3,617 matches
-
sunt invidia, servilismul și ranchiuna suscitate de ele. Îi elimin pe unii și pe ceilalți, fără ezitare; cu coada ochiului îi văd micșorându-se și dispărând într-o ceață subțire. Acționând astfel, trebuie să fiu atent să-i cruț pe trecători, pe străini, pe necunoscuții care nu m-au importunat niciodată: dimpotrivă, chipurile unora dintre ei, dacă le observ fără nici un fel de idei preconcepute, mi se par demne de un interes sincer. Dar dacă din lumea ce mă înconjoară rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
că existența lor e nocivă sau superfluă în armonia ansamblului. E ora când mulțimea personalului funcționăresc părăsește birourile supraîncălzite, își încheie nasturii paltoanelor cu guler de blană sintetică și se înghesuie în autobuz. Închid ochii și au dispărut: numai rari trecători se mai disting în depărtare, pe străzile pustii, de unde am avut grijă să elimin mașinile, camioanele și autobuzele. Îmi place să văd caldarâmul gol și neted ca pista de popice. Suprim apoi cazărmile, corpurile de gardă, comisariatele; toate persoanele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mai frecventate ale orașului. Piața Armelor, bulevardele, promenada Front-de-Mer erau, din ce în ce mai departe, mânjite. Curățat în zori de guzganii săi morți, orașul îi regăsea încetul cu încetul, din ce în ce mai numeroși, în timpul zilei. Pe trotuare i se întâmpla de asemenea nu numai unui trecător nocturn să simtă sub talpă masa elastică a unui cadavru încă proaspăt. Ai fi zis că însuși pământul, în care erau înfipte casele noastre, se curăță de încărcătura sa de secreții, că lasă să urce la suprafață buboaiele și coptura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lume ca să fac reportaje. Dar poate că am venit pe lume ca să trăiesc cu o femeie. Asta nu este firesc ? Rieux spuse că în orice caz asta părea de înțeles. Pe bulevardele din centru nu mai era mulțimea obișnuită. Câțiva trecători se grăbeau spre locuințe îndepărtate. Nici unul nu zâmbea. Rieux credea că din pricina anunțului de astăzi al agenției Ransdoc. După douăzeci și patru de ore concetățenii noștri reîncepeau să spere. Dar, în aceeași zi, cifrele erau încă prea proaspete în memoria fiecăruia. ― Fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
închise. Rătăcise atunci din cafenea în cafenea. Se așeza dimineața afară, la o berărie, în fața unui pahar de bere călduță, citea un ziar cu speranța de a găsi oarecare semne ale unui sfârșit apropiat al maladiei, se uita la chipurile trecătorilor de pe stradă, întorcea capul cu dezgust când vedea expresia lor de tristețe și, după ce citea pentru a suta oară firmele magazinelor din față, reclamele renumitelor aperitive care nici nu se mai serveau, se ridica și o lua la întâmplare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
în care nici un strop de apă nu răcorise orașul, Oranul se acoperise cu un soi de pastă cenușie care s-a scorojit și a căzut la suflarea vântului. Vântul ridica așadar valuri de praf și de hârtii care loveau picioarele trecătorilor deveniți tot mai rari. Îi vedeai grăbindu-se pe străzi, aplecați înainte, cu o batistă sau cu mâna la gură. Seara, în locul adunărilor când oamenii încercau să prelungească cât mai mult cu putință aceste zile care, fiecare, putea fi ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
luminilor pe străzi. Începând de la orele unsprezece, cufundat într-un întuneric complet, orașul era împietrit. Sub nopțile cu lună, el își alinia zidurile albicioase și străzile drepte, nepătate vreodată de masa neagră a unui arbore, netulburate vreodată de pasul unui trecător sau de lătratul unui câine. Marele oraș tăcut nu mai era atunci decât o adunare de cuburi masive și inerte, în mijlocul cărora numai efigiile încremenite ale binefăcătorilor uitați sau ale oamenilor mari din vechime, înăbușiți pentru totdeauna în bronz, încercau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fost curând nevoie să se găsească altceva. S-a hotărât mai întâi ca înmormântările să fie făcute noaptea, ceea ce dintr-o dată permisese autorităților să procedeze fără anumite menajamente. Au putut fi îngrămădite în ambulanță trupuri din ce în ce mai numeroase. Și cei câțiva trecători întârziați care, împotriva oricărei reguli, se mai aflau prin cartierele mărginașe după oprirea circulației (sau cei pe care munca lor îi aducea acolo) întâlneau uneori lungi ambulanțe albe care goneau cu toată viteza, făcând să răsune cu sirenele lor leșinate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
aceste zile. Cum să nu recunoască el, trecând pe lângă ele, reacțiile care au fost și ale lui; tentativa pe care fiecare o face de a avea pe toată lumea de partea lui; bunăvoința care se depune uneori pentru informațiile date unui trecător rătăcit și reaua dispoziție care i se arată alteori; năvala oamenilor spre restaurantele de lux, satisfacția lor de a se afla acolo și de a sta cât mai mult în ele; afluența dezordonată cu care fac coadă, în fiecare zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
acasă. Dar Grand îi scapă și aleargă câțiva pași, apoi se oprește, desface brațele și începe să se legene înainte și-îndărăt. Se învârte în loc și cade pe trotuarul înghețat, cu chipul mânjit de lacrimile care continuau să-i curgă. Trecătorii priveau de departe, opriți locului, neîndrăznind să mai înainteze. A trebuit ca Rieux să-l ia pe bătrân în brațe. Acum, în patul său, Grand se înăbușea: plămâni îi erau prinși. Rieux se gândea. Funcționarul n-avea familie. La ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ȘI PRIVIRILE I S-AU LUMINAT, APOI A EXAMINAT CU GRIJĂ, ÎN VÂRFUL ANDRELELOR, UN OCHI TRICOTAT DE CARE NU ERA SIGURĂ. RIEUX S-A RIDICAT SĂ-I DEA BOLNAVULUI DE BĂUT, S-A ÎNTORS ȘI S-A AȘEZAT. Câțiva trecători, profitând de acalmie, pășeau zoriți pe trotuar. Zgomotul pașilor descreștea și ei se îndepărtau; pentru întâia oară doctorul și-a dat seama că această noapte plină de oameni care se plimbau târziu și lipsită de sunetele sirenelor ambulanțelor semăna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
doamna Rieux ședea în atitudinea care îi era familiară, luminată de lampa de la căpătâi. În mijlocul odăii, departe de lumină, Rieux aștepta în fotoliul lui. Se gândea la soția lui, dar respingea de fiecare dată acest gând. La începutul serii, pașii trecătorilor răsunară limpede în noaptea rece. \ Ai avut grijă de tot ? îl întrebase doamna Rieux. \ Da, am telefonat. ÎȘI RELUASERĂ APOI VEGHEA TĂCUTĂ. DOAMNA RIEUX ÎȘI PRIVEA FIUL DIN VREME ÎN VREME. CÂND SURPRINDEA UNA DIN ACESTE PRIVIRI, LE ZÂMBEA. ÎN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
se înlănțuiau mărturiseau într-adevăr că ea însemna exil și despărțire în sensul adânc al cuvântului. Pentru întâia oară, Rieux putea să dea un nume acestei înfățișări comune pe care o văzuse timp de luni de zile pe toate fețele trecătorilor. Îi era de ajuns acum să privească În jurul lui. Ajunși la sfârșitul ciumei, cu mizeria și cu lipsurile, toți acești oameni sfârșiseră prin a îmbrăca costumul rolului pe care îl jucau de multă vreme, și acum și hainele vorbeau despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cer. Gataaaaaaaaa! răspundea Thomas. O să ne trezim În Anglia! O văd! Uite Turnul Londrei! Iuuuuuuuuuuuuuuuu! chiuia și nepotul. Primiseră amenzi, nu era leac, fuseseră amenințați c-un proces, pînă la urmă lumea s-a obișnuit; cînd se auzea vuiet mare, trecătorii se opreau rîzÎnd - Iar trece ăla cu baba aia nebună! -, apoi izbucneau În urale, unii fluierau. Bunica nu se mai ținea, acum, prea bine pe motocicletă; cînd urca pe șaua din spate, chiotele ei păreau mai mult niște vaiete, iar
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
apropiere, uitîndu-se mereu pe geam. La Vinales, de pildă, unde și băuse un pahar cu gin, fereastra era mereu deschisă, pervazul era folosit de clienți drept masă, era un loc tocmai bun pentru a ține sub observație strada. Dar orice trecător, deocamdată, era pentru Thomas necunoscut. Nici În clădire n ar fi putut să intre dacă, pînă la urmă, ar fi aflat că fiul este singur acasă, nu știa codul interfonului, doar numărul apartamentului, iar dacă l-ar fi aflat totul
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Café Breton era mai greu, s-a mutat la Vinales, alături, era deschis acum. Și-a tras un scaun lîngă fereastra deschisă, așa stătuse și seara trecută; acum era ziuă, se vedea mult mai bine strada, dar erau mai mulți trecători. Iarăși cafea, atît; Încă un whisky ori un pahar cu vin ar fi colorat prea mult ziua, iar o posibilă Întîlnire cu Juan ar fi stîrnit un entuziasm nepotrivit; fiul trebuia să revadă același străin plăcut, un adevărat gentleman; cine
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
conturile cu o alta, era treaz; niciodată nu se urcase pe motocicletă băut; de fapt, atunci, Începea un alt fel de beție: vuietul motoarelor forțate la maxim, mitraliera țevilor de eșapament, claxoanele, urletele trupei, strigătele admiratorilor, amestecate cu huiduielile unor trecători ostili, vîntul din față, care devenea aproape uragan, Îmbătau mai ceva decît alcoolul, diferit, ucigător, uneori. Thomas, norocos, se alesese doar cu bandaje, cu vreo două ghipsuri, cu cîțiva dinți zdrobiți, pe care Îi Înlocuise repede; cînd se răcea vremea
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
dreptul să-i interzică să-l strîngă-n brațe, să-i vorbească, să și-l apropie. „Bert!“ Cel strigat s-a Întors mirat. Mai surprins era chiar Thomas. Dusese imediat, instinctiv, mîna la gură. Se trezise strigînd. Destul de tare. Mai mulți trecători Întorseseră capul. Nu așa gîndise totul. Bert! Răzbătuseră În aer, fără voia sa, cîteva sunete, nu avea cum să le mai Întoarcă. „Bert?“ Vroia să fie sigur. „Da...“ Adolescentul privea, nepricepînd nimic, spre bărbatul Înalt, fost sportiv, desigur - prin tricoul
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Și de faptul că Bert avea acasă unul. Ești fiul meu!, cum rostise, ar fi putut, la o adică, să fie doar ceva metaforic; cei de o anume vîrstă obișnuiau, uneori, să Îi spună unui tinerel, fie și necunoscut, fiule. Trecătorii Îi ocoleau bombănind, cei doi nu se clinteau; se priveau drept În ochii; doi străini care, brusc, deveneau tată și fiu; o stare nouă pentru fiecare dintre ei; era, poate, o confuzie. Nu era. „Așa este, Bert... Pot să te
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
civil, singur, spre Christiania. Cizmele roșii Îi mai făceau pe cîte unii să Întoarcă, amuzați, capul, dar se fereau să rîdă ori să facă glume, nu era bine să ai de-a face c-un nebun care privea peste capetele trecătorilor; puternic, liber, satisfăcut, senin; nu ar fi lovit pe nimeni, iubea pe toată lumea atunci, poate pentru prima oară. În cîteva rînduri, de-a lungul anilor, avusese doar impresia. Poate și În clipele acelea doar i se părea, dar asta Însemna
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
despre un film, de la care tocmai ieșiseră; despre un roman psihologic; de ce nu, despre unul de dragoste. Erau priviți cu plăcere de mai toți cei care intrau În parc; aveau ceva tonic cei doi, dădeau Încredere celor aflați În preajmă, trecătorilor. Dacă unora dintre aceștia le-ar fi mers rău pe urmă, asta, desigur, s-ar fi datorat unei fufe care tot străbătea aleile, pentru a fi acostată de vreun babalîc pofticios. Ann poftise la Thomas, se Întîmpla și astfel. Dar
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
se scuze, să arate că Îi pare nespus de rău? Să o Îmbărbăteze? Că nu e vina ei - și nici a lui - și că soarta, numai soarta, fusese potrivnică ? Să se arate indiferent? Au stat acolo, pe trotuar, ocoliți de trecători, multă vreme. „Thomas, vrei să ispășim Împreună?“
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Căci strada alcătuiește o țesătură în care se încrucișează priviri pline de dorință, de invidie, de dispreț, de compasiune, de dragoste, de ură, cuvinte vechi al căror spirit a rămas cristalizat, gânduri, năzuințe, o întreagă pânză misterioasă care învăluiește sufletele trecătorilor. Augusto se pomeni în sfârșit iarăși în fața portăresei Margarita, în fața zâmbetului Margaritei. Primul lucru pe care-l făcu ea când îl văzu fu să-și scoată mâna din buzunarul șorțului. — Bună ziua, Margarita. — Bună ziua, domnișorule. — Augusto, femeie dragă, Augusto. — Don Augusto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
București în clasa a V-a. Anul meu de glorie totală. Vara m-am operat la ochi și nu mai eram fetița strabică la care se uitau milos oamenii mari și ironic-răutăcios oamenii mici. Mi s-a întâmplat ceva năucitor: trecătorii mă mângâiau pe plete și îi spuneau mamei: vai, ce fetiță drăguță aveți, doamnă! N-am mai auzit nici în față, nici în spate expresiile standard: sărăcuța, biciclista, chioara, aragaz cu patru ochi. Răsesem colegilor bucureșteni toate premiile posibile, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
că ai fost numită partener ! Partener. Mai am un pic și izbucnesc în plâns. Dar... nu pot. E mult prea grav. Îmi vâr telefonul în buzunar și mă ridic iar în picioare. Încep să merg din ce în ce mai repede, amestecându-mă printre trecători, făcând abstracție de căutăturile ciudate care mi se aruncă. Îmi bubuie capul și habar n-am unde mă duc. Dar pur și simplu nu mă pot opri. Mi se pare că merg de ore întregi, amețită și cu picioarele pășind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]