3,418 matches
-
stăpînire împărăția. 23. El mi-a vorbit așa: "Fiara a patra, este o a patra împărăție, care va fi pe pămînt. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfîșia tot pămîntul, îl va călca în picioare și-l va zdrobi. 24. Cele zece coarne, înseamnă că din împărăția aceasta se vor ridica zece împărați. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintașii lui, și va doborî trei împărați. 25. El va rosti vorbe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
nimici pe cei puternici și chiar pe poporul sfinților. 25. Din pricina propășirii lui și izbîndirii vicleniilor lui, inima i se va îngîmfa, va pierde pe mulți oameni care trăiau liniștiți, și se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit, fără ajutorul vreunei mîini omenești. 26. Iar vedenia cu serile și diminețile, de care a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluiește vedenia aceasta, căci este cu privire la niște vremuri îndepărtate." 27. Eu, Daniel, am stat leșinat și bolnav mai multe zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
spre cetățuile țării lui; dar se va poticni, va cădea, și nu-l vor mai găsi. 20. Cel ce-i va lua locul, va aduce un asupritor, în cea mai frumoasă parte a împărăției; dar în cîteva zile va fi zdrobit, și anume nu prin mînie, nici prin război. 21. În locul lui se va ridica un om disprețuit, fără să aibă putere împărătească; dar se va ridica deodată, și va pune mîna pe împărăție prin uneltire. 22. "Oștile se vor revărsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
mîna dreaptă și mîna stîngă, și a jurat pe Cel ce trăiește veșnic, că vor mai fi o vreme, două vremuri, și o jumătate de vreme, și că toate aceste lucruri se vor sfîrși cînd puterea poporului sfînt va fi zdrobită de tot. 8. Eu am auzit, dar n-am înțeles; și am zis: "Domnul meu, care va fi sfîrșitul acestor lucruri?" 9. El a răspuns: "Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse și pecetluite pînă la vremea sfîrșitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
altul? De ce atâta iubire? De ce atâta nevoie de fericire? Oare nu pot iubi un ideal de natură intelectuală? De ce visez atât de mult? De ce-mi faci iluzii de fericire, ca apoi să mă lași să cad, și să-mi zdrobesc totul În mine? Dacă ți-am greșit cu ceva, iartă-mă, te rog Însă un singur lucru: părăsește-mă, poate mai am timp să mă transform, sau vino lângă mine pentru totdeauna, te rog, nu mă lăsa În nehotărârea clipei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la satisfacerea scopului final, a dat eroului valoarea propriei sale forțe. De 17 ani, de când sunt, lupt mereu, ca o mașină forestieră care taie un trunchi ce pare a nu mai cădea. În jurul meu - dușmani. În mine - totdeauna trebuie să zdrobesc ceva, ca să nu fiu eu zdrobită apoi. Și totuși, cu toate că mă zbat ca peștele pe uscat, ce mult Îmi place să trăiesc! Uneori, e adevărat, mă cuprinde o tristețe de moarte, mai mult o milă pentru tot ce am sacrificat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ea un an, i-am gustat numai puțin farmecul, dar Îndeajuns ca să-l port ca pe o comoară scumpă mai departe, oriunde, nepătat. Petre, oare tu nu vei mai veni niciodată? Petre, așa este posibil să mă lași, cu sufletul zdrobit sub povara acelei Îmbrățișări? Erai tu În brațele mele, era pieptul tău pe care mă sprijineam, era mâna ta În care se frământa mâna mea, erai tu, cel pe care l-am iubit și Îl iubesc. Nu-mi venea atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
văietau visele mele tuberculoase sinucigându-se În aerul stătut Mi-am pipăit gândurile șubrede, depășindu-le poate cam trist Apoi, din milă, mă regăseam eu cel de la Început Cu toate rănile sângerând par délicatesse j’ai perdu ma vie Le zdrobeam dur, speriat că nu pot fi brutal În absolut cântăream izbânda că am ieșit din sămânță Din atâtea-ncercări un zar norocos Culori nenumite curgeau din gesturi care parcă nu mai erau ale mele Măsurat și-n frumos cu urâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
zbate de dorul unui ideal ce trei ani mi-a fost lege și acuma e o rană, aș vrea ca În aceste momente să existe ceva În care să mă strâng, să mă Închid și să uit. Dragostea? Dureros subiect, zdrobit și el și intangibil, de frica unei dureri prea mari. M-a părăsit, poate e mai bine așa, poate e bine pentru că m-a făcut să uit În acest timp de patinaj și de vraja lui, dar a plecat tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
urcat pe munte și a iubit cerul albastru, a urcat pe munte și a iubit piscurile, a urcat pe munte și a iubit oamenii Întâlniți În cale. A fost o metamorfoză, o descoperire a adevăratului meu fond sufletesc, ce fusese zdrobit de Împrejurările tragice ale vieții pe patinoar. Și dacă azi am reușit să elimin Încet-Încet din suflet imaginea lui Mircea, totuși el e singurul care va rămâne ca un fel de prim ghid al sufletului meu spre frumos, spre culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cu un clinchet straniu... Un câine fără stăpân și parcă fără viață Își mișcă de-abia corpul ca o scândură... Gară mică... oare câte doruri au Început aici, pe locurile acestea singuratice? Și, mai ales, câte visuri nu s-au zdrobit odată cu fluieratul de tren? Gară... dacă n-ai fi tu, unde s-ar mai opri trenurile? 12 noiembrie 1964 (joi) Lui Martin. Te-am vrut al meu și n-am putut să iau din tine puritatea. M-am vrut a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Început ce poamă sunt. — Și tu? — La Început mi se Învârteau pereții, apoi am Început să zâmbesc și-am ascultat prostită până la capăt. Nu prea știu ce au spus, știu doar că fiecare vorbă cădea ca o lovitură care mă zdrobea treptat, sadic. Au fost porci amândoi. S-au acuzat reciproc de prostie. La plecare, și-au strâns călduros mâna, făcându-și unul altuia complimente. Am plecat cu Doru. Mă ștrangula plânsul. Nu scosesem nici o lacrimă În clipele acelea Înfiorătoare. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Lui Martin. Mă tortura nu știu ce și credeam că e dragostea pentru tine. Cu o sinceritate imprudentă, ou ochii pierduți, ți-am mărturisit-o toată. A fost un zâmbet unicul răspuns; de izbândă? De răutate? Îți plăcea nespus să mă vezi zdrobită de micile tale gesturi, dar durerea mea era o rană a corpului pe care a vindecat-o o simplă și banală operație. Acum, când indiferența mi-a coborât din nou În priviri, Îmi dau seama ce monstruos te-ai purtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cu trei țărani în cancelarie. Drept introducere plutonierul cârpi fiecăruia câte două perechi de palme zdravene, iar pe urmă le zise supărat: ― Acu să-mi spuneți cine a furat porumbul arendașului? ― Spuneți, măi băieți, spuneți degrabă, să nu vă mai zdrobească oasele de pomană, adăugă primarul cu glas părintesc și plângător. Trebuie să-mi găsiți pe hoți din fundul pământului, altminteri e foc mare, că voi trebuie să-i știți de n-oți fi cumva chiar voi... Iacob Mitruțoiu, cel mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
O fi, papa, dar eu nu sufăr ploaia nici la oraș! La țară barem o detest! Grigore se schimbase de când sosise Nadina. Numai după ce a strîns-o iar în brațe și-a dat seama că fără ea viața lui ar fi zdrobită. Îi scuză toate greșelile, acuzîndu-se pe sine pentru ele. O femeie ca ea are dreptul și chiar datoria să trăiască, să se bucure de omagiile lumii, nu să vegeteze în umbră, cum ar fi vrut-o el dintr-un egoism
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
băgat în grajd să le lege la ieslea lor, nu se știe cum și ce, dar s-a pomenit cu iapa roaibă, sperioasă, că începe să sară în două picioare, ș-apoi să zvârle din copite până tot l-a zdrobit pe bietul om de I-au scos pe cergă afară. Așa că nu-i chip să mai iasă dânsul cu sania, iar ceilalți vizitii nici unul nu s-ar încumeta să mâie iepele prea buiestre. Grigore era plictisit și pentru Ichim, dar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Își dădu seama acuma că dragostea aceasta a luat o întorsătură plină de răspunderi. Și tocmai când el a început să-și croiască de-abia un rost în lume! O iubește pe Tanța, negreșit, dar are el dreptul să-i zdrobească viața, legînd-o de destinul lui atât de puțin asigurat din toate punctele de vedere? Cum va fi el în stare să întreție o soție când întreținerea lui în viitor e numai semne de întrebare?... Își găsi îndată scuze: că el
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ca la altar. Îl lăsai să-l oblojească muierea ș-am trimis și pe țața Nastasia a lui Nistor, să-i ajute, că-i mai bătrână și a vindecat și pe fata lui Zamfir acum doi ani, când i-a zdrobit mâna mașina de treierat... Nea Luca m-a sfătuit, că-l întîlnii venind încoace, să-l duc la spital la Pitești. Și chiar am să-l duc, că n-am încotro și tare mi-e milă de cât suferă, vai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
așa trai, tot mai bună o fi moartea! Glasul lui încurajă altele, când ici, când colo: ― Mai bine omorîți-ne, să scăpați de noi! ― Ori că mori de foame, ori de altceva, tot moarte se cheamă! ― Barem dacă muncim de ne zdrobim oasele, s-avem cu ce să ne ținem zilele! ― Nici așa nu-i drept ca unii să plesnească de prea sătui, iar altora să li se usuce mațele de nemîncare! Prefectului i se păru favorabilă evoluția atmosferei. Când omul furios
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe dos. Își umplu plămânii de câteva ori cu aer proaspăt, gâfâind cuvinte de revoltă, până ce dădu cu ochii de tânărul preot care rămăsese înlemnit lângă intrarea bisericii. ― Bine, părinte, cum ați putut îngădui asemenea nelegiuire?... Bietul Grigoriță! Are să fie zdrobit când... Preotul se scuză plângător. Toate s-au petrecut așa de năprasnic, că nici el, nici nimeni n-a putut interveni. Ulterior a aflat și dânsul că niște oameni din Amara ar fi fost ațâțătorii relelor și le-ar fi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ținîndu-se pe lângă Nicolae, țipa ca o babă, amenințând cu o pușcă luată de la jandarmi și întrebuințată în chip de măciucă. Mai departe, în mijlocul unei îmbulzeli, Toader Strîmbu, înarmat la fel, se jura că n-are să se astâmpere până ce nu va zdrobi căpățâna ofițerului care comandă trupele, măcar de-ar fi general. Tăcut și încruntat, Serafim Mogoș avea de asemenea o armă, chiar pe a plutonierului, pe care o purta agățată de curea pe umăr ca un recrut silitor, cu toate că nu făcuse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fu frică să nu-i plesnească vinele de atâta constrângere nervoasă. Se puse deci cu pumnii și cu cravașa pe Toader Strîmbu, îl umplu de sânge, îl călcă în picioare... Când obosi, porunci caporalului să continue cu parul pînă-i va zdrobi ciolanele. Urletele țăranului se transformau în gemete din ce în ce mai slabe și mai horcăite. ― Sergent! strigă în sfârșit maiorul. Ia-l și pe ăsta... În fundul grădinii!... Împușcat!... Repede, repede! Ordinul maiorului îl deșteptă brusc din toropeală, parcă ar fi turnat peste el
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Degeaba, dragă Grigoriță, eu n-am afinități cu pământul ca tine, și nici cu țăranii. Eu sunt orășan get-beget. Poate și de aceea eu nu voi uita și cu atât mai puțin nu voi ierta crimele lor care mi-au zdrobit inima! Lui Dumescu, la Banca Română, i-a făcut mai multe vizite. Dumescu, în amintirea prieteniei cu Miron, s-a oferit să-l ajute în toate încurcăturile financiare. Grigore n-a vrut să primească nici un fel de despăgubire de la stat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Dar interesul lui Golea se mută brusc, astfel că mâna lui nu mai poposi pe obrazul băiatului. Îi apucă tolba de la gât și o smulse. Scoase mărul, pe care îl izbi, pufnind scârbit, de perete ; din locul unde fructul se zdrobise, căzu o țandără de tencuială coșcovită. Mai aruncă niște biscuiți și o bucată de pâine și, în sfârșit, găsi monedele. Întoarse tolba pe dos să nu-i scape nimic și numără din nou. — Cât de-o bere și-o votcă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
avea ochi să vadă dacă e bărbat sau femeie. Ea spuse ceva celeilalte persoane, apoi se întoarse și îi făcu semn cu mâna. Coltuc își strânse, ca un păianjen, osișoarele chircite din dreptul umerilor. Îi trecu prin minte imaginea mărului zdrobit de perete și se gândi că trebuie să ascundă portocala, pentru ca Golea, răscolind prin tolbă, să n-o găsească. Dar, înainte ca Melania să se ivească în lungul străzii ca s-o roage să pună fructul la adăpost, o mână
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]