8,307 matches
-
a doua din noul an, șirul de oameni care veniseră la castel pentru a-i face urările de Anul Nou părea să nu se mai sfârșească. Hideyoshi îi salută pe toți, oferindu-i fiecăruia câte o ceașcă de sake. Ulterior, vizitatorii treceau pe lângă nenumărate grupuri de alți oaspeți, cu chipuri luminoase și vesele. Străbătând cetatea principală și pe cea de la apus, se observa că toate încăperile erau pline cu musafiri - ici, un grup recita versuri din teatrul Nô, colo, în alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi început ridicarea taberei tocmai când Hideyoshi urca Muntele Chausu, din satul Kuroda, și se întinsese să se odihnească. În acel loc, Hideyoshi vorbi cu Niwa Nagahide, care venise, în grabă, din Shizugatake pentru a vorbi el. Nagahide era un vizitator de vază, iar Hideyoshi îl trata cu o reală politețe. — Nici nu mai știu ce să spun acum, zise el. De azi dimineață, ți-ai dat foarte multă osteneală. Cu aceste câteva cuvinte, începu să împartă postul de comandă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în plus pentru Hideyoshi. Ca rezultat, Anul Nou trecu fără ca cei doi să-și facă urările cuvenite. La Anul Nou, când Nobuo juca mingea în grădina din spate cu pajii și doamnele de onoare, un samurai anunță că venise un vizitator. Era Gamo. Avea cu doi ani mai mult decât Nobuo și era căsătorit cu sora acestuia. — Gamo? A picat chiar la momentul potrivit, spuse Nobuo, lovind, cu grație, mingea. Va fi un partener bun de joc. Adu-l imediat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de făcut, dar, în schimb, replică: — Da, vă mulțumesc. V-ați făcut cu toții comozi, în locuințele voastre? N-am avut timp să ne facem comozi. — De ce? — Nu se mai termina cu mesagerii din partea altor clanuri. Au sosit atât de mulți vizitatori? De ce n-ați venit să-mi spuneți? — Spuseserăți că doreați să vă odihniți pe ziua de azi și n-am vrut să vă deranjăm, stăpâne. Trasând cercuri cu degetele și ciocănindu-și genunchii, Nobuo îi privi cu un dezinteres înfumurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Treia, Nobuo reveni în Ise, în culmea fericirii. Pe parcursul șederii sale la Osaka, i se spusese că fusese investit cu un titlu de curte, grație bunelor oficii ale lui Hideyoshi. Nobuo rămăsese la Kyoto cam cinci zile, primind felicitările multor vizitatori. I se părea că soarele nici n-ar mai fi răsărit, dacă nu era Hideyoshi. Circulația seniorilor provinciali spre și dinspre Osaka în perioada Anului Nou și, îndeosebi, activitățile lui Nobuo erau raportate, în amănunt, la Hamamatsu. Ieyasu, însă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu legende, dar încă nu am auzit de vreuna care să susțină că a fost la originea Marii Aventuri. M-am interesat mai îndeaproape de această problemă. Cât despre istoria Pământului, probabil sunt numai niște bazaconii istorice bune de spus vizitatorilor creduli, care chiar vor să creadă siderațiile astea. - Istoria este mai mult decât vrei tu să crezi, spuse căpitanul. Poate pentru tine nu reprezintă decât niște evenimente demult trecute, care și-au pierdut importanța astăzi, dar care rămân în memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
Iașul fără Mănăstirea Cetățuia, o citadelă a spiritului și războiului. Atât orașul cât și mănăstirea au cunoscut vitregiile abătute asupra Moldovei, dar au învins și au rămas cu temeliile puternice, adânc înfipte în pământul strămoșesc. Cetățuia a reținut atenția tuturor vizitatorilor de la înălțarea ei și până astăzi. Biserica elegantă și simplă, o găsim așezată în mijlocul ansamblului mănăstiresc. Apoi, vedem casa domnească cu un sistem de pivnițe boltite și cu cerdac la care se ajunge printr-o scară exterioară. Urmează cuhnea domnească
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
Chaquie. Singurul lucru bun din toată povestea asta cu internarea e că nu trebuie să mă mai lupt cu el și cu flautul lui atunci când vreau să-mi citesc cartea în pat! Și oricum, nu avem voie să urcăm cu vizitatorii în camere. N-avem voie să urcăm cu vizitatorii în camere? Era rândul meu să fiu dezgustată. — Până și la închisoare deținuților li se permit vizite conjugale! Chaquie a continuat să facă ture până la fereastră și înapoi și, în final
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
internarea e că nu trebuie să mă mai lupt cu el și cu flautul lui atunci când vreau să-mi citesc cartea în pat! Și oricum, nu avem voie să urcăm cu vizitatorii în camere. N-avem voie să urcăm cu vizitatorii în camere? Era rândul meu să fiu dezgustată. — Până și la închisoare deținuților li se permit vizite conjugale! Chaquie a continuat să facă ture până la fereastră și înapoi și, în final, la unu și jumătate a decretat: —A venit. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
scuze. M-am uitat după ea și, cu toate că nu-i puteam vedea fața, sunt convinsă că rânjea fericită. Se distra pe seama mea. Mi s-au umplut ochii de lacrimi. Ce-i făcusem? Sala de mese era ticsită de pacienți și vizitatorii lor. Se pare că atunci când era vreme bună, aveau voie să se plimbe prin grădină. Dar în zilele cu ploaie, ca aia, erau nevoiți să se înghesuie în sala de mese și să privească ferestrele aburite. I-am găsit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cameră, încercând să pierd timpul și să-mi construiesc o aură de orfană. Speram ca cineva să se uite la mine, iar eu să pot să zâmbesc plină de curaj. Voiam ca toată lumea să se întrebe de ce nu aveam nici un vizitator, să-și dea coate și să se întrebe unii pe ceilalți „Cine e copilul ăla amărât? Dați-i niște ciocolată“. Dar nimeni nu manifesta nici cel mai vag interes în ceea ce mă privea. Neil stătea alături de o femeie banală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Așa că m-am aplecat și am închis. — Robotul, am bolborosit către Acritura Kraut care stătuse acolo, lângă mine, în tot timpul ăsta. —Ți-ai folosit pe jumătate unul din cele două apeluri. Chiar dacă n-ai vorbit. Pe la ora cinci toți vizitatorii plecaseră. Toată lumea era plictisită și morocănoasă. Cu excepția mea. Mie îmi venea să mă sinucid. După ceai am deschis bufetul din sala de mese, în căutare de ciocolată. Văzusem așa ceva mai devreme. Dar am fost aproape ucisă de o avalanșă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu venea, aveam deja pregătită o scrisoare pentru ea, pe care tata sau altcineva să i-o ducă. în scrisoare, îi ceream s-o ia la picior către Wicklow înarmată cu o sacoșă de droguri. Deși îmi așteptam cu nerăbdare vizitatorii, eram îngrijorată din cauza câtorva chestii. în primul rând, mi-era teamă că Helen o să moară de râs când o să afle că nu există nici sală de gimnastică și nici cabinet de masaj. Și că, în momentul ăla, printre rezidenți nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să se încheie. Puteam să plec nestingherită. în nici un caz nu aveam de gând să stau două luni întregi așa cum făcuseră ceilalți. Aveam să plec ca din pușcă. Și după asta puteam să iau câte droguri voiam. 46tc "46" După ce vizitatorii au plecat, asupra mea a coborât dintr-odată Sufocarea de Duminică DupăAmiază. Adică, senzația sumbră că, dacă ceva nu se întâmpla curând, dacă ceva nu se schimba curând, aveam să explodez. Am hoinărit fără liniște din sala de mese până-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Barney și de o jumătate de duzină de muncitori constructori, dar și de câteva sute de elevi de la Tehnic, care stăteau pe treptele de la clădirea Catedrei de Științe, de corpul profesoral și de toți cei opt membri ai comitetului de vizitatori de la CNAA, mai ales că aceștia din urmă puteau vedea totul extrem de bine de la ferestrele falsului hol de hotel folosit de cei de la Catedra de Catering ca să-i instruiască pe chelneri și ca să-i întrețină pe oaspeții de seamă. Dr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
40 decibeli... de asemenea pot fi membri, în proporție de cel mult zece la sută auzitorii care sprijină Asociația.“ Dominic Vancea ridică privirea, funcționarul îl urmărea cu extremă atenție. Se priviră lung în ochi, ca și cum ar fi comunicat un cod. Vizitatorul se foi pe scaun, jenat. Funcționarul din fața sa nu i se mai părea atât de obosit. Nici atât de nepotrivit în rol, de vreme ce rolul îi păru, dintr-odată, neclar, ca și privirea aceea bănuitoare, atentă la mimica lecturii, să ghicească dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și colaborat cu noi, la ziar. Pe ăștia îi știu mai bine. Și ceilalți pot fi găsiți în liste, bineînțeles că pot fi găsiți. Dar ușa tocmai se deschise. Secvență retro, cu suspine: „O, tu“, „Ei, drăcie“, „Mamma mia“. Așa că vizitatorul nu mai este condus de atotștiutorul Ionel. Tov Ionel se mulțumește să-i dăruiascădoar ultimele două numere ale ziarului VIAȚA NOASTRĂ. — Luați-le, s-ar putea să vă intereseze. O să văconducă sus, pentru informații, doamna Radovici, văd că vă cunoașteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Venera venea și pleca și iar venea la domiciliul familiei Cușa, de trei ori pe săptămână. Cu Tavi ar fi fost greu prin tramvaie și troleibuze. Câinele Tavi rămânea fioros și tăcut. Nu arăta nici aversiune, nici cordialitate față de noul vizitator. Despre celălalt Tavi se discuta îndelung. Știți, scumpă doamnă, e o poveste veche. Eram licean, atunci. Domnul Cușa, amic cu fratele meu. De fapt, și cu sora mea... Din câte mi-amintesc, domnul Cușa era atunci, cum să spun, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
anticariat împreună cu Myron Trumbell, Rufus a crezut că sunt doi colegi anticari. I-a condus sus, în biroul lui Harry și, pentru că Harry părea neobișnuit de încordat și de agitat când le-a deschis ușa, deloc el însuși, scuturând mâinile vizitatorilor ca o păpușă întoarsă cu cheia, Rufus a început să se alarmeze. În loc să se întoarcă la postul lui de lângă casa de marcat de jos, a hotărât să rămână pe loc și să asculte conversația lipindu-și urechea de ușă. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pe tavan. Oricum, dacă Adam comentează, o să-i spun că era cald în L.A. Al naibii de cald. Tata l-a lăsat pe Adam în sufragerie, răsfoind o carte despre castele irlandeze, pe care mama o pune la vedere ca să impresioneze eventualii vizitatori. Când intru în cameră, se ridică și îmi spune că sunt frumoasă. Zâmbește cu toată fața; chiar și cu ochii, iar dinții săi arată chiar mai albi și mai drepți decât îmi aduc aminte. Părul lui e puțin umed, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
chestii din astea. Exact. Împing ușa de sticlă cu optimism și intru, cu capul sus. — ... o cuvertură Barbie ! aud imediat În jurul meu, din partea opusă a holului de marmură. Un tip de la contabilitate se Întreține cu o femeie cu ecuson de vizitator, care Îl ascultă avidă. — ... și-o punea tot timpul ăsta cu Jack Harper ? aud o voce de deasupra și, În clipa În care ridic ochii, văd un grup de fete care urcă scările. — Mie de Connor Îmi pare rău, răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
a mă alătura grupului turistic, ușor dezumflată. Poate că Luke are dreptate. Poate că n‑am să fac față ritmului din New York. Poate e o idee proastă să mă mut aici cu el. S‑au strâns deja un grup de vizitatori - cei mai mulți mai în vârstă ca mine - și ascultă cu toții ce spune un tânăr, pe un ton entuziast, despre Statuia Libertății. — Bună ziua! spune, întrerupându‑se când mă apropii. Ați venit pentru tur? — Da, dacă se poate, zic. — Cum vă numiți? — Rebecca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
pe Yu Shan repetând. Modestia și curiozitatea lui Yunhe o impresioneaă pe Yu Shan și cele două devin bune prietene. La petreceri, Yunhe este tăcută de obicei. Stă într-un colț, mănâncă semințe de floarea-soarelui și ascultă. Îi cercetează pe vizitatori. Cei mai mulți sunt studenți, profesori, muzicieni și dramaturgi. Există și musafiri misterioși. Sunt stângiștii, comuniștii din ilegalitate. * Prima mea întâlnire cu revoluționarii are loc la petrecerile Domnului Zhao Taimo. Mi se par tineri, frumoși și înflăcărați. Îi privesc cu respect. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de inimă, fixează o dată. E frig și plouă. De zile în șir port aceeași pereche de sandale ude. Mi s-au murat picioarele și noroiul îmi acoperă gleznele. Ne întâlnim într-un parc. Râul e magnific, dar înghețat. Nu sunt vizitatori. Când văd că se apropie silueta familiară, încerc să nu plâng. Este chipeș încă și e îmbrăcat în costumul meu prefearat, cel albastru. Însă în clipa în care mă zărește, își întoarce privirea. Situația e aiurea, dar sunt hotărâtă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
produc greață la stomac. Însă adevărul e că, deși mă fac în toate felurile, nu-și pot desprinde ochii de la mine. Ei fac tot ce pot pentru a mă distruge. Îmbrăcată în costum, eu sunt actrița principală. Sunt descrisă de vizitatorii lui Mao ca plăcută, drăgălașă și prietenoasă. Da, am toate motivele din lume să fiu mulțumită și recunoscătoare, și sunt. Totuși, pe dinăuntru, marea nu este niciodată calmă. Trebuie să mă controlez, să mă asigur că par așa cum trebuie, ascultătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]