3,565 matches
-
fotografiile de rigoare în fața ambasadei, am plecat spre locul ceremoniei Palatul Guvernamental din Piața Independenței. Autoturismul de protocol, un Mercedes de ultimul tip, arbora fanioanele cu însemnele de stat ale României și Uruguayului, iar escorta de motocicliști atrăgea privirile tuturor trecătorilor de pe traseu. Era o zi frumoasă, de început de primăvară, cu cer senin și un soare blând. Repetam în gând textul pe care trebuia să-l rostesc în fața președintelui uruguayan la prezentarea scrisorilor de acreditare. Mă gândeam în același timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
alb strălucitor și cu borduri ici și colo de cărămidă smălțuită roșie. Aranjasem și gradina, tăind toate tufele crescute aiurea, plantasem trandafiri și iasomie, semănasem gazon, iar în fața ambasadei plantasem un palmier și tufe de leandri roz și albi. Toți trecătorii și vecinii întorceau capul să ne privească ambasada, iar diplomații care ne treceau pragul ne felicitau pentru transformările radicale. Am făcut fotografii ale pereților clădirii și ale clădirii în ansamblu înainte și după renovare, un set expediindu-l la MAE
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ca o mantra“. Deși sensul exact al acestui experiment cu Orghast a rămas neclar multora până azi, ei au plecat cu o impresie puternică a acestui ritual inventat - mărturie a acțiunii cathartice pe care teatrul poate, trecător, să o aibă. Trecător ca și incidentul cu autobuzul reginei Shabanu Farah! Partea a doua a reprezentației, din cauză că spectatorii erau continuu În mișcare, neexistând locuri fixe, punea În mare dificultate aparatul complex de pază din jurul faimoasei soții a șahului. Ni s-a cerut deci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
jucărie, tei și ziduri de cărămidă pătrunzând În compartiment, stând de vorbă cu oglinzile și umplând ochi geamurile dinspre culoar. Acest contact intim dintre tren și oraș era o fațetă a bucuriei. Cealaltă era să mă pun În pielea unui trecător, care - Îmi imaginam - era impresionat așa cum aș fi fost și eu, văzând lungile și romanticele vagoane acaju, cu draperiile dintre culoare negre ca aripile de liliac și cu literele lor de metal ce străluceau ca alama În lumina de apus
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
eu am scăpat... printr-o minune am scăpat... Trădarea Constantinopolului a fost o răsunătoare palmă pe obrazul Apusului! exclamă Ștefan acuzator. Cred c-au tras învățătură. Acu, au a tremura pentru propria lor piele... Pe ruinele Constantinopolului, ca pe stâncile Trecătorii de la Termopile, se va scrie: "Călătorule! Du-te și spune că am căzut aici făcându-ne datoria". Țamblac, înfierbântat, furat de amintire, retrăiește aievea: În frunte cu bazileul Constantin, câțiva "viteji", am plecat în galop să apărăm Poarta Sfântului Roman
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cuprinzător unde va fi dusă cu sine nu numai iubirea, ci tot ce a fost fericit și fast în viața omului. Fericirea, chiar când este fugară, lasă urme de neșters. De pildă, poți să simți o bruscă afinitate cu un trecător ori să ți se încălzească sufletul la amintirea unei prietenii. O mică afecțiune de o clipă se întipărește și ea. Atingerea unei coapse îngăduitoare e suficientă pentru ca femeia să fie introdusă, cum spune autorul, în echipa pentru rai. O fetiță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Secvență. În prima toamnă bucureșteană, mergând la facultate, pe jos, străbătând în viteză, cu pași mari, de „uriaș”, Calea Văcărești, numai în cămașă, deși e o dimineață de octombrie rece, cu vânt, bravând, sfidând pericolul de a răci și pe trecătorii cu haine „de sezon”, pe care îi depășesc dezinvolt, mergând, cu ușurință și cu spor, mușcând și înghițind în segmente mari distanța, simțindu-mă tânăr și sportiv, excelent în pielea și în cămașa subțire de vară și în frigul ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
frecventată de lângă Biserica Bărăției, am avut neșansa să fiu martorul următoarei scene: dintr-un automobil demodat, de culoare neagră, „scos” parcă dintr-un film de război, cu gestapoviști, coboară câțiva bărbați hotărâți, care se reped - fără să se sinchisească de trecători - la un cerșetor bătrân așezat pe jos, în stradă, în colțul format de chiar turnul Bărăției și de un zid, îl înșfacă, îl iau literalmente pe sus - victima nu se împotrivește, mai scâncește încetișor, jalnic, cumva poate prefăcut -, îl duc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de a mă de a mă pune în relație cu ei, mă mulțumesc să-i „pescuiesc” pe stradă, în câte o zi fastă, când una din acele electrice simpatii ne leagă, în același timp, efemer și durabil de câte un trecător, de câte o trecătoare pe al căror chip izbutim să surprindem trăsăturile luminoase ale unei misterioase înrudiri, ceva foarte apropiat, frățesc. Ne apar deodată în față, trec pe lângă noi - și noi pe lângă ei (o! de ce nu avem curajul de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ar face parte nu numai părinții, și frații, și rudele, ci toți oamenii pe care i-am iubit sau către care într-o împrejurare sau alta simpatia m-a proiectat irezistibil, inclusiv deci întreaga armată de prieteni fulgerător câștigați, a trecătorilor și trecătoarelor, evocată mai sus. Paradisul ar fi realizarea unei perfecte stări de comuniune. * Variantă. Ce înseamnă a trăi, ce înseamnă „viață”? Aș răspunde că a trăi înseamnă „totul” și, în același timp, ceva foarte simplu. Înseamnă, să zicem (pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
că a trăi înseamnă „totul” și, în același timp, ceva foarte simplu. Înseamnă, să zicem (pentru a da un foarte mic exemplu) să mergi pe stradă și să te simți brusc inundat de un fulgerător sentiment de afinitate față de un trecător necunoscut cu care te „întâlnești” pentru câteva secunde din întâmplare și de care te desparți imediat pentru totdeauna. Dacă paradisul ar exista, mi l-aș închipui populat - în afara și în jurul acelor ființe apropiate pe care le iubim cu tenacitate zi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Beau, discută. Prin ferestrele mari, practic cât pereții, neacoperite de perdele (de unde denumirea de „Acvariu” dată localului - acțiunea se petrece deci mult înainte de „Ferestroika”, de „indicația” de a se scoate perdelele din restaurante) se văd, în spațiul luminat de ele, trecătorii, peste care cade lapovița unei seri de martie. La un moment dat, unul din cei doi bărbați îi atrage atenția celuilalt. „Uită-te la bătrânul ăsta, care trece acum, îl vezi, acela, da, acela!” Un ins cocârjat, îmbrăcat destul de ponosit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lac - nu destul de - înghețat și de fetița moartă, la un an, a Anei Pauker, despre care citise și a cărei soartă îl impresionase în mod deosebit, până la a se ruga pentru ea, ca Lebedev pentru contesa Du Barry, de un trecător bucureștean pe care cu ani în urmă îl simpatizase subit zărindu-l pentru o clipă etc.) și că la rându-i, recunoaște, cunoaște multă lume (printre care pe Fiodor Mihailovici, care însă nu prea are chef de vorbă, deși eroul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și Ierihon, pe șosea, la o cotitură cum urci în pantă, se vede ceva... o cruce și un semn din piatră (zid o fi fost sau altceva), dar se vede că a fost cândva ceva. În acel loc a căzut trecătorul căruia tâlharii i-au luat tot, apoi l-au bătut bine de l-au lăsat aproape mort și au fugit. Și au trecut alții pe lângă el dar nu i-au dat o mână de ajutor. Abia Celei dea treia Persoane
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
soți și între copii, între frați... Rușine nu mai este prea multă. Prea multa destrăbălare este. Și multe alte rele se fac. Mă întreb eu: „Ne mai aducem aminte de Poruncile lui Dumnezeu? Cum le păzim? Am uitat că suntem trecători și locuim în țară străină. Dar cand sosește ceasul de plecare nimic nu luăm cu noi, doar desaga cu fapte, fie bune, fie rele. Oh, Doamne, ce mă fac? De voiești, dă-mi ce-mi lipsește ca să mă mântuiesc. Și
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
vremuri, parcă îți spune ceva tainic, ca a văzut multe și a auzit multe. Apoi mă opresc la o stâncă nu prea înaltă care are reprezentat pe ea chipul Mântuitorului cu Crucea în spate, căzut în genunchi și privind spre trecători. E atat de mișcător în suflet să vezi, ți se umplu ochii de lacrimi privind-o. Cu puțin efort te poti urca pe stâncă la El. Și eu, nevrednica, m-am urcat, măcar am atins buzele de Călcâiul Lui și
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
că și Sartre li se părea acum cam răsuflat ! Pe urmă, disperat bietul de el, a ̀ ncercat să-și recapete aura de vedetă prin martiraj civic, urcându-se pe câte un butoi la o răspântie ca să încurce circulația interpelând trecătorii și distribuind tracturi, dar generalul de Gaulle, mai pișicher, dăduse ordin polițiștilor să nu-l aresteze oricât ar fi de turbulent. Pe urmă, ghinion, a sosit în Occident Soljenițîn, precedat de o altfel de glorie decât cele confecționate pe piața
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
face între structurile dostoievskiene și cele caragialești și între elementele care compun aceste scheme, între ceea ce numește Bahtin socratismul și piața publică. Că este Caragiale un element socratic, asta e clar. Adică este tipul acesta al spiritului care interpelează pe trecător și-l pune în stare dilematică. Și chiar există o mărturie a lui Caragiale - Zarifopol a arătat-o undeva - „Visul meu ar fi să locuiesc ̀ ntr-un port de miazăzi, în picioarele goale, și să țin de vorbă trecătorii”. Ei
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
pe trecător și-l pune în stare dilematică. Și chiar există o mărturie a lui Caragiale - Zarifopol a arătat-o undeva - „Visul meu ar fi să locuiesc ̀ ntr-un port de miazăzi, în picioarele goale, și să țin de vorbă trecătorii”. Ei, asta făcea și Socrate. Dar această ironie maieutică, provocatoare, a divulgării elementelor și conturării lor, o avea Caragiale tot timpul și se simte în toate schițele lui : au o structură de dialog platonician, dacă suntem atenți, mă refer la
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
care era amplasat noul sat nu exista nici un fel de copac sau pom roditor; pentru că vântul purta târtanii uscați ca pe niște mingii năzdrăvane de fotbal, iar iarna viscolul purta zăpada în toate părțile, satul nou a fost numit de trecătorii spre Brăila, care veneau de la Racovița sau dela Gradișe „La trei vânturi”. În câțiva ani s-au mai mutat și alți gospodari, dar numărul celor stabiliți „La trei vînturi” n-a trecut de 20. Au fost plantați salcâmi, pomi fructiferi
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
aproape două pogoane de vie pe rod, plantată numai de el. Cu toate acestea, iarna, tata avea mai mult timp liber, ba uneori chiar se plictisea. În astfel de momente, ieșea la drum în fața casei și invita câte un trecător în casă „la o cană de vin”. Treceau iarna lipoveni care transportau, cu căruțele, mărfuri de la Focșani la Brăila. „La trei vânturi”, casa fiind în câmp, între Măntăila și Râmnicelu, era loc bun și de popas și pentru evreii
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
Coborând din tren la Viena, m-a impresionat arhitectura orașului meloman. Cu puținii bani pe care-i aveam am cumpărat o carte poștală pentru René, scriind aceste rânduri: „Mă plimb prin Viena, orașul melomanilor în care Mozart îi întreba pe trecători: «Cât de mult mă iubiți?»”. De la Viena la Roma, în alt tren, în altă atmosferă. Oare există oraș mai impresionant decât Roma cea eternă? Ierusalim, Atena și alte orașe despre care am visat, cu degetul pe hărțile viu colorate, în timpul
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
mari care flanchează drumul de o parte și alta: din arbori cădeau frunze visătoare, începuse „plecarea frunzelor”, mi-am zis. Mai erau și alți arbori: pruni sălbatici, tei și alții neidentificabili, dar castanii își trimiteau frunzele palmate parcă direct pe trecători, deci și pe mine. Erau „mâinile” castanilor peste capul și umerii mei, erau mângâierile pe care nu le primisem de mult în viața mea ascetică. Era poate chiar felul Lui subtil, poetic, interior de a-i mângâia pe cei trăind
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
pentru a-mi spune că nu trebuie să strig și să urlu, pentru că „asta nu se face”. Mă mulțumesc să-mi presez nasul de geamul dând înspre lume, respirând foarte puternic și foarte repede pentru a crea o brumă, pentru ca trecătorii să nu vadă din mine decât nările. Voi deveni un maestru în arta camuflajului! Mă gândesc la astrologul care era un amator și care, făcându-mi horoscopul, a refuzat să mi-l dea. Totuși mi-a spus că trebuie să
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
spectatori. Noua sală a devenit neîncăpătoare pentru spectatorii ocazionali care au urmărit cu interes, într-o liniște și un respect deosebit, strădaniile și rezultatul talentelor micilor concurenți. În drumul lor către sala de spectacol - mărturiseau învățătorii - se citea pe chipurile trecătorilor bucuria de a fi văzut din nou pe străzi grupuri compacte de elevi de o șchioapă, îmbrăcați în îngrijite costume naționale. Acest peisaj citadin, astăzi, este un fapt de aleasă mândrie pentru unii, mâhniți că patriotismul este bagatelizat și asimilat
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]