3,258 matches
-
de pe Meno și că îi salvase viața, însă nu și ochiul stâng, zdrobit de o lovitură de pumnal... mai știa și despre cicatricele de pe spatele lui Julius, făcute, după câte se spunea, de ghearele unui balaur, pe care Julius îl străpunsese cu lancea și-l ucisese. Și o cunoștea pe Velunda, preoteasa, sora lui Julius. Spuse că știa privirea ei. Nu mai adăugă altceva. Celtul râse - râseră și ceilalți împreună cu el și veniră în jurul său, bătându-l cu putere pe spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dau pâinea animalelor! — Eu împart totul cu el. Valerius se revăzu pe sine și pe Velunda în pădure, în ziua aceea de demult, aplecați deasupra puiului de lup. Ea îl învățase cum să scoată din șoldul animalului săgeata care-l străpunsese și cum să vindece rana. Când Valerius hotărâse să plece la Roma, Velunda șoptise ceva la urechea lui Lurr. Din clipa aceea, Lurr îi stătuse mereu alături. Spui că e câine, dar mie îmi pare lup. Mi se pare lup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fost atent. Din fericire, era doar un exercițiu. Însă nu trebuie să se mai întâmple. — N-o să se mai întâmple. Signifer-ul mergea repede și transpira sub blana de urs care îi acoperea armura până la pulpe și care nu putea fi străpunsă de săgețile arcașilor barbari, dar îi îngreuia mult mișcările. Luptase alături de Antonius, mai întâi în Gallia, apoi în Hispania Tarraconensis, și participase la misiuni mult mai primejdioase decât o operațiune de aprovizionare. — Chiar dacă mergem să culegem câțiva napi, mâna aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
funiile împletite ca o pânză de păianjen între vârfurile ascuțite înfipte în pământ, căzând în ele. Alții, împinși din spate de tovarășii lor, încercau să evite vârfurile, însă deveneau o țintă pentru pila cu vârful lung, îngust și implacabil. Pila străpungeau scuturile de lemn ale germanilor, barbarii aruncau scuturile și rămâneau fără apărare în labirintul de frânghii și vârfuri ascuțite. Încercau să scape din capcană, se împotmoleau în noroi și dădeau peste castrapila, pradă scuturilor soldaților. Sfârșeau sub tăișul lor. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de scutul pe care Antonius îl ridicase. Se auzi un urlet, și securea căzu la pământ. Zăpada fu stropită de sânge, iar Antonius, întorcându-se rapid, pară cu scutul lovitura de secure a celui de-al doilea adversar și-i străpunse șoldul cu sica. Din nou se întoarse, pară lovitura celui de-al treilea adversar, îi împlântă sica în piept și-și reluă fuga. Cu coada ochiului, îi văzu pe ceilalți quazi, care încercau să-l încercuiască. Continuă să alerge pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe care Otho intenționa să o ia de soție... I-a spus să-și aducă aminte de el. Apoi a împărțit banii pe care îi avea celor din casă, s-a retras în camera lui, iar în zori și-a străpuns pieptul cu un pumnal. Așadar împăratul nostru a ales o moarte curajoasă. Tocmai el, care era atât de efeminat, și purta perucă pentru a-și ascunde chelia, și în fiecare dimineață își punea pe față o mască din miez de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să-l sărbătorească, de parcă ar fi luat el însuși parte la luptă? — Am înțeles, zise cu un oftat. El, Orpheus, avea să stea în vârful colinei, ca un soldat othonian, pentru a fi zdrobit de pietrele aruncate de ballistae sau străpuns de săgețile lansate de scorpiones. Știa că Vitellius voia ca el să moară în arenă. Dacă nici un gladiator nu reușea să-l învingă, avea să moară într-o bătălie simulată. Listarius îi atinse brațul. — Tu trebuie să fii prima victimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acolo... Sunt capcane în care puteți cădea. În cele din urmă, arătă spre castrapila plasate la jumătatea colinei, ce semănau cu niște mistreți gata să ucidă. — Iar acelea... au vârfurile îndreptate spre noi, așa încât, dacă încercăm să coborâm, vom fi străpunși. În schimb, nu-i vor împiedica pe asediatorii care vor urca dealul să ne ucidă. Dar înseamnă că suntem ca într-o cușcă! Din nou răsună glasul puternic al crainicului. — Iată armata învingătorului! Iată-i pe soldații împăratului Aulus Vitellius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gladiatori, zdrobind picioarele unuia dintre ei. Gladiatorul zgâria pământul cu unghiile, urlând de durere. Celălalt era deja mort. — I-am nimerit! Glasul lui Flamma răsună triumfător, în aplauzele publicului. Alergă spre scorpiones și ordonă atacul. Patru săgeți șuierară prin aer, străpungând gâtul unui gladiator și pieptul altuia. Impactul fu atât de violent, încât cei doi fură proiectați în spate și se loviră de trac, care se dădu la o parte cu un strigăt, stropit de sângele tovarășilor săi. Dacă stăm pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
șoldul unui gladiator care îl atacase pe Socrates, apoi se avântă înainte nebunește, stropit de sângele celor pe care îi rănea, până când ajunse la mașinile de război. Cu o lovitură de pumnal, Marcus ucise un soldat care voia să-l străpungă pe Valerius cu lancea. În jurul lor, bătălia continua, printre strigăte de durere și de război. Ca să scape de loviturile săbiilor și pumnalelor, soldații vitellieni alergau spre apa care simboliza râul Oglio. Împinși de gladiatori, unii căzură în capcane. Ceilalți intrau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în față pe cei care dădeau înapoi... Se năpusti spre un signifer care fugea, cuprins de panică la vederea armatei dușmane, cu signum-ul ridicat; urmărind steagul colorat, centuria lui întorsese spatele dușmanului. Antonius luă lancea unuia dintre expediti și-l străpunse pe signifer-ul laș, apoi luă signum-ul și-l întoarse spre vitellieni. Îi încurajă pe soldați, și în scurtă vreme rândurile erau din nou compacte, perfect aliniate. În fruntea oamenilor săi, Antonius începu să lupte, omorându-i pe cei care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
poporului. Dacă îmi dai drumul, nimeni nu va îndrăzni să se atingă de mine“. „Velunda“, gândi Valerius. Deodată se iscă un vânt ce părea să vină din tărâmurile tainice ale lumii de dincolo. În fața lui Valerius se ivi trupul Velundei, străpuns de lovituri de pumnal. O văzu așa cum o găsise la rădăcina frasinului sacru, cu chipul nevinovat, palid și tunica îmbibată de sânge. Văzu apoi trupul lui Salix în arenă, și trupurile tuturor gladiatorilor sacrificați de Vitellius, și pe toți cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la bătrânețele Ecaterinei, îi oferea „ultimele plăceri lumeștiʺ și pe care Derjavin îl compara cu nimeni altul decât cu... Aristotel!... În ce privește generalii, care deschideau fața conducătorilor, lăsându i „biruitoriʺ în istorie, cazul Suvorov, a celui care, de pe un cal falnic străpungea du pă 1 945 cu privirea triumfalistă priveliștile Milcovului din mijlocul unei comune focșănene, căreia i se dăduse numele de Suvorov, revine în cartea lui Iachim la adevărata dimensiune : „uscat ca o coarnă, un babalâc gârbovit, mic de statură, șchiop
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
tot ce s-a scris în zile ce-au fost și cele de acum! Poate așa înțelegi ce vrea să ne spună. Oricât mercur se ridică în termometrul săptămânii aprinse, în care vremea scade și despletește unde, în neodihna firii, străpunge patima bolnavă și ideea izbăvirii fără chip, trecută prin gâtul clepsidrei sub ritul căderii de nisip. * * * Cărțile au murit, culorile nu dansează ca ființele vii, sentimentele mor se sufocă în fașă, se spun în abstracții minore, în acorduri ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
pereți cu bormașina numai ca să mă scoată din sărite, sfredeleau staccato, de-a lungul apartamentului, speculînd oportunitatea oferită de stilul arhitectonic, vagon Louis XV, al apartamentului meu. CÎțiva, folosind burghie extrem de lungi, au reușit după eforturi uluitor de zgomotoase să străpungă zidurile duble și mi-au suflat prin găuri În casă, cu ajutorul tuburilor sudamericane prin care băștinașii se omorau Între ei cu săgeți Înmuiate-n cucută, bilețele cu siguranță otrăvite, n-am vrut să las pe nimeni să le deschidă, le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
sarabande de bouri, bizoni, vaci și cai, alături de cinci cerbi gigantici surprinși În timp ce Înoată, ca Într-o priză directă. Trebuie să vă mai spun că există și o scenă dramatică, În locul cel mai adînc al grotei, numit „Puțul”: un bizon străpuns de o lance, cu intestinele afară, lungit lîngă un om mort. Opera a fost săvîrșită la lumina unei lămpi cu grăsime, folosindu-se bureți de blană și două culori, negrul extras din magneziu și roșul din hematit. Li s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de l-a lăsat feștelit pe doctor, că scrie chiar ăsta: „Eu stăteam cu gura căscată și el dicta”. CÎte n-a Îndurat domn’ Adrian de la bestia asta de medic care-i clar că-i angajat de străini să-l străpungă pe poet În urechi, să-l facă stropitoare, na, că n-a reușit, și-n momentul cînd poetul a scris și-a doua poezie de i se mișcau cele alea În toate părțile, ăsta s-a dat bătut și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
rimă și lan a existat Întotdeauna o legătură subpămînteană. Ministrul cu colivă Înfierează-n versuri emblematice o comisie venită-n control, mai demult, ce susținea pe nedrept că oamenii nu munceau În postul Paștelui, deși oamenii munceau: „Deodată mîndrul soare străpunge pîcla ceții / Și sfinții constatară atunci că n-ar fi post.../ Și-n grabă-și luară zborul speriați de fapta vieții”. Poezia este, Într-adevăr, zdrobitoare, În ciuda lipsei inexplicabile a fiorului produs de batoză În razele dimineții, Însă atragem atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
tîlc ale lui Mandavega cu „Ich bin krank Nach liebe”. Prin această poligloție, că altfel nu pot să-i zic, lingamul zburdă-n voie, yoni cască, somnoroasă, iar Înțelepții se Întrec să ne Învețe neapărat că „femeia vrea să fie străpunsă”, nepricepuților, care habar n-aveți. Și, pentru că de la o vreme revista și-a redus numărul paginilor, calitatea scrisului a crescut În chip izbitor, copiez doar un titlu recent, dădător de speranțe, „Un NU hotărît impotenței”, Încă una dintre surprizele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
la câteva sute de metri în fața lor. Nu i se zărea celalt mal, căci ploaia continua să cadă măruntă, țesând parcă o perdea de negură, pe care lumina incertă, palidă, în care se ghiceau deja zorile, nu izbutea s-o străpungă. Din spatele lor, apăreau necontenit grupuri risipite, șovăiau câteva clipe, apoi coborau spre mal, unde se alcătuiseră deja convoaie, așteptând parcă semnalul de plecare. - Dar unde e podul? întrebă din nou Darie. Nu se vede nimic... Locotenentul ridică din umeri. - Uită
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
SĂ bem. Pentru noi, spuse fata și-i Întinse ceașca rece, emailată. O luă cu mîna dreaptă, cu stînga ținînd volanul și bău Încet, conducînd mai departe, pe drumul peste care se lăsa seara. În scurt timp aprinse farurile, care străpunseră Întunericul pînĂ departe, și băură amîndoi; exact de asta aveau nevoie și acum se simțeau mult mai bine. „Uneori ai șansa“, se gîndi Roger, „ca o băutură să facă exact ce ar trebui să facă. Whisky-ul a făcut exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pentru prima dată m-aș Îndrăgosti pe loc de tine. — Și eu m-aș Îndrăgosti dacă te-aș vedea În hol. — Dacă te-aș vedea pentru prima dată, s-ar Întoarce totul pe dos În mine și durerea mi-ar străpunge pieptul. — Eu așa mă simt mereu. Nu ai cum să te simți așa tot timpul. — Poate nu chiar. Da’ mă pot simți așa mare parte din timp. — Nu-i așa că-i frumos În New Orleans, fata mea? — Da, avem noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de dincolo de tejghea radia atâta căldură Încât Gruia Îi simțea dogoarea din locul unde se afla. Atunci, și-a dat seama că, pur și simplu, se află În atenția tuturor vânzătoarelor... ― Să vi le ambalez, domnule doctor? - a murmurat frumoasa, străpungându-l cu privirea doldora de scântei și promisiuni... Gruia a rămas fără glas. „De unde până unde știu aceste fete că sunt medic?” „Întreab-o, amice!” „Cum s-o Întreb așa, hodoronc-tronc?” „Te temi că Îți vei pierde din galoane? Nici pomeneală
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cale Întâlnirea eroilor așa cum o merită. ― Voi avea grijă, domnule profesor... Ziua aceea de toamn a fost pentru Gruia una epuizantă. . Pe lângă cele două intervenții chirurgicale programate, a apărut o urgență rar Întâlnită... A fost adus un țăran cu abdomenul străpuns de cornul unui taur. În acel moment, nu se știa ce organe au putut fi atinse. Profesorul l-a chemat de urgență pe Gruia. ― Te rog să mă ajuți să rezolvăm acest caz. Pregătește-te de intervenție. ― Am Înțeles, domnule
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
noroi ca orice muncitor. Totuși, nu era singurul care să facă acest lucru. Czinczar îngenunche lângă el, dându-și seama cum acțiunile lui șocau pe linneenii de neam mare, care făceau parte din suita lui personală de sclavi. Cei doi străpungeau bezna cu privirea. - Material de construcție pentru templu, spuse Meewan, proiectantul. Czinczar dădu din cap. Se ridică în picioare fără vreun alt comentariu, deoarece cele ce aveau de spus trebuiau discutate pe larg, pe o perioadă de ani întregi. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]