3,970 matches
-
iar atunci nu mai avea ce face. Trebuia să se supună deciziei sale. Trebuia să se hotărască repede. Nu mai avea mult timp la dispoziție. Iși trase pe ea o rochie cu un minijup acceptabil, o pereche de sandale cu tocul înalt, pe care nu le-ar fi dorit. Își lăsă părul liber pe spate, atingându-i urechile într-un mod plăcut. Înfofoli copilul întrun scutec și îl vârî în două pungi din PVC, una într-alta. Luându-l în brațe
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
vrea decât să se distreze și să-l folosească, punându-și în aplicare planul (comunist-fascist) de a-l utiliza la însămânțare... La sfârșit, doctorița borțoasă urcă opintit scările blocului în care stă (liftul nu merge), se descalță de pantofii cu toc pe care-i purta (să nu știe ea că balerinii cu talpă plată fac gravida relaxată ?) și, tocmai pe când se pregătește să se relaxeze cu televizorul (dar televizorul, nefiind balerin cu talpa plată, nu relaxează, ci prezintă deșănțat crime, războaie
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
a auzit ușa închisă încet, cu grijă. Cine să fie?!", mi-am zis, știind că Paul intra întotdeauna strigîndu-mi cîte un "salut, bătrîne!" M-am ridicat de pe scaun și m-am întors, rămînînd perplex. În fața mea, rezemată cu spatele de tocul ușii, stătea doamna Tamara: cizme negre, bine mulate pe picior, palton gri, guler mare, din vulpe argintie cu puf des, lucios și cu fire negre de păr țepos, al căror vîrf era alb-argintiu; părul ei brumat și-l strînsese sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sînteți atent la filmele cu gangsteri. Polizează la un capăt tabla, apoi pornim împreună spre biroul meu. Ghiță se oprește lîngă ușă, îmi arată tabla și-mi face semn să-l urmăresc cu atenție. Bagă tabla cu partea ascuțită între tocul ușii și ușă, în dreptul zăvorului de yală, o împinge cu podul palmei, apoi se îndeasă în ușă și ușa se deschide. Așa să faceți și dumneavoastră, îmi zice, întinzîndu-mi tabla. Mulțumesc, Ghiță! îi spun. Pun tabla în buzunar și intru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ridic încet din pat, merg în vîrful picioarelor pînă la ușă, prind cheia cu grijă și o răsucesc fără zgomot. "Ca un hoț", mă înfioară un gînd și rămîn așa, cu degetele lipite de cheie, cu mîna stîngă rezemată de tocul ușii. Îmi vine să rîd: "am reușit deci!" Mă întorc spre cameră... Nemișcată, așa cum au lăsat-o brațele mele, Cristina stă întinsă pe pat, cu capul îngropat în pernă, buclele blonde răvășite, ochii închiși, brațele fără vlagă, căzute lîngă corp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
făcut o criză de nervi... Doamne, ce scenă! se înfioară Fulvia. Abia au putut-o imobiliza milițienii veniți la fața locului. Au urcat-o în mașina Miliției și-au dus-o la spital. Îngrozitor!!... murmur eu, rezemîndu-mă cu spatele de tocul ușii. Îngrozitor... În-gro-zi-tor... Ha-ha-ha !... mă apucă un rîs isteric, înecat în gît, ca un hohot de plîns. Ha-ha-ha... Furtuna... Furtuna... Fulvia mă privește înlemnită. Iartă-mă! îi spun. Ești sigură că au dus-o la spital? Pe cine? A, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
grele, în ciuda vinovăției relative sau a nevinovăției unora dintre cei condamnați (reamintim că în 1940 URSS-ul anexase Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța, iar Bulgaria luase Cadrilaterul, așa încât mareșalul Antonescu, în calitate de „conducător al statului“, declarase război URSS-ului toc mai din cauza acestor anexiuni). 15 iulie 1946 - Noua Lege electorală, conform căreia Regele pierdea dreptul de a dizolva Parlamentul. 27 octombrie 1946 - Ultima atestare cunoscută oficial a ședințelor cenaclului literar „Sburătorul“. 19 noiembrie 1946 - Alegeri parlamentare care de fapt au
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
promis că-mi aduce mantoul la ora 9 seara. Cred că n-o să-l pot avea la Mangalia, unde, mi s-a spus, e destul de frig seara. Bagajul încă nu l-am făcut. Scuză-mi franceza; abia mai pot ține tocul în mână. Omul de la tren încă n-a venit; plec îngrijorată și tristă, fără vești de la tine, preaiubito. Mâine-dimineață, sculare la ora 4, pe urmă la gară, cu Lina și Costel. Ăsta este, Mouette, raportul asupra zilei de azi... Vreau
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Irène prânzise la Mirona, care a închiriat și a transformat cu totul căsuța Lemonide, pe țărmul mării. M-am dus, iarăși singură, la Menaru, pe care am găsit-o la Amidée. Toată plodărimea era acolo, afară de Șucuran, care, cocoțată pe tocurile înalte ale pantofilor americani, trona ca un mic idol la cafeneaua „Hamlet“. Menaru s-a ridicat și m-a întâmpinat cu aerul ei de mare doamnă; m-a prezentat celor două prietene turco-tătăroaice ale ei, care veniseră să admire garderoba
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dar nu mai sunt eu. Azi dimineață, școală. O cancelarie absolut alta, cu figuri noui și atâtea și atâtea dificultăți de început de an. 4 ore în picioare, cu lecții bune și personale. O întoarcere penibilă din pricina pantofilor marron cu tocuri joase care hotărât nu-mi merg. Și apoi orânduirea nouă a casei, cu un divan Curti, destul de simpatic ca proporții, în locul scrinului, cu scrinul în camera mea, la fereastră, în locul mesei de bois de rose, cu masa în office, învelită
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
1947 I 27 octombrie [1947], luni seara Draga mea, mult iubită, Ți-am scris ieri, prin R[ainer], mult, deșirat, dorind să umplu - poate cu inutilități - paginile obicinuite. [...] Iubito, în casă e un frig infernal și abia pot să țiu tocul... Astă seară am vorbit cu Lisette (cum nu i-ai scris tu ei? stă în Str. Vasile Lascăr 70), care mi-a spus că scrisoarea ta pentru S[andu] Ros[etti] a făcut o admirabilă impresie, că au comentat și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am obosit. — Deci, aud o voce neutră în spatele meu. Poate că, până la urmă, v-ați hotărât totuși să vă fie livrat acasă? Mă întorc pe călcâie și dau cu ochii de Arthur Graham, proprietarul de la Arthur’s Antiques, rezemat de tocul ușii de la intrarea în prăvălie, pus la patru ace, în sacou și cravată. — Nu sunt sigură. Mă sprijin de dulăpior, încercând să par extrem de detașată. Ca și cum aș avea nenumărate alte opțiuni, una dintre ele fiind chiar aceea de a rămâne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
un ac, sunt nevoită să-mi trag nasul la fiecare două note de orgă. Suze îl ține strâns pe tatăl ei de braț, iar trena îi plutește pe dalele vechi. Eu vin în urma ei, încercând să nu fac zgomot cu tocurile și sperând că nimeni nu va observa că mi se deșiră rochia. Ajungem la altar - și acolo ne așteaptă Tarquin, cu cavalerul de onoare. E la fel de înalt și de slăbănog ca întotdeauna, și chipul lui continuă să-mi amintească de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Lucy scurt. Felicitări, apropo. — Mersi. Urmează o tăcere stânjenită, și mă trezesc că privirea îmi coboară la hainele lui Lucy, începând cu bluza (neagră, cu guler, probabil de la M&S), pantaloni (Earl Jeans, destul de cool, de fapt) și cizme (cu toc înalt și șireturi, Russell&Bromley). Asta fac de când mă știu, mă uit la hainele celorlalți și le listez în minte, ca pe o pagină de modă. Credeam că sunt singura care face asta. Dar pe urmă m-am mutat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mai bine ca acum, probând rochii de mireasă. Cynthia mă conduce într-o cabină de probă imensă, cu tapet cu heruvimi pictați cu alb și auriu și cu oglindă uriașă și îmi dă un body de dantelă și pantofi cu toc înalt, de satin, ca să îmi fac o impresie exactă când probez - apoi asistenta ei aduce rochiile, câte cinci. Încerc rochii mulate de șifon de mătase, cu spatele gol, rochii de balerină cu corsaje strâmte și mii de straturi de tul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
iar la mesele de marmură cofetarii fac, cu cea mai mare grijă, trandafiri din glazură și pictează fire de iederă din zahăr. Rămân nehotărâtă lângă intrare și pe lângă mine trec spre ieșire o fată slăbuță în jeanși, cu pantofi cu toc înalt și barete pe gleznă, condusă de maică-sa, cu care tocmai se ceartă. — Trebuia doar să guști un pic, îi spune mama ei furioasă la culme. Câte calorii putea să aibă? Nu-mi pasă, răspunde fata cu lacrimi în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
auzit? — Ce anume? spune Robyn cu glas temător. Că domnișoara mea de onoare s-a vopsit roșcată! Și o să facă notă discordantă cu celelalte! Toți sunt nesimțiți și egoiști... Ușa e dată în lături violent și Alicia iese nervoasă, iar tocurile ei cui răsună pe parchet asemenea unei rafale de mitralieră. În clipa în care mă vede se oprește, iar eu mă uit la ea, și inima îmi bubuie nebunește. Bună, Alicia! zic, sforțându-mă să-mi iau un ton relaxat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Bloomwood, Vă mulțumesc pentru scrisoarea dumneavoastră din 16 aprilie referitoare la testamentul dumneavoastră. Prin prezenta, vă confirm faptul că la cea de-a doua clauză, secțiunea (e) am adăugat cuvintele „Și, de asemenea, cizmele mele cele noi de denim, cu toc cui“, așa cum ne-ați cerut. Cu cele mai bune urări, Jane Cardozo Unsprezece În clipa în care o văd pe mami, mă apucă nervozitatea. Stă lângă tati în Terminalul 4, scrutând cu privirea poarta de la Sosiri și, în clipa în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pe umerii mei, și pare să nu aibă nici cea mai mică intenție de a și le retrage, așa că fac un pas brusc în spate, sub pretextul că îi arăt ceva în direcția casei, unde un bărbat în salopetă vopsește tocurile unei ferestre. — Ai văzut ce-au făcut ai mei aici? E incredibil. — Este. S-au ambalat tare de tot. Am auzit c-o să aveți și artificii. Cred că ești foarte încântată. — Adevărul e că abia aștept, zic automat. Asta zic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
desfac fermoarul încă puțin, după care îi trag rochia extrem de strâmtă peste șolduri și în sus, spre cap. Ha! Am prins-o! Materialul roșu rigid îi acoperă complet fața, în timp ce restul trupului e doar în lenjerie intimă și pantofi cu toc cui. Acum e ceva între păpușă Barbie și cadou cu pocnitoare de Crăciun. — Hei! Vezi că s-a blocat. Dă din mână fără nici un rezultat, pentru că mâna i-a rămas lipită de rochie. — Pe bune? exclam nevinovată. O, Doamne! Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
absolut genială... La ora nouă a doua zi dimineață mă aflu acasă la Elinor. M-am îmbrăcat cu foarte mare grijă, cu cel mai elegant sacou de in gen trimis-diplomatic-special-al-Națiunilor-Unite și m-am încălțat cu cei mai etern-clasici-pașnici pantofi cu toc rotund. Deși nu sunt deloc sigură că Elinor va aprecia tot acest efort al meu. În clipa în care îmi răspunde la ușă e și mai palidă decât de obicei și privirea ei mă săgetează ca un pumnal. — Rebecca, spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Iar eu, înfășurată într-un prosop, cu părul de nerecunoscut, tapat à la „Frumoasa din pădurea adormită“ și cu fața tencuită cu un strat de machiaj gros de un deget, mă plimb încoace și-ncolo cu pantofii de satin cu tocul cel mai înalt pe care l-am purtat vreodată. (Christian Louboutin, de la Barneys. I-am luat cu reducere.) — Ce faci în clipa asta? aud din nou glasul lui Suze. — Mă uit pe geam. — De ce te uiți pe geam? Nu știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pe jos, trecînd peste podețe șubrede, străbătînd codri deși (te aștepți să dea nas în nas cu Gollum din Stăpînul inelelor și să iasă împreună la poalele Muntelui Osîndei), urcînd o scară interminabilă (din fericire și-a adus pantofii cu toc), însoțită mereu de piuiturile, pîrțurile electronice și ding dong-urile de western spaghetti ale muzicii lui Mircea Florian. Deci, jos cu plăcerile trecătoare și cizmulițele roșii (ca ale lui Gheorghe Cozorici în ștefan cel Mare), sus cu privirea tragică și broboada
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
eu sînt Erotida, ce pot face pentru tine ? Bună, Erotida, ți-aș răspunde, dar mă sfiesc de cititorii acestei reviste.) Astea fiind zise, Săraru are totuși forma lui joasă de vitalitate epică o răutate limbută, clevetitoare : personajele lui ba poartă tocuri ascunse, de două șchioape, pentru că altfel ar trebui să se ridice pe vîrfuri ca să dea mîna cu cineva fără să se umilească, ba vorbesc cu inflexiuni care trimit la o slăbiciune ascunsă și mai rușinoasă etc. Personajele din film nu
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
martie 1977, o zi ca toate celelalte. Pe la ora 9 seara, în timp ce vedeam la televizor filmul bulgar „Dulce și amar”, simțim că se mișcă puternic pământul de sub noi. Siguri pe casa noastră, am stat lângă televizor un timp, apoi sub tocul ușii, cu stânga îmi țineam soția și o linișteam, în timp ce cu mâna dreaptă țineam televizorul care se mișca tot mai mult. Sinistrul încetează, ieșim în curte, cu impresia că încă pământul se mai mișcă... Pretutindeni întuneric și umbre omenești care
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]