43,157 matches
-
cu toate! Abia când ajunse În strada Simion Bărnuțiu la numărul 6 Înțelese sensul cuvintelor care țâșniră din el ca dintr-un gheizer. Casa, bine iluminată de un bec cu halogen, era mai degrabă joasă, cu patru geamuri cu obloane verzi, de o parte și de alta a unei porți În zid. Tencuiala galbenă căzută În câteva locuri lăsa să se vadă cărămida roasă de igrasie. Pe poartă, prins În cuie de pantofar, era un afiș. Părea o planșă copiată după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care dădea fiori tovarășului diriginte care era și comandant de unitate și chiar tovarășului de la UTC care nu lipsea de la nici o ceremonie. Ca o fată cuminte ce era, Anita Își arăta sânii doar soarelui și lui Volodea Demian pe pajiștea verde a grădinii lor, și nu depășeau În nici un caz mărimea unor dovleci potriviți sau a doi iepurași de câteva luni cu care Volodea se juca În voie. Metafora sa ilustra perfect destinul domestic al femelei de prăsilă, aptă să contribuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mohair cumpărat de Zorela de la Galeria Fondului Plastic de Sfântul Nicolae. Își lăsă prietenii să se obișnuiască cu bazaconia de pe ecran și deschise ziarul tot la pagina de publicitate. Alese fără ezitare un text subliniat Încă de acasă cu carioca verde și citi rar, apăsând pe fiecare cuvânt: Revelion cu vânzare: Ziffer, Hollosi, Nagy Oszkár. Bufet rece cu contribuție benevolă. Ținută de seară obligatorie. Deschiderea orele 21. Închiderea În zori. Str. Alverna nr.l6.” Lectura sa nu avu nici un efect asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În momentele de inspirație precum acesta, Încerca chiar scurte discursuri pentru Judecata de Apoi. Uneori se Întreba dacă autocritica și căința sunt același lucru și dacă În fața Cântarului divin acestea mai aveau greutate... În atelierul doamnei Koblicska mirosea a nuci verzi. Fiică de croitor „bărbați și dame”, ea a ales aceeași meserie. Și nu a greșit deloc, căci nici un atelier din oraș nu era mai căutat ca al ei. Rolul său era simplu. Cam la două luni Îmbrăca un costum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
colț al camerei, lângă unul din cele două geamuri mari ce dădeau Înspre livada de meri și pruni, se găsea o antenă, asemenea unui uriaș nufăr alb pus la uscat. Trase cu neîncredere o linie roșie, tremurată. Încercă și una verde. Le șterse apoi cu batista. Nu rămase nici urmă de culoare. Cândva Îl desenase pe Dumnezeu... Era tânăr curajos, optimist. Si chiar credea că Îl cunoaște, ca pe o rudă, vecin sau prieten. Părtaș oricum la viața sa de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
curajul să Înapoieze desenul. IV. Scurtă călătorie a domnului Húsvágó Tamás Húnór Într-un loc nu prea Îndepărtat 1. Pălăria de gabor Îl prindea bine. La fel și mustața sură, stufoasă și pe „oală”. Ca să nu mai vorbim de laibărul verde și de cămașa albă. Își puse ochelarii de miop comandați anume pentru acest drum, dar și pentru ultimul... Când va sosi ceasul. Cu ochelarii pe nas arăta ca un chirurg, iar cu cizmele și pantalonii bürger ca un grof. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
el se mulțumea să o admire, ea citea aceleași câteva pagini scrise cu un rotring negru, când Încruntată, când zâmbitoare. Mobilitatea feței contrasta vizibil cu trupul ei destins ca un arc de ceas neîntors, sau ca un braț de tutun verde pus la uscat. El nici măcar nu deschise cărțile pe care tocmai le primise după o lungă așteptare. Se mulțumea cu micile sale exerciții de stil și cu impresia că lipindu-și urechea de pământ auzea inima Violetei bătând calmă, conștiincioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
apropiat. Atunci a hotărât să se mărite. Cel mai potrivit era Coriolan pentru că el nu-și propusese niciodată să șteargă harta amară a trupului ei peste care Încă stăruia, după atâția ani, umbra cu miros de tutun și de nuci verzi a lui Radu Slăvoacă. 34. Găsise plicul În zăpadă Înainte ca poștașul să treacă pe strada lor. Căzuse din cer, de bună seamă. Plicul avea culoarea hârtiei de sac și părea confecționat acasă, de mâini stângace. Destule semne pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Închise: un moment bun pentru o lapidare sau un linșaj. Rudele celor plecați se uitau când la autocar, când la ghid. Șoferul nici nu conta. Deodată, unul mic și bubos și-a scos sacoul lui galben ca lămâia cu dungi verzi și l-a aruncat În aer strigând: Fraților, de-acum Înainte o să primesc și eu pachete din străinătate! Ăsta a fost semnalul. Cerul s-a umplut de pălării, sutiene, chiloți de damă și bărbătești, de câteva femei mai ușoare, cămăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
se culce. Soarele cădea În pustă cum ar cădea În mare. Din păcate, somnul lui nu era Întotdeauna odihnitor. Se visa mereu În cabina tirului său de pe vremuri pe un drum din țările arabe, cel mai adesea. Să lași pusta verde, cu iarba umedă a Înserării sub tălpi, și să te duci În deșert, nu era plăcut multora. Lui, În nici un caz. Nici mâncarea noastră nu era mai prejos de cea a lui Márton Margit. În timp ce domnul Tobă rula În deșert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
măcar Încotro a luat-o? Întrebă omulețul resemnat. Într-acolo, zise Flavius-Tiberius, arătând spre Steaua Polară. Așa sus? Omulețul părea plăcut surprins. Am știut eu că e un animal special. L-a chemat Dumnezeu la El. Un grătar bun, la iarbă verde... În Rai, cu toți Îngerii În jur. Ce viitor! Măcar el să fie fericit! Bău ce mai rămăsese din bourbon și aruncă sticla. Și totuși, cineva trebuie să plătească, zise el tăios, amenințător, după ce timp de câteva clipe păru Împăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu ne întoarcem niciodată. Adevărul este că nemișcarea e o idee, un vis. E gândul la prietenoasele, primitoarele lumini ce încă strălucesc în toate locurile pe care am fost siliți să le abandonăm. — Cum? — Nu. Doctorița Randle purta un pulover verde, cu cerbi sau reni roșii și pantaloni maro, de tweed, în carouri. — Doar că... până acum n-ai spus că ai un motan. Păi, acuma am unul. Când am plecat, stătea pe sofa și se uita la Richard și Judy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
doar Nescafé. Grecii își beau de obicei frappé-urile fără lapte sau zahăr, dar au tendința să-i servească pe turiști cu amândouă. Ne aflam în fața unei cafenele de pe Naxos, care dădea spre port. Dedicasem ziua plimbărilor. Naxos e numită „insula verde“ chiar dacă nu e foarte de verde în clipa aceasta. Dar mai e până la venirea verii, iar ideea că lucrurile rămân verzi cât e anul de lung este probabil o ciudățenie a englezilor. În orice caz, totul e relativ. Unele dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
amândouă. Ne aflam în fața unei cafenele de pe Naxos, care dădea spre port. Dedicasem ziua plimbărilor. Naxos e numită „insula verde“ chiar dacă nu e foarte de verde în clipa aceasta. Dar mai e până la venirea verii, iar ideea că lucrurile rămân verzi cât e anul de lung este probabil o ciudățenie a englezilor. În orice caz, totul e relativ. Unele dintre celelalte insule grecești sunt mult mai lipsite de verdeață, toate numai stânci și nisip. Potrivit ghidului turistic, grecii antici au defrișat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
tot acel sol mănos a fost înghițit de mare sau s-a transformat în praf, iar acum insulele nu sunt decât niște cocoașe de oase pietroase, cu petice de iarbă maronie ici-colo și șopârle. Naxos e frumoasă, dar nu tocmai verde. Nu acum, în orice caz. Chelnerița ne servi frappé-urile cu lapte și zahăr fără să ne întrebe, însă eu eram îmbrăcat puțin à la Hunter S. Thompson 1 - pantaloni scurți kaki, cămașă hawaiiană albastru-deschis cu pescăruși, ochelari de soare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
puțin mai densă se îmbinau în sisteme climaterice miniaturale și fronturi de furtună. M-am gândit la fragilele spirale de culoare ale uleiului în apă, la trista rostogolire și dispersare a galaxiei, la margaretele ca niște rotițe zimțate în iarba verde făcând să funcționeze vasta mașinărie a evoluției, la un vârtej de frișcă desfăcându-și brațele spiralate într-o ceașcă de cafea rămasă nebăută, toate astea ivindu-se de undeva în același timp, dar fără a crea confuzie; în perfectă armonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
zgomot, dar respirația și gândurile mele erau toate frânte, hăcuite, sfâșiate, ferfenițite. Nu puteam auzi nimic și nici de văzut nu vedeam nimic. În cameră era o beznă ca de smoală. Nu. Nu în întregime ca de smoală. Micuța lumină verde a detectorului de fum din tavan deveni îndepărtata mea Stea Polară. Răspândind blând cea mai fragilă dintre lumini, aceasta reconstitui din întuneric marginile bibliotecii, ale stativului pentru reviste și-ale spatelui televizorului răsturnat. M-am concentrat asupra acestui cerc și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de la subsuoară mea scosese acel sunet, dar apoi am înțeles - aproape imediat, simțind cum surpriza îmi trimite un șoc electric spre țeastă - ce se întâmpla de fapt. Am scos telefonul mobil din buzunarul pelerinei și am mijit ochii la ecranul verde, luminat: <<Apel>> Răspunzi? 12 Fragmentul becului (Partea a doua) Clio își lăsă arătătorul și degetul mare să alunece în jurul piciorului paharului ei cu bere Amstel. — Întrebarea e, zise ea, de ce să nu vrei un hamac? — Păi... — O... Dumnezeule... mare! sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
doar c-o să fii bine. Tavernele din jurul taberei au toate felinare multicolore atârnate în verande, ca niște beculețe imense de Crăciun. Noaptea, acestea se reflectă în mare pe tot întinsul țărmului, proiectând pe valuri nuanțe de albastru și roșu și verde și galben. În golful animalelor, marea e lăsată să-și vadă singură de propriile culori. — E așa cum se spune despre soldații care se întorc din război. Peste tot în jurul tău oamenii mor. Mor cu adevărat, Eric. Te duci să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
loc. Stând turcește pe patul din hotelul Willows, am scotocit în rucsac, am scos sticla de votcă la jumătate de litru, i-am desfăcut dopul și-am tras o dușcă. Pachetul încă nedesfăcut aștepta lângă mine. Apelant necunoscut spunea ecranul verde. Cu grijă, am pus mobilul pe noptieră. Apelantul necunoscut ar fi putut fi un membru al Comitetului de Explorare a Ne-spațiului sau un străin care găsise una dintre cărțile mele de vizită și formase numărul din curiozitate. Dată fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de minusculi creveți-gând și viermi-impuls, se uitau fix de pe fața lui la mine. Am icnit din nou și de data asta am vomitat cu adevărat; fiere și resturi de mâncare și sucuri și uleiuri, mucilagii și fuioare de groase mucozități verzi îmi urcară pe gât și se revărsară din mine pe toată podeaua cu dale albe și negre. 15 Luxofagul Duhoarea vomei ajunse la mintea mea și o trezi. Leșinasem. Imediat ce am deschis ochii, stomacul mi s-a strâns iar ghem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
numărul patru, spuse. Bun venit în ne-spațiu. — Ce-i ăsta? am spus, arătând spre rucsac. Scout scoase din el două suluri bine strânse de material și le scutură - se desfăcură într-o vestă albastră și-o pereche de pantaloni verzi de camuflaj. — Lucrurile mele, răspunse ea. Exact unde le-am lăsat. Întinse hainele peste rucsac, apoi începu să-și deznoade cureaua de piele de la brâu. Pantalonii mei uriași îi alunecară pe picioarele albe și ea ieși din ei. Bocancii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pregătirăm pentru noapte. Ajunseserăm într-un depozit părăginit, unul dintre cele cu acoperiș sprijinit pe stâlpi, țuguiat, ruginit, cu două rânduri de panouri mate pentru a lăsa lumina să intre. Mare parte din sticlă fusese spartă, lujeri ca niște degete verzi târându-se în jos pe stâlpi și pe ziduri până departe, în celălalt capăt al clădirii. Fâșiile de cer de deasupra noastră erau colorate în același purpuriu încețoșat și jos pe care îl remarcaserăm în oraș, în dimineața aceea. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
noi sau de orarul nostru și se plimba voios câte o oră sau chiar mai mult de fiecare dată. — Nu, i-am spus, luăm doar o pauză scurtă. Dar data viitoare poți să faci ce vrei. Doi ochi mari și verzi mă priviră cu dispreț printre barele subțiri. — Cum stăm? am întrebat și i-am întins sticla lui Scout. Ea ridică privirea din carnețelul roși, luând-o. — Bine. La capătul pasajului ăluia ar trebui să fie intrarea în subsolul unei biblioteci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și cu antet, foi desprinse din jurnale și registre și romane și albume fotografice. Tone și tone de hârtie și toate, fiecare bucățică, acoperite, sufocate, îngropate în linii și pătrate și triunghiuri și vârtejuri de cuvinte albastre și negre și verzi și roșii, scrise cu pixul. — La naiba, am spus. Scout își dădu jos rucsacul și începu să inspecteze marginea tumulului. În cele din urmă, se opri într-un loc și începu să sape, ridicând și înlăturând teancuri întregi de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]