3,744 matches
-
grele, foametei... Și atunci nu era de mirare că unii, pe care-i bătea pe umăr, Înnebuneau În fața noastră. Era unu’, chiar din Târgu-Mureș, mai În vârstă, avea vreo 45 de ani, și când l-a lovit pe umăr a Înnebunit și s-a năpustit asupra ofițerului SS. Normal că doctorul a scos pistolul - fiecare avea pistol - și l-a Împușcat În inimă. Nu mai mergea la gazare, mergea la crematoriu. Asta era viața În lagăr. Norocul meu era că am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și răvașul-pretext din mâna lui, mânios, m-am răstit la el să meargă Înapoi la baracă, spunându-i că nu mai am nevoie de serviciile lui. Cu supărare și mirare s-a uitat la mine și m-a Întrebat: „Ai Înnebunit, ce ți-a venit?”. Nu i-am spus nimic - ce era să-i spun? Inima Îmi bătea atât de puternic, că nici atunci n-aș fi putut rosti un cuvânt, chiar dacă aș fi vrut. Am pomenit acum de acest eveniment
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
deloc. Când mi-ai cerut un serviciu și voiam să ți-l Îndeplinesc m-ai bătut, apoi te-ai supărat pe mine, nu știu de ce, nici n-ai stat de vorbă cu mine, iar acum mă pupi! Cred că ai Înnebunit de-a binelea!”. Nu i-am răspuns nimic: cum era să Împărtășesc cu el furtuna din sufletul meu? Am fost bucuros, fericit chiar, că l-am văzut În viață, eliberat. Ca un fulger mi-a trecut prin cap cum m-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
nu prin aspect lumea e aceeași, rătăcirea în timp e primordială!) în care pătrund cu voia sau fără voia lor, împinși de un destin uneori absurd dar imuabil. Oamenii aruncați de Eliade în vâltoarea vieții nu sunt anormali, ei sunt înnebuniți, nu mai știu ce să creadă, înșelătoria lumii îi depășește. În formarea indică a autorului, zona miraculosului există, dar el a fost atras de aceasta printr-o existență genetică a căutării acestei cunoașteri. Proza lui Mircea Eliade nu este mistică
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
la buneii lui moldoveni, la cnutul rusesc brăzdând spinările supuse, preluat de la stăpânii săi ca simbol al puterii și separării pe veci și la câte altele care trec printr-o minte bolnavă de ură și neputință. Cel mai mult îl înnebunește poziția românească a lui Mihai Ghimpu, faptul că îi stă „ca un chibiț în coastă / la un joc de bacara”, și nici măcar nu vrea să vorbească limba moldovenească, iar de națiunea moldovenească nici nu vrea să audă. Să rămânem cu
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
sporturilor principale au scăzut În rândurile telespectatorilor de gen masculin cu vârste cuprinse Între 12 și 34 de ani. Dar ceea ce m-a surprins cel mai mult În legătură cu articolul respectiv a fost citarea de către Schiesel a unui tânăr care era Înnebunit după jocurile cu baschet care purtau sigla NBA, În care puteai controla momentul În care jucătorii (imitații ale adevăraților jucători din NBA) pasează și aruncă mingea: „«Mie Îmi place de Kobe, da?» spune Albert Arce, referindu-se la Kobe Bryant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
fie acesta sfârșitul poveștii? Nu tocmai. După cum am spus, HP nu este un ONG. „După patru luni le-am spus: «OK, experimentul a luat sfârșit, acum vă luăm aparatul»“, povestește Conway. „Iar ele ne-au spus la rândul lor: «Ați Înnebunit, pesemne»“. Atunci, reprezentanții HP le-au comunicat femeilor că dacă vor să păstreze aparatul digital, imprimanta și panoul solar, trebuie să vină cu un plan de rambursare. În cele din urmă, femeile au propus Închirierea echipamentului pentru 9 dolari pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
că, în sfârșit, a sosit momentul să mă gândesc la mine însumi. Poate să pară ciudat ca un om care a fost etichetat în presa de mare tiraj drept un „tiran“, un „barbar“, și (dacă îmi amintesc bine) un „monstru înnebunit de putere“, să fie brusc cotropit de sentimentul că nu s-a gândit niciodată la sine însuși. Dar asta-i realitatea. De fapt, nu dețin decât în foarte mică măsură simțul propriei mele identități. Într-adevăr, numai de curând m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fi amândoi nefericiți. Tu n-ai putea rămâne alături de mine, m-ai părăsi, nu mi-ai putea fi credincios. Da, te iubesc, dar nu pot avea încredere în tine, nu pot să-mi dau seama cum va fi. Eram amândoi înnebuniți de durere, și în suferința noastră, strigam unul la celălalt. Cuprins de disperare, de o spaimă mortală, vorbeam fără șir: — Dar cel puțin vom rămâne prieteni pe toată viața, nu ne putem părăsi unul pe celălalt, nu ne putem pierde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Mă simt mai liniștit în ce-o privește pe Hartley, de parcă gândul la ea a și fost absorbit, într-un fel binecuvântat, în aerul deschis, sănătos, al casei mele. Iată o dovadă concretă a efectului noului meu mediu. („Ai să înnebunești de singurătate și de plictiseală!“ îmi spuneau.) Și poftim, instinctele mele nu m-au înșelat. Mi-ar face plăcere să pot împărtăși cuiva acest lucru, poate că lui Lizzie. O dată cu prima mea dragoste, am lăsat în urmă-mi atâta candoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de o mie de ori. — Lizzie e cinstită, tu disprețuiești femeile. Ea ți-a spus asta? — Da. Și gândește despre tine că nu ești serios. Nu mi-o poți lua pe Lizzie, dar poți distruge totul, o poți face să înnebunească de suferință și regret, o poți face să se îndrăgostească din nou de tine în chip disperat, ne poți distruge pe amândoi. — Gilbert, oprește-te. N-am de gând să joc jocul tău și să mă împotmolesc în mocirla ta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
apoi am început să învârtesc cu zgomot mânerul ușii. Am dat buzna înăuntru, lăsând ușa deschisă, am găsit lanterna, apoi lampa și chibriturile. Am aprins lampa și am ridicat fitilul. Tăcere deplină. Am strigat: „Hei, cine-i acolo?“. Strigătul meu înnebunit de groază s-a reverberat prin casa goală. Tăcere deplină. M-am îndreptat spre ușă, ținând lampa în sus, și m-am uitat în hol. Nimic. M-am dus încetișor în camera din față, acolo unde văzusem „silueta“. Nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
tu n-ai avut niciodată vreun hobby. Ce faci toată ziua? Zugrăvești casa? Se spune că asta fac pensionarii. Când vorbea cu mine, James nu evita o instinctivă tendință de a folosi un ton de ușoară, ironică superioritate, care mă înnebunea în copilărie, mai ales că el era cel mai tânăr. Expresia banală „zarva teatrului“ și semnul de egalitate pus între mine și pensionari păreau să reducă, printr-un gest ușuratic, întreaga mea activitate din trecut și din prezent la ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
teamă stupidă, gândeam că n-o să pot suporta să-mi zdrobești din nou inima, credeam că doresc liniște și-mi imaginam că voi reuși să mă înfrânez, să nu mă azvârl iar în vechea nebunie; dar degeaba, am fugit, am înnebunit din nou. Îmi p\rea rău pentru Gilbert și aveam nevoie de timp ca să născocesc un compromis, dar nu poate exista nici un fel de compromis. Nu-mi pasă de ce se întâmplă sau ce ai de gând să faci cu mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ce-a venit aici? Nu știu, a fost un accident, o întâmplare... — Curioasă întâmplare. Pe Dumnezeul meu, ești vicleană, ăsta-i lucrul care mă amărăște cel mai tare. Câteodată am impresia că vrei să mă scoți din minți, să mă înnebunești ca să poți... — Iubitule, suflet drag, Binkie, scumpule, te rog, nu... Îmi pare atât de rău, oh, cât de rău îmi pare... — N-are nici un rost să spui că-ți pare rău și că nu știi, asta-i tot ce-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
frământe nebunește, dacă menajul lor se va nărui pur și simplu și se va face țăndări, atunci ea nu va mai avea alt refugiu, și nici colivie, și va zbura de-a dreptul în brațele mele. Și totuși - dacă ar înnebuni de-adevăratelea - dacă lumea lui ar începe să se clatine - nu s-ar putea s-o mutileze sau chiar s-o ucidă? Acesta era unul dintre gândurile care mă mânase să mă cațăr pe stânci ca un leopard turbat. Strigătul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ceva, dacă Hartley mă va folosi doar ca să-și dobândească libertatea, și după aceea mă va părăsi din nou? Ar fi de conceput? Aș putea oare s-o pierd pentru a doua oară, ar putea să dispară din nou? Aș înnebuni. După ce-am citit scrisoarea, m-am simțit obligat să adaug acel post-scriptum, mi s-a părut mai onorabil să procedez așa. Dar era oare înțelept? Poate aș face mai bine să-l șterg. Mai bine s-o las să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să-mi pierd mințile! Te-am iubit până la limita limitelor, încă te mai iubesc, am încercat, până la limita limitelor, să te găsesc, eu n-am fugit, nu m-am căsătorit cu altcineva, totul s-a întâmplat din vina ta, mă înnebunești dacă începi să... Nu trebuie să vorbim despre lucrurile astea... nu facem decât... să ne împotmolim... și acum nu mai au nici o importanță...Uite ce-i, trebuie să-ți spun anumite lucruri, numai că tu nu vrei să mă asculți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lemn. — Voiai să te uiți la casa mea. Să stai în drum și să te uiți la ferestrele iluminate. O, scumpa mea, asta înseamnă că mă iubești, nu poți nega. — Charles, n-are importanță... — Ce vrei să spui, iar mă înnebunești! — Nu există nici un loc, nici o posibilitate, nici un fel de... combinație... totul e nimicit... ai să înțelegi când ai să mă lași să-ți spun... ceea ce am venit să-ți spun... Foarte bine, atunci te ascult, dar dă-mi voie mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Gilbert să audă lugubrul zgomot ritmic, acest acces de jale agresivă. Speram să se afle departe, pe stânci, cântându-și cântecele lor. Am strigat la ea: “încetează, încetează, încetează!“, simțeam că dacă mai continuă un minut în plus, am să înnebunesc pe loc, simțeam că trebuie s-o fac cu orice chip să tacă, chiar dac-ar fi s-o ucid; am zgâlțâit-o din nou, am zbierat la ea, am alergat la ușă, m-am întors. N-am să uit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ca o rachetă roșie în direcția satului. Am privit în urma ei. Curând, pe drum nu s-a mai văzut nimic decât un nor de praf, și un cer de un albastru șters pe deasupra. Un timp am avut senzația că o să înnebunesc dacă am să reflectez prea mult la ceea ce mi-a spus Rosina despre ce se întâmplase în trecut. Restul acelei zile (înainte de o nouă întâmplare care s-a petrecut seara) a trecut asemenea visului unui om măcinat de febră. Vremea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
așteptau să-mi facă mare plăcere, Titus mi-a adăugat: — E curios, simt că l-am mai cunoscut cândva, deși știu bine că nu l-am întâlnit niciodată. Poate că mi s-a arătat în vis. Alt lucru care mă înnebunea era o schimbare subită în tonul lui Hartley. Îmi spusese tot timpul că trebuie să se întoarcă acasă, dar în ultima vreme o spusese mai apatic, ca și cum era conștientă de imposibilitatea acestui lucru. Acum începuse să mi-o repete cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
înfunzi în toată murdăria asta. Se impune o reunire de forțe. Mă întreb dacă mi-ai da voie să stau de vorbă cu ea, dar o singură dată și foarte pe scurt. — Tu? Să stai de vorbă cu ea? Ai înnebunit? În momentul acela am auzit un zgomot cumplit, de fapt, zgomotul de care mă temusem de când mă îmbarcasem în primejdioasa mea aventură. În camera de sus, Hartley începuse deodată să strige și să izbească cu pumnii în ușă: „Dă-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mă atrăgea lupta dreaptă, care, însă, oricum nu putea fi prea dreaptă, din moment ce Ben era un om puternic și primejdios; și dacă avea să mă rănească serios în timp ce eu aș fi încercat să-l rănesc pe el, atunci aș fi înnebunit de-adevăratelea de necaz. Un complice mi-ar fi fost de mare folos, dar mă legasem față de mine însumi să acționez singur. Nu uitasem mărturisirea lui Hartley că Ben își păstrase pistolul din război. N-aveam nici o îndoială că-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
știi. Eu îl înțeleg pe omul ăsta și înțeleg cât de mult mă poate urî. Tu ai fost încântat să-ți vezi un tovarăș de arme. Ceea ce văd eu în el este un ucigaș abil și un bărbat absolut devorat, înnebunit de gelozie amară, din care a copt o întreagă poveste. Or, eu știu ce înseamnă gelozia amară. Tocmai de asta mi-e teamă, zise James. De gelozia ta. Pe ce să-ți jur ca să te fac să mă crezi? Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]