3,633 matches
-
bea. Când străjerii îl aduseră la tabără, își pierduse cunoștința. Era Ora Mistrețului. Hideyoshi încă nu dormea. Când reveni Hikoemon, acesta, împreună cu Hideyoshi și Hori Kyutaro, se duse la clădirea unde era încartiruit Hideyoshi. Acolo, cei trei stătură mult timp așezați împreună. Consfătuirea lor era atât de secretă, încât până și pajii se retraseră. Nu i se permise să rămână decât poetului Yuko, care se așeză după ușile glisante de hârtie, amestecând ceaiul. Chiar atunci, se auziră pași apropiindu-se, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
caldă. Ploaia mi-a pătruns prin armură, până la haine. Hideyoshi se cufundă până la umeri în apa fierbinte. Soarele de dimineață era încadrat în fereastra înaltă a băii; îi scălda fața strecurându-se prin grilajul ferestrei, suspendat în aburi. Cum stătea așezat acolo, pielea obrajilor părea să-i fiarbă spre un roșu închis, în timp ce, pe frunte, i se formau broboane mari de sudoare. În vapori apăreau sute de mici curcubee. Hideyoshi sări deodată, scoțând un zgomot ca de cascadă. — Hei! Să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vorbiseră astfel era aceea a sosirii lui Hideyoshi. Soarele la asfințit întindea umbra văii peste sat, iar zidurile templului erau deja colorate de roșeața amurgului. Nene lovea cremenea pentru a aprinde lămpile, în întunericul sanctuarului ei interior, pe când bătrâna stătea așezată, rugându-se în fața statuii lui Kannon. Deodată, auziră luptătorii alergând pe-afară. Mama lui Hideyoshi se întoarse surprinsă, iar soția lui ieși pe verandă. — Vine Domnia Sa! Strigătele santinelelor răsunau prin toată incinta. În fiecare zi, străjerii coborau cam la două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fie se duseră să se odihnească, după cum îi instruise Nene, fie se mulțumiră să-l salute de pe verandă, fiecare dispărând, apoi, în camera sa. În templul principal, cu plafon înalt, o lampă pâlpâia pe un suport jos. Lângă ea, stătea așezată o femeie cu părul alb, ca gogoașa unui vierme de mătase, îmbrăcată într-un kimono ruginiu. Auzi glasul fiului ei în timp ce era condus de soția lui pe terasă. Fără a scoate un sunet, mama sa se ridică și merse spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se permită conversații private. Aproape toți străjerii din castel erau vasalii lui Shibata Katsuie. Pe la Ora Șarpelui, toți seniorii se așezaseră în marea sală. Erau aranjați după cum urmează: Katsuie și Takigawa stăteau în dreapta, față în față cu Hideyoshi și Niwa, așezați în stânga. Vasalii inferiori, ca Shonyu, Hosokawa, Tsutsui, Gamo și Hachiya, ședeau în spatele lor. Chiar în față, pe locurile de cel mai înalt rang, se aflau Nobutaka și Nobuo. Dintr-o latură, însă, putea fi văzut Hasegawa Tamba, ținând în brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de curățitor de șanțuri și măturător de bălegar? În acea zi, pieptul lui Katsuie era ca un arc întins la limită, încordat de nenumărate emoții și strategii. Nu știu ce părere ai despre întrunirea de azi, Senior Hideyoshi, dar, în general, seniorii așezați aici au convingerea fermă că acum e prima oară când clanul Oda se întrunește astfel pentru a discuta chestiuni atât de importante. De ce trebuie să avem printre noi și un copil de doi ani? întrebă brutal Katsuie. Atât cuvintele, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ținută completă de gală și respinse violent mâna dădacei. Când aceasta îl luă în brațe și se ridică să iasă, începu, dintr-o dată, să dea din mâini și din picioare, izbucnind în plâns. Apoi, aruncă îndoitura din hârtie în mijlocul seniorilor așezați. Dintr-o dată, ochii tuturor se umplură de lacrimi. Ceasul bătu de amiază. În marea sală plutea o tensiune aproape palpabilă. Katsuie începu cuvântarea de deschidere: — Tragica moarte a Seniorului Nobunaga ne-a pricinuit o mare tristețe, dar acum trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mori, felicitându-l pentru victoria asupra clanului Shibata. Acum, sub pretextul de a relata bătălia de la Yaganase, îi cerea corespondentului să-și definească propria atitudine cu privire la viitorul clanului său. Era o scrisoare personală și peste măsură de importantă. Kazumasa stătea așezat alături, privind, în tăcere, pâlcurile de bambuși, în timp ce Hideyoshi dicta: Dacă i-aș fi lăsat lui Katsuie un moment de răgaz, mi-ar fi luat mult mai mult timp ca să-l înving. Dar stătea în balanță soarta Japoniei, așa că, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
piatră pe tablă, cu cea mai mare băgare de seamă. În seara celei de-a douăzeci și șasea zile, Ieyasu primi un raport confirmat, care-l înștiința că Hideyoshi se afla în Gifu. Ieyasu, Sakakibara, Honda și alți vasali stăteau așezați într-o cameră. Tocmai li se spunea că se terminase construcția fortificațiilor de pe Muntele Komaki. — Deci, Hideyoshi a venit, murmură Ieyasu. În timp ce el și ceilalți se uitau unii la alții, zâmbi, cu pielea de sub ochi încrețindu-i-se ca a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pozițiile inamice soseau treptat. Ascultând știrile, Ieyasu începu să-și formuleze strategia. Între timp, se făcuse aproape Ora Șarpelui. Trecuseră cam două ore de când apăruseră steagurile inamicului pe muntele din fața lor. Ieyasu, însă, era calm. — Shiroza. Hanjuro. Veniți încoace. Încă așezat, privi în jur, cu o expresie senină. — Da, stăpâne? se apropiară de el cei doi samurai, cu armurile zăngănindu-le. Ieyasu le ceru celor doi oameni părerea, în timp ce compara harta din fața lui cu realitatea. Dacă stau să mă gândesc, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hidetsugu. Iar Hidetsugu, după ce fugise din Nagakute, se simțea jenat în fața unchiului său. La întoarcerea în tabără, nu făcu decât să raporteze că se înapoiase, iar, ulterior, încercă să explice motivul înfrângerii. Dar Hideyoshi nu vorbea decât cu ceilalți generali așezați în jurul lui, evitând să-l privească pe Hidetsugu în față. — Propria mea gafă l-a trimis pe Shonyu la moarte, spuse Hideyoshi. Încă din tinerețe, am împărțit între noi sărăcia, nopțile de distracție și desbaterea. N-am să-l pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dansul comic al fiului său, dar Nene, obișnuită cu bufoneriile soțului ei și cu necontenitele lui glume din cercul familial, nu părea deosebit de amuzată. În acea zi, Nene avea chef să observe, în liniște, pe țiitoarele soțului ei, care stăteau așezate ici și colo, înconjurate de cameriste. Cât timp locuiseră încă la Nagahama, Hideyoshi avusese doar două țiitoare, dar, după ce se mutaseră în Castelul Osaka, până să se dezmeticească ea, Hideyoshi avea una și în fortăreața a doua și alta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dea atenție unor asemenea oameni și vasalilor lor, precum și tuturor subordonaților ei. Mai ales după acea zi, se bucura să le mulțumească pentru serviciile lor și să-i vadă schimbând veseli cești cu sake și conversând cu spectatorii. Hideyoshi stătuse așezat singur, de la bun început, și, de vreme ce nimeni nu părea să-l ia în seamă, părea cam ursuz. — Nene, cred că n-ar fi nici o problemă dacă beau și eu o ceașcă. — Crezi că e cazul? — Crezi tu că n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trecut repede! E seară!... Moș Ion are mult de secerat, dar va mai secera și mâine. Se ridică în picioare, își îndreaptă șalele și pleacă'nspre casă. Din sat se aude lătratul câinilor. Își mai privește o dată ogorul, vede snopii așezați în formă de colibă. Ajungând în sat, i se pare firea încremenită. Afară de lătratul câinilor, nu se mai aude decât sunetul tălăngilor de la gâtul berbecilor, care se-ntorc de la pășune. Trecuse o dimineață întreagă, trecuseră zile și doamna Mușat așteptase
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
bunicu-tău. Toată lumea trăia în prosperitate, nu ca-n ziua de azi. Asta spunea el și n-am niciun motiv să nu-l cred. Nimic nu se schimba de la o zi la alta atunci, la sfârșitul secolului trecut. Era o lume așezată, e bine să te gândești la asta. Nu era goana asta nebună după mâncare. Lumea se mai ducea la câte un spectacol de teatru, la câte o expoziție de artă... N-ai de ce să te rușinezi că taică-tău s-
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
În care poză? Cea de la absolvire. Cu toată clasa și cu profesorii... Mă rog, o parte din ei. A! poza în care stau întinsă pe jos. Ei, nu chiar pe jos. Stai așa, pe-un șold... De fapt, mai mult așezată, cu picioarele într-o parte. Așa să fie, cum zici tu, spuse Geta. Într-adevăr, n-au binevoit să vină toți profesorii. Dar nici noi n-am fost toți. Câțiva nu erau deloc sociabili, ca să nu spun mai mult... Și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
deja să-i povestească lui Lucian câte ceva, ba chiar destule măcar de le-ar ține minte. Așa e ea, mai comunicativă. Imaginea pe care Lucian și-a făcut-o despre familia în care Liliana a crescut este cea a familiei așezate; unită, devotată valorilor tradiționale într-ajutorare, ținerea strictă a aniversărilor tuturor membrilor ei, ospitalitate. Bravo lor! Abia așteaptă să-i cunoască pe cei ce încă mai trăiesc din familie. Familia lui a fost altfel; foarte mică, a trăit aproape izolată
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ca merele roșii, cu care muncise cot la cot la scos cartofi pe un câmp din estul Angliei, într-o vară scurtă și ploioasă. Acum, când își voia scurta clipă de ușurare, îi spunea lui Carol la cină, în timp ce mâncau așezați unul lângă altul, ca pasagerii unei curse maritale fără destinație precisă: „Te deranjează dacă urc la bord în seara asta?“ sau „Ce-ai zice de o abordare în seara asta, draga mea?“. Până la urmă, Carol începuse să fixeze cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
își începuse relatarea și mă simțeam deja mai bine. Eu eram înalt, iar el era scund. Iar acum, privindu-l de sus, observasem că avea și un început de chelie. Faptul că mă ridicasem tulburase atmosfera din ce în ce mai apăsătoare din compartiment. Așezat, mă simțeam intimidat și atras în povestea aceea. Eram aproape convins că profesorul e nebun. Mă așteptam la o izbucnire când mă ridicasem. Mă temeam că se va enerva - dar el rămăsese tăcut. Trenul intrase într-o gară. Fereastra era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
sticlă, biluțe colorate se aruncau în neantul electronic. Fusese singura masă pe care o putuseră găsi în barul principal din De La Warr Pavilion. Celelalte erau pline. Marea clădire modernistă găzduia o conferință și participanții la ea ocupaseră toate nivelurile. Stăteau așezați cu toții la mese, cu privirile pierdute undeva în largul mării, cu ochii goi ațintiți prin panourile mari de sticlă. Și Bull, și Alan se simțeau nelalocul lor fără etichetele cu nume prinse în piept. Ambii beau câte un pahar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
acestea au încetat dansul . Ele l-au condus, peste pajiste, la o masă care era așternută cu o țesătură de aur și pânzeturi subțiri, sub un boschet de trandafiri de damasc, situat lângă o fântână. Patru doamne care se aflau așezate aici s-au ridicat și l-au pus pe Rinaldo în fruntea mesei, într-un jilț încrustat cu mărgritare. A început un ospăț minunat; cu fripturi gustoase și vinuri pe cât de parfumate, pe atât de dulci, servite în cupe bătute
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
viață e un joc de șah care s-a dus dracului după a șaptea mutare, și acum jocul întâmplării e înghesuit și lent, un coșmar de constrângeri și interese divergente cu fiecare nouă mutare, toate piesele fiind fixate, înțepenite sau așezate așa încât să piardă... Dar ici și colo se ivesc și indivizi care par să fi prins linia cea bună a vieții, și ei sunt niște exemple teribile. De regulă, sunt cei bogați. Soțul ei, Ossie, e englez, bogat din naștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și adăpost. O să fiu ținut în lesă toată ziua. Dar cui îi pasă? După ce-am înjurat ca la ușa cortului curățând mai multe chestii vărsate pe jos, am reușit să-mi fac o cafea întruna din ustensilele de argint așezate ca niște vizoare pe toată lungimea raftului din bucătărie. Ce-o fi între mine și lumea inanimată, tangibilă? Luptându-mă să desfac filtrul, am lovit cutia de lapte cu cotul, iar aceasta a căzut jos. Întinzându-mă după cârpă, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
scuturat și și-a ridicat privirea, întinzându-și gâtul cu o mișcare indignată, în timp ce eu mă fâțâiam în ritm vioi prin apartament, cu ochi reci de expert și cu simțurile încordate, la pândă. Vezi tu, chiar și în cele mai așezate gospodării, un adevărat profesionist tot găsește ceva de făcut... Nu m-am ales cu nimic din teancul de reviste din camera de zi și din baie. Doar material pentru experți și oameni de afaceri, pentru artă și bani. Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
să mă pună să respir profund dintr-o sticlă de amoniac - am crezut că mor, dar „publicul“ râdea! — Nu prea vă asemănați! — Suzanne era simpatică, aș zice încântătoare, dar, fiind mai mare, mă privea de la înălțimea vârstei sale. Era mai așezată, mai ascultătoare, eu eram mai nebună, însă amân două aveam o admirație enormă pentru mama care era de o frumusețe fascinantă. Nu o vedeam prea des. În tr-o zi am primit chiar o palmă de la ea. Tocmai se întorsese dintr-
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]