KorAP: Find »[drukola/base=vârî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...123 124 125 ...142 >

3,550 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

găsit, decât pe acest doctor Fasole? spusei posomorât. Bineînțeles, pentru 30 de lei, pe care nici măcar nu-i ia el...", "I-am dat cinci sute, zise, și nu l-am ales la întîmplare!" Ieșii și mă întorsei cu telefonul. Îl vârâi în priză și făcui numărul. Medicul era acasă și îi relatai că domnișoara Culala, operată ieri, are dureri mari. "Are hemoragie?", mă întrebă el cu calmul clinicianului care știe ce poate fi mai rău. "Nu, adică nu știu..." "Dați-mi

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
sigur dăduse peste cele două lucrări ale mele, dactilografiate, și le pusese alături, ținea cotul pe ele. Acum îmi răsfoia caietele. "Ce faci tu aici?", o întrebai. Îmi răspunse cu degetele: fac ce-mi place. "Sînt lucrări de specialitate, continuai vârând telefonul în priză. Ai de felicitat pe cineva?" Respinse cu palma întrebarea. Apoi se ridică, mai cercetă o dată sertarele trase, dacă mai era ceva pe-acolo (nu mai era!), îmi aruncă o privire care parcă nu mă vedea, luă cele

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
bine capsate de mine (aveau și coperți) și făcu iar o săritură în pat, de astă dată însă mai sobră, cu o expresie preocupată: "acum, parcă îmi spunea, am găsit două jucării...", adică s-o las în pace să-și vâre și ea nasul în ele; n-o să le strice, de asta puteam fi sigur... Aprinse veioza, întîrzie învîrtind butoanele radioului, le opri pe o emisiune străină cu văitături îndepărtate din cine știe ce țară arabă sau bananieră, apoi deschise una din lucrări

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
regină și oi fi împovărat cu capriciile mele un întreg popor. Ce faci tu, iubitul meu?", zise apoi în odaie descălțîndu-și cismele și aruncîndu-le, după obiceiul ei, nu totdeauna în același loc. Aruncatul însă era același. Se desbrăcă și se vîrî sub pled, lăsând geamantanul în mijlocul casei. Spusele ei, că s-a obișnuit să-și ducă singură poverile, erau o pură idee: îl deschisei și îi vârâi eu conținutul în dulap. Mă urmărea cu privirea imobilă, cu pledul tras până sub

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
ei, nu totdeauna în același loc. Aruncatul însă era același. Se desbrăcă și se vîrî sub pled, lăsând geamantanul în mijlocul casei. Spusele ei, că s-a obișnuit să-și ducă singură poverile, erau o pură idee: îl deschisei și îi vârâi eu conținutul în dulap. Mă urmărea cu privirea imobilă, cu pledul tras până sub bărbie. "Ei, zisei, ce mai este?" "Ninge", murmură. Da, am văzut..." "Da, dar ninge foarte tare!" "Bine, și ce e cu asta?" Dacă nu se mai

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
o mânăstire și faceți acolo penitență, dar să nu mai declarați niciodată vreunui anchetator că vă simțiți nu știu cum, fiindcă el n-o să vadă în asta expresia unei nevoi de destăinuire și a unei remușcări, ci o probă care vă poate vîrî într-un paragraf al codului penal. Și acum să vă mai pun o întrebare: în ipoteza că Petrini refuză să se predea, ce faceți, îl veți denunța și vă veți autodenunța? Sau veți tăcea?" " Voi tăcea, răspunse ea de îndată

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905

era un pic diferită de cele pe care le condusese la Portside, pe Pământ. Era desigur un model mai nou. Mișcă niște întrerupătoare și motoarele gemură: un sunet grav ieși din burta mașinii, transformându-se într-un bâzâit regulat. Își vârî mâinile și picioarele în mănușile și încălțările care transmiteau mișcările membrelor ei încărcătoarei. Precum un dinozaur înghețat care se trezea la viață, monstrul de oțel se ridică pe picioarele de titan, mârâi și înaintă cu un mers greoi spre marfă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
demonilor care o bântuiau în perioadele de veghe, cât și în cele de somn. Și femeia se gândi: fericiți copiii, care pot să doarmă în pace, în orice împrejurări. Cu băgare de seamă puse pușca pe pat, îngenunche și se vârî sub pat. Fără s-o trezească pe Newt, o luă în brațe. Fetița tresări și se cuibări la pieptul ei, căutând din instinct căldura reconfortabilă a adultului. Un gest primitiv. Ripley se răsuci pe o parte și suspină. Newt se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
scârboasă se lovi cu putere de perete, în locul în care se găsea capul lui Ripley o secundă mai devreme. Aceea alunecă, căutând să se agațe de ceva și să găsească fața vulnerabilă care dispăruse. Cu un gest dement, Ripley își vârî degetele între lamele somierei și împinse patul. Monstrul fu prins doar la câțiva centimetri de fața ei. Picioarele creaturii se zbăteau furioase în timp ce coada sa musculoasă se lovea de arcuri și perete ca un piton exasperat. Ființa scoase un sunet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
alte mișcări îndărătul intrusului. ― Înapoi, înapoi! urlă Ripley. Încercară toți să-i dea ascultare, se îmbrânciră în tunelul strâmt. Din spatele lor se auzea un zgomot metalic: o grilă de aerisire fusese smulsă. Căzu cu zgomot și o umbră amenințătoare se vârî în deschizătură. Vasquez își luă arma și inundă pasajul cu un potop de foc. Toți erau conștienți că ea nu le acordase decât un scurt răgaz și că erau prinși în capcană. Vasquez dădu capul pe spate și privi în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
care se refugiase copilul, dar se imobiliză: auzise deschizându-se ușa grea, scârțâind. În prag se înălța o siluetă masivă cu membre prevăzute cu numeroase articulații. La comenzile acestui monstru de oțel de două tone, Ripley înaintă. Mâinile îi erau vârâte în mănușile brațelor telemanipulatoare ale mașinii de încărcat, iar picioarele ei deplasau niște comenzi similare. Îmbrăcată în această mașină vie ca într-o armură cibernetică, mergea drept spre regină. Picioarele încărcătoarei bubuiau pe puncte și fața lui Ripley se metamorfoză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911

că îi fuseseră date aceste veșminte și - că Vocea Patru ceruse să se grăbească foarte tare, Gosseyn își îmbrăcă repede haina. După care se lăsă să alunece în "pantaloni". În timp ce-și aranja haine pe el, cei doi îi vârâră niște încălțări pe tălpi, fiecare la câte un picior. Gosseyn nu avu timp să vadă cum erau "pantofii" sau măcar să le arunce o privire. Dar, după cum se simțeau la mers, erau făcuți dintr-un cauciuc subțire, elastic; și se strângeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
de mai înainte: ce planetă era aceasta? Ce fel de oameni se aflau acolo în clădirea care ardea? Ce nivel de tehnologie? ...Evident, nu putea afla imediat. Gosseyn avu acest gând conștient, care cerea amânare. Și văzu că băiatul se vârâse aplecat pe sub copacul care ardea mocnit și umbla încolo și încoace de-a lungul marginii aflată sub el, și-și arunca când și când ochii peste margine. Brusc Enin îl strigă e - Cred că am putea coborî mai bine pe-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
nu era tipul de fantezie care să-i ocupe gândurile multă vreme. Pentru că își aduse aminte de Enin, care se afla undeva, pe acolo. Așa că lăsă repede deoparte aparatul de ras electric. Apoi... Apoi nu-i rămase decât să-și vâre picioarele în pantofii de cauciuc. Se gândi că mai bine și-ar face rost de niște haine cât de cât mai potrivite. Și de niște pantofi mai solizi. Curând după asta, ieși din baie și traversă dormitorul. Pe când împingea ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
de data aceasta lăsase gândurile să-l copleșească. Trecuse cel puțin un minut de la sosirea lui. Cu întârziere, acum, recapitula ce îi spusese tânăra femeie în prima parte a acelui minut. Și repetă unul dintre cuvintele ei: - Fotografie? - Da. Ea vâră mâna sub unul din faldurile acelei rochii neobișnuite și dădu la iveală un carton mic, imprimat. Îl întinse aproape grăbită. Uitându-se la imaginea sa, imprimată pe carton, observă că fotografia fusese făcută când stătea în picioare, având în spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

ar fi deschis cineva servieta, cu siguranță ar fi găsit și puțină vaselină pe-acolo. În pauze, Belcin ștergea probabil tabla prin cancelarie, pentru că venea mereu la ore cu mâna dreaptă plină de cretă. Și-o freca mecanic de pantalon, vârând-o din minut în minut în buzunar. Ticul avea părțile lui bune, îl ținea ocupat. Când se întorcea cu spatele la clasă, îi descopereai pata albă de pe crac, suflată în pudră de făină. De-atâta frecat, pantalonul crăpase, curgeau ațele din el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
sună a poveste, în ziua de azi?“, am adăugat eu. „Din păcate, e-adevărat. Confirm, dom’ profesor. Nu e de stat la Tribunal. Lumea vine cu naftalină sau sticluțe de spirt la ea.“ Tânărul Lupu părea dezolat. Mihnea și-a vârât iarăși capul printre scaunele din față. „Dom’ profesor?! M-ai dat pe spate, Robane! Ți-ai luat studenți secretari sau ce? Pe când la Academie, cu moșalăii locali?“ Tânărul Lupu a ignorat insulta. Eu, nu. „Auzi, ia las-o mai moale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Oha. Așa mă știi tu pe mine?“ Și-a strâns laptopul și s-a refugiat în bucătărie. Puteam să pun pariu că are nu știu câte routere acolo, sub masă și prin sertare. Maria și-a scos cizmulițele, după care s-a vârât sub plapumă; peste plapumă, a tras și-o pătură. Tânărul Lupu s-a uitat la mine. „Da.“, i-am confirmat, „Poți să te descalți. Până dimineața, rămânem pe loc.“ S-a aplecat, și-a descheiat șireturile, apoi și-a aranjat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cine mai e?“ Tânărul Lupu a ridicat din umeri. Își făcuse treaba, rolul lui se încheiase. A apăsat iarăși pe nu știu câte clapete și ecranul s-a stins. Exact cum mă așteptam, fostul meu elev a închis paralelipipedul și l-a vârât repede în sacoșă. Apoi a împins și sacoșa sub pat. „Alexandru Dimitriu...“, a repetat Maria, urcându-se înapoi în patul ei. Părea puțin neîncrezătoare. „Știu un singur Alexandru Dimitriu...“ „A trăit în epocă?“, m-am interesat. „Da, chiar în mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Adresa din spatele adreselor. Textele? Zero barat. Scrisorile, poveștile, jurnalul, poeziile - toate-s de paravan. Pierzi timpul cu ele, mergi din indiciu-n indiciu, pe-o pistă care nu duce nicăieri. Citești de plăcere sau din cruzime, crezi că ți-ai vârât ochiul în viața altuia și nu te-observă nimeni, te simți ca-n fotoliu la cinema, dar totul e-o imensă făcătură. Invenții peste invenții, minciuni lângă minciuni. Biografii, legături, profesii, ani, întâmplări - nimic nu se leagă cu nimic. Dementul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
a tras cartea spre el, a deschis-o la întâmplare (sau doar aparent la întâmplare, mie mi se părea că are semne puse peste tot) și-a citit: Aici, înțelege Alexandru (și noi odată cu el), în gestul banal de a vârî ștecherul în priză, se conectează întâmplările de afară cu cele dintr-un creier bolnav; aici, geografia poveștii se suprapune, în valuri de curent alternativ, peste geografia cerebrală a celui care scrie. Strada și magazinul se prelungesc pe culoarele marilor aeroporturi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
noapte, pentru a reapărea după o zi, trei zile sau o săptămână două sute cincizeci de kilometri mai încolo, el ar fi fost omul potrivit. Nu degeaba i se spunea „cel mai mare scriitor român în viață“. „Gata, Robane?“, și-a vârât Mihnea capul pe ușă. „Ca niciodată.“, l-am asigurat. Mi-am clătit fața cu apă rece, lăsând-o să șiroiască. Apoi am ieșit din baie, proaspăt și roz. În camera principală, i-am găsit pe tânărul Lupu și Maria, împachetând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
adolescenței. Trebuia doar să tragi de mânere și să plonjezi în sertar, în intimitatea țesăturilor. Sosiseră în Dorobanți odată cu puloverele, sortate pe căprării; când Maria pleca la „Hanul cu Tei“, răsturnam cu voluptate ordinea lor prestabilită, răscolind bumbacul și catifeaua, vârându-mi degetele prin mătăsuri, deznodând barete și trăgând de panglici și fundițe, ca și cum aș fi pipăit sexul și picioarele care urmau să fie echipate cu ele. Celelalte două sertare nu-mi stârneau vreun interes. Le găseam burdușite cu cearșafuri, prosoape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
care ne mai salva era cel în care mergeam sâmbăta la „1 Mai“ sau „Floreasca“. Acolo, orașul dispărea sub o copertină albastră, înghițit de freamătul și strigătele țăranilor veniți să-și vândă marfa. Iubeam să facem piața împreună, să ne vârâm brațele până la cot în legăturile de mărar și pătrunjel și să răscolim salatele indecente, cu rochiile lor crețe date peste cap, ca niște dansatoare la Folies Bergères. Umblam dezinvolt printre tarabe, desfăceam capacele borcanelor de miere și, într-un moment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
taică-meu fusese filat de Securitate, așa cum reieșea din actele găsite acasă, probabil că și facultatea noastră făcea obiectul unei „acțiuni operative“. Cine știe ce direcție specială, dotată cu echipamente sofisticate de detecție și interceptare, mă spionase de la naștere și până-n prezent, vârând microfonul în stetoscopul medicului pediatru sau trăgând cabluri și mini-amplificatoare de sunet prin porțelanul closetelor. Toate casele și instituțiile prin care treceam sau urma să trec erau controlate la sânge, verificările se efectuau periodic, pe teren, prin „urmărirea comportării în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]