3,159 matches
-
adunau în ei toată deznădejdea din lume. Da, erau niște samovare: cu capetele pulpelor asemenea picioarelor acelui recipient de aramă și cu cioturile umerilor aidoma toartelor lui. Musafirii noștri vorbeau despre ei cu o ciudată fanfaronadă amestecată cu batjocură și amărăciune. Acel „samovar” ironic și crud însemna că războiul era departe, uitat de unii, lipsit de interes pentru ceilalți, pentru noi, cei tineri, născuți la vreo zece ani după Victoria lor. Și ca să nu pară patetici, mă gândeam eu, evocau trecutul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
am făcut-o pe jos. Era ca de aici până la Paris. Vezi, nici măcar n-aș avea nevoie de avioanele voastre... A zâmbit din nou, privindu-mă în ochi. Dar, în ciuda intonației voioase, am ghicit în vocea ei o undă de amărăciune profundă. Încurcat, am luat o țigară, am ieșit pe balcon... Acolo, peste întunericul înghețat al stepei, mi s-a părut că înțeleg, în sfârșit, ce însemna Franța pentru ea. IV 1 În Franța era să uit definitiv Franța Charlottei... În
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
eram „un rus ciudat care se apucase să scrie în franceză”. Într-un gest de disperare, inventasem atunci un traducător și trimisesem manuscrisul ca tradus din rusă. Fusese acceptat, publicat și salutat pentru calitatea traducerii. Îmi spuneam, mai întâi cu amărăciune, mai târziu cu un zâmbet, că blestemul meu franco-rus era mereu prezent. Numai că, dacă în copilărie fusesem obligat să-mi ascund grefa franceză, acum „rusitatea” mea era cea care devenea condamnabilă. Seara, instalat pentru noapte, reciteam ultimele pagini din
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
făcut", îmi zic ei. Le răspund: "Da, și? Ne-au inclus și pe noi?. Cum să nu" răspunde Jakab Sándor. "Numai să nu uiți că eu ți-am spus asta primul. Așa a fost"9. Natural, în rândul românilor domina amărăciunea, dezamăgirea și furia: Nația română este sfâșiată de vecini dușmănoși. Este o nedreptate strigătoare la cer, o crimă împotriva umanității și civilizației; ne-am fi așteptat ca, la vestea acestei barbarii, toată lumea să se revolte, toată lumea să ne ajute să
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
și înfricoșător totodată". El dilată "limitele posibilului" la maximum, pentru a crea "un univers absurd, terifiant, de nesuportat, ca și disperarea din care provine". Prin revers, Caragiale extrage absurdul din realitatea extralingvistică. Prin reiterare și detașata obiectivitate ce-i ascunde "amărăciunea și dezgustul", el atribuie banalității exagerată importanță, spre a-i contura, în final, absurda insignifianță. Un absurd care constata André Lalande, în Vocabulaire technique et critique de la philosophie "designe tout ce qui est contraire au sens commun ou même à
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
adevăr, teatru, teatrul fiind dialog"122. Însă pentru spectatorul neavertizat, dialogul ionescian, identificat cu teatrul, este unul steril, lipsit de finalitate, configurat ca "antidialog" pentru că nu comunică decât certitudinea că nu se mai comunică. Anamorfoză a realității lingvistice surprinse cu amărăciune caragialiană 123, antidialogul ionescian este un construct parodic subordonat principiului de "îngroșare a sforilor", cu dublu efect: deconspirare și avertizare. Mecanismul comunicării verbale este dereglat, așadar, deliberat, rezultatul fiind emiterea de enunțuri corecte gramatical, dar nereușite și ineficiente. Mai concret
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
În privința dramaturgiei, câteva exemple de utilizare a comicului ironic descoperim în piesele lui I. Valjan Generația de sacrificiu (pentru care primește în 1937 Marele premiu pentru dramaturgie al Teatrului Național) și Lacrima, cu titluri care dezambiguizează, într-o notă de amărăciune, intenția ironico-satirică: "generatia de sacrificiu" este sintagma prin care se autodefineau senatorii și deputații români de după Primul Război Mondial, deși nu își sacrificaseră decât nopțile pentru petreceri pantagruelice, sfidând mizeria și sărăcia populației, iar "lacrima", care apare pe obrazul unui
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ușoara urmă de ironie care răzbate din conturarea personajului Cănuță este, de fapt, o perfectă ilustrare a accepțiunii umorului drept "ironie deschisă" pentru că "simulează simularea"204. Naratorul adoptă în aparență punctul de vedere comun, lăsându-și personajul să înfrunte cu amărăciune ostilitatea tuturor și trecând pe seama cititorului responsabilitatea restabilirii sau a relativizării adevărului și a recompensării prin unda de compasiune transmisă de umor. Focalizarea externă obiectivează pledoaria în cazul "sucelii" personajului, iar schimbarea de perspectivă, presupusă de procedeul ironiei, centrează imaginea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și înnobilată tragic de gestul sinuciderii preferate în locul viețuirii în rușine. Universului caragialian de fantoșe i se dă astfel o replică, prin conturarea în limitele verosimilului a unei mai dense și mai complete imagini a vieții sondate cu umor, cu amărăciune, dar și cu optimism. Estomparea influenței caragialiene se produce la Tudor Mușatescu și prin abordarea comediei lirice, sentimentale, în piesa Visul unei nopti de iarnă. Mihail Sebastian, cel care care va excela în acest gen, este, de altfel, îndeobște acreditat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al unui neam de care nu v-ați simțit niciodată legați, pentru că nu l-ați cunoscut și nici n-ați vrut să-l ascultați și să-l înțelegeți. Sufletul acesta, de lacrimă și melodie, în care voi ați turnat numai amărăciuni iar semnele vremii au prevestit numai furtuni, în clipa asta de început de judecată și de osândă cântă biruitor, pentru toți nevoiașii și toți prigoniții însetați și flămânzi de soare, de adevăr, de dreptate și libertate [...] Nu trece o lume
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și rezonabile ca preț, și cea a fostei sale gazde, proprietăreasa coana Tinca, surprinsă neplăcut după fiecare nou eșec în contactele cu mușteriii mereu imprevizibili. Fauna umană citadină în permanentă căutare a profitului necinstit este dezvăluită însă cu indulgență și amărăciune, ceea ce dizolvă satira, pe care simțul critic al autorului Momentelor a imprimat-o respectivelor situații și tipologii, în umor. Cu toate acestea, în esență, tema schiței caragialiene De închiriat dobândește amploare în romanul lui Damian Stănoiu pe aceleași coordonate ale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
relația dintre natural și artificial. Caragiale nu se străduiește să creeze un absurd rizibil și înfricoșător totodată, așa cum deliberat procedează Eugen Ionescu, ci se mulțumește să-1 extragă din realitatea în care-l surprinde existând din abundență. Receptându-1 cu luciditate și amărăciune, îl supune atenției celor care trec pe lângă el nesesizându-l: "Trecem pe lângă absurditate și nu ridicăm măcar o sprânceană revoltați; auzim neghiobia și nu zbârcim măcar dintr-o nară dezgustați; vedem impostura și ticăloșia, și zâmbim frumos, ca la întîlnirea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
arhetip să fie extremă, justificând unicitatea viziunii și impresia că realul este invadat de ireal. Așadar, pe când Caragiale are intuiția absurdului, deține acel simț al detectării sale în formele ridicolului absolut și îl expune cu o obiectivitate care îi maschează amărăciunea și dezgustul, Eugen Ionescu îl produce deliberat, forțează limitele posibilului pentru a crea un univers absurd terifiant, de nesuportat ca și disperarea din care provine. Absurditatea "lumii-lume" expusă de autorul Scrisorii pierdute este, în schimb, una lipsită de angoasă. "Grija
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
transportului în comun. Cu toate acestea, oricât de util ar fi, acest exercițiu ține mai mult de o activitate de comunicare decât de una de participare, iar aceasta din urmă pare adesea să se dizolve în prima. Așa cum constată cu amărăciune Catherine Grémion, "comunicarea ocupă acum în limbaj locul pe care l-a ocupat o vreme participarea"483. La adăpostul legitimității elective și al competențelor pe care le oferă legile de descentralizare din anii 1980-1990, aleșii locali par mai puțin preocupați
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
și efecte ce nu țin, în sine și pentru sine, de starea totală. Iubirea de oameni poate duce astfel la combaterea curajoasă și înverșunată a unei rezistențe; patriotismul poate dezlănțui dispoziții războinice; pasiunea intelectuală sau artistică poate da naștere la amărăciune, în fața lipsei de elan și a brutalității. Ilustrul criminalist Anselm von Feuerbach a subliniat în chip special această contradicție aparentă între mentalitate și efect, ca fiind necesară înțelegerii caracterelor criminale (vezi Psychologie, VI, E, 5). În cazul celor "născuți de
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
mase și forțe. În lumea existenței, cea a valorilor stă, pe cît se pare, pe un loc singuratic, întocmai ca tufa de grozame din poezia lui Leopardi (La Ginestra), care crește într-un loc izolat, în deșertul de lavă. În amărăciunea lui, poetul pune această imagine în fața ochilor tuturor celor "care s-au deprins să proslăvească viața": "să vină și să vadă dacă natura pune într-adevăr la inimă binele și răul ființelor vii". Toate aceste dificultăți nu pot totuși să
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
importantă de sentimente totale. Prin el, indivizii izolați sînt transpuși în stări sufletești schimbătoare, de teamă și speranță, tristețe și bucurie, de durere și măreție, determinate punct cu punct de imagini intuitive și tradiție. "Vinerea mare era o zi de amărăciune, dar dimineața de Paști era frumoasă" acest motto se potrivește la fel de bine multor forme de cult oriental și grecesc, ca și celei mai mari sărbători creștine. Viața dispozițiilor psihice individuale se mișcă, în acest caz, după niște ritmuri prescrise. Humorul
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
lipsi cea necesară contopirii sau organizării sentimentelor stîrnite de mersul vieții. Astfel, deseori, în regiunile situate dedesubtul lumii de idei și intuiții, pot zbura în mod haotic tot felul de sentimente. Ipohondria sau nechibzuința, flegamantismul sau mînia, meschinăria sau mărinimia, amărăciunea ori sentimentalitatea, senzualitatea sau idealitatea acestea și încă multe alte tendințe pot alcătui o lume trecătoare pe care n-o bănuiește cel ce nu cunoaște decît operele ideilor sau a fanteziei nu constituie totodată și fundalul pentru dez-volatarea unui sentiment
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
sunt incluse în antologiile Primăvara, vara, destinul, Dumnezeu, toamna, iarna (1938), Dragostea văzută de șapte poeți (1939), scoase în aceeași colecție. Mai multe pasteluri, în genere autumnale (Stanțe, Teama, Sfârșit, Final, Umbre), din placheta Versuri, creionează climatul apăsător al unei amărăciuni provocate de nefericiri familiale (moartea tatălui, părăsirea casei părintești), maladii fizice ori nevroze, despărțiri. Versul clasic face loc deseori celui liber, aspirând să capteze duritatea cotidianului, însă glisând mereu în prozaic. Mai ambițios este Țărm sacru, poem compus în șase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288295_a_289624]
-
așteaptă răspuns. El citește unele versuri corecte, care respectă semnele exterioare ale limbajului poetic; aprobă constatările juste care se formulează; remarcă intenția nobilă a poetului de a vorbi despre munca și aspirațiile contemporanilor săi. Totuși, cititorul se întreabă adesea cu amărăciune și regret: dar unde este glasul poetului? De ce vorbește în șoaptă, atât de șoptit, încât nu-i poți distinge vocea. Unde sunt gândurile care-i frământă mintea, sentimentele ce-i răscolesc inima? Urmărind înșiruirea obositoare a unor adevăruri de mult
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
cu timpul. După un zglobiu «Hei», menit să-i atragă cititorului atenția în mod brusc asupra poeziei în discuție, facem cunoștință cu eroul pe care versurile autoarei urmează să-l cânte, anume «maistrul meu Hurduc». De la început, poeta își exprimă amărăciunea, regretul profund că cititorul nu-l cunoaște pe maistrul Hurduc: «dacă l-ai cunoaște» etc. (...). Pe rând, așteptările cititorului sunt - ca să zicem așa - satisfăcute: «Zdravăn e!» ne comunică entuziastă autoarea despre eroul său (...). «Maistrul» cu vocea tunătoare vorbește rar, și
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
să se preocupe de integritatea artei. A nu permite strecurarea în literatură a unor lucrări slabe. A veghea cu exigență ridicată la valoarea socială și artistică a creațiilor literare a devenit o lege de onoare pentru critica noastră științifică. Cu amărăciune trebuie să constatăm însă că această admirabilă sarcină nu se bucură de prea mare cinste în rândurile criticilor noștri. Printre unii critici există încă prejudecata că nu e prestigiul lor de a milita contra unor lucrări slabe, scrise de mântuială
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
prin iulie; adică în preajma Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților (F.M.T.D.), eveniment de anvergură, cântat cu spor de lira poeților. Manifest - poezie publicată în pagina a doua a revistei clujene face notă discordantă în lirica avântat-sărbătorească din coloanele gazetelor, prin amărăciunea nedisimulată izvorâtă din alternanța trecut viitor, și între aceste perspective, în final, un adaos neconvingător, (o poantă!) aproape ironic, despre militantismul poetului la timpul prezent: Mulți flăcăi și de la noi, în zare, Înșelați, zac pe tărâm străin Ochiul rece-al
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
noastre proprii. Dar rău să n-aibă capăt nu e. Era un anotimp fierbinte Și noi ne-am smuls atunci din cuie De-a pururea ținea-vom minte. A doua poezie a lui Baconsky, Rutină, reprodusă în paginile anterioare, duce amărăciunea și blazarea și mai departe, conturând imaginea unui lirism epigonic, manierist, cu adrese mai generale dar și foarte exacte - dacă nu mă-nșel; căci să comparăm întregul context al poeziei, dar mai ales această strofă din poezia baconskyană: Noapte. Biata
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
sîntem homeleși. — Aruncați În stradă! zic detașată. Dar nu contează. Bănuiesc că sperai să te măriți cu cineva care să fie În stare să-ți asigure un acoperiș deasupra capului, nu? Glumește - dar În glasul lui e o undă de amărăciune. — Mă rog, ridic din umeri, cu ochii la mînuța bebelușului, care se deschide precum o stea de mare. Poate o să am mai mult noroc data viitoare. Se lasă tăcerea și ridic privirea. Luke pare sincer șocat de vorbele mele. — Luke
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]