33,912 matches
-
în astronomie. Publică, de asemenea, numeroase articole și memorii științifice referitoare la calculul integral, ecuații diferențiale și ecuații cu derivate parțiale. Printre alții, Laplace l-a impresionat foarte mult pe Marchizul de Condorcet. După ce acesta a devenit secretarul permanent al Academiei Franceze de Științe, Laplace a fost ales membru asociat al acestei academii, la vârsta de 24 de ani (31 martie 1773). În 1785 a devenit membru titular al Academiei Franceze de Științe, la catedra de mecanică. Laplace s-a căsătorit
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
calculul integral, ecuații diferențiale și ecuații cu derivate parțiale. Printre alții, Laplace l-a impresionat foarte mult pe Marchizul de Condorcet. După ce acesta a devenit secretarul permanent al Academiei Franceze de Științe, Laplace a fost ales membru asociat al acestei academii, la vârsta de 24 de ani (31 martie 1773). În 1785 a devenit membru titular al Academiei Franceze de Științe, la catedra de mecanică. Laplace s-a căsătorit cu Marie-Charlotte de Courty de Romanges; cuplul a avut doi copii: o
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
pe Marchizul de Condorcet. După ce acesta a devenit secretarul permanent al Academiei Franceze de Științe, Laplace a fost ales membru asociat al acestei academii, la vârsta de 24 de ani (31 martie 1773). În 1785 a devenit membru titular al Academiei Franceze de Științe, la catedra de mecanică. Laplace s-a căsătorit cu Marie-Charlotte de Courty de Romanges; cuplul a avut doi copii: o fată, Sophie, și un băiat, Charles-Émile (născut în 1789). Multe documente originale legate de viața lui Laplace
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
polytechnique"” și „"École normale supérieure"”. În 1795 a fost ales ca membru al nou-creatului Institut Francez ("l'Institut de France"), la catedra de matematică, institut al cărui președinte devine în 1812. În 1816 Laplace a fost ales membru titular al Academiei Franceze. În 1821, odată cu fondarea „Societății Geografice” ("Société de Géographie"), devine și primul președinte al acesteia. Laplace a fost, de asemenea, membru al principalelor academii științifice din Europa acelor timpuri. În 1806, Napoleon l-a investit cu titlul de conte
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
al cărui președinte devine în 1812. În 1816 Laplace a fost ales membru titular al Academiei Franceze. În 1821, odată cu fondarea „Societății Geografice” ("Société de Géographie"), devine și primul președinte al acesteia. Laplace a fost, de asemenea, membru al principalelor academii științifice din Europa acelor timpuri. În 1806, Napoleon l-a investit cu titlul de conte al Primului Imperiu Francez. După restaurația Bourbonilor a devenit marchiz (din 1817). Pierre-Simon Laplace a murit pe 5 martie 1827, în locuința sa de la Arcueil
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
Christiaan Huygens fusese primul savant care abordase acest subiect, în secolul al XVII-lea, iar alți matematicieni au contribuit la înțelegerea frecvenței evenimentelor, teoria clasică a probabilităților a fost desăvârșită de Laplace. În 1773, citind-și memoriul său științific în fața Academiei Franceze de Științe, cu ocazia alegerii sale ca membru asociat al acestei academii, Laplace a afirmat stabilitatea sistemului solar. Deși Isaac Newton reușise să deducă matematic legile mișcărilor planetare, formulate anterior de Johannes Kepler, mai rămâneau de rezolvat unele probleme
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
-lea, iar alți matematicieni au contribuit la înțelegerea frecvenței evenimentelor, teoria clasică a probabilităților a fost desăvârșită de Laplace. În 1773, citind-și memoriul său științific în fața Academiei Franceze de Științe, cu ocazia alegerii sale ca membru asociat al acestei academii, Laplace a afirmat stabilitatea sistemului solar. Deși Isaac Newton reușise să deducă matematic legile mișcărilor planetare, formulate anterior de Johannes Kepler, mai rămâneau de rezolvat unele probleme. Orbitele planetelor în jurul Soarelui sunt eliptice, dar ele nu rămân complet neschimbate de la
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
Leipzig, aici Grieg i-a întâlnit pe Brahms și pe Ceaikovski. În anii următori Grieg va întreprinde turnee de concerte în toată Europa, cu orchestre renumite ca Filarmonica din Berlin sau orchestra Concertgebouw din Olanda. A fost ales membru al academiilor din Suedia, Paris, doctor onorific al universităților din Cambridge și Oxford. În 1904 a avut o întîlnire cu împăratul german Wilhelm al II-lea. În anul morții sale 1907 Edvard Grieg a mai susținut concerte la München, Berlin, Kiel, Oslo
Edvard Grieg () [Corola-website/Science/298316_a_299645]
-
se va stabili la Zaragoza - capitala provinciei Aragon. Goya urmează școala la iezuiți, după care intră ca ucenic în atelierul pictorului José Luzán Martinez, la care își va exersa arta desenului copiind gravuri. În 1763, încearcă să se înscrie în Academia Regală "San Fernando" din Madrid, dar este respins. Își continuă formația artistică sub îndrumarea lui Francisco Bayeu pentru ca, în 1773, să se căsătorească cu Josefa, sora mai mică a maestrului său. Goya va mai încerca încă o dată să fie primit
Francisco de Goya () [Corola-website/Science/298333_a_299662]
-
San Fernando" din Madrid, dar este respins. Își continuă formația artistică sub îndrumarea lui Francisco Bayeu pentru ca, în 1773, să se căsătorească cu Josefa, sora mai mică a maestrului său. Goya va mai încerca încă o dată să fie primit în Academia "San Fernando" în anul 1766, dar va fi din nou respins (în 1795 va fi numit director al acestei instituții !). Pe la sfârșitul anului 1769, Goya pleacă la Roma, unde va rămâne până în iunie 1771. În Italia obține o bursă din partea
Francisco de Goya () [Corola-website/Science/298333_a_299662]
-
San Fernando" în anul 1766, dar va fi din nou respins (în 1795 va fi numit director al acestei instituții !). Pe la sfârșitul anului 1769, Goya pleacă la Roma, unde va rămâne până în iunie 1771. În Italia obține o bursă din partea Academiei din Parma, care îl impulsionează să-și continue munca artistică, astfel că, la întoarcerea în Spania, Goya deține deja certificatul de maestru. Se stabilește la Zaragoza și decorează palatul "Sobradiel", pictează o frescă pe bolta micului prezbiteriu al catedralei "El
Francisco de Goya () [Corola-website/Science/298333_a_299662]
-
Andrei Dmitrievici Saharov, în grafie , (n. 21 mai 1921, Moscova - d. 14 decembrie 1989) a fost un fizician, membru al Academiei de științe a URSS, de 3 ori Erou al Muncii Socialiste, Laureat al premiilor Lenin și Stalin (anulate de autorități în 1980), Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, disident și militant pentru drepturile omului. S-a născut în familia părinților
Andrei Saharov () [Corola-website/Science/298338_a_299667]
-
Saharova, născută Sofiano, de origine grecească. A absolvit catedra de acustică a facultății de fizică a Universității din Moscova în anul 1942. După absolvire s-a specializat în fizica nucleară sub conducerea șefului secției teoretice a Institutului de fizică al Academiei de științe a URSS Igor Tamm, începând din anul 1945. Teza de candidat în științe, în care se examinau generația pionilor la ciocnirile nucleelor și măsurarea optică a temperaturii descărcărilor electrice a finalizat-o în anul 1947. Între timp a
Andrei Saharov () [Corola-website/Science/298338_a_299667]
-
împotriva trimiterii tancurilor sovietice împotriva Primăverii de la Praga (21 august 1968). În anul 1969 a încetat din viață Klavdia Alexeevna. În anul 1969 Igor Tamm, bătrân și bolnav, l-a învitat pe Saharov să revină la Institutul de fizică a Academiei de Științe. În 1970 a fost cofondator al Comitetului pentru Drepturile Omului de la Moscova. În anul 1971 s-a căsătorit cu Elena Bonner, cunoscută militantă civică, una dintre participantele dizidenței sovietice. Autoritatea crescândă a lui Saharov l-a transformat în
Andrei Saharov () [Corola-website/Science/298338_a_299667]
-
până în 2010. A fost deputat al poporului din URSS în dezghețul gorbaciovist (1989-1990) și apoi deputat în Parlamentul R. Moldova (1999-2001). În paralel, îndeplinește funcția de șef al Secției de literatură clasică a Institutului de Istorie și Teorie Literară al Academiei de Științe a Moldovei, obține doctoratul în filologie în 1998, cu teza „Eminescu, poet al Ființei” (conducător, Eugen Simion) și predă la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău. În 1991 devine membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei
Mihai Cimpoi () [Corola-website/Science/298356_a_299685]
-
Academiei de Științe a Moldovei, obține doctoratul în filologie în 1998, cu teza „Eminescu, poet al Ființei” (conducător, Eugen Simion) și predă la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău. În 1991 devine membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei (1992), membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1994 este ales și membru al consiliului director al acesteia), membru al PEN-clubului, membru al Societății Scriitorilor Târgovișteni (2005), vicepreședinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni
Mihai Cimpoi () [Corola-website/Science/298356_a_299685]
-
de noapte“, distins în 1931 cu Premiul "Femina"), ilustrează experiența sa de aviator și se remarcă prin descrierea unor situații periculoase (risc de prăbușire, singurătatea la mare înălțime etc.). Operele ulterioare, "„Terre des Hommes“" („Pământul oamenilor“, premiat în 1939 de Academia Franceză cu Marele Premiu al Romanului) și "„Pilote de guerre“" („Pilot de război“, 1942), redau filosofia de viață împregnată de umanism a lui Antoine de Saint-Exupéry. Povestirea modernă "„Le Petit Prince“" („Micul prinț“, 1943), având deviza: "„Numai cu inima poți
Antoine de Saint-Exupéry () [Corola-website/Science/298367_a_299696]
-
politicianului și juristului Arthur MacArthur, Jr., și al lui Mary Pinkney Hardy MacArthur. În Războiul Civil American tatăl lui Douglas MacArthur a fost promovat la rangul de general-locotenent și decorat cu Medalia de Onoare a Congresului. A fost admis la Academia Militară West Point în 13 iunie 1899, absolvind academia în 11 iunie 1903, cu cel de-al treilea rezultat din toate timpurile. În prima sa campanie militară a participat ca ofițer în expediția "Pancho Villa" (1916-1917). Douglas MacArthur a coordonat
Douglas MacArthur () [Corola-website/Science/298361_a_299690]
-
Mary Pinkney Hardy MacArthur. În Războiul Civil American tatăl lui Douglas MacArthur a fost promovat la rangul de general-locotenent și decorat cu Medalia de Onoare a Congresului. A fost admis la Academia Militară West Point în 13 iunie 1899, absolvind academia în 11 iunie 1903, cu cel de-al treilea rezultat din toate timpurile. În prima sa campanie militară a participat ca ofițer în expediția "Pancho Villa" (1916-1917). Douglas MacArthur a coordonat pentru prima dată trupele militare americane în timpul Primului Război Mondial, când
Douglas MacArthur () [Corola-website/Science/298361_a_299690]
-
ale "Gărzilor Naționale" din diferite state federale. În Primul Război Mondial a fost rănit de două ori și pentru că a refuzat să folosească masca de gaze a suferit toată viața din cauza problemelor la plămâni. În 1919 MacArthur a devenit directorul Academiei Militare West Point. În 1935, când Filipinele au obținut status semi-independent de SUA, președintele Manuel Quezon a solicitat serviciile lui MacArthur ca să coordoneze crearea Armatei Filipineze, ceea ce el a acceptat, primind gradul de mareșal al Armatei Filipineze. MacArthur a considerat
Douglas MacArthur () [Corola-website/Science/298361_a_299690]
-
în Italia și se întoarce de acolo cu un caiet plin de schițe din Milano, Veneția și Florența. Începe în 1846 să ia lecții de pictură cu pictorul neoclasicist François Picot și, în același an, după bacalaureat, este admis la "Academia de Arte Frumoase". După două încercări nereușite de a obține bursa ""Grand Prix de Rome"", care i-ar fi înlesnit o călătorie de studii în Italia, părăsește în 1849 "Academia" și se pregătește pentru expoziția "Salonului Oficial", unde în 1852
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]
-
Picot și, în același an, după bacalaureat, este admis la "Academia de Arte Frumoase". După două încercări nereușite de a obține bursa ""Grand Prix de Rome"", care i-ar fi înlesnit o călătorie de studii în Italia, părăsește în 1849 "Academia" și se pregătește pentru expoziția "Salonului Oficial", unde în 1852 prezintă un tablou de mari dimensiuni, ""Pietà"", la care lucrase timp de trei ani, lucrare care din păcate s-a pierdut. Este acceptat la "Salon" și în 1853, cu lucrările
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]
-
pe care-l va pomeni cu "Salomea" în romanul său din 1884, "À Rebours". Ciclul ilustrațiilor "Fabulelor" este desăvârșit în 1886, cuprinzând între timp șaizeci și cinci de acuarele. În același an termină polipticul "Istoria umanității". În 1888 este ales membru al "Academiei de Arte Frumoase". Apare des în cercurile simboliștilor și predă începând cu anul 1891 pictura la "Școala de arte frumoase". Moartea tovarășei de viață îi inspiră în 1890 tabloul cu tema tragică "Orfeu la mormântul Euridicei" (Musée Gustave-Moreau). Și "Jupiter
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]
-
i-a pierdut pe cei mai dragi oameni: într-o lună, epidemia de gripă “spaniolă” a luat viața tatălui, soției, fiului și fiicei sale nou-născute. În 1921, pe 22 mai, tînărul savant a ajuns în Anglia în calitate de membru al comisiei Academiei Ruse de Știință, trimis în țările vest-europene pentru restabilirea relațiilor științifice suspendate din cauza războiului și a revoluției. Începînd cu data de 22 iulie, Kapița a lucrat în laboratorul din Cavendish, unde conducătorul acestuia, Ernest Rutherford, l-a acceptat pentru un
Piotr Kapița () [Corola-website/Science/298377_a_299706]
-
sovietice cu cererea de a i se acorda viza pentru continuarea lucrărilor științifice în Anglia, dar totul a fost în zadar. În 1935 lui Piotr Kapița i s-a propus funcția de director al Institutului pe Probleme Fizice recreat în cadrul Academiei de Științe din URSS. Kapița a pus însă următoarea condiție - să fie achiziționate utilajele cu care lucrase în Anglia. Pînă la urmă Rutherford se va resemna, intelegând că l-a pierdut pe remarcabilul său colaborator și va fi de acord
Piotr Kapița () [Corola-website/Science/298377_a_299706]