4,504 matches
-
atacați de lăncierii lui Piré și alungați înapoi în pădure. Alte surse susțin faptul că atacul a fost efectuat de Regimentele 6 și 1 Vânători Călare ale lui Piré. Vânătorii îmbrăcați în verde au atacat, forțând o parte din infanteria aliată să formeze careuri. Au prins de asemenea și Garda, crema infanteriei britanice, formată în linie și în câmp deschis. Francezii au șarjat dintr-o poziție ascunsă într-o depresiune de lângă Pierrepont și au pus pe fugă Garda britanică în câteva
Bătălia de la Quatre Bras () [Corola-website/Science/312362_a_313691]
-
de 10 aprilie, Corpul al 40-lea Panzer încheiase pregătirile pentru continuarea ofensivei și a reluat înaintarea în direcția Kozani. În ciuda tuturor așteptărilor, breșa de la Monastir a rămas deschisă, iar germanii au exploatat această greșeală tactică. Primul contact cu trupele aliate a apărut la nord de Vevi la ora 11:00. Trupele SS au cucerit Vevi pe 11 aprilie, dar au fost oprite din înaintare la sud de oraș, în Pasul Klidi de o forță anglo-elenă. Această forță trebuia, în conformitate cu ordinele
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
Klidi de o forță anglo-elenă. Această forță trebuia, în conformitate cu ordinele primite de la Wilson, să oprească „blitzkrieg-ul în valea Florina”. În ziua următoare, regimentul SS a executat misiuni de cercetare, iar la lăsarea serii, a lansat un atac frontal împotriva trupelor aliate care apărau pasul. După o serie de lupte grele, germanii au reușit să înfrângă rezistența trupelor din defensivă. Până în dimineața zilei de 14 aprilie, elementele avansate ale Diviziei a 9-a Panzer au ajuns la Kozani. Trupele comandate de Wilson
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
retragă toate forțele britanice spre râul Haliacmon și spre pasul Termopile. A doua zi, Divizia a 9-a Panzer a cucerit un cap de pod peste râul Haliacmon, dar tentativele de înaintare au fost oprite de focul puternic al defensivei aliate. Poziția defensivă avea trei componente principale: tunelul Platamon și zona adiacentă dintre Muntele Olimp și mare, pasul Olimp și pasul Servia spre sud-est. Aceasta era poziția defensivă cea mai ușor de apărat cu forțe limitate. Apărarea pasurilor Olimp și Servia
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
înaintau dinspre Atena. Forțele germane au construit un pod temporar peste canalul Corint, folosit de Divizia a 5-a Panzer pentru continuarea urmăririi forțelor Aliate de-a lungul Peloponezului. Blindatele germane au atacat prin Argos spre Kalamata, din care forțele aliate fuseseră evacuate aproape în totalitate, și au atins coasta sudică a Egeei pe 29 aprilie, făcând joncțiunea cu trupele SS care soseau dinspre Pyrgos. Luptele din Peloponez au fost în cea mai mare parte angajamente de mică amploare cu unități
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
a mai putea tăia retragerea grosului forțelor britanice din Grecia centrală, dar a reușit să izoleze Brigăzile 16 și 17 australiene. Până pe 30 aprilie britanicii au reușit evacuarea a aproximativ 50.000 de soldați. Mai multe vase de transport de trupe aliate (cel puțin 26) au fost scufundate de Luftwaffe. Germanii au capturat 7 - 8.000 de soldați ai Commonwealthului (printre care și 2.000 de ciprioți și palestinieni) și iugoslavi la Kalamata, soldați pe care britanicii nu au mai reușit să
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
Creta. Creta a fost atacată de germani pe 20 mai 1941. Aceștia au declanșat cea mai mare invazie a trupelor aeropurtate de până atunci, atacând trei aeroporturi principale de la Maleme, Rethymno și Heraklion. După șapte zile de lupte grele, comandanții aliați au ajuns la concluzia că apărarea nu mai poate rezista și au ordonat evacuarea trupelor de sub comanda lor din regiunea Sfakia. Până pe 1 iunie, Aliații retrăseseră toate trupele din Creta, iar germanii desăvârșiseră ocuparea insulei. Din cauza pierderilor grele suferite de
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
care puteau fi folosite ca baze aeriene pentru sprijinirea operațiunilor navale în Mediterana de răsărit, dar atacul aeropurtat german a dus la evacuarea tuturor trupelor aliate din insulele grecești. Victoria germană s-a datorat mai multor factori: După înfrângerea forțelor aliate, decizia de trimitere a forțelor britanice în Grecia a fost aspru criticată în Regatul Unit. Mareșalul Alan Brooke, șeful Statului Major Imperial din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a considerat intervenția din Grecia o eroare strategică grosolană, de vreme ce
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
să sudeze legăturile strânse între Londra și Berlin și că ar putea conduce la apariția unei Germanii unificate și liberale. La momentul nunții lor, londonezii au strigat "Dumnezeu să aiba grijă de Prințul și mireasa! Dumnezeu să păstreze pământurile lor aliate!" În ianuarie 1861, la moartea unchiului său fără copii, Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei și a accederii tatălui său la tron ca regele Wilhelm I, Prințul Frederic a devenit Prințul moștenitor al Prusiei iar Victoria a devenit Prințesă
Prințesa Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/312914_a_314243]
-
regelui spre stabilirea unei păci cu Aliații. Trei generali italieni (printre care Giuseppe Castellano) au fost trimiși separat la Lisabona, pentru a lua legătura cu diplomați aliați și a face tatonări cu privire la semnarea unei păci separate. Începerea discuțiilor cu diplomații aliați s-a făcut fără rezolvarea unei probleme importante: cei trei generali nu au reușit să stabilească cine este împuternicitul cu cea mai mare autoritate. Mai mult, în scurtă vreme, cei trei au început să se certe pe poziția de prim-
Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate () [Corola-website/Science/310848_a_312177]
-
cu cea mai mare autoritate. Mai mult, în scurtă vreme, cei trei au început să se certe pe poziția de prim-negociator. După o vreme, Castellano a câștigat această „competiție” și a început discuții serioase pentru capitularea Italiei. Printre negociatorii aliați se aflau ambasadorul britanic la Lisabona, Ronald Campbell, și doi generali trimiși de Dwight Eisenhower, americanul Walter Bedell Smith și britanicul Kenneth Strong. La început, Aliații nu erau entuziasmați de propunerile de pace ale italienilor. Campania militară împotriva forțelor Axei
Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate () [Corola-website/Science/310848_a_312177]
-
că orice capitulare a Italiei este condiționată de o debarcare aliată de proporții în peninsulă. În acel moment, Aliații ocupau doar Sicilia și alte câteva insule de mai mică importanță. Badoglio a cerut chiar să aibă acces la planurile militare aliate. Această ultimă cerere avea să fie respinsă din capul locului. Pe 31 august, generalul Castellano a aterizat la Termini Imerese - Sicilia, de unde a fost transferat la Cassibile, un orășel de lângă Siracusa. Încă de la început s-a remarcat pozițiile total diferite
Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate () [Corola-website/Science/310848_a_312177]
-
să fie întreprinsă în paralel cu semnarea capitulării și nu înaintea acesteia, după cum doreau italienii. A doua zi, Castellano a fost primit de Badoglio și apropiații acestuia din urmă. Ministrul afacerilor externe, Raffaele Guariglia, a declarat că trebuie acceptate condițiile Aliaților. Unii dintre generali au afirmat că în jurul Romei se află trupe insuficiente pentru apărarea orașului iar munițiile nu sunt îndestulătoare. De aceea, acești militari propuneau amânarea semnării armistițiului. Badoglio nu și-a exprimat nicio părere în privința semanării armistițiului. În aceiași
Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate () [Corola-website/Science/310848_a_312177]
-
scădere, iar premierul britanic considera că invazia va scoate rapid Italia din război, și în felul acesta influența marinei italiene din Marea Mediterană ar fi dispărut, eliberând traficul Aliat în regiune. În felul acesta, aprovizionarea dinspre Orientul Mijlociu și Îndepărtat a forțelor aliate s-ar fi făcut mult mai ușor, crescând de asemenea fluxul de mărfuri dinspre Regatul Unit și SUA către Uniunea Sovietică. În plus, forțele germane ar fi fost implicate în lupte departe de Franța și de plănuita debarcare din Normandia
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
să fie capturate și au fost evacuate pe continent. Benito Mussolini a fost îndepărtat de la putere de un grup de fasciști nemulțumiți, care au început mai apoi negocieri secrete cu Aliații pentru scoaterea Italiei din război. În rândurile planificatorilor militari aliați s-a afirmat că o invazie a Italiei ar fi grăbit capitularea și ar fi dus la o victorie militară împotriva trupelor germane, care ar fi fost prinse în capcană într-o țară care nu le-ar mai fi fost
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
platoului orașului Salerno. "Operațiunea Avalanche" a fost sprijinită de un plan de camuflare a preparativelor și de înșelare a inamicului numit "Operațiunea Boardman", o amenințare falsă cu o invazie în Balcani. În timpul "operației Baytown" de pe 3 septembrie 1943, primele trupe aliate au debarcat pe țărmul Italiei continentale. Acestea au fost trupe canadiene și britanice sub conducerea generalului Bernard Montgomery. Debarcarea a întâmpinat o rezistență redusă - unitățile italiene s-au predat aproape imediat, lăsând un singur regiment german să apere un front
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
a întâmpinat o rezistență redusă - unitățile italiene s-au predat aproape imediat, lăsând un singur regiment german să apere un front de 27 km. Albert Kesselring și staul lui major nu au considerat că debarcarile din Calabria sunt principalul atac aliat, regiunea Salerno și poate chiar regiunea din nordul Romei fiind poziții mult mai logice de atac. De aceea, comandantul german i-a ordonat generalului Traugott Herr și corpurilor de tancuri de sub comanda lui să se retragă din fața Armatei a 8
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
în înaintarea lor nu a fost defensiva trupelor Axei ci terenul și drumurile și podurile distruse. Până pe 8 septembrie, Kesselring concentrase Armata a 10-a a lui Heinrich von Vietinghoff în poziții favorabile unei contraofensive de răspuns la orice debarcare aliată. Pe 8 septembrie, mai înainte de declanșarea principalei invazii, a fost anunțată capitularea Italiei în fața Aliaților. Forțele germane din Italia erau pregătite pentru o asemenea eventualitate și au început să dezarmeze unitățile italiene și să ocupe pozițiile defensive pregătite din vreme
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
că cele două capete de pod (britanic și american) erau încă separate de o distanță de aproximativ 8 km, cucerirea căreia fusese obiectivul britanicilor, aliații au fost nevoiți să facă regrupări de trupe și să schimbe ordinele de luptă. Forțele aliate au făcut joncțiunea deabia la sfârșitul celei de-a doua zile de lupte și au ocupat o regiune de aproximativ 70 de kilometri de coastă pe o adâncime de 10 - 12 kilometri. În zilele de 12 - 14 septembrie, germanii au
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
Calore Lucarno. Tancurile germane au înaintat pânâ la aproape 6,5 km de țărm și au fost oprite doar de bombardamentele executate de pe navele din larg și de artileriștii care ocupaseră pozițiile defensive ale infanteriei. Unitățile avansate ale ambelor divizii aliate au fost retrase pentru a scurta liniile defensive. Noile poziții au fost apărate și ajutorul Diviziei aeropurtate a 82, care a parașutat în noaptea de 13 septembrie două batalioane (aproximativ 1.800 de oameni) în perimetrul de debarcare, parașutiștii deplasându
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
a devenit clar că aliații erau prea puternici și bine poziționați pentru a mai putea fi înfrânți. În aceste condiții, germanii au primit ordinul să se retragă spre nord și să ia toate măsurile necesare pentru întârzierea înaintării aliaților. Patrulele aliate au descoperit pe 17 septembrie că germanii s-au retras pe toată lungimea frontului și comandanții aliați au luat hotărârea a doua zi să se reia înaintarea spre nord a Armatei a V-a. Generalul Mark W. Clark a fost
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
În aceste condiții, germanii au primit ordinul să se retragă spre nord și să ia toate măsurile necesare pentru întârzierea înaintării aliaților. Patrulele aliate au descoperit pe 17 septembrie că germanii s-au retras pe toată lungimea frontului și comandanții aliați au luat hotărârea a doua zi să se reia înaintarea spre nord a Armatei a V-a. Generalul Mark W. Clark a fost decorat cu Distinguished Service Cross, al doilea ordin ca importantă acordat pentru bravură soldaților americani. Generalul se
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
linia Campobasso - Larino - Termoli. Armata a 10-a germană a fost foarte aproape de distrugera capului de pod de la Salerno. Deși au folosit șase divizii de tancuri și infanterie mecanizată, atacul german nu a avut suficientă vigoare pentru a străpunge liniile aliate și să facă față focului artileriei terestre și navale. Aliații au fost norocoși pentru că Adolf Hitler fusese de acord cu punctul de vedere al comandantului apărării germane din nordul Italiei, mareșalul Erwin Rommel, care aprecia că zona de la sud de
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
refuzat toate cererile de ajutor și de deplasare de trupe din nordul Italiei în sudul peninsulei. Succesul temporar al Armatei a 10-a și argumentele strategice ale lui Kesselring l-au convins pe Hitler că este de dorit ca ofensiva Aliată să fie stopată, în principal pentru a-i împiedica să intervină pe calea aerului în Balcani și să bombardeze câmpurile petroliere din România. Pe 6 noiembrie, Hitler l-a desemnat pe Rommel să se ocupe de construirea și consolidarea liniei
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
și că vânători de tancuri, erau de fapt tunuri de asalt. Proiectele Statelor Unite și cele ale Regatului Unit foloseau un concept diferit față de cele sovietice și germane. Doctrina americană era bazată pe nevoia de a combate tactică Blitzkrieg germană. Unitățile aliate se așteptau să înfrunte o mare cantitate de tancuri pe fronturi relativ înguste; totuși, acest tip de atac rareori a avut loc. Planul anterior războiului nu avea drept obiectiv lupta directă contra țancurilor. Pentru această operațiune existau unități de vânători
Vânător de tancuri () [Corola-website/Science/310919_a_312248]