31,332 matches
-
care existau distincții străvechi. Ca și Algeria franceză, Irlanda de Nord (Ulster) era concomitent o rămășiță colonială și o parte integrantă a națiunii metropolitane. Când Londra a redat, În fine, Irlanda irlandezilor, În 1922, Marea Britanie a păstrat cele șase comitate din nordul insulei pe motivul (destul de rezonabil) că populația majoritar protestantă de acolo era extrem de loială Regatului Unit și nu dorea să fie guvernată de Dublin - și să fie inclusă Într-o republică semiteocratică dominată de episcopatul catolic. Dincolo de ce au declarat oficial
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lipsit fără regrete de o comunitate densă și destul de numeroasă de protestanți recalcitranți. Dar, pentru puținii naționaliști irlandezi, acest abandon constituia o trădare: sub drapelul IRA, ei au continuat să lupte pentru unificarea - cu forța, dacă era nevoie - a Întregii insule. Aceasta a fost situația timp de patru decenii. În anii ’60, poziția oficială a autorităților de la Dublin semăna cu cea a autorităților de la Bonn: deși susțineau public dezideratul reunificării naționale, În sinea lor erau mulțumite de amânarea sine die a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu siguranță mai puțin partizană și În ansamblu mai puțin brutală decât poliția locală. Însă prezența ei, În mod ironic, i-a furnizat nou-formatei IRA Provizorii principala solicitare: evacuarea autorităților britanice și a trupelor lor, ca prim pas către reîntregirea insulei sub control irlandez. Britanicii nu au plecat. Nu e clar cum ar fi fost posibilă o retragere. În anii ’70, efortul de a clădi o Încredere intercomunitară care să-i permită provinciei să se administreze singură s-a izbit de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deceniile următoare Împinși În exil. Cei rămași, Împreună cu copiii și nepoții lor, au fost excluși din sectorul public până târziu, În anii ’70. Comuniștii au fost deținuți ani de zile și tratați cu o brutalitate notorie În faimoasa Închisoare din insula Makronisos 1. Dar diviziunile politice din Grecia, deși păreau să corespundă În linii mari categoriilor Războiului Rece, au fost mereu dominate de probleme specific locale. În martie 1949, la apogeul conflictului dintre Stalin și Tito, un KKE aservit Moscovei a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
grec, Împreună cu armata și miniștrii săi se prezentau În fața Occidentului drept aliați demni de Încredere Într-o regiune instabilă. Loialitatea le-a fost răsplătită din plin2. În februarie 1947, Italia a fost obligată prin Tratatul de la Paris să cedeze Greciei insulele Dodecanez. Grecia a beneficiat masiv de ajutorul american, atât după prezentarea „doctrinei Truman”, cât și prin Planul Marshall. țara a fost admisă În NATO În 1952, iar forțele armate grecești au fost ajutate din plin cu strategii și echipament militar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
junta. Regimul coloneilor se baza exclusiv pe forță - ca și altele, dar cu mai multă neobrăzare. În mod previzibil, dictatura a căzut În cursul unei tentative nereușite de utilizare a forței dincolo de frontiere pentru a rezolva vechea problemă a Ciprului. Insula Cipru, inclusă din 1571 În Imperiul Otoman, a fost după 1878 administrată de Marea Britanie și anexată unilateral când a Început primul război mondial. Aflată În estul extrem al Mediteranei, mai aproape de Anatolia turcă decât de Grecia peninsulară sau insulele elene
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ciprului. Insula Cipru, inclusă din 1571 În Imperiul Otoman, a fost după 1878 administrată de Marea Britanie și anexată unilateral când a Început primul război mondial. Aflată În estul extrem al Mediteranei, mai aproape de Anatolia turcă decât de Grecia peninsulară sau insulele elene, Ciprul avea totuși o majoritate de limbă greacă și religie ortodoxă, dispusă să se unească cu Grecia. Minoritatea turcă (aproximativ 18% din populația insulei) era, firește, Împotriva acestui aranjament și se bucura de sprijinul vehement al Ankarei. Soarta Ciprului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Aflată În estul extrem al Mediteranei, mai aproape de Anatolia turcă decât de Grecia peninsulară sau insulele elene, Ciprul avea totuși o majoritate de limbă greacă și religie ortodoxă, dispusă să se unească cu Grecia. Minoritatea turcă (aproximativ 18% din populația insulei) era, firește, Împotriva acestui aranjament și se bucura de sprijinul vehement al Ankarei. Soarta Ciprului - prins Între efortul britanicilor de a scăpa de un vestigiu imperial incomod și străvechea ostilitate greco-turcă - a rămas Îngrijorător suspendată de-a lungul anilor ’50
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ciprului - prins Între efortul britanicilor de a scăpa de un vestigiu imperial incomod și străvechea ostilitate greco-turcă - a rămas Îngrijorător suspendată de-a lungul anilor ’50. Când proiectul de Enosis (unire cu Grecia) i-a fost refuzat, conducerea greco-cipriotă a insulei a acceptat cu inima Îndoită independența oferită În 1960 de Marea Britanie, care și-a rezervat doar anumite drepturi de tranzit și o bază aeriană cu importanță strategică. Suveranitatea și Constituția noii republici erau garantate de Marea Britanie, Turcia și Grecia; Ciprul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sosirea forțelor ONU de menținere a păcii. Deși greco-ciprioții dețineau monopolul sectorului public și al pozițiilor de autoritate (amintind de majoritatea protestantă din Ulster, care le refuza catolicilor orice pondere sau privilegiu) - sau poate tocmai din această cauză -, situația din insulă părea stabilă. Chiar dacă Ciprul nu mai era o zonă de criză, el rămăsese o „problemă”. În 1973, când studenții atenieni (mai Întâi cei de la Drept, apoi cei de la Politehnică) au pus În dificultate regimul manifestându-și public opoziția pentru prima
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
studenții atenieni (mai Întâi cei de la Drept, apoi cei de la Politehnică) au pus În dificultate regimul manifestându-și public opoziția pentru prima oară, ofițerii au Încercat să distragă atenția publică și să-și consolideze sprijinul popular reafirmând dreptul Greciei la insula Cipru. Generalul Ioannides, un „dur” care l-a Înlocuit pe Papadopoulos la conducerea juntei după demonstrațiile de la Politehnică, a complotat cu Ghiorghios Grivas și cu alți naționaliști greco-ciprioți pentru Înlăturarea lui Makarios și „reunificarea” insulei cu Grecia. La 15 iulie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
popular reafirmând dreptul Greciei la insula Cipru. Generalul Ioannides, un „dur” care l-a Înlocuit pe Papadopoulos la conducerea juntei după demonstrațiile de la Politehnică, a complotat cu Ghiorghios Grivas și cu alți naționaliști greco-ciprioți pentru Înlăturarea lui Makarios și „reunificarea” insulei cu Grecia. La 15 iulie 1974, trupe ale Gărzii Naționale cipriote și ofițeri greci aleși pe sprânceană au atacat palatul prezidențial, l-au Îndepărtat pe Makarios (care a fugit În străinătate) și au instalat un guvern-marionetă În așteptarea guvernării de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
instalat un guvern-marionetă În așteptarea guvernării de la Atena. Însă În acest moment guvernul turc a anunțat că va invada Ciprul pentru a proteja interesele comunității turco-cipriote - și a reacționat prompt, pe 20 iulie. În numai o săptămână, aproape jumătate din insulă era În mâinile turcilor. Incapabilă să preîntâmpine sau să contracareze manevra (superioritatea forțelor turcești era evidentă), junta se dovedea clar neputincioasă; Într-o zi ea a ordonat mobilizarea generală, a doua zi a contramandat-o. Această umilință națională a provocat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
promovate și recompensate 6. După ce scăpase de monarhie și neutralizase armata, Karamanlis trebuia să se ocupe de problema nerezolvată a Ciprului. Nici el, nici urmașii lui nu intenționau să redeschidă subiectul unificării, dar nici nu puteau ignora prezența Turciei În insulă, chiar după revenirea lui Makarios, În decembrie 1974. Într-un gest simbolic apreciat În țară și de stânga, și de dreapta, Karamanlis a scos Grecia din NATO timp de șase ani În semn de protest față de acțiunile altui stat membru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
recunoscut exclusiv de Turcia - și prin sporadice ciocniri diplomatice pe motive teritoriale În estul Mării Egee. Ciprul a devenit astfel un subiect de Îngrijorare internațională, iar diplomații și avocații ONU au pierdut decenii Întregi Încercând În zadar să rezolve disensiunile din insulă. Politicienii greci, scăpați de o grijă (deși jocul politic intern Îi obliga În continuare să-și manifeste interesul pentru soarta insulei), și-au Îndreptat privirea spre orizonturi mai senine. La mai puțin de un an după căderea coloneilor, În iunie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Îngrijorare internațională, iar diplomații și avocații ONU au pierdut decenii Întregi Încercând În zadar să rezolve disensiunile din insulă. Politicienii greci, scăpați de o grijă (deși jocul politic intern Îi obliga În continuare să-și manifeste interesul pentru soarta insulei), și-au Îndreptat privirea spre orizonturi mai senine. La mai puțin de un an după căderea coloneilor, În iunie 1975, guvernul atenian a depus oficial candidatura țării la intrarea În CEE. La 1 ianuarie 1981, printr-o decizie În care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o revoltă armată. Pierderea regiunii Goa a constituit o umilință națională, dar și mai gravă era rebeliunea din Africa. Portugalia avea acolo un număr considerabil de „provincii”, cum li se spunea, printre care Mozambic În sud-est și Angola, Guineea-Bissau și Insulele Capului Verde În vest. Dintre acestea, Angola, cu aproape 500.000 de locuitori europeni la o populație de mai puțin de 6 milioane, era de departe cea mai importantă. Bogățiile ei neexploatate (fier, diamante și petrolul recent descoperit În zona de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Doamna nu-i de Întors”); satisfacția cu care a adoptat eticheta sovieticilor, care i-au spus „Doamna de Fier”; plăcerea evidentă cu care a Înfruntat și Învins un șir Întreg de oponenți, de la junta militară din Argentina În războiul pentru insulele Falkland până la liderul sindical al minerilor, Arthur Scargill; poșeta vânturată agresiv În fața liderilor adunați ai Comunității Europene, atunci când a cerut „să ni se dea banii Înapoi” - toate sugerează conștiința clară că atuul ei politic principal era tocmai această obstinație, acest
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îl trădaseră de atâtea ori. Manifestul laburiștilor la alegerile din 1983 a fost descris succint și exact (chiar de un parlamentar din partid, decepționat) drept „cel mai lung bilet de sinucigaș din istorie”. Propulsată de recenta victorie În războiul pentru insulele Falkland, prin care stabilise monopolul partidului asupra sentimentelor patriotice și Își dovedise Încă o dată gustul pentru confruntare 7, Margaret Thatcher a câștigat alegerile din iunie 1983 la o diferență aproape record. Partidul Laburist a pierdut aproape trei milioane de simpatizanți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
incoerente de dispersare a instituțiilor și a resurselor În provincii. Dintre unitățile regionale nou-apărute În Franța, nici măcar Alsacia sau zona bascilor francezi nu au dat semne că vor să se desprindă de Paris, În ciuda identității lor istorice distincte. Numai În insula Corsica a apărut o mișcare separatistă, bazată pe un sentiment autentic de unicitate istorică și lingvistică și pe afirmația neplauzibilă că, detașându-se de Franța, insula ar Înflori. Dar, ca și ETA, naționaliștii corsicani, cu apetitul lor pentru violență (și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că vor să se desprindă de Paris, În ciuda identității lor istorice distincte. Numai În insula Corsica a apărut o mișcare separatistă, bazată pe un sentiment autentic de unicitate istorică și lingvistică și pe afirmația neplauzibilă că, detașându-se de Franța, insula ar Înflori. Dar, ca și ETA, naționaliștii corsicani, cu apetitul lor pentru violență (și răfuieli Între clanuri), nu au atras decât puțini adepți. Specificul Franței este că, În vreme ce politicienii și comentatorii din toată Europa exaltau acum, cel puțin formal, autonomia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
preocupări postbelice 113; privatizarea bunurilor din proprietatea statului 497-499, 723; privatizarea căii ferate 499; programul atomic 115, 156; putere nucleară 156; rata sărăciei 673-674, 723; rata șomajului (În 1977) 494; rata șomajului (În 1985) 498; raționalizare 158-159, 221; războiul pentru insulele Falkland 501; reacția față de imigranți 578-679; reforme liberalizante 349-350; reformele justiției sociale 157; refuzul de a fuziona cu Europa continentală 155-157; refuzul de a se alătura Comunității Economice Europene (CEE) 281; regiuni autonome 643-645; relații industriale 344-345; resursele folosite În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
întâi ciclul vegetativ, pentru ca mai apoi, să personifice misterele vieții de după moarte. Pentru greci, civilizația vinului era un pleonasm. O societate civilizată demnă de acest nume trebuia neapărat să onoreze vița de vie și să glorifice vinul. Spre exemplu, regele insulei Itaca (insulă situată în apropiere de Corfu) și tatăl lui Ulise, Laertes, era foarte mândru de cele cincizeci de rânduri de viță de vie de soiuri diferite. Însuși Ulise cel șiret râdea de vinul rustic al ciclopului Polifem cel nedemn
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
vegetativ, pentru ca mai apoi, să personifice misterele vieții de după moarte. Pentru greci, civilizația vinului era un pleonasm. O societate civilizată demnă de acest nume trebuia neapărat să onoreze vița de vie și să glorifice vinul. Spre exemplu, regele insulei Itaca (insulă situată în apropiere de Corfu) și tatăl lui Ulise, Laertes, era foarte mândru de cele cincizeci de rânduri de viță de vie de soiuri diferite. Însuși Ulise cel șiret râdea de vinul rustic al ciclopului Polifem cel nedemn de lumea
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
substituia sângelui lui Dionisos devenind o băutură a nemuririi"12. Astfel că în ziua de 6 ianuarie, ziua reapariției Soarelui, se sărbătorea Epifania (adică "arătarea") zeului elen. Cu această ocazie, Dionisos își făcea simțită prezența în templul său situat în Insula Andros, una din Ciclade, prin schimbarea apei în vin. Simbolistica pe care o are vinul în mistica creștină provine mai ales din misterele lui Dionisos. Prefacerea apei în vin a fost prima minune săvârșită de Iisus Hristos la nunta din
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]