8,991 matches
-
el chiar și Scânteia... Numai cafea am comandat zece kilograme. - Ce să caute toți ăștia aici? - Păi, mâine, oficial, nu se cuvine să bem șampanie, când va fi să deschidem testamentul? Fiind o reuninune memorială, băuturile spirtoase se potrivesc cu testamentul mai puțin decât s-ar crede... Brusc, Pinky, a cărui activitate profesională se desfășura în strictă clandestinitate și, care, tot oficial, în fața dictaturii proletariatului, era un parazit, se văzu pe sine împachetat, amendat și vărsat la pușcărie. Priponit cu brațele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dumneavoastră alesul? - Dragă, uită-te la fotografia lui Robin! De la mustață în sus, l-a apucat cu turbare. - Dar noi ce păzim? - Dar noi ce-am păzit?! - În primul rând, puse discuția pe degete aceeași Cocondy. Ce calități, cerute în testament, trebuie să îndeplinească moștenitorul?... Adică dumneata. "Desăvîrșit" ești. Te-a ascultat o lume întreagă. Cântecele dumitale au încovoiat mapamondul. - Nu îți ascund că, în alegerile mele, într-un timp mă gândisem și la domnul Beatles. Dar e altceva. Nu e
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pierdute, înduioșător la bătrâni și irezistibil la muribunzi. De altfel, nimic nu dovedește mai mult că oamenii-s muritori ca zâmbetul, expresie a echivocului sfâșietor al vremelniciei. De câte ori zâmbim, nu este ca la o ultimă întîlnire, și nu-i zâmbetul testamentul aromat al individului? Lumina tremurătoare a obrazului și a buzelor, umiditatea solemnă a ochilor transformă viața într-un port, în care vapoarele pleacă în larg fără destinație, transportând nu oameni, ci despărțiri. Și viața ce-i, dacă nu locul despărțirilor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aparențe de distrugător; un fals nihilism. Căci nu tuni și fulgeri decât dintr-o poziție absolută într-o valoare. Iov iubește viața cu o pasiune bolnavă, iar Regele Lear se sprijină în orgoliu ca într-o zeitate. Toți profeții Vechiului Testament se înfurie în numele a ceva, în numele poporului sau al lui Dumnezeu. Și în numele nimicului poți azvârli blesteme, dacă aderi la el dogmatic. O dezlănțuire necruțătoare și incendiară, un absolut în ton direct, o năvală de distrugere, cu o certitudine mărturisită
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prins de panică, îți vine să te-ndrepți spre sergentul din colț ca să-l întrebi dacă există lumea sau nu... Și cum te liniștești deodată, bucuros de nesiguranță... Căci, într-adevăr, ce-ai face dac-ar exista?! Iubesc oamenii Vechiului Testament: sânt răzbunători și triști. Singurii care i-au cerut socoteală lui Dumnezeu de câte ori au vrut, care n-au scăpat nici un prilej de a-i aminti că-i neîndurător și că ei n-au timp să mai aștepte. Pe atunci muritorii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
că el o va lua de soție, că o soartă aurită o așteaptă. Dar într-o zi el primi o scrisoare cu sigil negru - o deschise - o ceti? o rupse bucăți și cu ea mintea sa... o copie de pe un testament părea a fi după cât se putea pricepe din bucățile rupte. El muri în spitalul de alienați... palid, mut până-n ultimul moment, preocupat pare că de a ascunde un secret mare Fructul amorului acestor oameni fu Dionis. Văduvita sa mumă îl
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
viața practică, unde-ți trebuie mișelie ca să nu mori de foame, și părerea, numai părerea omului onest ca să mori fericit și neplâns de cei ce rămân în urmă... mai ales dacă lași avere. O! am văzut scene unde mama ascunde testamentul tatălui în sânul ei, de frica fiilor ei, ce, aproape cu cadavrul nenmormîntat încă, caută cu ochiri umede, însă de șarpe, testamentul răposatului. Am văzut asemenea scene, unde soția leșină numai pentru că letargia și libertatea ce dă paloarei sale îi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de cei ce rămân în urmă... mai ales dacă lași avere. O! am văzut scene unde mama ascunde testamentul tatălui în sânul ei, de frica fiilor ei, ce, aproape cu cadavrul nenmormîntat încă, caută cu ochiri umede, însă de șarpe, testamentul răposatului. Am văzut asemenea scene, unde soția leșină numai pentru că letargia și libertatea ce dă paloarei sale îi șade bine. E infam tot ce e om... Nu cred în această bestie răutăcioasă care se trage din măimuțe și care și-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
prima ta cugetare va fi: sinucidere - căci eu știam că tu mă iubești cum te iubesc eu. Într-una din zile tu ai dispărut. Ce-mi folosea că mă vândusem, când tata murise, când tu te-ai dus?... Am scris testamentul meu, în care te-am pus pe tine moștenitor al micei căsuțe... apoi am făcut foc în cămin, am închis ușile și am închis și oblonul - căci ideea-mi părea dulce, ca să mor de moartea de care - ai murit tu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
astă dată de Marc-Antoniu, vrea să-i doboare pe Brutus și aliații săi, acuzîndu-i de trădarea patriei. Cîteva imagini au fost suficiente pentru a suscita emoțiile dorite: mantia sfîșiată de pumnal și pătată de sînge, o adevărată relicvă, corpul sfîrtecat, testamentul prin care Cesar lasă poporului bunurile sale și în final, chiar și eticheta de onorabil repetată cu o ironie mușcătoare, care contribuie la ridiculizarea bărbatului de onoare ce se pretindea Brutus a fi. Pe de o parte, rațiunea suverană și
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
mod solemn, tratate cu respect. Cît despre persoana sa, cuvintele folosite pentru a o descrie sînt alese din vocabularul legendelor, iar imaginile împrumutate din registrul religios. Tot ceea ce a fost în preajma lui, tot ceea ce l-a emoționat devine relicvă. Cu excepția testamentului referitor la "fiii" săi și la succesiune. Acesta intră în domeniul misterului colectiv, sub domnia tăcerii. Toți acești "fii", vechea gardă bolșevică (în afară de Stalin, Troțki, Zinoviev, Buharin) sînt părtași la divinizarea sa. Ei răspund cu toții aceleiași nevoi tragice de a
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
neliniște și nesiguranță în Pakistan, dar și preocupare în SUA care puneau mult bază pe soluția la care se ajunsese. Amânarea alegerilor din ianuarie, pentru data de 18 februarie de către Comisia Electorală și numirea unei noi conduceri a P.P.P., potrivit testamentului doamnei Benazir Bhutto, în persoana fiului acesteia, în vârstă de 19 ani, și a soțului ei, Asif Ali Zardari, nu sunt de natură să rezolve, pe fond, problema creată. Situația de incertitudine și aplicarea unor soluții paleative, cum este cea
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
care apostolii citesc în vechile Scripturi despre toate cele câte s-au întâmplat poporului Israel. Observând literele care lipsesc din Lege, apostolii anunță „plinirea Celui ce plinește toate întru toți” (Ef. 1,23). În această hermeneutică retrospectivă, toate cuvintele Vechiului Testament sunt citite în cheie tipologică. Toate întâmplările din viața lui Iisus converg, acum, către evenimentul pascal prin care noul Adam a biruit moartea, putând fi mărturisit, fără tăgadă, ca „Domn și Dumnezeu”. Recunoașterea retrospectivă a profețiilor scripturistice conduce teologia creștină
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Rom. 15,4). În locul metaforei agrare a recoltei, Sfântul Irineu folosește imaginea recapitulării (anakephalaiosis) de către Hristos și ucenicii Săi teologi a „Legii și a profeților”1. Teologia creștină descoperă profunzimile și densitățile limpezi ale Scripturii vechi. Încă o dată, redactarea Noului Testament presupune deja o relație interpretativă cu textul Scripturii vechi - Legea, Psalmii și Profeții - tocmai din perspectiva împlinirii tuturor promisiunilor în Iisus Hristos. Firește, această mărturisire s-a făcut în Duhul primit de apostoli în ziua Cincizecimii, reînnoit în prezența Sa
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fundamentală a Ortodoxiei 1. Înainte de a discuta implicațiile teologice ale acestei mărturisiri centrale a Bisericii, trebuie să urmărim procesul transformării acestei proclamații apostolice dintr-un act de oralitate într-un document scriptic, astăzi disponibil în forma textului canonic al Noului Testament? Ce anume presupune și înseamnă credința în Hristos Cel „după Scripturi”? Cum s-a putut ca recunoașterea fericită a apostolului Toma în fața lui Hristos Cel înviat - „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In. 20,28) - să devină canonul credinței universale a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o anumită strategie de lectură (i.e. alegoria) avea să ofere dezlegarea cu privire la problema unității lui Dumnezeu din perspectiva proclamării dumnezeirii lui Hristos. Este adevărat: reacția împotriva marcionismului poate să fi creat un anume consens cu privire la interpretarea corectă a epifaniilor Vechiului Testament. În tumultuosul secol al IV-lea, arienii și ortodocșii împărtășeau aceeași convingere cu privire la subiectul teofaniilor, în care teologii citeau nestingherit revelația lui Hristos. Atât pentru Arie, cât și pentru Grigorie de Nyssa, proorocul Moise a vorbit pe muntele Sinai cu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lui Hristos. Cuvântul întrupat trebuia văzut din perspectiva dublei Sale relații - cea de filiație ontologică față de Tatăl, și cea de paternitate duhovnicească față de umanitate 1. Fără a intra în detalii (cum ar fi relația între decizia de recunoaștere a Vechiului Testament ca epifanie a Cuvântului și dogma de la Niceea), să reținem aici aspectul hermeneutic al problemei. În confruntarea cu imensa sarcină de a articula în chip responsabil problema unității revelației lui Dumnezeu în Scripturi, teologia a trebuit să găsească un limbaj
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
identitară a unui prezent friabil. Tradiția apare, astfel, ca orizont dialogic devenit scut pentru orice înțelegere. Retrospectiv, tradiția fuzionează memoria unei opere culturale cu întrebările unei neliniști contemporane. Nu există trecut care, odată amintit, să nu împuternicească prezentul printr-un testament; la fel, nu există viitor posibil care să nu oblige imaginația la suplețe și vigilență. Interpretul se află la intersecția acestor două lumi care, ambele, știu să îndatoreze. Orice interpretare ce toarce o biografie se constituie prin geniul capilarităților. Folosind
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
e nevoie de o altfel de erudiție, dincolo de disciplina filologică și subtilitatea filozofică a inteligenței livrești. Evanghelizează cel care binevestește alături de un angelos, ce și-a făcut din Cuvântul Scripturii „pâinea cea de toate zilele”. Nu o „demitologizare” a Noului Testament ar trebui să ne propună teologia protestantă în acest secol, ci demistificarea antropologiei care a forjat metoda exegezei istorico-critice. Din antropologia modernității definirea omului ca „ființă teologică”2 a fost abandonată. Lipsită de „un călăuzitor” (Fapte 8,31), practicată ad
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pentru că însăși esența fenomenologică a Revelației îi alcătuiește miezul. Pe de altă parte, creștinismul nu este nici matricea gândirii sale, după cum autorul mărturisea într-un recent interviu televizat: „N-am plecat de la creștinism, ci de la fenomenologie. Târziu, recitind textele Noului Testament, am descoperit cu oarecare emoție că tezele implicate în aceste texte erau cele care conduseseră dezvoltarea internă a gândirii mele”1. Revelațiile imanențeitc "Revelațiile imanenței" Încadrat de o introducere și o concluzie, Eu sunt Adevărul (1996) cuprinde 13 capitole care
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
relația perihoretică (de „interioritate reciprocă”) între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (identitate ființială sau „consubstanțialitate” și, respectiv, diferență ipostatică). Michel Henry nu are însă pretenția unui acces privilegiat la acest mister fundamental al dogmaticii creștine decât în lumina textelor Noului Testament pe care le interpretează. Un punct crucial în această reflecție îl constituie Prologul ioaneic din „Evanghelia Evangheliilor” (Origen), unde este tematizată tocmai relația de „interioritate reciprocă” dintre Cuvântul „prin care toate s-au făcut” și Dumnezeu „întru care” „la început
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Pe lângă suita de contraexemple istorice aduse argumentației lui Weber, Milbank identifică originea protestantă a paradigmei de interpretare a religiei prin prisma creștinismului. Etapizarea ternară (stadiile magic/mistic/secular) a istoriei religiei e datorată în bună măsură lecturii sociologice a Vechiului Testament propusă de E. Troeltsch. Istoricul german simplifică evoluția credinței israeliților prin postularea unui clivaj între vocația sacerdotală (mistică, rutinizantă, autoritar-tradiționalistă) și vocația profetică (harismatică, ascetic-intramundană). Analogia între atributele „vocației profetice” și proclamația reformatorilor din secolul al XVI-lea aproape că
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a persecuțiilor inchizitoriale, a lașităților și a trădărilor nu poate juca rolul unei antiteze. Orice factologie este falsificabilă. Singurul lucru care nu poate fi falsificat este sfințenia în care Biserica își desăvârșește catolicitatea. Biserica - ca arhivă mobilă a unui nou testament - n-a ocultat nici istoricitatea, nici paradoxul atâtor relatări privitoare la lucrarea lui Dumnezeu în creație, de la chemarea lui Avraam la Patima și Învierea lui Hristos. Biserica n-a redus, cum ar fi vrut Marcion, realitatea tragică a umanității la
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Editura Humanitas, București, 1995. Borella, Jean, Criza simbolismului religios, trad. rom. de D. Morărașu, Editura Institutului European, Iași, 1995. Bouyer, Louis, Gnosis. La connaissance de Dieu dans l’Ecriture, Éditions du Cerf, Paris, 1988. Bouyer, Louis, La spiritualité du Nouveau Testament et des Pères, Aubier, Paris, 1966. Bouyer, Louis, Le Fils éternel, Éditions du Cerf, Paris, 1974. Bouyer, Louis, Mysterion. Du mystère à la mystique, OEIL, Paris, 1988. Brakke, D., Athanasius and the Politics of Asceticism, Oxford University Press, Oxford, 1995
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Rowan, On Christian Theology, Blackwell, Oxford, 2000. Williams, Rowan, Open to Judgement. Sermon and Addresses, Longman & Todd, Darton, 1994. Wittgenstein, L., Tractatus Logico-Philosophicus, Routledge & Kegan Paul, Londra, 1990. Wright, N.T., Christian Origins and the Question of God, I: The New Testament and the People of God, SPCK, Londra, 1992. Wright, N.T., Christian Origins and the Question of God, II: Jesus and the Victory of God, SPCK, Londra, 1996. Wright, N.T., Climax of the Covenant: Christ and the Law in Pauline Theology
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]