33,140 matches
-
orbiți; cu toate acestea, orbirea a fost atât de traumatică încât Bernard a murit după două zile în agonie. În aceeași perioadă, Ludovic i-a tuns pe frații săi vitregi Drogo, Ugo și Theoderic și i-a trimis în diferite mănăstiri, pentru a preveni eventuale alte defecțiuni în cadrul propriei sale familii. După dispariția lui Bernard, Regatul Italiei a fost absorbit în Imperiul Carolingian' și imediat după aceea conferit lui Lothar, fiul cel mare al lui Ludovic cel Pios. În 822, Ludovic
Bernard de Italia () [Corola-website/Science/325094_a_326423]
-
că Tassilo nu era un principe independent, ci un vasal rebel care trebuie pedepsit. Această pedeapsă a fost dusă la îndeplinire după mai multe manevre politice în 788, când Tassilo a fost în cele din urmă depus și trimis la mănăstire. În 794, Tassilo a fost nevoit să renunțe încă o dată pretențiile sale și ale familiei sale asupra Bavariei, în cadrul unui sinod desfășurat la Frankfurt. Tassilo a fost căsătorit cu Liutperga, fiică a ultimului rege al longobarzilor, Desiderius. El este venerat
Tassilo al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325104_a_326433]
-
Hohenstaufenilor, descendenți din sora lui Welf, Judith. Linia masculină a Welfilor, pornind de la Henric Leul, a rămas cu patrimoniul său de la familia saxonă a Billungilor din Germania de Nord. Welf a fost ctitor al unor biserici. A fost înmormântat în mănăstirea Ordinului Premonstratens din abația Steingaden din Bavaria, pe care a fondat-o împreună cu fiul său, Welf al VII-lea. A fost de asemenea patron al "Historia Welforum", prima cronică medievală dedicată acestei dinastii.
Welf al VI-lea () [Corola-website/Science/325116_a_326445]
-
ei, ducele franc Tassilo de Bavaria să se revolte pe față împotriva vărului său, Carol: acesta din urmă a deconspirat complotul pus la cale de Tassilo, drept pentru care i-a confiscat acestuia toate proprietățile și l-a trimit la mănăstire, împreună cu Liutperga și cu copiii lor. În ceea ce o privește pe Adelperga, aceasta a fost ceva mai norocoasă; soțul ei, Arechis al II-lea, a rezistat pentru o vreme lui Carol, până când, în 787 a fost nevoit să încheie pace
Adelperga () [Corola-website/Science/325102_a_326431]
-
-l acorda unui membru din dinastia Welfilor. Welf al III-lea nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii atunci când a murit la castelul său de pe malul lacului Konstanz, în 1055. Prin testament, el și-a lăsat proprietatea mănăstirii din Altdorf, unde mama sa era abatesă. La rândul său, ea și-a cedat proprietatea ducelui de Bavaria Welf al IV-lea, fiul surorii lui Welf al III-lea, Chuniza, cu markgraful Alberto Azzo al II-lea de Milano. Welf
Welf de Carintia () [Corola-website/Science/325189_a_326518]
-
aspri.Probabil, etimologia numelui vine de la o familie cu nume primar Ladea sau Ladu. Aceste variante nu au apărut în documente, dar există numele de familie Lădescu, care apare în vremea domnitorului Matei Basarab. La 13 ian. 1634 Domnitorul reda Mănăstirii Bistrița mai multe moșii, printre care sipartea domneasca a vinăriei de la Ocnele Mari, pește hotarele Lădeștilor[Documenta Romaniae Historica Țară Românească vol XXIV doc. nr 89] De altfel,numele patronimic Lădescu, care s-a păstrat până în zilele noastre, apare și
Lădești, Vâlcea () [Corola-website/Science/325243_a_326572]
-
valorile bisericii catolice", iar un bărbat rom trebuia să dovedească că poate întreține o femeie și copii. Copiii mai mari de 5 ani trebuiau să fie îndepărtați din famiile rome și educați de cetățeni neromi. În Principatele Române, moșierii și mănăstirile ortodoxe dețineau țigani ca robi. În anul 1837, divanul Țării Românesti a dezrobit țiganii care aparțineau statului, colonizându-i în satele boierești. Țiganii au primit pământuri arabile și au fost tratați ca țărani liberi. Câtiva ani mai târziu, în Moldova
Antițigănism () [Corola-website/Science/325238_a_326567]
-
LMI: . Bisericuța închinată Sfântului Arhanghel Mihail, după cum se vede în fresca așezată deasupra pisaniei, de deasupra ușii de intrare, este cunoscută mai ales sub denumirea de „Biserica Sfinților Îngeri". Această biserică a fost ctitorită de Arhimandritul Ioan, posibil stareț al mănăstirii celei mari, ca biserică pentru robii care munceau pe domeniul mănăstirii. Ctitorul este înfățișat în tabloul votiv, alături de Constantin Brâncoveanu, de voievodul Constantin Nicolae, precum și de o parte dintre călugării de la Mănăstirea Hurezi, care au ajutat la ridicarea acesteia. Pe
Biserica Sfinții Îngeri din Romanii de Jos () [Corola-website/Science/325253_a_326582]
-
așezată deasupra pisaniei, de deasupra ușii de intrare, este cunoscută mai ales sub denumirea de „Biserica Sfinților Îngeri". Această biserică a fost ctitorită de Arhimandritul Ioan, posibil stareț al mănăstirii celei mari, ca biserică pentru robii care munceau pe domeniul mănăstirii. Ctitorul este înfățișat în tabloul votiv, alături de Constantin Brâncoveanu, de voievodul Constantin Nicolae, precum și de o parte dintre călugării de la Mănăstirea Hurezi, care au ajutat la ridicarea acesteia. Pe atunci, mănăstirea avea obște de călugări, în vreme ce astăzi ea are obște
Biserica Sfinții Îngeri din Romanii de Jos () [Corola-website/Science/325253_a_326582]
-
fost ctitorită de Arhimandritul Ioan, posibil stareț al mănăstirii celei mari, ca biserică pentru robii care munceau pe domeniul mănăstirii. Ctitorul este înfățișat în tabloul votiv, alături de Constantin Brâncoveanu, de voievodul Constantin Nicolae, precum și de o parte dintre călugării de la Mănăstirea Hurezi, care au ajutat la ridicarea acesteia. Pe atunci, mănăstirea avea obște de călugări, în vreme ce astăzi ea are obște de maici. Pictura în frescă a bisericii, care acoperă în întregime interiorul acesteia și care a fost păstrată până astăzi, într-
Biserica Sfinții Îngeri din Romanii de Jos () [Corola-website/Science/325253_a_326582]
-
mari, ca biserică pentru robii care munceau pe domeniul mănăstirii. Ctitorul este înfățișat în tabloul votiv, alături de Constantin Brâncoveanu, de voievodul Constantin Nicolae, precum și de o parte dintre călugării de la Mănăstirea Hurezi, care au ajutat la ridicarea acesteia. Pe atunci, mănăstirea avea obște de călugări, în vreme ce astăzi ea are obște de maici. Pictura în frescă a bisericii, care acoperă în întregime interiorul acesteia și care a fost păstrată până astăzi, într-o stare foarte bună, a fost zugrăvită în anul 1757
Biserica Sfinții Îngeri din Romanii de Jos () [Corola-website/Science/325253_a_326582]
-
și un castel de apărare a așezării din apropiere, Freiburg din the Breisgau. Berthold a fost cel dintâi din familia Zähringers care a purtat titlul de "duce de Zähringen", începând din 1100. El și-a consolidat domnia prin întemeierea de mănăstiri și alte lăcașe în Munții Pădurea Neagră. Totuși, teritoriul stăpânit de el eramic și prezenta puține oportunități de expaniune. Titlul său ducal era descris de către cronicarul Otto de Freising ca fiind unul dintre "titlurile lipsite de conținut" din Germania medievală
Berthold al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325271_a_326600]
-
Pădurea Neagră. Totuși, teritoriul stăpânit de el eramic și prezenta puține oportunități de expaniune. Titlul său ducal era descris de către cronicarul Otto de Freising ca fiind unul dintre "titlurile lipsite de conținut" din Germania medievală. În 1093, el a întemeiat mănăstirea benedictină cu hramul Sfântului Petru din Pădurea Neagră, care a devenit apoi mausoleul familiei. Mănăstirile fondate de Berthold erau de obicei de tip reformat, ostile împăratului. Odată cu dizlocarea conților de Hohenburg din regiunea Pădurea Neagră, Berthold a trecut teritoriul acestora
Berthold al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325271_a_326600]
-
său ducal era descris de către cronicarul Otto de Freising ca fiind unul dintre "titlurile lipsite de conținut" din Germania medievală. În 1093, el a întemeiat mănăstirea benedictină cu hramul Sfântului Petru din Pădurea Neagră, care a devenit apoi mausoleul familiei. Mănăstirile fondate de Berthold erau de obicei de tip reformat, ostile împăratului. Odată cu dizlocarea conților de Hohenburg din regiunea Pădurea Neagră, Berthold a trecut teritoriul acestora în baza sa de putere. Până la sfârșitul vieții sale, moșiile lui Berthold s-au extins
Berthold al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325271_a_326600]
-
duce de Suabia de la 917 până la moarte și conte de Raetia. Burchard era fiul ducelui Burchard I de Suabia cu Liutgarda de Saxonia. El a participat la războaiele timpurii din Suabia. Familia sa fiind originară din Franconia, Burchard a întemeiat mănăstirea Sfintei Margareta din Waldkirch, pentru a extinde influență familiei sale în Renania. După arestarea și executarea tatălui său pentru înaltă trădare în 911, el a plecat în Italia, împreună cu soția sa, Regelinda, fiica a contelui Eberhard I de Zürich: nu
Burchard al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325290_a_326619]
-
doi fii: Theodoric, conte de Wettin, și Burchard, conte de Liesgau. O a doua căsătorie a avut loc cu Hedwiga, fiică a ducelui Henric I de Bavaria. Burchard a construit marea fortăreață de pe colina Hohentwiel, iar Hedwiga a fost întemeietoarea mănăstirii Sfântului Gheorghe în acel loc, dar din căsătoria lor a fost lipsită de urmași. După răscoala ducelui Liudolf de Suabia, fiul regelui Otto I "cel Mare", din 954, regele a conferit titlul ducal lui Burchard, în cadrul conciliului general de la Arnstadt
Burchard al III-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325288_a_326617]
-
Italia sub controlul Ottonian, astfel încât chiar și principatele din sudul Italiei (Ducatul de Spoleto și Ducatul de Benevento) s-au supus până în 972. În 973, Burchard s-a stins din viață și a fost înmormântat în capela Sfântului Erasmus din mănăstirea din insula Reichenau din Lacul Konstanz. El a fost succedat ca duce de către Otto I, fiul predecesorului său, Liudolf.
Burchard al III-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325288_a_326617]
-
a fost înmormântat în abația Sfântului Alban din Mainz. Din căsătoria sa cu Ida a rezultat un fiu, Otto, care va deveni ulterior atât duce de Bavaria cât și de Suabia, și o fiică, Mathilda, care va ajunge abatesă la mănăstirea din Essen. Liudolf este de asemenea fondatorul orașului Stuttgart din Germania de Sud.
Liudolf de Suabia () [Corola-website/Science/325292_a_326621]
-
Lille (1050) și Harelbeke (1064), ca și a abațiilor de la Messines (1057) și Ename (1063). După moartea lui Balduin, Adela a mers la Roma, a luat vălul monastic din mâinile papei Alexandru al II-lea și s-a retras la mănăstirea benedictină de la Messines, în apropiere de Ypres. Acolo a și murit, fiind înmormântată tot acolo. Onorată ca sfântă în Biserica Romano-Catolică, comemorarea Sfintei Adela are loc în ziua de 8 septembrie.
Adela de Franța () [Corola-website/Science/324538_a_325867]
-
mai mare al lui Balduin al V-lea de Flandra. Din acest moment, a început pregătirea unirii comitatelor de Hainaut și de Flanders sub domnia copiilor din a doua sa căsătorie, în vreme ce urmașii din primul mariaj au fost trimiși la mănăstire. Soțul ei, Balduin a devenit conte de Flandra (ca Balduin al VI-lea) în anul 1067 și ei au domnit în Flanders și Hainaut până la moartea lui din 1070. Fiul lor, Arnulf al III-lea a devenit conte de Flandra
Richilde de Hainaut () [Corola-website/Science/324535_a_325864]
-
Alexios de a rămâne în serviciul imperial. Robert a adus cu sine o reclivă prețioasă, anume brațul Sfântului Gheorghe, primit în dar de la Alexios însuși. Relicva a fost depusă în biserica abației Anchin din Flandra. Revenit acasă, Robert a construit mănăstirea cu hramul Sfântului Andrei din Betferkerke, în apropiere de Bruges. Datorită rolului central jucat în această cruciadă, ca și a moaștelor aduse din Țara Sfântă, Robert al II-lea a primit supranumele de Robert de Ierusalim. Pe perioada absenței sale
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
pe tron. În 1212, Ioana s-a căsătorit cu infantele Ferdinand, iar apoi, în 1237 cu Toma al II-lea de Savoia, însă nu a avut copii de pe urma niciunuia dintre soți. Contesa Ioana a promovat și a instaurat mai multe mănăstiri, abații în regiunea Flandrei. De asemenea, ea a sprijinit spitalele și coloniile de leproși.
Ioana de Flandra () [Corola-website/Science/324555_a_325884]
-
dar și bună dispoziție, inclusiv un grup de menestreli. Orașul Bruges forfotea la acea vreme de negustori și devenise un important centru comercial, iar s-a simțit recunoscătoare cetățenilor orașului. Ea a acordat bunuri celor săraci și intrat în legătură cu abatele mănăstirii Saint Bertin, cu care s-a întâlnit la Saint-Omer. Pe parcursul unui îndelungat război (1046-1056), Balduin a fost aliatul ducelui Godefroy "cel Bărbos" de Lorena și împotriva împăratului Henric al III-lea. La începutul conflictului, el a pierdut orașul Valenciennes în favoarea
Balduin al V-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324583_a_325912]
-
Pavia a fost capturată de francii lui Carol cel Mare în 774; pe de altă parte, stabilirea lui la Benevento ar fi putut avea loc cu câțiva ani înainte. La puțină vreme după stabilirea acolo, el a intrat într-o mănăstire situată în zona lacului Como și înainte de 782 deja devenise rezident la marea locație a benedictinilor de la Montecassino. În jur de 776, fratele său Arechis a fost dus ca prizonier în Francia, iar atunci când, mai târziu, regele francilor a vizitat
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
grăjdoi"" care a rezistat mai bine de un secol în curtea urmașului lui Iosip Pintea, anume Todor Pintea, până spre sfârșitul anului 2011. Intenția de a păstra lemnele vechii biserici sau măcar a celor mai reprezentative elemente ale acesteia în cadrul Mănăstirii cu hramul "Adormirii Maicii Domnului" ridicate în anul 1997 în imediata apropiere a satului este cu atât mai meritorie cu cât acestea constituie importante elemente de identitate locală și de ce nu, un suport temeinic pentru studiile viitoare cu privire la bisericile de
Biserica de lemn din Rus () [Corola-website/Science/324599_a_325928]