. Am devenit prostituată ca să mă răzbun pe bărbați... — Nu zău... Nu-mi pot imagina... Nu, asta-i o frază pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
puse paharul pe pian, măturând cu mâna câteva obiecte. Apoi îl luă din nou și își mai turnă puțin whisky. Diane îi întinse și paharul ei iar Tom i-l umplu. După care, strănută. — Ești răcit? îl întrebă Diane. Da, scuză-mă. — Te rog, pentru numele lui Dumnezeu, nu-mi da răceala ta. George refuză să mă vadă când sunt răcită, chiar mă urăște. Mă rog, presupun că mă urăște și când nu sunt răcită, răceala nu face decât să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în preajma ei... De ce? întrebă Emma. Pentru că... pentru că... Oricum, probabil că acum se și găsesc în America. Hattie a plecat. Urmă un răstimp de tăcere. — Sunt atât de obosită, spuse Pearl, n-am închis toată noaptea ochii. Vă rog să mă scuzați. Se ridică de pe scaun și ieși încet din cameră. — Drace, drace! exclamă Tom. Rămâi aici în noaptea asta? — Da, dacă ea o să mă accepte. — Bine... atunci eu plec... o să las ușa descuiată în Travancore Avenue, cine știe... Mâine mă întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
unul francez. Pe tine te pot vedea măritată cu un francez. Și uită de noi! De ce nu? Doar n-ai să-mi spui că-l iubești pe porcul ăsta, nu-i cu putință. — Te referi la George? — Îmi pare rău, scuză-mi vocabularul. — Ți se pare cu neputință? — O, e foarte posibil, jumătate din femeile din orașul ăsta sunt îndrăgostite de George, sau își imaginează că sunt... până și Gabriel. Dar tu, tu ești deasupra lor... vreau să spun că tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că pe drumul ei, zilnic scrie câte o scrisoare părinților, ce sunt în vârstă și nu pot să se miște. In felul acesta, participă și ei la drumul fiicei lor. Ce frumos din partea ei! Mergem un timp împreună, după care, scuzându-se, se retrage pentru a-și nota ceva în carnețelul ei. Merg mai departe în pasul meu alert și urmărind cu multă atenție semnalizarea acestui drum pe care foarte ușor poți să te rătăcești. Am mai pățit-o, așa că sunt
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]