4,027 matches
-
o vedenie. Te frecai la ochi, întrebându-te... „Oare, chiar a fost?“ și totuși, nefericitul moșier... dorea să vâneze un lopătar. Când se uita la tine, bărbos, îndoit de șale, sprijinit în toiag, doar din ochiul adânc, cenușiu și lăcrimos, țâșnea ca o suliță, o privire vie care te pătrundea neîndurat, te făcea să-l asculți și să-l respecți. ...Acum, cu mintea scăpătată, umbla himeric prin pădure, căutând lupul sur să-l ucidă. - Nu mai căta „lupu‟ sur“, boierule... c-
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
vitejești ale lui G. au fost cântate într-un poem babilonian înscris pe 12 tăblițe de argilă arsă, găsit în biblioteca regelui asirian Assurbanipal. Legenda datează din mileniul III î.e.n. footnote>... Vânătoarea te apropie de tot ce e mai pur, țâșnit din originara matcă animală, maiestatea lebedei, sfioasa noblețe a ciutei, taina de sfinx a caprei negre încremenită pe vârful de stâncă cu ochii adânciți în amurg, fala cerbului încununată cu ramuri... Apoi, femeia și vânătoarea, dacă ne amintim de Diana
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lupilor. Ceilalți se lăsară și ei pe labele dinapoi și începură să urle... Atunci, începu și Suru să urle. Haita se înghesui în jurul lui, adulmecându-l într-un fel de a-l recunoaște capul haitei. Apoi, toți urlând în cor, țâșniră în urma lui... pierzându-se în inima codrilor... Dor de casă... arnă grea și omăt mare de cinci palme mari domnești... O început moale, cu o ușoară fulguială pe copacul de la geam într-o seară, pe la aprinsul lumânărilor, pe la începutul lui
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
fie!“, gândi Anton. Tufa se mișcă într-un loc... „...Aha, pe acolo se furișează, hoțomanul!“ iși zise el zâmbind. Jderul își căuta salvarea, simțind că-i urmărit, ascunzându-se. Pădurarul începu să-și piardă răbdarea așteptând... Dar, iată-l că țâșnește. O zvâcnire minunat de ușoară, de sprintenă, o alunecare atât de mlădioasă, cum nu mai văzuse niciodată în toată viața lui de pădurar și vânător. Nu sare, nu aleargă... pare că nici nu atinge zăpada, pare că plutește pe deasupra învelișului
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
strâns... strâns. Și, loviturile imimii în pieptul ei rămâneau în urechi ca bătăi de clopot. Clopotele continuau să bată rar, vălurind văzduhul, ca și cum ai arunca o piatră în oglinda apei liniștite. Plecă... plecă luând cu ea scânteia de viață care țâșnea din amintirea mamei și bunicului ei. Din poarta cimitirului, mai aruncă o privire tristă către mormintele înghițite de desișuri... După ce trecu de cei doi salcâmi, afară din cimitir, atunci simți cum aerul se schimbă brusc și cum i se topea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Prima zi aici, se gândi ea. Patru întâlniri de afaceri și o invitație la cină. Sunt bună, n-ai ce zice! Restaurantul era pe malul apei, oferind o priveliște superbă asupra zgârie-norilor luminați din spatele celebrei statui a Merlion-ului, din care țâșnea un șuvoi de apă spre portul din Singapore. Mă bucur foarte mult că ai venit. Jason era deja la masă când sosi ea. Mi-era frică să nu fi adormit din cauza schimbării de fus orar. Asta am și făcut, mărturisi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
mai mult de câteva fumuri, și mi-a trecut prin cap că ea era de fapt aceea care avea nevoie să se relaxeze și că probabil nervozitatea ei avea o cauză. Eu, poate. Ca pentru a-mi confirma teoria, ea țâșni de pe canapea, Își mai turnă un pahar de Bowle și schimbă discul. — Băutura ta e ok? mă Întrebă. — Da, i-am răspuns, sorbind din ea. Era un whiskey bun, Închis la culoare, nediluat, care aluneca plăcut pe gât. Am Întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
sângele lui cald. I-am ținut corpul fără vlagă câteva secunde Înainte de a-l lăsa să se rostogolească departe de mine. M-am ridicat și m-am uitat la el. Nu era nici o Îndoială că murise, deși sângele continua să țâșnească din gaura din pieptul lui. M-am uitat apoi prin buzunarele lui. Întotdeauna vrei să știi cine e cel care a Încercat să te omoare. Am găsit un portofel În care erau o carte de identitate pe numele Walther Kolb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
la biroul său, fumând un trabuc care mai degrabă Își avea locul În trusa cu scule a unui instalator. Era un tip brunet, cu ochi albaștri, exact ca mult iubitul nostru Führer, și era stăpânit de un stomac care-i țâșnea În față precum sertarul unei case de marcat. Obrajii lui aveau o piele roșiatică, de parcă ar fi avut o eczemă, sau poate că doar exagerase În dimineața aia când folosise lama de ras. Îmi strânse mâna În timp ce eu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
bune la viața mea, și mi-am dat seama că aceasta nu-l prea făcuse pe Bock să se simtă În largul său. Eram cât pe-aci să spun propria-mi completare la prezentarea nepotrivită a lui Wesel, când Bock țâșni de pe scaun, iar maxilarul meu, care-i stătea În drumul spre ieșire, fu dat cu brutalitate la o parte. Nu Îmi trăsese un pumn cu adevărat, dar fusese destul cât să-mi provoace o mică durere ascuțită Între urechi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Epuizată, mă prăbușesc lângă ea. Tânjesc după un somn lung și paralizant. Sânii mei trebuie să producă lapte, trebuie să hrănească gurița asta trandafirie și flămândă. E ca și cum corpul meu ar avea rezerve nebănuite, zăcăminte prețioase, izvoare subterane din care țâșnește lichidul vital pentru amândouă. E singura mea scăpare. Spaima. Am mâinile reci și gura uscată. Izbucnesc tot timpul în plâns. Aud întruna plânsete de copii. Intră prin ferestre, ies din podele. Nu știu cum să-i vorbesc, mi-e frică de ochii
Zvera. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Domnica Drumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1770]
-
din tablourile lui Ruisdael. Dacă mai există și în aer liber asemenea mori de vânt, ele se învîrt, probabil, fără să macine nimic. Unul dintre puținele lucruri gratuite pe care și le permite lumea de azi. Dintr-un orășel văd țâșnind săgeata unei catedrale. Aceasta îmi amintește că am vrut să scriu odată o Reabilitare a Evului mediu. Căci "noaptea Evului mediu" constituie, mi se pare, una dintre cele mai încăpățînate platitudini didactice. Giotto și Dante nu pot fi decât abuziv
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
aproape pustii, îmi imaginez Tenochtitlanul, construit pe insule, în mijlocul unui lac, marea piramidă, canalele pe care mișunau luntrile, casele legate între ele prin poduri de lemn, și mai departe câmpurile de porumb, iar dincolo de ele pădurile de pini din care țâșneau, ca și acum, printre nori, cei doi mari vulcani, Popocatepetl și Ixtaccihuatl, unde aztecii nu urcau niciodată, socotindu-i munți sacri. În zori, locuitorii Tenochtitlanului ieșeau, se pare, în fața caselor și scrutau cerul în căutarea luceafărului de dimineață; dacă acesta
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
din frescă, accesul în el nu era asigurat de merite, ci de hazard. Cei care mureau înecați sau din pricina apei pătrundeau în Tlalocan, paradis care nu reprezenta o recompensă, ci o revanșă. Apoi, un fapt și mai curios. Un fluviu țâșnește dintr-un munte, dar și acest munte e de apă! Cât de mare trebuie să fi fost obsesia apei pentru omul din Teotihuacan, dacă el și-a imaginat munți de apă din care țâșnesc râuri de apă, iar oamenii înoată
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
fapt și mai curios. Un fluviu țâșnește dintr-un munte, dar și acest munte e de apă! Cât de mare trebuie să fi fost obsesia apei pentru omul din Teotihuacan, dacă el și-a imaginat munți de apă din care țâșnesc râuri de apă, iar oamenii înoată și în fluviu și în munte, împresurați de pești și de plante acvatice?! În sfârșit, intrigă faptul că pictorul n-a introdus în paradisul lui Tlaloc nici o femeie și n-a arătat nici o preocupare
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
strânge aici și se distrează amestecând soarele cu puțină cruzime. Fiecare charro vrea să dovedească, bineînțeles, că e cel mai grozav. Se pregătește în capătul arenei și își așteaptă rândul. Când trebuie să pornească, strânge dârlogii calului, se concentrează și țâșnește în plin galop. În toată atitudinea acestor bărbați e un amestec ciudat de tandrețe și violență. După ce și-au învins victima, mângâie calul și zâmbesc sfios. Apoi se îndepărtează cu aerul unor cuceritori care ies mulțumiți din scenă. Un charro
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
Arhitecții nu trebuiau decât să privească în stradă, să se inspire din limbajul ei. Barocul corespunde perfect înclinațiilor naturale ale mexicanului, gustului său pentru podoabe și ceremonii, și se armonizează de minune cu soarele strălucitor, cu pământul fierbinte din care țâșnesc cactuși de formele cele mai bizare sau păduri unde arborii și lianele se amestecă. Discipolii tropicali ai lui Churriguera au învățat ornamentația în primul rând de la flora din junglă și au încorporat în operele lor și ornamentațiile de pe vechile pietre
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
aureola de foc a soarelui de Yucatan ne avertizează că zăduful de până acum n-a fost decât o glumă. Există, se spune, filoane bogate de apă undeva la mari adâncimi, adevărate fluvii subterane și sterpe, dar la suprafață nu țâșnește nici un izvor. Mayașii au trebuit să amenajeze adevărate cisterne naturale în depresiuni pentru a conserva apa puținelor ploi ce cad în Yucatan. Cerul e limpede aproape tot timpul, ca acum, și fierbinte. Ceea ce explică această junglă pitică, aproape chircită, care
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
Învingătorii câștigau bijuteriile spectatorilor. În schimb, învinșii erau sacrificați. Decapitați. Basoreliefurile din zidurile care mărginesc arena înfățișează cele două echipe separate de discul morții. Apoi, cum căpitanul echipei învingătoare decapitează cu o secure de obsidian pe căpitanul echipei învinse. Sângele țâșnește, transformîndu-se în șerpi care fecundează pământul. Din gâtul fiecărui decapitat câte șapte șerpi. Căci, în realitate, jocul era un ritual religios, o ceremonie care recrea lupta dintre Quetzalcoatl și Tezcatlipoca. Totdeauna lângă arenele ce i-au fost consacrate există ruine
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
filiforme, către globul acela din inima inimii lumii. Țeasta mea se bomba, se alungea ca un perete de sticlă curba, se desfăcea într-o sfâșiere de pielițe, și creierul meu scindat, storcit, înstrăinat și totuși plin de o orbitoare fericire țâșnea din carnea dezumflată și flască și se lipea patetic de membrana vibrîndă a marelui pântece. Deveneam una cu păianjenul. Ne frământam împreună, ne amestecam până la indiscernabil, ca plastilina policoloră când o clifești în palmă, când o strângi până îți iese
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
și turnurile și scuarurile din reveriile mele aveau să sticlească într-un crepuscul galben, carte produsă nu doar de mintea mea, ci secretată de 85 glandele corpului meu, expectorată de plămânii mei, stoarsă din testiculele mele, eviscerată din burta mea, țâșnită din carotidele mele. Mă imaginam, după zece ani, tot un adolescent, dar unul cu orbite violete, cu obrajii supți, cu măselele căzute, cu coastele ieșite prin piele, stând acolo, lângă nori, în camera sufocant de îngustă, fără prieteni, fără femei
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
negre-catran, zbătîndu-se "dulce", cu codițe desenate-n dermatograf, obrajii năclăiți de fond-de-ten, peruca luxuriantă, roșie ca focul, și alunița lipită pe bărbie. Și dacă nu mi-ar bate inima și dac-aș putea respira și dacă sudoarea nu mi-ar țâșni din pori ca dintr-un ac de seringă! Fiindcă acum, când scriu, îl văd, o văd, îi simt halena de fiară pe față, îi văd, îi simt țâțele de vată sub bluza fantastă, plină de dantele, cu nasturi sferici ca
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
lacătul și-a retras carnea lent, prin mișcări ciudate de acomodare. O ură intensă, dementă mi-a suit în creier. 154 Sufocat de valurile de furie și scârbă, am apucat lacătul și l-am smuls din vergele. Sângele cafeniu a țâșnit în toate părțile, stropind ușa până jos și udîndu-mi mâinile. Am simțit satisfacția vinovată și îngrozită pe care-o aveam în copilărie, când apucam cornițele melcilor și le smulgeam din carnea perlată. Dădeam apoi cu melcul de pământ, priveam cuprins
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
ar aduce, oroare sau beatitudine. Dar să fie, în sfârșit, adevărul... Ne-au sculat a doua zi foarte devreme și ne-au gonit la înviorare. Alergam prin dimineața veselă și înghețată, încă amețiți, dar recunoscători pentru soarele ușor, orbitor, care țâșnea prin frunziș. Lulu era iarăși insul zălud de pe terenul de baschet, ridicol de scund și cu umeri prea largi, alergând pe lângă Fii și făcînd-o mereu să râdă. Imediat cum deschisesem ochii îl căutasem speriat din priviri. Când l-am zărit
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
să afirme o dorință pe cât de intimă, pe atât de dependentă de exterior și de cei din jur : dorința de a scrie. Va șoca probabil această afirmație, pentru că ea smulge scrisul din interiorul fiecăreia - de unde n-ar avea decât să țâșnească, nu-i așa, dacă ar avea cu adevărat forță - și îl mută într-o relație foarte complicată, adesea conflictuală, cu exteriorul. Cu un exterior concret, care iată cum condiționează : scriu dacă doarme copilul, scriu dacă am putut să dorm eu
A scrie. A naste. Tudor. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Svetlana Cârstean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1767]