3,716 matches
-
biserica împodobită cu o minunată pictură din perioada de glorie a artei religioase moldovenești a lui Petru Rareș. „Sanctuarul”, locul unde este expus Sfântul Ioan cel Nou, este foarte bine delimitat, expus atenției, dar la o primă vedere locul este îmbătrânit, uzat de timp. Nu simt aici „lumina” și forfota continuă, preocupată, dar respectuoasă din jurul raclei Sfintei Parascheva. Îmi revin acum în minte cuvin tele unei femei necunoscute cu care am stat anul trecut la rând la Iași: „Sfântul Ioan cel
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
aceeași dată și aceeași oră ? Nu departe de mormântul Părintelui Arsenie Boca se găsește un arbore (fag ? stejar ?) impunător. Pe scoarța acestuia se găsește o cruce încrustată în scoarță, ca și cum cineva s-ar fi jucat să o cioplească acolo. A îmbătrânit și a crescut armonios odată cu arborele, devenind un reper important în „topografia” acestui loc sacru, având mormântul Părintelui Arsenie în centrul său : în scoarță erau introduse bilete de mici dimensiuni, bani (bancnote de 1 leu), lumânări tip candelă ardeau la
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
nicio îndoială. Nu departe mă întâlnesc cu bătrânul de acum doi ani, cel care vindea cozi de unelte, din lemn de frasin. „Cel mai rezistent și bun lemn, moșu’ știe ce spune” - îmi amintesc clar ce-mi spunea atunci. A îmbătrânit foarte mult, merge cu greu, pare a fi imaginea însăși a descompunerii lente a satului românesc. șchiop, pe jumătate orb, poartă după el, mai mult târându-le, o coadă pentru topor și una de lopată. Nu le mai vrea nimeni
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
bătrânețe, să privească mereu spre viitor!". Abandonându-și orientarea proiectivă, leninismul romantic ar fi încetat să existe. "Acei care vor privi înapoi vor păți ca Făt-Frumos din poveste, care, părăsind țara tinereții fără bătrânețe, pe măsură ce se apropia de trecut a îmbătrânit și a murit" (Activitatea ideologică...: 1972, 43). Setea romantică de eroism nu l-a părăsit pe Ceaușescu nici în ceasul al doisprezecelea. Din contră, s-a amplificat. O altă distincție care poate fi operată între regimurile fasciste și cele leniniste
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
-mi dea bani să mă țină la facultate. Am Învățat noaptea și ziua am fost angajată suplinitoare cu un salariu de mizerie, dar asta era situația. Am mai lucrat și după ce am terminat, la diverse școli, lângă tata. Părinții au Îmbătrânit și mi-au spus să nu mai stau la Cluj că nu am de ce, așa Încât am venit și am stat lângă Dorna. Am făcut naveta 5 ani. Mi-a fost și acolo destul de greu, că la Dorna sunt geruri, nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
au frământat cititorii acestei lucrări și mai ales pe cei îndreptățiți să dorească detalii aspra fenomenelor ce ar putea deschide pentru omenire un viitor incredibil. Citind Cartea tibetană a morții experiența și înțelegerea acesteia de către om trece printr-un filtru îmbătrânit de trecerea vremurilor date răscolitoare. Mulți confundă misticismul cu un ceva oriental plin de necunoscut. Dar ce reprezintă viziunile sfântului Augustin, sfântului Francisc din Assisi, ale Terezei din Avilla sau ale Ioanei d-Arc? Dialogul dintre Socrate și Glaucon pe
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
înăuntru sunt una, e vehiculul unui suflet ce trăiește o experiență. El poartă acest suflet pe perioada unei încarnări. În cea de-a șaptea arcană majoră a Tarotului, Carul, îl întâlnim pe îndrăgostitul din cea de a șasea lamă. Este îmbătrânit și este încoronat cu aur prin rezovarea conflictelor. Pe umeri are două jumătăți de chip, dovada depășirii problemelor, în mână ține un sceptru și se află sub un baldachin sprijinit pe patru coloane, două albastre și două roșii. Are o
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
o casă în care și-au purtat pașii ființe de mare omenie, printre care și neuitatul Vasile Savel. 324 Coca Vasiliu a trecut casa și livada pe numele unei fete tinere din Rădășeni, ca să aibă grijă de ea când va îmbătrâni și va fi bolnavă. După încheierea actelor la Notariatul de Stat, fata a uitat de îndatoriri. Donatoarea a murit, iar ea a intrat gratuit în posesia unei frumoase averi. Ing. Alexandru Vasiliu a încercat, fără succes, să anuleze actul. 270
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
poartă. Mi-a zis să stau puțin mai departe ca să-l văd pe tata când o deschide el și să mă vadă și tata pe mine. Așa am făcut. După șase ani de despărțire, aproape că nu l-am cunoscut. Îmbătrânise, era puțin adus de spate, dar încă vioi. Ne-am privit îndelung și am lăcrimat fără să ne putem spune un cuvânt. Mi-a făcut semn cu degetul spre cer, eu am dus mâna la gură în semn de sărut
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
dacă ești tu..., și a început să plângă. Nu identifica în înfățișarea mea nimic din imaginea aceluia care fusesem cu 22 de ani în urmă. M-am apropiat și am încercat s-o liniștesc: Da, mamă, eu sunt. Dar am îmbătrânit și eu, ce putem face? Nu știam și nu găseam cuvintele potrivite ca s-o liniștesc. Spune-mi, mamă, ce știi despre Sandu? De mezin mama era foarte mult legată. Trebuia să mint, ca să o cruț de un șoc. Ca să
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
a durat un an, iar pentru profesională, având deja bacalaureatul, am dat diferența la tehnologia materialelor și rezistența materialelor. Așa am putut să mă prezint la examenul de categoria a cincea. În fine, la 50 de ani ajungeam OM, căci îmbătrânisem elev. În 1974 s-au înființat facultățile de subingineri. Fiecare întreprindere trebuia să trimită doi muncitori bacalaureați la examene pentru cursurile serale. Cursurile durau cinci ani; prima condiție pentru candidat era să fie membru de partid, pentru că cei cu funcții
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de succes și faptul că n-a ajuns vedetă. I se mai distribuie unele roluri mărunte și lucrează puțin și pentru televiziune. Nu suntem bogați, dar câștigăm și avem grijă unul de celălalt. Tandrețe, încredere absolută, comunicare și adevăr: pe măsură ce îmbătrânești, aceste lucruri capătă din ce în ce mai multă importanță. Gilbert a renunțat la «crailâcuri», pretinde că toată viața lui n-a dorit decât tandrețe, și de astă dată o are pe a mea. Totul este neașteptat de simplu și de nevinovat. (Acum am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de rar. Te-ai gândit la mine, mi-ai scris, atât de dulce, de generos. N-am putea oare să ne iubim și să ne întâlnim, în sfârșit, în libertate, fără acea cumplită posesivitate, fără violență și teamă, acum când îmbătrânim amândoi? Aș dori atât de mult să ne iubim, dar nu într-un mod care m-ar distruge. Ani de zile am suferit din cauza ta. Dragostea mea pentru tine a avut întotdeauna o față tristă. Ah, slăbiciunea forței iubirii! Ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
precaută, gânditoare anxietate, care simula detașare față de cele lumești, ca și cum își încerca zbârciturile doar ca pe o mască. Deși era mai îndesat, totuși încă reușea să arate chipeș, iar părul alb, buclat, răspândea o veselă nepăsare, care nu învățase să îmbătrânească. Eu purtam blugi și o cămașă albă care-mi ieșise afară din pantaloni. Văzând cravata lui Gilbert, acul de cravată, discretul (sau mă înșelam oare?) fard care-i acoperea obrajii, m-am lăsat cuprins de un rapid val de milă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
drumul cețos de pe țărmul mării? Mi-a trecut prin cap și gândul că s-ar putea să lucreze la hotelul Raven. Dar avea peste șaizeci de ani, Hartley avea peste șaizeci de ani! Niciodată nu mă gândisem că și Hartley îmbătrânise. Pe urmă am început să mă întreb dacă mă văzuse în întuneric, și dacă, în caz afirmativ, își dăduse seama că o recunoscusem? După care mi-am spus: „M-a văzut cu Rosina. Cine știe ce-o fi auzit, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că nu-i vorba de Lizzie. Nu e! Încă nu te-ai convins? O iubesc pe femeia aceea. „O iubesc, îmi spuneam, de parcă aș fi fost într-adevăr căsătorit cu ea în toți acești ani, și aș fi văzut-o îmbătrânind treptat, și pierzându-și frumusețea.“ — Haide, dragă, asta-i o minciună. Mutarea ta bruscă la mare te-a dezechilibrat un pic, marea și casa asta lugubră. Cred că-i cea mai respingătoare casă în care am călcat vreodată. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
evadând din deșertăciunile lumești, am venit la mare, și la tine. Te iubesc așa cum te-am iubit întotdeauna, vechea mea dragoste e prezentă, fiecare fibră, fiecare tentacul, fiecare mlădiță a acestei iubiri a rămas intactă, sensibilă, vie. Firește că am îmbătrânit și, din acest punct de vedere, este vorba de dragostea diferită a unui om matur, și, totuși, este aceeași dragoste. Pentru că și-a păstrat identitatea, m-a însoțit pe parcursul întregului meu drum, a supraviețuit în mod miraculos. O, scumpa mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
țină la mine, și să facem împreună casa, am ales împreună mobilierul, ca o pereche adevărată. Nu, pur și simplu m-am gândit să vin aici. Tu ai fost întotdeauna un fel de magnet pentru mine, și acum că am îmbătrânit, nu-mi mai pasă ce gândesc oamenii despre mine, sau că mă privesc de sus; merită să încerci orice, îmi pare rău că n-am fost mai băgăcios în tinerețe. Tu știi ce simt eu pentru tine, mă rog, îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lăsând ușa deschisă. M-am dat un pas îndărăt, apucând brațul gol al lui Hartley și încercând s-o trag după mine. Își suflecase mânecile bluzei și brațul îi era catifelat și cald, ca brațul unei fete tinere - încă nu îmbătrânise. Ne găseam acum amândoi în afara ușii. — Hartley, scumpo, iubito, dragostea mea, vino cu mine, acum, în clipa asta, alergăm pe deal în jos, până la taxi. Scutură iar din cap, și își smulse brațul din încleștarea mea. Rosti ceva care suna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să șterg pata care le adumbrea fericirea. Cu câtă grijă trebuie să fi discutat întregul plan, înainte de a veni să mă vadă, în modul \sta, aproape oficial. Îmi apăreau ca doi copii, și deodată m-am simțit bătrân; probabil că îmbătrânisem, în mod semnificativ, de când venisem la mare. O pierdusem pe Lizzie, dar când, cum? Poate că ar fi trebuit să pun mâna pe ea de la bun început. Sau poate că îl îndrăgea într-adevăr pe Gilbert, ori viața alături de Gilbert
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
s-o văd redevenind un cazan duduitor... dacă ar fi fost cu putință să sufâr mai mult, aș fi aceptat să sufăr mai mult... trebuie să ne privești ca și cum am fi copiii tăi... Tandrețe, încredere absolută, comunicare și adevăr: pe măsură ce îmbătrânești, aceste lucruri capătă din ce în ce mai multă importanță... Într-un fel nu trebuie să irosim dragostea, e un lucru atât de rar... N-am putea oare să ne iubim și să ne întâlnim, în sfârșit, în libertate, fără acea cumplită posesivitate, fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o piesă nouă, sub regia lui Al Bull. Ridicat în slăvi de admirația publicului britanic, Gilbert e acum mult mai puțin speriat de mine decât era în trecut. Același lucru se întâmplă și cu Lizzie. Să fie din pricină că leul a îmbătrânit și i s-au tocit ghearele? Oricum ar fi, remarc că, fără absolut nici un fel de efort, fără nici un el de clarificare între noi, fără vreo discuție personală, fără să se fi pus măcar problema vreunei relații sexuale, Lizzie a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
acasă prin telefon de la Satu Mare că venim toți, că să știe că vin, că nu mă duc în domiciliu obligatoriu. Apăi am ajuns la părinți... Săracii... Tata așa mi s-o părut că încă se ținea bine, da’ mama tare îmbătrânise. Când m-a arestat era o femeie voinică, frumoasă, acuma era o bătrânică mică, și să vedea pe față că era distrusă, că tare mult o plâns în cei zece ani. Apoi acolo am aflat de soțul meu c-o
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
de beton... I-am urmat sfaturile... Și în loc să-mi deie o saltea, mi-o dat un sfert, că mi-o ajuns numa’ pân’ aci salteaua, restul tot am fost pe beton... Și eu mai aștept acuma sănătate. Deja organismul e îmbătrânit, și nu luptă cum trebuie, și ăsta e rezultatul. No, și-am stat de dimineața de la 5 până seara la 10 cu stomacul pe colțul de la masă... Și am stat vreo săptămână și ceva. Dar ăsta îmi zice’: Eu vorbesc
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
L. Fulga, p.165) Prin acest conținut semantic, vocativul este un caz personal; se întrebuințează la vocativ substantive caracterizate prin trăsătura semantică + uman, în mod frecvent, substantive proprii: „Am și uitat, de când te-aștept, Maria, aș zice că am și îmbătrânit de când te aștept.” (Ibidem). Mai pot sta în vocativ substantive denumind viețuitoare individualizate de om prin substantive proprii sau substantive denumind aceste animale: „- Țibă! Hormuz; na! Balan; nea Zurzan; dați-vă în lături, (cotarle)!...” (I.Creangă, p. 170) sau orice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]