17,506 matches
-
dat-o șefa pentru javră. Nu-i proasta Gina mea țcastanii de pe strada lungă prezența lor insinuantă complice cineva vorbește de Jenseits von Gut und Böse și cearta fervoarea cu care susții legea unității universale ca pîrghie a lumii și ura Împotriva celor ce nu gîndesc la fel cu tine această incapacitate de a fi altul decît sluga docilă care acționează zilnic În numele tău să luăm de pildă o femeie și un lavoar spunea Huxley ce deosebire există Între vecina mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a fost la fel? O comunicare unică, o iubire unică. Nopțile ypsilantiene din vechiul Pantelimon sau plimbările mute pînă-n zori pe malul Cibinului, acolo pe prispa stînei, În mireasma mătrăgunei cerată de lună, cînd mi-a mărturisit pentru prima dată ura lui Împotriva lui Kafka, Împotriva acelei mutilante mentalități de ghettou care Îi anulează omului accesul la cer, ucigîndu-i disponibilitatea imnică și eroismul. M-am Îngrozit. Am recunoscut În vorbele lui fervoarea acelor apostoli fanatici care ucid cu voluptate. CÎnd l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
instanțelor pămîntești ar putea ea să mă creadă nu m-ar blestema și nu m-ar scuipa În față ca pe o eretică socotindu-mă de o teapă cu acei anticriști profanatori de lăcașuri sfinte asupra cărora se abate teribila ură a credinței mi se face frică am nevoie de cuvinte neutre care să medieze Între două judecăți incompatibile nu găsesc nimic potrivit pentru că nici eu nu cred ce gîndesc nici o replică nu-mi vine În ajutor Încerc să mă salvez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nici o bucurie. Ce vă supără la Înmormîntări? Faptul că mortul nu aude discursurile superbe care l-ar fi amuzat cînd mai era În viață. Dacă ați compătimit sau ați urît pe cineva și aflați că a murit, ce faceți cu ura sau cu compătimirea dumneavoastră față de acea persoană? Cred că dispariția obiectului care mi-a declanșat ura anulează sentimentul. CÎnd este vorba de compătimire, lucrurile stau altfel. În acest caz este vorba de o reacție pasivă, care nu ne implică direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ar fi amuzat cînd mai era În viață. Dacă ați compătimit sau ați urît pe cineva și aflați că a murit, ce faceți cu ura sau cu compătimirea dumneavoastră față de acea persoană? Cred că dispariția obiectului care mi-a declanșat ura anulează sentimentul. CÎnd este vorba de compătimire, lucrurile stau altfel. În acest caz este vorba de o reacție pasivă, care nu ne implică direct și imediat, de aceea pot compătimi un om În amintire pentru destinul său, dar nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
știința În toate ca mucegaiul În morcov lăsîndu-l roșu pe dinafară, dar moleșindu-l, vlăguindu-l. Și altă dată poezia: Iubire, sete de viață! Iubire, lumea se schimbă brusc Își schimbă culoarea... aerul dinlăuntrul ochiului sărut al iubirii, sărut al urii. Ori de cîte ori plec În oraș mă conduce la ușă și Îmi spune. Ești frumoasă! Pe el pot să-l cred. După aproape treizeci de ani de conviețuire, de pat comun, de cadă comună, cred că cel mai recalcitrant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mă stabilesc, spunea personajul unei anecdote care nu se va perima niciodată. În R. apar cărți mutilate, cărți falsificate, transformate În reversul lor, În care cuvîntul „suferință“ trebuie Înlocuit cu „bucurie“, „moarte“ cu „viață“, „Întuneric“ cu „lumină“, „dușman“ cu „prieten“, „ură“ cu „iubire“ și toată această voioșie dementă Întinsă ca un celofan roșu peste un cadavru În putrefacție. Dincolo, În lumea cea mare, alte interese, alte manevre politice, și ele umilitoare, anihilante. Oare cum s-ar putea interpreta viziunea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
bine o foloseau să croiască În dreapta și-n stînga să-și facă loc se uită la mine acum de parcă mi-ar fi picat norocul din cer habar n-au că tot ce-am realizat e răzbunarea mea că și din ură poți să faci artă mai ales din ură slăbănogul ăla de Albu auzi Îl făcură și evreu Îl compătimesc cu toții acum ce-o fi fost la gura lor după plecarea mea nu pot să-i văd neputincioși să-i văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
stînga să-și facă loc se uită la mine acum de parcă mi-ar fi picat norocul din cer habar n-au că tot ce-am realizat e răzbunarea mea că și din ură poți să faci artă mai ales din ură slăbănogul ăla de Albu auzi Îl făcură și evreu Îl compătimesc cu toții acum ce-o fi fost la gura lor după plecarea mea nu pot să-i văd neputincioși să-i văd cum tremură cînd le dai de pomană păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
PLIMBAREA Aveam vreo șapte, opt ani când am văzut prima oară cum cad pisicile în picioare. Eu eram singurul copil în toată casa. La cele două etaje mai locuiau treizeci și trei de familii de bătrâni, plini de viață, de ură, de la care alții poate că au avut multe de învățat, eu însă nimic. Dea lungul zidurilor ciuruite de gloanțe se întindea un gang în formă de U, sprijinit cu grinzi de lemn. După-amiaza mă proțăpeam în mijlocul curții și trânteam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de gloanțe se întindea un gang în formă de U, sprijinit cu grinzi de lemn. După-amiaza mă proțăpeam în mijlocul curții și trânteam pe dalele murdare tigaia cu care se ducea mâncarea la găinile din dos. Imediat apăreau priviri încărcate de ură la ferestrele de la bucătărie. Nu simțeam, de fapt, nici bucurie, nici teamă, pur și simplu lăsam tigaia aia să cadă de la înălțimea umerilor pe caldarâmul de culoarea șobolanilor, apoi rămâneam în mijlocul ecoului. Încă nu intrasem în vorbă cu ei. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
lup îmblânzit. Castrat. — Castrat? — Da. E singurul mod de înmulțire. Ca Iisus pâinea. Dar vă invidiez, să stabilim asta odată pentru totdeauna. — Să-ți cânt Bach sau te mulțumești și cu mai puțin? m-a întrebat într-o pauză de ură rasială. M-am mulțumit și cu mai puțin. Mă mulțumeam mereu. M-am lăsat pe spate, mi-am făcut loc în mine și am pus pasărea să danseze pe muzica nouă, întunecată, bătăușă. E iar pui de găină, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
aș fi găsit niciodată propriul stil. Și totuși, am pierdut intenționat contactul cu ea imediat după ce am terminat Colegiul de Arte. Am făcut-o de bunăvoie. Influența pe care o avea asupra mea fusese așa de puternică - în ciuda faptului că ura să influențeze pe cineva - încât îmi făceam griji că dacă voi continua să o văd am să mă trezesc lucrând ca să-i satisfac ei așteptările mai degrabă decât să lucrez în stilul meu propriu. Lee m-a învățat cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
interesant lucru era un caiet în care Walter, cu multă migală, lipise sute de poze cu Catherine Hammond, adesea acompaniată de fotografi. De fiecare dată când bărbatul ei își făcea apariția, fața lui era înnegrită cu pixul, ordonat, dar cu ură, o anulare deliberată. Aveam un gust amar în gură. Am deschis ușa și am coborât repede scările. Afară aerul nopții era rece și curat și am stat așa câteva minute, inhalându-l cu nesaț. Pe cer erau o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Sunt sigură că o să ne revedem. Probabil că o să continuăm plăcuta conversație despre cunoștințele noastre comune. Acum bruiată. Și-a îndreptat privirea asupra mea, singura chestie din tot corpul care i se mișca. Avea niște ochi extraordinari: plini de o ură furioasă, un resentiment teribil, pe care, ca mai toată treaba asta murdară, nu îl pricepeam. Ochii ei gri contrastau cu pielea măslinie, părând două raze de ură. în momentul ăla m-ar fi omorât dacă ar fi putut. Clifford Hammond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
tot corpul care i se mișca. Avea niște ochi extraordinari: plini de o ură furioasă, un resentiment teribil, pe care, ca mai toată treaba asta murdară, nu îl pricepeam. Ochii ei gri contrastau cu pielea măslinie, părând două raze de ură. în momentul ăla m-ar fi omorât dacă ar fi putut. Clifford Hammond s-a dat la o parte ca să-mi facă loc, evitând ostentativ orice contact cu mine. Mai, mai că mă așteptam să facă un gest victorian cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
început, după care s-au strâns, ținându-mă atât de apăsat încât abia puteam să respir. Am gemut de durere. —Nat? mi-am rotit privirile către el. M-a durut cumplit. —Nat, mă doare. Fața lui era o mască de ură, cu ochii verzi arzând de furie ca niște picături de acid care ar fi putut arde pielea din jurul lor. Părul îi era turtit și i se lipea de cap ca o șapcă. Arăta de parcă era la mile depărtare, călcând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
prunc! - Dar mai întâi trebuie să te căsătorești și apoi să faci copii. Oare se construiește mai întâi acoperișul casei și apoi pereții? - Nu mă voi căsători niciodată, am spus eu hotărât. Mama mi-a aruncat o privire plină de ură. - Sunt liberă să fac ce vreau cu viața mea, mă întrețin singură. De la paisprezece ani am început să muncesc și să câștig bani, deci n-am nevoie să mulțumesc nimănui. Cuvintele mele l-au rănit pe tata, dar mama fierbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
am informat. - Sunteți un bun detectiv, a spus Nunu ironic. Sunt însurat, e adevărat, am fost obligat să o fac. Aveam șaptesprezece ani și iubeam o fată, părinții ne-au obligat să ne căsătorim. Iubirea a dispărut după căsătorie, devenind ură, așa că n-am putut să trăim împreună prea mult. Divorțul nu e decât o formalitate, ca și căsătoria. - Ce poveste, a strigat mama. Toată lumea știa că e însurat, în afară de tine, proasto! - Nu-mi pasă, am răspuns iritată. Nu sunt interesată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
angoasă, timpul e nesigur și mâncarea și apa se vor sfârși în curând. Trebuie să supraviețuim noi, „Aleșii Domnului“. Într-un cuvânt: să ne aprovizionăm cu toate cele necesare supraviețuirii. Totul își are timpul său: iubirea își are timpul său, ura își are timpul său, risipa își are timpul său, după cum economia își are timpul său. Trebuie să ne unim forțele ca să supraviețuim încercărilor care ne așteaptă. Doamne, fii îngăduitor, după marea Ta bunătate! Și din acea zi de duminică, „a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de pe fața lui Rudi, șopti într-o limbă necunoscută celor de față: - Ce zi frumoasă pentru murit! Rudi se văzu în țara lui, Bucovina, era cu Ania gravidă și fugeau de nemți. Peste tot erau oameni bănuitori și plini de ură. Dar cineva s-a îndurat de ei, ascunzându-i în pivnița lor. Existau lucruri pe care Rudi nu le putea explica. Parcă s-ar fi aflat brusc în acel moment cu Ania și o mângâia, încurajând-o: - Ce bine că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pe care tot ele, abstracțiunile, o produc. Da, da, exact, asta o să facă. Ajunge cu tâmpitul ăsta ordonat. Pregătit de cel mai teribil eveniment din întreaga istorie a omenirii, Ionel s-a aplecat, înhățând cablul calculatorului. Îl va smulge cu ură, zbierând, dărâmând și zidul, atât de tare îl enervează ceea ce vede pe ecran. Cifrele astea tembele cu care mai bine nimeni n-ar fi avut de-a face, treiul ăla tembel care se tot învârte până devine un cinci. Bleah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-i păsă. Începu să-și desfacă nasturii de la sacou în urlete gigantice de preamărire și adorație, după care haina îi căzu, dansând fantastic. Urmă cravata. Căzu și aceasta, umilă, alunecând în infinit. Ce mai era de scos? Cămașa - ruptă cu ură, întrucât clipa a ceea ce voia să facă Clossettino îl aștepta să fie gol, cu nimic îmbrăcat în fața nimicului. Alba himeră textilă se sfâșie turbată, șerpuind veninos, agățându-se, încercând cu ultimele puteri să nu se despartă de umerii stăpânului. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
învinge bariera a ceea ce nimeni nu poate numi încă. Bariera întunericului. Bariera numerelor imposibil de calculat. Resemnat, cu urletul retrăgându-i-se în coșul pieptului, Clossettino tăcu brusc, fără a se putea opri însă de la a privi stelele cu o ură nemărginită. Cu o privire atât de dură, încât dacă ar fi fost ațintită asupra unui om, acesta ar fi fost ucis pe loc, sorbindu-se, sugându-se din calea vieții. Clătinându-se, învins, Clossettino mai spuse doar atât: - Robert. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să conteze întotdeauna, indiferent de balivernele părinților lui, care îi spuneau că educația îl va face un om respectat. Abdulah pur și simplu spumega de furie și nu știa ce să facă, pentru că ar fi vrut să-și strige întreaga ură tuturor celor din magazin, în frunte cu nesimțita respectivă. Ceea ce se întâmplă însă depăși cu mult imaginația lui Abdulah și deveni, de altfel, cauza care declanșă totul, inclusiv detonatorul din mâna lui Abdulah. Încet, parcă urmărind o imagine desprinsă dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]