40,073 matches
-
hrănește cu un jurnal al trecutului, prin care Doris Lessing demonstrează că prezentul pierde tocmai din cauza greșelilor trecute. Eroii Desperado plătesc prețul acestei iubiri pentru trecut. Pacientul Englez (Michael Ondaatje) ori Midnight's Children (Salman Rushdie) dezvăluie cealaltă față procesului: trecutul devoră prezentul, trăiește prin el. La Graham Swift, Peter Ackroyd, Doris Lessing, Kazuo Ishiguro, prezentul se clădește pe memorie. La Ondaatje și Rushdie memoria devine prezent. În ambele cazuri, cele două momente trăiesc în simbioză, nu pot exista unul fără
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
Peter Ackroyd, Doris Lessing, Kazuo Ishiguro, prezentul se clădește pe memorie. La Ondaatje și Rushdie memoria devine prezent. În ambele cazuri, cele două momente trăiesc în simbioză, nu pot exista unul fără celălalt. Textul Desperado e o simultaneitate de înțelepciune (trecutul) și confuzie (prezentul). Efectul acestei simbioze se simte abia la relectură: cititorul nu mai e sigur pe memoria lui, nevoia de poveste devine de fapt o nevoie de trecut. În locul finalului intrigii în viitor, lectura tânjește acum după simultaneitatea cu
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
exista unul fără celălalt. Textul Desperado e o simultaneitate de înțelepciune (trecutul) și confuzie (prezentul). Efectul acestei simbioze se simte abia la relectură: cititorul nu mai e sigur pe memoria lui, nevoia de poveste devine de fapt o nevoie de trecut. În locul finalului intrigii în viitor, lectura tânjește acum după simultaneitatea cu trecutul. Finalul Desperado nu poate fi altul decât explicarea prezentă a trecutului. Textele Desperado care par să trăiască doar în prezent, la modul realist, sunt clar inferioare romanelor lui
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
și confuzie (prezentul). Efectul acestei simbioze se simte abia la relectură: cititorul nu mai e sigur pe memoria lui, nevoia de poveste devine de fapt o nevoie de trecut. În locul finalului intrigii în viitor, lectura tânjește acum după simultaneitatea cu trecutul. Finalul Desperado nu poate fi altul decât explicarea prezentă a trecutului. Textele Desperado care par să trăiască doar în prezent, la modul realist, sunt clar inferioare romanelor lui George Eliot ori John Galsworthy. Nice Work (David Lodge) e salvat de
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
cititorul nu mai e sigur pe memoria lui, nevoia de poveste devine de fapt o nevoie de trecut. În locul finalului intrigii în viitor, lectura tânjește acum după simultaneitatea cu trecutul. Finalul Desperado nu poate fi altul decât explicarea prezentă a trecutului. Textele Desperado care par să trăiască doar în prezent, la modul realist, sunt clar inferioare romanelor lui George Eliot ori John Galsworthy. Nice Work (David Lodge) e salvat de ironie. The Fifth Child (Doris Lessing) oscilează între nevoia de afecțiune
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
inteligență (cu excepția lui Staring at the Sun). Rădăcinile complicatei strategii Desperado cresc din confruntarea a două tehnici narative: pe de o parte avem tehnica prezentului în așteptare (care stă la baza romanului pre-modernist); pe altă parte, avem tehnica străfulgerărilor din trecut, care prind prezentul din urmă. Lecția modernistă îl învață pe autor să se refugieze în Fluxul conștiinței, (dezordinea ființei). Autorul Desperado născocește o ordine ulterioară: el încearcă să explice trecutul împotriva logicii cronologiei, după tiparul, posterior lui, al prezentului. Romane
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
baza romanului pre-modernist); pe altă parte, avem tehnica străfulgerărilor din trecut, care prind prezentul din urmă. Lecția modernistă îl învață pe autor să se refugieze în Fluxul conștiinței, (dezordinea ființei). Autorul Desperado născocește o ordine ulterioară: el încearcă să explice trecutul împotriva logicii cronologiei, după tiparul, posterior lui, al prezentului. Romane ca Un artist al lumii plutitoare (Kazuo Ishiguro) modifică trecutul, în vreme ce prezentul e imobil. Lectura, concentrată - cum e și firesc - asupra prezentului, care nu duce nicăieri, e insuficientă. Relectura nu
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
pe autor să se refugieze în Fluxul conștiinței, (dezordinea ființei). Autorul Desperado născocește o ordine ulterioară: el încearcă să explice trecutul împotriva logicii cronologiei, după tiparul, posterior lui, al prezentului. Romane ca Un artist al lumii plutitoare (Kazuo Ishiguro) modifică trecutul, în vreme ce prezentul e imobil. Lectura, concentrată - cum e și firesc - asupra prezentului, care nu duce nicăieri, e insuficientă. Relectura nu e o repetiție a primei lecturi, ci adevăratul început al textului în mintea lectorului. Starea de spririt a romanului Desperado
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
e și firesc - asupra prezentului, care nu duce nicăieri, e insuficientă. Relectura nu e o repetiție a primei lecturi, ci adevăratul început al textului în mintea lectorului. Starea de spririt a romanului Desperado e un amestec între: ironie (prezentul), lirism (trecutul) și dorința de a amâna distopia (viitor). Implicarea afectivă a lectorului nu se produce, prin urmare, nici în prezent, nici în viitor, ci în trecut. Prezentul e alb, neutru. Oare aici se gândea Virginia Woolf că va ajunge romanul când
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
mintea lectorului. Starea de spririt a romanului Desperado e un amestec între: ironie (prezentul), lirism (trecutul) și dorința de a amâna distopia (viitor). Implicarea afectivă a lectorului nu se produce, prin urmare, nici în prezent, nici în viitor, ci în trecut. Prezentul e alb, neutru. Oare aici se gândea Virginia Woolf că va ajunge romanul când scria, în 1919, despre inutilitatea intrigii, iubirii, catastrofei? Consecința schimbării moderniste este că prezentul și-a pierdut vitalitatea. Pe vremuri, prezentul povestirii era urmărit cu
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
Virginia Woolf că va ajunge romanul când scria, în 1919, despre inutilitatea intrigii, iubirii, catastrofei? Consecința schimbării moderniste este că prezentul și-a pierdut vitalitatea. Pe vremuri, prezentul povestirii era urmărit cu sufletul la gură. În mileniul trei, urmând unui trecut hiperactiv, prezentul e devitalizat. Romanul a supraviețuit paradoxului Joycean (verbalizarea pre-verbalului), iar acum se luptă cu un viitor distopic, care anihilează prezentul și lasă lectorului doar scheletul trecut a ce ar fi putu să fie dar nu va fi niciodată
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
chiar terifiant, iar eroul nu-și dorește decât să-l țină departe. Până la Fluxul conștiinței, viitorul era o creație a prezentului. Prezentul era activ, energic, hotărât să înainteze. Intriga se rezema clar pe cauzalitatea cronologică (logica de milenii că din trecut se trage prezentul, iar din prezent viitorul - adică o ordonare comfortabilă a ideii de timp, în care suspansul era pur și simplu întrebarea ‘și? și?'). Fluxul conștiinței pune în discuție necesitatea viitorului pentru intrigă; el descoperă că nu e nevoie
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
descoperă că nu e nevoie de love interest, de încheierea ne/fericită a prezentului în viitor. Cu toate acestea, textul modernist e plin de istorisire, iubire și cronologie. Cei care se tem de viitor și îl mută, în fond, în trecut, sunt autorii Desperado. Viitorul Desperado nu mai este o extensie a prezentului, o promisiune că prezentul duce undeva precis. El devine distopie. Tradiția basmului (axată pe nevoia de a ști ce se întâmplă după) a murit. Paradoxal, cea mai elocventă
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
setea de viitor cultivată de cele patru romane din Cvartet ne explodează în față. Învățăm de la Lawrence Durrell că nu e bine să așteptăm nimic, că viitorul e o iluzie, că tradiția basmului a murit. Așteptările lectorului Desperado merg către trecut. El trăiește amintirea așteptării cu mai multă intesnitate decât așteptarea prezentă. Axa timpului s-a răsucit. Nu ne mai organizăm (livresc) existența cu convingerea că ceva din trecut va face să ajungem la o încheiere în viitor. Martin Amis, cu
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
o iluzie, că tradiția basmului a murit. Așteptările lectorului Desperado merg către trecut. El trăiește amintirea așteptării cu mai multă intesnitate decât așteptarea prezentă. Axa timpului s-a răsucit. Nu ne mai organizăm (livresc) existența cu convingerea că ceva din trecut va face să ajungem la o încheiere în viitor. Martin Amis, cu Săgeata timpului (Time's Arrow) e cea mai bună dovadă. Narațiunea se încheie cu înțelegerea întârziată a trecutului, privind viitorul ca pe o simplă amintire. Ne amintim că
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
ne mai organizăm (livresc) existența cu convingerea că ceva din trecut va face să ajungem la o încheiere în viitor. Martin Amis, cu Săgeata timpului (Time's Arrow) e cea mai bună dovadă. Narațiunea se încheie cu înțelegerea întârziată a trecutului, privind viitorul ca pe o simplă amintire. Ne amintim că eroului urma să i se întâmple ceva ce avea să-l ducă într-un oarecare viitor, dar, în comparație cu intensitatea cu care el își cercetează trecutul, chiar și cu starea lui
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
încheie cu înțelegerea întârziată a trecutului, privind viitorul ca pe o simplă amintire. Ne amintim că eroului urma să i se întâmple ceva ce avea să-l ducă într-un oarecare viitor, dar, în comparație cu intensitatea cu care el își cercetează trecutul, chiar și cu starea lui de acută confuzie din prezent, viitorul e o amintire, și încă una ce aparține lectorului, adică este exterioară eroului. Lectorul Desperado n-are de ce să aștepte cu sufletul la gură ultima pagină a poveștii. Încă
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
viitorul nu e decât o amintire livrescă, o tradiție contrazisă de mileniul trei. De ce trăiește eroul Desperado, atunci, dacă ce va fi e deja amintire? Probabil că el tinde spre un nou tip de poveste, în care timpul a explodat, trecutul, prezentul și viitorul plutesc în vid, se combină și se recombină năstrușnic. Gravitația romanescă - nevoia de un viitor confirmat de autorul însuși - a pierit. Rămâne ca autorul să găsească o alternativă la tradiția basmului, să descopere o un mod de
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
din 1997), partea cea mai impresionantă, e ocupată de experiența deportării și a repatrierii. Biografia generică, îndepărtată de accepția documentară a unei autobiografii, e continuată cu alte episoade, din adolescență și tinerețe, care, dacă nu certifică, indubitabil, o eliberare de trecut, relevă măcar o uitare temporară și o atenuare a traumei. Povestirea Lipova ne arată un protagonist ezitând dramatic să adopte la 13 ani calea maturității evreiești (o face, totuși, formal) sau să urmeze entuziasmul pionieriei, stimulat printr-o tabără de
Ambiguitățile exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8554_a_9879]
-
invadat mai ales grobienii, mincinoșii, escrocii. Obișnuiți să se "servească" fără să întrebe din frigiderul vecinului de bucătărie, nu le-a fost greu să "privatizeze" fabrici, uzine, ogoare și instituții. Firește că primul lor gând a fost să facă uitat trecutul de ticăloșie, umilințe și frustrări. Ajunși multimilionari, n-ar accepta în ruptul capului că sunt alcătuiți din același aluat cu ceilalți oameni. Ce e valabil pentru aceia - să zicem, egalitatea în fața justiției - se oprește la poarta castelelor inexpugnabile construite, desigur
V-ați autodenunțat vreodată? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8568_a_9893]
-
pământul rămas părinților și al meu. În comuna sus-amintită mi-am adus și familia, iar după ce tata și sora au decedat m-am stabilit cu domiciul în București în locuința sorei mele decedată. Considerându-mă vinovat pentru activitatea mea din trecut în favoarea organizației legionare și pentru ideologia mea generală, în luna iunie sau iulie 1946 am făcut un autodenunț Tribunalului poporului, însă hârtia - autodenunțul au ajuns la direcția presei fără a se lua măsuri împotriva mea..." Al doilea autodenunț e încă
V-ați autodenunțat vreodată? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8568_a_9893]
-
adresa unui prieten imaginar, i-am scris o scrisoare prin care îi făceam cunoscut că Cioran Emil se adresa în parte către mine și i-am cerut să vină la Câmpulung Muscel, în scopul de a-i arăta scrisorile din trecut și prezent ale acestuia." Scrupul filologic? Inconștiență? Donquijotism? Onoare? Plăcere de a se juca cu focul, știind exact ce riscă: ani grei de temniță? Greu de spus. Dar lucrurile nu se opresc aici. O lună mai târziu, pentru a întări
V-ați autodenunțat vreodată? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8568_a_9893]
-
postistorice, postcoloniale, postcomuniste ș.a.m.d." O astfel de istorie literară nu poate să facă abstracție de factorul politic. Apartenența scriitorilor la o mișcare politică importantă se răsfrânge într-un fel sau altul în opera lor. Și cum, într-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat scriitorii care formează astăzi tabloul literaturii române au trăit în realități politice diferite, este clar că istoria literaturii trebuie să țină cont de "geografia literaturii", dar și de "geopolitică". Despre aceasta din urmă, Cornel
Parantezele istoriei literaturii române by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8578_a_9903]
-
toate gamele. O face, în recenta Călătorie întreruptă, apărută la Editura pentru Știință SIT, și Ion Hobana. De la SF, cinstit o viață, trece la memorialistică subtilă, amestecîndu-și, printre rînduri, propria călătorie nu în viitor, ca de atîtea ori, ci în trecut. Romanul pe care-l citesc, în proza lui, alunecînd spre (auto)biografie, dă tonul muzicii. Război pe o tablă de șah, cînd se fac și se desfac amoruri ca-n filmele Reich-ului, între foști adolescenți din care se-aleg capii
Vremuri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8593_a_9918]
-
o natură prospectivă" (Mihai Ungheanu), o "inițiativă ideologică, artistică, tehnică, validată ulterior prin experiență" (Paul Anghel), o mișcare care certifică "încrederea în vocația originalității creative a literaturii române" (Marin Mincu), "o nouă conștiință despre locul și rolul culturii românești în trecut și prezent", ce s-ar fi lansat în asumarea "unei noi misiuni, universale, a geniului creator românesc, pe măsura amplitudinii istoriei contemporane" (Dan Zamfirescu). Dar nu ne propunem a insista aici asupra trecutului. Ne vom opri la o împrejurare oarecum
Avatarurile protocronismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8576_a_9901]