23,058 matches
-
să strălucească așa ca soarele (măcar acela care vorbise cu Tatăl Lui, parcă așa spuneai, nu ?!), dacă știu să aprindă soarele așa mic cum e și să-l și folosească, dacă știu să se uite la tine și să te umple de cer și soare (ei spun la asta "fericire", nu-i așa, Floarea-Soarelui ?!), ba mai au și ochii așa cum e cerul, s-or fi născut în Cer și Tatăl lor chiar o fi acolo, în Cer, mai știi ?!" "Deșteaptă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
curte se auzeau ca de la mare depărtare, iar vântul cald care-ncepuse să adie era ca un cântec și apoi venea încă un glas și încă unul și încă unul... așa cum se aprind stelele, noaptea, una câte una... până se umple tot cerul de lumină... Și era atâta pace și liniște și cald și bine... Așa e, spuse străinul : e din rochia mamei lui. Își ștersese lacrimile, când văzuse mielul. Și n-am să știu niciodată de ce l-a dat atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Da' așa, ce eram?!) Ei, da, o ascultam pe mama, fiindcă-mi părea tare rău de ea. Numai într-un plâns o ducea de când murise el. Ne făcea de mâncare, ne spăla, ne ducea la culcare... dar deodată i se umpleau ochii de lacrimi și stătea așa, dusă, nu vedea, n-auzea nimic, puteai să și strigi lângă ea. Pe urmă ne lua la sărutat pe fiecare... Sau nu. Mai ales pe mine mă pocnea, una-două. Ce dacă mersesem și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mergea alături de ei, ar fi trebuit să treacă pe lângă mine. Or, eu nu-l văzusem trecând. Și, în plus, cum de era așa curat veșmântul lui, doar pe drumul acela chiar alb ca zăpada să fi fost și tot te umpleai de praful acela cenușiu, de piatră arsă de soare și friptă de ger?! Săraca piatră, cum se mai sfărâma... E clar, mi-am zis, am ajuns să mă gândesc la pietre! Acuș' o să le strig pe nume! Se vede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sufletul" își spuse. O mângâie ușor pe păr... părul, mândria și frumusețea surioarei ei... auriu-roșcat ca și al ei, dar lung, ondulat și greu, o învăluia ca o mantie parfumată... Da, mai păstra încă parfumul... parfumul atât de puternic, care umpluse casa în seara aceea ... Ea, tocmai ea, așa de retrasă, de singuratică, ea, care n-ar fi ridicat ochii la musafiri, care n-ar fi scos un cuvânt în fața cuiva străin... tocmai ea!... Auzi colo! Să ia tot ce aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fi tare greu să nu lase moartea să se apropie de El! Cine s-o creadă?! Și totuși, chiar când spusese asta, cerul se făcuse deodată ca o mare de sânge și bucatele prinseseră gust de sânge... Parfumul de nard umpluse încăperea, dar, odată cu el, groaza se strecura cu degete de gheață... ca răsuflarea unui mormânt rece care se deschide... De asta au plecat și oaspeții, care încotro. El S-a ridicat fără un cuvânt, s-au ridicat și cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Știi, vorbele Lui apar numai atunci când ai nevoie de ele... când ți-e sete și foame de Cuvântul Lui... Vorbele astea mi-au răsărit în gând pentru tine. Ți-e dor de ai tăi și nimic și nimeni nu-ți umple golul: ai face orice, te căznești să te trezești ca dintr-un vis urât, îi vrei aproape, îi și simți lângă tine, dar nu-i vezi și nu, nu sunt lângă tine, te uiți la puntea de raze și crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
din câte Îmi dau eu seama, ți-ai format niște oameni În jurul tău toți unul și unul. Iar ziua de astăzi o pot socoti cea mai frumoasă zi din viața mea. Am aflat și am trăit atâtea Încât mi-am umplut sufletul de bucurii pentru un veac... Da’... omul vine, stă, dar mai și pleacă. Așa că am să plec spre cele zări, ducând În suflet bucurii cu nemiluita. Rămâneți cu bine, scumpilor. Iar tu să te faci grabnic sănătos, că te
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Da’ ce Îți spun eu ție, draga lui tati? Povestea Îi lungă... Poate om găsi vreme cândva s-o depănăm pe Îndelete... ― Uneori ești atât de Încărcat de gânduri și tristețe, Încât mă Întreb unde este tati? Tati cel care umple Întreg spațiul din jurul lui cu voie bună și liniște... ― Scumpa mea. Trăim vremuri cărora noi, cei care am trecut prin vâltorile vieții, nu mai găsim punctele de reper după care să ne orientăm. Cele firești, Despi, fiindcă cele care ni
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
că tata Gruia vine obosit peste măsură de la spital și Îi trebuie liniște, ca să se poată odihni... Da’ ia poftim la masă, că v-o fi trecut de foame... După ce i-au așezat pe „musafiri” În capul mesei, Gruia a umplut câte un păhărel cu o palincă de „numa-numa”. ― Gustați din „jin-ars-ul” acesta, primit de la un ardelean pe care l-am operat. Când a venit să-mi aducă „glaja” cu pălincă, mi-a spus că s a „măritat” la Iași... „Nu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și soția lui Petrică a adus câteva străchini Învârfonate cu plăcinte poale-n brâu... ― Să vedeți cât de frumos va curge povestea după ce veți gusta din aceste bunătăți. Poftiți de luați - i-a Îndemnat nevasta lui Petrică. Nenea Mitru a umplut ulcelele de parcă ar fi fost paharnic de când lumea. Când totul a fost gata, Petrică a ridicat ulcica: ― Apoi, boieri dumneavoastră, faceți-ne cinstea de a gusta din acest vin uitat În fundul pivniței de când m-am Întors de pe front și Încă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
o dată, apoi îi dădu trei lei bacșiș și două creioane chimice noi, pe care poștașul le primi zâmbitor și le făcu să dispară iute în tolba lui scorojită, odată cu bacșișul. La urmă, ridică păhărelul cu vișinată, pe care i-l umpluse Stelian dintr-o sticluță aflată la îndemână, și-l goli repede, dintr-o singură înghițitură. Ei, să ne fie de bine! plescăi satisfăcut poștașul, săltându-și tolba la spinare și pregătindu-se s-o ia din loc. Stelian însă îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Codoi?... insistă Maurer. Ceaușescu nu mai răspunse. Profesorul Miron Constantinescu, care își servise în tăcere micul dejun, își săltă capul masiv și își luă ochelarii de pe masă, unde-i lăsase mai înainte. În clipele următoare glasul său grav și sobru umplu încăperea: Ia să ne spună nouă tovarășul Ceaușescu dacă știe care e formula apei... Întrebarea îl lăsă pe Ceaușescu în pom. N-ai auzit ce te-a întrebat tovarășul profesor, Niculae? Răspunde-i, să nu creadă că nu știi!... îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
îl pofti ca de obicei la masa din chioșc și îl trată cu niște țuică, întrebându-l cum îi mai mergeau treburile și afacerile. Destul de bine, răspunse țăranul, dând paharul pe gât și plescăind din limbă cu satisfacție. Stelian îi umplu din nou paharul. Grigore Gospodin nu se formaliză să refuze și goli la repezeală și cel de-al doilea pahar. Auzi, cuscre, ce zice lumea pe-aici prin sat, glăsui țăranul cu limba dezlegată, că vrei să te faci membru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-se să zâmbească indulgent. Doar știi bine că eu n-am făcut niciodată politică!... Eu nu spun decât ce-am auzit pe la unii și alții, se scuză Grigore Gospodin, punând la loc pe masă paharul golit. Stelian i-l mai umplu încă o dată. Nu, Grigore, n-am de gând să mă fac membru de partid, îl încredință el, cu glas stăpânit și sigur. Dar vezi tu, continuă el pe alt ton, timpurile nu stau pe loc, se schimbă mereu... Ce-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
aici, în Europa. Cei doi frați rămaseră pe gânduri. Pe drum nu se vedea trecând nimeni și liniștea nu era tulburată decât de foșnetul vântului printre crengile vișinilor din fața casei și de plânsul unui copil mic undeva prin vecini. Stelian umplu din nou paharele cu vinul adus de fratele său și îi ură sănătate. Sănătate, îi ură și Ticu, golindu-și fără grabă paharul. Deci altceva nimic nou..., conchise Stelian. Ba câte ceva ar mai fi..., își aduse aminte Ticu și, coborându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mai înainte de-a apuca el să spună ceva. Virgil dădu din cap și schiță un zâmbet de curtoazie, mascându-și astfel o anumită neplăcere. Faptul că socrul îi pica pe nepusă masă pe cap n-avea de ce să-l umple de entuziasm, mai ales acum, la sfârșit de an, când avea atât de mult de lucru la serviciu. Fără să arate că ar fi băgat de seamă această nemulțumire, Grigore se apucă să-i spună dezinvolt și volubil că fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
rânduri, rachiul socrului Gospodin era o băutură care purta degeaba acest nume. Cum însă calul de dar nu se caută de dinți, Virgil înghiți presupusul rachiu fără să-și arate dezamăgirea, ba chiar îl lăsă pe socru să-i mai umple o dată paharul, cu aerul că i-ar fi plăcut cu adevărat. L-am lăsat pe Mieluș la cazan și-a ieșit puțin cam moale, găsi de cuviință să se scuze Grigore. Da e bun!... adăugă el vesel, suflând pe nări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
n-o fi foc!... Niște bani vechi acolo, ce atâta vorbă... E-hei, pe timpuri ăștia micii stăteau cu puța-n țărână toată ziua și nu mai aveau nimic, slavă domnului!... zise țăranul împăciuitor și, destupând din nou plosca lui, mai umplu un rând de pahare. Hai noroc și bine v-am găsit! se grăbi să le ureze, golind de unul singur paharul. Copilul tăcu puțin, ca să asculte ce se vorbea, și când pricepu că interdicția era definitivă se porni să plângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Popescu nu plecase încă acasă și, îndată ce-l văzu intrându-i în prăvălie, se grăbi să-l felicite. Pe căi doar de el știute, Lazăr aflase deja de plecarea Marianei la București. Scoțând la iveală o sticluță cu coniac, el umplu prompt două pahare și îl goli pe-al său, urându-i să aibă încă un băiat. Același lucru și-l dorea și Virgil, care-i ură și el noroc cumnatului său, bând coniacul mai încet, ca să-l savureze. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
costă? îl întrebă Virgil, pregătindu-se să-și ducă mâna la buzunarul în care își ținea portofelul cu bani. Dar Vică Scorțeanu nu se grăbi cu răspunsul. El îl servi mai întâi cu un zaibăr clasa întâia, din care îi umplu o cană întreagă, și îi făgădui să vină și el la botezul pruncului. Servus, mă! îi ură ardeleanul, ridicând cana lui în aer și golind-o apoi cu meșteșug de adevărat băutor. Virgil se grăbi să facă la fel, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cooperația locală, spre binele patriei reperiste și spre mulțumirea secretarului Girolteanu și a unor activiști raionali, precum acel zelos politruc cu numele de Ilici Vasile... Era vorba, în această situație a sa, de activități strict contabilicești și funcționărești, care îi umpleau în mod convenabil timpul și îi dădeau, pe deasupra, sentimentul că, în fond și la urma urmelor, tot statul român era acela pe care-l slujea, așa cum îl slujise și pe vremuri, cu inconvenientul că acel stat purta acum, drept emblemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
constat care-i situația gestiunii, ridică Stelian din umeri și consemnă imperturbabil lipsa celor șaptesprezece cutii cu nasturi. Ghiță Marangoci sughiță fără voie și, aplecându-se sub tejghea, dădu la iveală o sticlă mare cu țuică de cazan, din care umplu grăbit două pahare mari. Luați aicea una bătrână, îl îmbie el, întinzându-i unul dintre pahare. Să știți că, dacă iese prost, eu o să-mi pun funia de gât! Mulțumesc, acum nu pot să beau, refuză Stelian, împingând pe tejghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
alte lucruri asemănătoare, ca și cum doar la atât s-ar fi rezumat tot ce aveau să-și spună și totul ar fi fost în perfectă regulă între ei doi. Ajungând la Șosea și apropiindu-se de parcul Herăstrău, pe unde primăvara umpluse orașul de flori și de verdeață proaspătă, Victor renunță brusc la conversația de complezență de până atunci, se opri în mijlocul trotuarului larg și aproape pustiu și o cuprinse pe fată în brațe, cerându-i să-l ierte. Pentru ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nimic. Nu îi este teamă de nimic. Are sentimentul că este înveșmântată într-un voal ușor și plăcut, ca o cămașă largă, răcoroasă și mângâietoare. Gândirea, vechea ei gândire de dincolo de acest început al sfârșitului prin care trece, pare intactă, umplând spațiul cămășii care plutește ca un nor. Are sentimentul că toate zilele trăite de ea s-au adunat într-o pânză a înțelegerii care o înveșmântă. Prin gândirea celei ce fusese trecuse ideea că în univers se nasc noi lumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]