9,257 matches
-
preface a fi mort și fuge noaptea de pe câmpul de bătaie. Se zice că Decebal pentru a împiedica pe Romani de a înainta către Sarmizagetuza ar fi tăiat o pădure la înălțimea unui stat de om si ar fi îmbrăcat trunchiurile cu haine și arme, astfel că închipuiau ca o mare armată, care ar fi înșelat pe Romani. Domițian însă vroind să pedepsască pe Quazi și pe Marcomani, pentru că nu ar fi vrut să-i dea ajutor contra Dacilor, către care
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
tocmai Dacia fusese nada cea mai atrăgătoare, care adusese pe barbari către centrul împărăției. Zămislit dintr-o greșeală politică, poporul, român trebuie să plătească și astăzi cu cele mai mari jertfe, existența lui, aruncat aici în părțile răsăritului, departe de trunchiul cel mare al rasei latine și înconjurat de elemente străine. Dar vitalitatea lui cea extraordinară îi dădu puterea a învinge toate greutățile, și ceea ce aproape două mii de ani de încălcări și suferinți nu au putut distruge, în timpuri de întuneric
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
din fier forjat dincolo de care se afla un strat de zăpadă pe care ploaia n-o dizolvase. Din ea creșteau cîțiva copaci golași. Copacii și zăpada păreau atît de proaspete, că se cățără pe gard și-și făcu drum printre trunchiuri. Felinarele din stradă dezveleau o coastă de deal pe care se afla un cimitir. Pietre de mormînt negre stratul palid de zăpadă și urcă dealul printre ele, uluit că pămîntul din acest loc înghițise cîndva oameni în felul acesta firesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de fum și alte dealuri în spate. Aceste dealuri erau mai aproape, mai înverzite, și atît de clare, că de-a lungul unei culmi ușor curbate vîrfurile copacilor se uneau dînd senzația unui gard viu, iar el văzu cerul printre trunchiurile de desubt. îi veni brusc ideea că dincolo de aceste dealuri se află marea; dacă ar sta printre copaci, s-ar putea uita în jos la o mare cu valuri scînteietoare. Maică-sa îl strigă și o porni spre ea agale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
metri, dar avea scoarța noduroasă și zgrunțuroasă, și se cățără înainte să-l părăsească impulsul care-l făcuse să sară gardul. își aminti poveștile grecești despre spiritele feminine care viețuiau în copaci. Nu-i era greu să-și imagineze că trunchiul pe care-l ținea în brațe conținea trupul unei femei. îl strînse, își lipi fața de el și murmură: „Aici sînt. Aici sînt. Vrei să ieși?“. își imagină cum corpul femeii apasă de partea cealaltă a scoarței, buzele ei luptîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
respirația i se înrăutățise și acum încerca să uite, concentrîndu-se asupra durerii pe care o simțea în oasele craniului de la geamul care vibra. Teritoriul pe lîngă care treceau avea culori de verde crud sau gri mort: drum cenușiu, țancuri și trunchiuri de copaci, frunze verzi, iarbă, ferigi și mărăciniș. Ochii îi obosiseră de-atîta cenușiu mort și verde crud. Peticele de galben și violet ale florilor care apăreau intermitent pe marginea drumului erau țipătoare ca niște tonuri discordante într-o orchestră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și sări pe banca de lemn, puse mîna zdravăn pe lanțuri și se legănă din ce în ce mai tare, descriind arcuri de cerc tot mai largi. — U... uiu.... iai..iaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! strigă el. O să fac ce vreau, nu-i așa? Coulter se sprijini de trunchiul unui copac și-l urmări cu un rînjet cvasi-ironic. INTERLUDIU Leagănul în care se dădea Thaw zbură sus și se opri, lăsîndu-l într-o poziție absurdă, cu genunchii mai sus decît capul dat pe spate. Copacul nu mai foșni. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
După ce domnul Smail plecă, Thaw coborî și medită încruntat la panoul înalt și boltit. în vîrf, o pasăre phoenix se cufunda în flăcări printre frunzele și fructele aurii ale pomului vieții, ale cărui ramuri adăposteau ciori, porumbei, pitulici și veverițe. Trunchiul drept și negru împărțea peretele în jumătate, înălțîndu-se dintr-o pajiște aflată în planul din față. Iepurii rodeau ciuboțica cucului, o cîrtiță intra în pămînt și o căprioară își hrănea puiul. Erau suficiente scene de omor pentru a le ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
grav îi atrase atenția lui Gosseyn. Părea că vine de sus. Sunetul deveni rapid mai strident și se transformă într-un zgomot continuu, asemănător sforăitului mai multor mașini la ralanti. Gosseyn deschise ochii. Era întins pe jos, în obscuritate, lângă trunchiul unui arbore gigantic. În apropiere se mai întrezăreau doi alți arbori, dar talia lor era atât de incredibilă încât își strânse pleoapele și rămase nemișcat, ciulind urechile. Se părea că în apropierea sa nu mai era nimeni. Întreaga sa ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
lucru care, într-adevăr, conta era scopul urmărit de cel sau cei care, după ce îi reconstituiseră corpul din bucăți, îl plasaseră în decorul acestei păduri Gargantuești. Gosseyn privi în jurul lui, încordat și, în același timp, cu toate simțurile în alertă. Trunchiurile celor trei arbori aflați în raza sa vizuală păreau trei zgârie-nori. Își aminti că faimoșii arbori venusieni puteau atinge ― se zice ― o înălțime de o mie de metri. Privi în sus, dar frunzișul era de nepătruns. Și, în timp ce stătea așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
tot așa, această scurgere în trepte continua până când o mică parte a apei ajungea pe sol. Ploaia trebuie că avusese proporții deluviene. Gosseyn avea "norocul" să se afle într-o pădure cu frunze capabile să înmagazineze un fluviu. Scrută împrejurimile trunchiului lângă care îl prinsese ploaia Nu era deloc ușor să distingă ceva în semiîntuneric, dar i se păru că undeva, nu foarte departe parcă se întrezărea o zonă ceva mai luminoasă. O apucă în acea direcție și în două minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
vagă reflecție, dar apoi, pe măsură ce se apropia, intensitatea luminozității se mărea. În cele din urmă se contură o oază de lumină care împestrița cu stropi de lumină frunzișul și iarba. Valul luminos se revărsa din niște ferestre enorme practicate în trunchiul unui arbore situat la liziera pădurii. Gosseyn se opri în umbra protectoare a unui tufiș și privi la ferestrele supraînălțate. Încă din roboplan, în ciuda exploziei de mânie, se hotărâse să urmeze indicațiile Mașinii jocurilor. Acum, el aștepta, dorind mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
să vadă dacă pe sticla geamurilor se vor proiecta ceva umbre. Dar valul de lumină rămase constant. Nici o mișcare. Nemulțumit, dar totuși hotărât, Gosseyn păși în plină lumină. Încă dinainte observase, la dreapta sa, o scară monumentală, cioplită în chiar trunchiul copacului. Îi urcă treptele și ajunse pe o terasă, care ducea la o ușă închisă. Ciocăni cu putere. După aproape un minut, lui Gosseyn îi fu clar că în casă, chiar dacă era luminată â giorno, nu-i nimeni. Mai ciocăni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Gosseyn îi fu clar că în casă, chiar dacă era luminată â giorno, nu-i nimeni. Mai ciocăni încă o dată și apoi răsuci clanța sferică. Ușa se deschise fără zgomot, lăsând să se vadă un coridor slab luminat, săpat în lemnul trunchiului. Pereții natur, dar șlefuiți impecabil, aveau un luciu mătăsos. Textura fibrelor lemnoase desena un arabesc complicat, amintind de cea a mahonului, dar culoarea era închisă ca a lemnului de nuc lăcuit. Toate fură înregistrate de Gosseyn dintr-o privire. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
era mult mai deschisă. Efectul era splendid, iar mobilierul luxos și covorul imens ― cel puțin 20 de metri pe 30 ― accentuau opulența încăperii. Era evident că lumina ce se vedea de afară provenea de aici. Geamurile masive, strălucitoare, urmau curbura trunchiului de-a lungul unui întreg perete. În salon răspundeau șase uși. Gosseyn le deschise una după alta. O bucătărie, cu oficiu, camere frigorifice și o mică sală pentru prânz. Apoi alte cinci camere, fiecare cu sală de baie și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
nu era prea puternică, dar, când ochii i se obișnuiră cu penumbra, văzu că este vorba de un fel de subterană. Lumina nu bătea mai mult de cincizeci de pași, dar Gosseyn avu impresia că hruba se prelungește mult dincolo de trunchiul arborelui. Închise ușa respectivă și, ducându-se într-una din camere, se dezbrăcă și făcu un duș în sala de baie vecină. Se simți reîmprospătat, dar oboseala începuse să-și spună cuvântul. Se strecură deci în așternutul neatins. Liniștea, în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
un tăpșan înverzit. O parte era amenajată ca un parc deosebit de îngrijit. Parcul acoperea câteva hectare și urca până la arborele ― vilă. Coborând să vadă, constată că parcul începea cu o grădină amenajată într-o scobitură de circa șase metri în trunchi. O simplă zgârietură în raport cu masa enormă a acestuia. Dar era arhisuficientă pentru o minigrădină de basm, plină de tufișuri înflorite alcătuind un amalgam de culori feerice. Florile gigantice își înfoiau petalele atât de intens colorate încât păreau luminoase. În mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
târziu, rătăceam singur pe un ostrov, un șarpe se târa pe lângă mine, când am găsit, lângă o tufă, printre alte cioburi (cultura Boian, în mod stupid socotită pe atunci aniconică), un falus de lut ars. M am așezat pe un trunchi de salcie căzut în apă, mă gândeam să spăl de pământ falusul și cioburile ridicate odată cu el, stuful mă acoperea din toate părțile, nimeni n-ar fi putut bănui prezența mea acolo, am curățat mai întâi cioburile, unul câte unul
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ridicat și am plecat, mă plictisisem, am cotit pe lângă școala Tunari, pe strada Leonida, am deschis poarta de fier ruginită, care a scârțâit prelung, am străbătut pavajul îngust al curții (era un liliac, cu trei dungi albe, de vopsea, pe trunchi) și am intrat în casă fără să bat la ușă. De obicei, pe soră-mea Zoe-Olga o găseam bro dând pe bucățele de cârpă, cu arnici roșu, figuri abstracte, îmi plăceau la nebunie; ea nu știa nici să scrie, nici
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
covoraș cât palma, un preș de șters picioarele adus, pesemne, de el. Își respira tânguirea, zgâria cu unghia panoul ocru al ușii. * Pedro Miguel da Silva, dintr-un sat de la nord de Bahia, a trăit 40 de ani înlănțuit de trunchiul unui copac, într-o peșteră. La vârsta de 21 de ani, din cauza unei probabile crize nervoase, el fusese înlănțuit acolo de cumnatul său. După decesul acestuia, cele două surori ale sale au continuat să-i aducă zilnic mâncare și să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
fiecare altfel, vârful salcâmului tremura ușurel, balansul plopilor mai mult îl bănuiam, cerul părea lipit de ei, se clătina odată cu ei într un fel de mișcare compactă, vârfurile nucului se înălțau indiferente, ca iarna, când își uită seva în adâncurile trunchiurilor. Mă gândeam la scândura de jos pe care stătusem, poate vibra și ea. O sevă năvalnică năpădise lumea, fiorul ei atinse creanga cea mai de sus a nucului, se abătu asupra salcâmului... Pe partea liberă a cerului se opri o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
iar peste linia colinei se arăta un nor urât, ca de păcură, și m-am gândit să-mi caut adăpost. știam pe aproape câteva sălcii bătrâne, găunoase, murdare, le mângâiasem altădată firele lungi, îmbâcsite de mâluri, care le atârnau pe trunchiuri ca niște plete, și am pornit spre ele. Mergeam grăbit pentru că cerul se întuneca văzând cu ochii și auzeam, departe, ecoul înfundat al tunetelor. Apoi, brusc, în jurul meu au început să cadă trăsnetele. Cădeau în rafale, unul după altul, ca
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și se oprea cu exactitate de câte ori mă poticneam. Când am ajuns la sălcii, m-am repezit spre una dintre ele și m-am ghemuit acolo, printre crengi. Tirul s-a întețit, păstrându-mă la mijloc. Stăteam cu fruntea lipită de trunchi, crengile mă înțepau, furnicile începuseră să mi mișune pe față, vedeam prin pleoape exploziile roșii-negre, vibram la vuietul cerului, mi se părea că sosise clipa marelui sfârșit și așteptam, nu știu de ce, năvala apelor devastatoare. Firește, nu-mi era frică
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
grav îi atrase atenția lui Gosseyn. Părea că vine de sus. Sunetul deveni rapid mai strident și se transformă într-un zgomot continuu, asemănător sforăitului mai multor mașini la ralanti. Gosseyn deschise ochii. Era întins pe jos, în obscuritate, lângă trunchiul unui arbore gigantic. În apropiere se mai întrezăreau doi alți arbori, dar talia lor era atât de incredibilă încât își strânse pleoapele și rămase nemișcat, ciulind urechile. Se părea că în apropierea sa nu mai era nimeni. Întreaga sa ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
lucru care, într-adevăr, conta era scopul urmărit de cel sau cei care, după ce îi reconstituiseră corpul din bucăți, îl plasaseră în decorul acestei păduri Gargantuești. Gosseyn privi în jurul lui, încordat și, în același timp, cu toate simțurile în alertă. Trunchiurile celor trei arbori aflați în raza sa vizuală păreau trei zgârie-nori. Își aminti că faimoșii arbori venusieni puteau atinge ― se zice ― o înălțime de o mie de metri. Privi în sus, dar frunzișul era de nepătruns. Și, în timp ce stătea așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]