33,486 matches
-
mai aproape de ceea ce știm astăzi ca realitate istorică, de asemenea, ne permite să avem o bază mai bună pentru a înțelege declinul abrupt al sistemului politic din China în secolele XIX și XX . Capitale: Nanjing, Beijing, Chongqing și mai multe capitale de război de scurtă durată, Taipei după 1949 Frustrați de opoziția de reformare a curții Qing și de slăbiciune a Chinei, oficialii tineri, militari și studenți au început să pledeze pentru răsturnarea dinastiei Qing și crearea unei republici. Ei au
Istoria Chinei () [Corola-website/Science/326725_a_328054]
-
fost contestat permanent de celelalte puteri baltice, în special în orașele hanseatice față de care el, de asemenea, a luptat. Un alt eveniment important a fost în 1417 când a făcut la Copenhaga o posesiune regală asigurându-i astfel statutul de capitală a Danemarcei. În 1434, fermierii și minerii din Suedia au început o rebeliune națională și socială, care a fost folosită de nobilimea suedeză în scopul de a slăbi puterea regelui. El a trebuit să cedeze atât la cererile din Holsteiners
Eric de Pomerania () [Corola-website/Science/326763_a_328092]
-
operei bucureștene, invitată la sărbătorirea semicentenarului Teatrului des Champs Elysees, celebra sală de spectacole din Paris. Cu acest prilej au fost alese titluri reprezentative din repretoriu, cântate de cei mai buni soliști ai momentului. S-a cântat din nou în capitala Franței, după aproape trei decenii, Oedipe-ul enescian, la prima dintre cele două reprezentații, pe 21 Mai 1963, aflându-se în sală libretistul Edmond Fleg. Celelalte două titluri alese pentru acest eveniment au fost Bărbierul din Sevilla și Cavalerul rozelor. Printre
Stelian Olariu () [Corola-website/Science/326783_a_328112]
-
definitiv legată de corul Operei, deși până în anul 1966 a continuat să dirijeze și Corul de copii al Palatului Copiilor. Astfel, sub îndrumarea sa, Corul Operei Naționale a participat în peste 150 premiere și reluări, rămânând în amintirea publicului din capitală, din țară și de peste hotare cu prestații de excepție. Sub îndrumarea maestrului Stelian Olariu corul Operei Naționale București a participat și la nenumărate concerte aniversare, gale și promenade, înregistrări la Radio și Electrecord, și filmări la TVR. A compus și
Stelian Olariu () [Corola-website/Science/326783_a_328112]
-
lui Figaro 2016 13 - 15 iun. Ungaria Miskolc cu Oedipe în concert Turnee în țară: 1971 Stagiune de vară la Mamaia o lună 2007 17 - 19 oct. România Sibiu cu Concert, Baiadera și Nunta lui Figaro cu ocazia Zilelor Sibiu Capitala Culturală Europeană 2012 23 mai România Cluj cu Evghenii Oneghin la ediția inaugurală a Festivalului Operelor Naționale - Cluj 20 - 28 mai 2012 2012 23 sept. România Sibiu cu Bal Mascat la Festivalul Internațional al Artei Lirice Sibiu 12 sept. - 4
Stelian Olariu () [Corola-website/Science/326783_a_328112]
-
al măiestriei și cutezanței creative. Din păcate, însă, o mulțime dintre ele au ajuns pe alte tărâmuri îndepărtate. Cea mai mare parte au fost smulse din mediul și peisajul lor încă din antichitate. Primele două le-a luat, din fosta capitală Teba, regele asirian Assurbanipal, în sec.al 7-lea e.A. A dorit să-și împodobească cu ele capitala Ninive, după o expediție victorioasă în Egipt. Dar cele mai multe au traversat Marea Mediterană, pe timpul stăpânirii romane, pentru a împodobi capitala imperială și alte
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
Cea mai mare parte au fost smulse din mediul și peisajul lor încă din antichitate. Primele două le-a luat, din fosta capitală Teba, regele asirian Assurbanipal, în sec.al 7-lea e.A. A dorit să-și împodobească cu ele capitala Ninive, după o expediție victorioasă în Egipt. Dar cele mai multe au traversat Marea Mediterană, pe timpul stăpânirii romane, pentru a împodobi capitala imperială și alte orașe italice. Aceste bijuterii ale arhitecturii au fost considerate trofee și au sfârșit prin a fi plasate în fața
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
luat, din fosta capitală Teba, regele asirian Assurbanipal, în sec.al 7-lea e.A. A dorit să-și împodobească cu ele capitala Ninive, după o expediție victorioasă în Egipt. Dar cele mai multe au traversat Marea Mediterană, pe timpul stăpânirii romane, pentru a împodobi capitala imperială și alte orașe italice. Aceste bijuterii ale arhitecturii au fost considerate trofee și au sfârșit prin a fi plasate în fața unor temple străine, a unor mausolee, sau pe spina unor circuri. Mai aproape de zilele noastre, în ultimele două secole
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
unor temple străine, a unor mausolee, sau pe spina unor circuri. Mai aproape de zilele noastre, în ultimele două secole, alte câteva obeliscuri au luat drumul apusului pe calea unor donații ale stăpânilor musulmani ai Egiptului. Ele dau prestanță sporită unor capitale străine, dar niciodată nu vor mai avea valoarea decorativă produsă în apropierea vechilor temple și în atmosfera mistică a vechiului Egipt. Fiecare obelisc dorit de împărații Romei, și adus în cetatea eternă, a avut parte de o existență foarte aventuroasă
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
de împărații Romei, și adus în cetatea eternă, a avut parte de o existență foarte aventuroasă și plină de pericole. Destinul lor a urmat destinul milenar al Romei, destin de glorie și decădere. Astăzi sunt cunoscute paisprezece obeliscuri pe întinsul capitalei italiene, dintre care unul este încă ne decopertat și încă nepus în valoare, lângă biserica Sfântul Ludovic a francezilor. Nu se poate contesta că ar mai exista și altele sub marele giulgiu ce acoperă zidirile antice, așa cum trebuie consemnat că
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
Romei, celor două monumente li s-a pierdut urma, fiind, probabil, răsturnate la o dată necunoscută. Ambele au fost regăsite de papa Sixtus al V-lea pe timpul săpăturilor din 1587 și transportate, ca și altele, pentru a ornamenta piețe ale fostei capitale. Acesta a fost ridicat de Domenico Fontana, în 1589, în fața bisericii Santa Maria del Popolo. Mai târziu a devenit monumentul central în Piazza del Popolo, amenajată împrejurul lui. A fost renovat odată în anul 1793, iar apoi în 1816 și
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
apropiere de Assuan, măsoară 23,30 metri și cântărește în jur de 235 de tone. Obeliscul de la Pantheon sau se numără printre obeliscurile de mici dimensiuni aduse la Roma. El a fost destinat să împodobească templul zeiței egiptene Isis din capitala imperială. Hieroglifele săpate pe el adeveresc că a fost ridicat la Heliopolis, în Egipt, pe timpul faraonului Ramses al II-lea. A avut un obelisc pereche mult mai scurt, numit de italienii moderni, „Matteiano”, actualmente aflat la Villa Celimontana. Se apreciază
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
fost transportat la Alexandria din ordinul lui Augustus, până în Forum Augustum nou amenajat. Augustus ar fi dorit să-l aducă la Roma, dar impedimentele tehnice de atunci l-au făcut să renunțe. Caligula agăsit posibilități de a-l transfera în capitală, în anul 37 e.N. pentru circul său. Plinius cel Bătrân relatează că a trebuit să se construiască o navă cu dimensiuni ne mai văzute, cu lungimea de 104. După acel transport nava a servit la o acțiune inedită. Puțin mai
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
de la Trinità dei Monti este situat pe colina Pincio, situată la nord de Quirinale și care domină Câmpul lui Marte. Este înălțat în partea de sus a scării monumentale din Piazza di Spania, unul dintre punctele cele mai aglomerate ale capitalei moderne. Are o înălțime de 13,97 metri și poartă inscripții hieroglifice cu numele faraonilor Sethi I-ul și Ramses al II-lea, copii destul de stângaci executate ale inscripțiilor de pe obeliscul din Piazza del Popolo. Executat din granit roșu din
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
metri care este traversat de valea uedului M'Zeb în partea sa nord-vestică și sud-estică. Valea are o lungime de 20 km și o lățime de până la 2 km. Oaza se află în nordul deșertului Sahara la 600 km de capitala țării Alger și se întinde pe o suprafață de 4 000 ha. Fiecare localitate fortificată din Valea M'Zab s-a dezvoltat pe un deal în jurul unei moschei care servea și ca turn de veghere cu clădiri dispuse în cercuri
Valea uedului M'Zab () [Corola-website/Science/326813_a_328142]
-
duce apa la gospodăriile populației, la grădini și la crângurile de palmieri. Comunitatea din M'Zab a fost fondată în secolul X de către ibadiți care s-au refugiat în oază din cauza cuceririi de către oștile Califatului Fatimid în anul 933 a capitalei regatului lor care era la Tiaret. Ibadiții au clădit 5 orașe fortificate (ksour) care încă se păstrează intacte. Aceste orașe sunt: Mai apoi au mai fost construite alte două orașe mai la nord, în afara văii M'Zab, dar care aparțin
Valea uedului M'Zab () [Corola-website/Science/326813_a_328142]
-
fiind numite „Junii Turci”. Numele a fost oficial atribuit unui anumit grup de către Bahaeddin Sakir în 1906. Organizația își luase ca model pe revoluționarii italieni Carbonari. CUP a constituit o rețea națională extinsă, cu organizații locale în orașe, inclusiv în capitală, și în Europa. Membrii săi de diferite etnii - turci, albanezi, bulgari, arabi, sârbi, evrei, greci, kurzi, armeni, turcmeni - erau uniți de obiectivul comun al schimbării regiumului autocratic al sultanului. După victoria Revoluției Junilor Turci, mișcarea s-a fragmentat, dată fiind
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
26 septembrie 1901. Pe 12 ianuarie 1916 Insulele Gilbert, Insulele Ellice, Insula Banaba, Insulele Tokelau (atunci denumite "Union Islands"), Insula Fanning (Tabuaeran) și Insula Washington (Teraina) au fost unite ca colonia a coroanei britanice ("The Gilbert and Ellice Islands Colony"). Capitala a fost la început pe insula Banaba, iar mutată după Al Doilea Război Mondial la Tarawa. Insula Crăciunului (Kiritimati) a fost inclusă ca parte a coloniei în 1919, iar Insulele Tokelau seperate în 1926. Pe 8 aprilie 1937 Insulele Phoenix
Insulele Gilbert și Ellice () [Corola-website/Science/326822_a_328151]
-
București, oraș în care s-a mutat la vârsta de 5 ani împreună cu familia. După cursurile elementare la Școala Specială de Muzică nr. 1 - unde a fost coleg cu Benone Sinulescu - a studiat la Liceul de artă Dinu Lipatti din capitală, unde a fost coleg cu naistul Gheorghe Zamfir la clasa profesorului Fănică Luca. În timpul satisfacerii stagiului militar la Timișoara ca transmisionist, a cântat atât ca solist instrumentist, cât și cu formația de chitare. A urmat înființarea propriei trupe alături de Ionel
Marian Nistor () [Corola-website/Science/326896_a_328225]
-
Turc”, termenul „Otoman”, derivat din numele dinastiei domnitoare este mult mai potrivit. Otomanii au cucerit teritoriile care de-a lungul Evului Mediu au fost sub stăpânirea Imperiului Bizantin controlat de aristocrația elenă. Cucerirea Imperiului Bizantin a fost desăvârșită prin ocuparea capitalei bizantine în 1453. În acest fel, Imperiul Otoman a devenit stat succesor al celui bizantin. În Imperiul Otoman, etnicii turci erau „națiunea stăpânitoare” din imperiu, deținătoarea puterii politice și militare (dar nu și a celei financiare, controlate în principal de
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
părți a Greciei - Peloponezul de exemplu - ar fi dus la intensificarea luptei de eliberare a altor regiuni ale imperiului locuite de greci, așa cum ar fi fost Grecia centrală, Macedonia, Tracia, Anatolia apuseană, insulele mici ale Mării Egee, Creta, Cipru, și chiar a capitalei imperiului, Constantinopol, ceea ce ar fi pus în primejdie existența imperiului. Nu în ultimul rând, grecii erau de o importanță foarte mare pentru imperiu, elenii având majoritatea vaselor comerciale și ocupând poziții dominante în comerț. La nivel personal, sultanul Mahmud al
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
ca Grecia să rămână sub suzeranitatea otomană și să plătească un tribut anual sultanului. Tratatul avea și o clauză secretă, care prevedea că, dacă Poarta nu accepta armistițiul într-o lună, fiecare semnatar urma să numească un consul la Nauplion, capitala Republicii Elene, asigurând astfel recunoașterea de facto a unui guvern rebel, ceva ce marile puteri nu mai făcuseră până atunci. Aceeași clauză autoriza părțile semnatare să ordone comandanților lor de nave din Mediterana să „ia orice măsuri pe care le-
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
a ocolit Șumen, a pus pe fugă forțele otomane trimise să-l oprească și s-a îndreptat spre Constantinopol. Sultanul a fost forțat să cipituleze în momentul în care armatele ruse au ajuns în septembrie 1829 la 40 km de capitala Imperiului Otoman. Prin Tratatul de la Adrianopol, sultanul a fost obligat să accepte o lungă serie de pretenții ale rușilor, printre acestea aflându-se acceptarea autonomiei Greciei, așa cum fusese definită prin Tratatul de la Londra. Împăratul Nicolae I și cabinetul său nu
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Iliricul este definitive scindat în două, așa că Iliricul apusean, ci dieceza Panonia, vine înglobat imperiului de Apus și prefecturii Italia, iar Iliricul răsăritean, cu diecezele vechi Dacia și Macedonia de la Sirmiu și până la Salonic constituie prefectura proprie a Iliricului, cu capitala când laTesalonic când la Sirmiu după împrejurări, aparținând imperiului de Răsărit. De atunci și regiunea numită Albania cade definitive în sfera imperiului de Răsărit. Un element specific pt. viața bisericească a Iliricului îl prezintă și limba cultului creștin. Firește că
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]
-
că niciun ierarh apusean, fie el chiar și episcope al romei, nu îndrăznea să se amestece într-o chestiune proprie a Mitropoliei Iliricului. Împărțirea finală a imperiului în 395 creează imperiul român de apus cu prefecurile Italia și Galia, cu capitala la Romă mai întâi, si imperiul român de răsărit cu prefecturile Iliricului și Orientului, cu capitala la Constantinopol. Granița dintre ambele imperii este marcată prin cursul meridional al Dunării până la Singidun(Belgrad), iar de acolo ea ducea pe o linie
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]