3,800 matches
-
disprețuit frica și și-a contemplat mîinile, toate acestea cer, firește, un Înțeles mai adînc ca să aibă dreptul la glorie. Prometeu se crispează pentru a nu urla, dar mai ales pentru a nu regreta pricina suferinței sale. Îl doare carnea sfîșiată de vultur, iar aceasta e cea mai vie dovadă a focului furat de la zei. Vorbele lui sînt din ce În ce mai limpezi, pe măsură ce ghearele vulturului Îl fac sa strivească de durere cuvintele... (...Acest vultur e dovada libertății mele În fața cerului. El Îmi scurmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mai durea nimic și nu mi-aș mai aminti nimic. Aș simți numai soarele Încălzindu-mă ca pe o șopîrlă ce se face una cu piatra pe care doarme. Căci nu vulturul, ci stînca amenință să mă devore. Ea Îmi sfîșie memoria și Încearcă s-o ucidă. De ea mă tem, nu de vulturul care coboară să mă apere cînd În Încleștarea cu stînca sînt pe punctul să fiu Învins. Simțind gheara ascuțită a vulturului, mă năpădesc amintirile ce-mi redau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
și ce urmări morale are admirația noastră, deoarece e mult mai simplu să murmuri În barbă eppur, si muove și să pleci nestingherit decît să stai pe un munte bătut de ploi și dogorit de soare, legat În lanțuri și sfîșiat de un vultur. Dacă l-am crede pe Hesiod, Zeus l-ar fi trimis el Însuși pe Heracles să-l dezlege pe Prometeu ca recompensă pentru că l-a avertizat totuși, pretinde autorul Teogoniei, asupra pericolului de a se culca cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
constituia grandoarea lui. În fond, acest ciob de stînca e totul. Nu trebuie decît această mică rană pentru un pustiu friguros pe care nici un alibi și nici o compensație aparentă nu vor izbuti să-l escamoteze. Prometeu cel căruia vulturul Îi sfîșia carnea era mai liber decît cel ce se amuză, la Hesiod, să lovească uneori cupa de vin de inelul său bizar. Dar fără orgoliul titanului cerul ne-ar omorî. Acest orgoliu e focul. Iar arta a aspirat de la Început nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
știm mai temeinic ce a văzut În fîntîna În care s-a privit. Graba de a-l acuza nu poate eluda faptul că, evocîndu-l, ne interesează În realitate ce se Întîmplă cu noi. Și nimeni nu e obligat să-și sfîșie inima pentru a privi ce se află Înlăuntrul ei, dar dacă o face n-are voie să trișeze. Frumusețea lui Narcis joacă un rol secundar. Stînd deasupra fîntînii, el a Încetat, de fapt, demult să se mai iubească. Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
este mort... Marsyas Dacă urmăm legenda, ne va fi greu să credem În adevărul părerii celor care au văzut În clasicism o artă de pudoare și de modestie. Apolo este cunoscut ca un răzbunător. Cruzimea cu care el l-a sfîșiat pe silenul Marsyas vorbește de la sine. (Se știe că un silen este un satir În vîrstă.) De aici abia se vede marea. Dar arțarii cu crengile Înroșite de căldură sînt mai potriviți pentru ceea ce vreau să spun. Urmașii silenului Marsyas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
vreo injurie filosofului, comparîndu-l În Banchetul lui Platon cu Marsyas. Masca silenică, adaugă el, acoperă la Socrate o inimă divină; Însă de reținut e faptul că filosoful producea asupra celor ce-l ascultau aceeași impresie ca și muzica abilului cîntăreț sfîșiat de Apolo. Nu el-, ci judecătorii săi reprezintă clasicismul. Turbulentul Socrate e un spirit baroc. Cum și sfinxul e un animal baroc. Amîndoi pun Întrebări ciudate Într-o lume care sărbătorea ieșirea lui Tezeu din labirint și care, În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mai poate fi la fel ca Înainte.... Acum munții Traciei sînt și mai goi fără amintirea pe care am sugrumat-o. Atît de goi, Încît văd limpede că mă Îndrept spre ceea ce am zărit acolo jos; femeile trace mă vor sfîșia În bucăți și mă vor arunca Împreună cu lira mea În apele rîului Hebrus...) Orfeu Înaintează Îmbătrînit brusc. Și-ar putea atinge nefericirea cu degetele. Pentru prima dată are dovada clară că prin trupul său nu mai curge același sînge ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
un zeu cu Înclinații omenești pentru că știu totul despre cei care fug de memoria lor. Nu mă pot ascunde Într-un surîs. Mă ascund În fuga mea continuă. Oroarea de ceea ce moare mă urmărește ca o fiară, gata să mă sfîșie dacă aș renunța la alergătura mea. Mă tem să-mi privesc Îndelung chipul În apă. Mă tem să nu observ și pe fața mea timpul...) Iată deci condiția eternității, spune Proteu. Schimbarea perpetua este soluția, nu piramida. Nemurirea lui este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
primitiv și Parthenon e o strînsă legătură... Elada Își afla echilibrul Între zei și monștri. Fiară e sfinxul, fiară Minotaurul, fiară labirintul, fiară Himera; și chiar lumina care Îl ucide pe Icar; fiară e aventura pentru Ulise. Grecul antic e sfîșiat Între bestii și idealul olimpic. Heracles se bate pentru a-i Întări Încrederea; se luptă pentru seninătatea pe care o va arăta mai tîrziu marmura; Înlătura monștrii din calea zeilor și a oamenilor. Firește, ne impresionează această lume elină care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
și cu semenii săi. ” Al.Piru Din prefață la „Viorile vârstei”, Editura Albatros, 1978 DESPRE MAMA Trei copii am fost. Ca niște zmei, Toți am tras mereu din sânul ei. 77 Ca niște dușmani, neîncetat, Tot trecutul i l‐ am sfâșiat. Păru - i lung, de lună aurit, . s. Biata mamă! Zi de zi trecând, stre ‐ a trăit ca să ne vadă mari, ri upă‐ o vreme a căzut și ea, . Noi am fost acei ce l‐am albit Pe obrajii tineri, pas
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
moare a doua oară și pentru totdeauna. Acest lucru deoarece Euridice era muzică pură, cântul cel mai sublim al zeului. Iar muzica este incapabilă. O dezmărginire eterică. După pierderea Euridicei, Orfeu disprețuind carnalul, menadele, preotesele tracice ale cultului orgiastic, îl sfâșie și îi azvârle capul în râul Hebros, de unde trece în marea Egee. Capul zeului continuă să cânte (pentru că muzica este faptă a minții, și este eternă), ajunge în insula Lesbos. Aceasta devine leagănul poeziei lirice, atingând apogeul cu celebra poetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
logică internă către inițierea într-un mister, cel al sacralității și perenității iubirii: E ceasul când pe lujer în seara ce se stinge, Cădelnițând miresme, se-evaporă-orice floare; Și zvonuri și arome se-nvălmășesc ușoare; Vals trist și o sfârșeală ce sfâșie și-nfrânge. Cădelnițând miresme, se-evaporă-orice floare; Și freamătă-o vioară pe-o inimă ce plânge. Vals trist și o sfârșeală ce sfâșie și-nfrânge. Frumos și trist e cerul, altar fără hotare. Și freamătă-o vioară pe-o inimă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
stinge, Cădelnițând miresme, se-evaporă-orice floare; Și zvonuri și arome se-nvălmășesc ușoare; Vals trist și o sfârșeală ce sfâșie și-nfrânge. Cădelnițând miresme, se-evaporă-orice floare; Și freamătă-o vioară pe-o inimă ce plânge. Vals trist și o sfârșeală ce sfâșie și-nfrânge. Frumos și trist e cerul, altar fără hotare. Și freamătă-o vioară pe-o inimă ce plânge. O inimă duioasă pe care neantu-o doare ! Frumos și trist e cerul, altar fără hotare, Iar soarele-n apune se-neacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Hegel, cu faptul pur de a exista purtat la plenitudinea sa extatică, absolutizarea identificării eu-existență. Grecii recitau cuvintele însoțite de cânt. Dacă nu ar emana melodicitate, poemul ar fi perforat de cuvinte. Și, prin aceasta, și sufletul nostru ar fi sfâșiat de cuvinte. Melosul contribuie decisiv la a crea un continuum, o integralitate capabilă să fie receptată nemijlocit de intuiția noastră poetică. "Un factor armonizator indispensabil al poemului este euritmia complexul sistemelor de ritmicitate. Ritmul este cel care, ordonând haosul, captează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se resimte ca într-un aglomerat oraș Ești elogiul adus unui martir ostaș Ești senzualitatea adunată într-un fin făgaș... Ești flacăra mistuitoare din orice-mi dorință Ești sentimentul trăit mai presus de o simplă ființă Ești oftatul ce mă sfâșie când îmi oferi absență Ești extazul format de la prea multă decență... Ești oceanul de emoție revărsat în interior Ești frenezia stârnită în profunzimea trăirilor Ești sunetul calmant din glasul copiilor Ești dragostea ce dăinuie de-a lungul vecilor! Regăsit Eram
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
auzi? Se duse direct în dormitorul copiilor. Mantinela o urmă. Cam știa ce o așteaptă. Văzuse și ea lumina aceea rozulie și pasărea care-i strigase și ei „Pardalian!“ Avea să fie băiat și așa are să-l cheme. Fărmăcata aproape sfâșie hainele de pe fată. Gâfâia furioasă, tremura, bolborosea agitată. Cum fa, să nu știu io?! Mama ta carea am urlat când te-am scos din mine?! Cine-i nenorocitul, fa, cine a umblat la tine să-mi facă nenorocirea asta, tocma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
castanul din fața blocului, nu le poți ține minte pă toate, da când stai singură ca mine parcă vezi trecutul cum vine spre tine și luminează ca o lanternă și îți arată câte o chestie, ca asta cu căciula de te sfâșie la adâncul tău, da p-ormă vroiam să vin la tine, să te rog să mă scapi, că nu mai pot, mă maltratează, încuiată, ca la poliție, îți dai seama ce presiune e pă capul meu, nu mai pot face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
aceea de sfârșeală când minunile văzute se pierd în vălătucii năzăririlor, când privești toropit ceea ce niciodată nu vei mai veda, când îl vezi gonind pe cel care nu va mai sosi niciodată, când venirea lui viitoare învolbură aerul, despică lumina, sfâșie straturile ascunsului și-ți biciuie privirea cu molatece atingeri, sfâșiindu-ți puterea de a privi și lăsându-ți doar boarea lacrimii din rugăciunea către cel ce nu mai vine de a te reda orbirii în care te-ai născut, cobora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
năzăririlor, când privești toropit ceea ce niciodată nu vei mai veda, când îl vezi gonind pe cel care nu va mai sosi niciodată, când venirea lui viitoare învolbură aerul, despică lumina, sfâșie straturile ascunsului și-ți biciuie privirea cu molatece atingeri, sfâșiindu-ți puterea de a privi și lăsându-ți doar boarea lacrimii din rugăciunea către cel ce nu mai vine de a te reda orbirii în care te-ai născut, cobora zbaterea paserii ascunse spre îngemănarea coapselor, făcea smoaticele argintii-arămii, cocleală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în jurul meu, doar fuiorul ăla ca un vârtej de aer cald, încolăcit pe un trup care se zbătea să se desprindă și atunci m-am ridicat și am dat să prind fuiorul ăla de aer, să-l desfac, să-l sfâșii, să despic aerul să văd cine se chinuie să iasă, dar n-am putut să mă ridic, mă țintuia o forță grozavă acolo, unde mă prinsese evenimentul, cu carafa de apă în mână cum vroiam să o torn peste Macatist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
voia naturii sale, ea ghidându-l fèrè sè-i impunè, fècându-l s-o urmeze, ademenindu-l în ținuturi de întuneric cald și umed, Matei pètrunzând fèrè teamè, plin de dorințè, croindu-și drum cu ușurințè, de parcè ar alunecă pe valuri, sfâșiind somnul misterios ai pereților lunecoși de carne care se deschid înaintea lui înflorind în mii de petale, fècând interiorul mètèsos sè-l cuprindè într-un ritm ondulatoriu și magic, Matei pètrunzând tot mai adânc în țèrile insondabile și intime ale femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
arama urechea amorțită Și simțul leșinat; Virtutea despletită și patria-ne zeie Nu pot ca să aprinză o singură scânteie În sufletu-nghețat. Și singur stau și caut ca uliul care cată În inima junimii de vieața-i desbrăcată Un stârv spre-al sfâșia; Ca pasărea de sboru-i din ceruri dismețită, Ca muntele ce-n frunte-i de nouri încrețită Un trăsnet ar purta. Dat cel puțin nu spuneți că aveți simțiminte, Că-n veci nu se îmbracă în veștede vestminte Misteriul cel sânt
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Când vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă, Azi, când fraza lustruită nu ne poate înșela, Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa? Prea v-ați arătat arama, sfâșiind această țară, Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară, Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei, Ca să nu s-arate-odată ce sunteți - Niște mișei! Da, câștigul fără muncă, iată singura pornire; Virtutea? e-o nerozie; Geniul
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
biscuiți? N-am mâncat nimic la prânz. Îi dau punga. Cotrobăie prin ea și, dintre toate mărcile de biscuiți posibile, îi alege tocmai pe cei cu ciocolată și migdale preferați de fratelesău. —Mai bine nici nu se putea! zice el sfâșiind pachetul. Dar ăștia nu-ți plac deloc, încerc eu să ripostez. Dă din umeri. Lui Barney îi plac, răspunde el ca un copil. —Bine, atunci, simte-te liber să înfuleci ceva ce nu-ți place doar ca să-l sâcâi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]