16,527 matches
-
o cifră și tăcere: totalul! Clar! Fata a stat lângă mine în ziua aceea, până s-a convins că am prins secretul și pe urmă s-a îndepărtat. Îmi plăcuse cartierul Ferentari (unde stătea Gheorghe al lui Costică brutarul) cu căsuțele acelea cu pompă în curte și multă verdeață. M-am dus chiar pe Tutunari, dar Gheorghe nu mai era acolo, în schimb, ciudățenie, camera lui era liberă. Am închiriat-o eu. Avea un geam mititel, ca la pitici, dar da
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
cu mașina din apropiere, de unde locuiau. Dar nu știu cum se făcea că acum, cu toate bogățiile pe care le avea, unele nu-l plăceau iar cu altele cu care Începea o relație, nu stăteau decât câteva luni cu el. În căsuța mesageriei găsea tot felul de mesaje, de genul:“moșule, ce tânăr ești/ ce Învârți, ce meșterești/ ai bani, cu vârf și-ndesat/ să mă ai pe mine-n pat?” La Început a crezut că este o glumă, dar a mai
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
greierii îmi cântă în cor un cântec de singurătate.. Jocul iubirii Jucăm șotronul vieții: aruncăm piatra iubirii în pătrățelele lui. Este ca și cum am lovi cămăruțele inimii. Dintr-o dată, sângele pulsează prin vene, se scurge prin călcâie, imprimând urmele pașilor în căsuțele șotronului... Este un joc periculos de-a ba - nu, ba -da. Uneori, totul se transformă în jocul vieții cu moartea... Te simt... Te simt ascuns după ușa sufletului meu acolo unde am păstrat cele mai pure sentimente. Te sfiești să
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
tatuați pe frunte cu nume de: urât, rău, lacom, invidios, leneș, răzbunător, laș. Toți mă așteptau cu pietre, de toate mărimile. M-am speriat și am vrut să o iau la fugă dar o lumină m-a așezat pe ultima căsuță a șotronului, care era goală și pe care scria Iubire. Stai aici, nu-ți fie teamă, ia viața în piept, mia zis. Uită-te la ei atentă și spune-le că nu îți este frică! Așa am făcut: m-am
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
ci trecu înainte, mai repede, ușurat, bucuros că a scăpat și înfricoșat să nu-l cheme înapoi, ca și când căpitanul ar fi fost pricina apăsării ce-i încovoia sufletul. În curând coti într-o ulicioară strâmtă și apoi intră în ograda căsuței de nuiele, unde își avea locuința. Din fund, dintr-un șopron, auzi cântec jalnic. Se supără că ordonanței îi arde de cântece tocmai acuma. Totuși ascultă câteva clipe, gîndindu-se: "E cântec de la noi..." Vru să strige pe Petre, dar, după ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
drept înainte, fiindcă din schița lui nu putea înțelege mai nimic. Un artilerist îl călăuzi la postul de comandă al lui Klap-ka, numai la câțiva metri de drumul pe care apucase Bologa. Căpitanul tocmai se așezase la masă, singur, în căsuța de bârne, destul de bună și de spațioasă pentru împrejurări. Când apăru Apostol în ușă, salutând cu un zâmbet puțin confuz, Klapka scăpă cuțitul din mână și bolborosi niște cuvinte cehe sperioase. Își veni în fire îndată, se repezi la el
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ușă pe groparul Vidor și pe primăreasă, amândoi cu ochii spre el, îngroziți și cu lacrimi de milă. Le răspunse cu un zînbet plin de credință, parcă le-ar fi spus că toate acestea n-au nici o importanță. Urcă treptele căsuței și văzu de-aproape soldatul încremenit în coridor: înalt, foarte slab și deșirat, cu fața suptă și galbenă, cu hainele largi și soioase, dîndu-și mare silință să pară marțial. Plutonierul deschise larg ușa, lăsând pe Apostol să treacă înainte. ― Dacă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
logodnica ta... Biata fată!... Ce suflet!... Acuma nu mă mir cum ai putut să... Acuma înțeleg perfect... S-au sfătuit cu mine ce-ar putea face ei pentru salvarea ta. Groparul, inimos om, s-a oferit să spargă binișor peretele căsuței, în fund, să scapi prin fugă... Copilării de om bătrîn! Nevasta primarului s-a aruncat aseară la picioarele generalului, a plâns, s-a rugat să te ierte... Generalul se zice că o respectă mult, pentru că femeia îi gătește niște mese
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aplica apoi în probleme frumos compuse, întocmai ca niște studii de caz. Aduna merele și perele de pe catedră cu nucile sau gutuile de pe geam, urmărind cu exactitate rezultatul final: cậte fructe? Scriam încet și ușor aplecat cu mare teamă, printre căsuțele goale: 3 mere + 2 pere = 5 fructe. Avea întotdeauna grijă să formuleze noi și noi cerințe, încật rezultatul să solicite dublu gậndirea școlarului, rezultậnd de fiecare dată alte lucruri, incitante pentru noi, începătorii. Uneori nu reușeam să-i dezleg tainele
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
zăpada vremii”. Aș nota, în încheierea acestei evocări a omului, pedagogului și scriitorului Vasile Ghica, ideea că urmele lăsate pe terenul expresiei aforistice, la noi, vor rămâne atâta timp cât va vremui limba română, în care și-a zidit, cu modestie pilduitoare, căsuța gândului și a sufletului său. C-tin Parfene De același autor : Surâsuri migdalate, Ed. Junimea, 1989 Cristale de fum, Ed. Porto Franco, Galați. 1991 S. O. S. Iubirea!,Ed. Alma, Galați, 1995 Recviem pentru mileniul doi, Ed. Geneze, Galați, 1997
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Copoului. Podgorie întinsă în jurul mănăstirii Sfântul Atanasie, despre începuturile căreia vorbește Nicolae Iorga în niște note de călătorie de prin 1907. El spune că o mână de călugări a ridicat aici în Codrii Iașilor un schit din “scânduri înconjurat de căsuțe țărănești ale umililor monahi”. În 1638, însă, Vasile Lupu voievod zidește o biserică din piatră pe aceste “prăvălișuri de dealuri acoperite cu vii”. Cu timpul, însă, zidirea s-a risipit. La 1702, Constantin Duca voievod o reface și își pune
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
219} {EminescuOpXV 223} {EminescuOpXV 227} ÎNSEMNĂRI CU CARACTER PERSONAL EVOCĂRI SUVENIRI DIN COPILĂRIE 2291 La Dziercek în casa cu plopii. Grădina cu mere în care-mi făcusem cuib și găseam mere toamna, rămase din scuturătură. Pazirski. Galeria de tablouri. În căsuța din grădină lipisem pe păreți chipuri rupte din jurnale - ca un quodlibet - și o numeam galerie de tablouri, pentru vederea cărui trebuia să se plătească entree. Teatru l-am jucat o dată în odaia din pod, în care ședeam cu Arm
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
unde să mă găsească. Mai bine pleacă și lasămă să-mi astâmpăr singur amarul. Prin mintea femeii trecură mii de gânduri. Îl luă de mână, îi zâmbi și îi șopti cu vocea caldă:Dragul meu, eu stau singură într-o căsuță puțin mai încolo. Nu am prea multe, dar, dacă vrei, poți să vii la mine! Tu îmi vei ține companie iar eu voi avea grijă de tine. Am două bucăți de cozonac și un brăduț frumos. Cine știe, poate Moșul
Poveste de Crăciun by Violeta Sabina Lazar () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91531_a_92903]
-
spintecă întunericul urmat de un tunet, care îl băga pe Radu sub cearșafuri. Îngrozit chemă ajutoare zbierând pițigăiat: - Bunico! Bunico! Pare că totuși furtuna se apropie și peste grădină se așternu acalmia... lansă câteva supoziții: - Greierii s-au ascuns în căsuța lor de sub pământ! Bunica îl contrazise, - Nu! S-au pitit după câteva frunze mai răsărite! Ploaia caldă porni liniștit... se așternu tăcerea peste grădini, întreruptă de răpăitul monoton al picăturilor de apă, care curând se transformară în bulbuci. În capsula
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
recunoștea o oarecare dexteritate, dar spunea că e ceva care ține de meșteșug, nu de artă." Și bineînțeles că în toiul discuției pica un alt amic care îl apostrofa pe primul: "Bine, monșer, mă făcuși să te aștept ieri la Căsuță ca o mazetă?..." Iată deci că întrebarea dacă sânt sau nu poet e cât se poate de serioasă și mi-o pun cu spirit de răspundere. Nu îi găsesc o rezolvare satisfăcătoare deocamdată. Dar, ca să nu-i dezamăgesc pe organizatorii
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
verificat din ce în ce mai rar, devine evident când lumea "își iese din țîțîni" și se manifestă cu adevărat în măreția ei mereu schimbătoare. Bietele noastre valori - cu cât mai sistematizate, cu atât mai iluzorii - sânt zdrobite atunci așa cum pescarul fărâmițează între degete căsuța de nisip a larvei pe care, fragedă și roză, o va înfige-n cârlig. Nu e nevoie însă de o apocalipsă ca să ne dăm seama de asta ("căci înțelepciunea lumii e nebunie în ochii Domnului"). E suficientă o turnură neașteptată
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
săracă? Iahuben râse uimit: - Cum, armata noastră să fie săracă? Sau glumești! - Glumesc, după cum vezi. Iahuben tăcu, clătinând din cap. Apoi spuse, tot îngîndurat: - La Behdet a sărit un câine asupra mea și ca să nu-l ucid am intrat în căsuța unui om. M-a poftit să stau. M-am uitat ce face: făcea inele... Mi-a spus nevasta lui că face inele pentru cei mai de vază stăpânitori din oraș. Și știi ce mîncau? Am văzut: o ceapă și o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fusese, altcineva trebuia să i se pară negreșit mai bun. Astfel ajunse Iahuben sutaș. Acum nici nu mai stătea în cazărmi, căci Puarem îl făcu răspunzător peste o sută de soldați din paza palatului regelui Atlantidei. Fiind sutaș, căpătă o căsuță la marginea Marelui Oraș, în mahalaua sutașilor și a strângătorilor de biruri, și îi aduse acolo pe ai săi. Căsuța fusese clădită de alt sutaș, mort cu câteva luni înainte în luptele din Ta Kemet. Iahuben nu știa că nevasta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cazărmi, căci Puarem îl făcu răspunzător peste o sută de soldați din paza palatului regelui Atlantidei. Fiind sutaș, căpătă o căsuță la marginea Marelui Oraș, în mahalaua sutașilor și a strângătorilor de biruri, și îi aduse acolo pe ai săi. Căsuța fusese clădită de alt sutaș, mort cu câteva luni înainte în luptele din Ta Kemet. Iahuben nu știa că nevasta și copiii mortului, nemaifiind ai cuiva, au fost alungați. Grijile proaspătului sutaș se înmulțiră, dar și plăcerea cinstei ce i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zâmbit. De ce putea să zâmbească tocmai atunci? Poate că știa mai mult... Era de câteva zile în straja palatului când se gândi la acestea. După vederea tuturor frumuseților care-l înconjurau, sutașul începu să se plictisească. Seara se întorcea în căsuța lui, obosit și adormit pe jumătate, iar în zori trebuia să plece din nou. Era nevoit să stea în picioare o zi întreagă, tăcut, căci nu-i era îngăduit să schimbe cu nimeni o vorbă. Aștepta acum nerăbdător să se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pământene sunt așa? Pământeanul zâmbi amar când răspunse: - În toate găsești ce ai văzut acum, dar nu e așa peste tot. Aici stă sărăcimea. Să te uiți mai departe! Peste puțin, trecură pe niște străduțe mărginite de șiruri drepte de căsuțe de lemn, nu prea arătoase, însă curate și mai încăpătoare decât bordeiele. Aici se auzeau lovituri de ciocane, gemete de fierăstraie, scrâșnet de sticlă sau de piatră frecată și se amesteca mireasma lemnului proaspăt cu duhoarea pieilor crude, a vopselelor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
strălucea o lacrimă, pe care o scăpase în timpul rugăciunii. A doua zi dimineața, la micul dejun, bunicii lui Radu îl înștiințară că au hotărât s-o ia pe mama lui la ei acasă, întrucât ei nu-și puteau părăsi căsuța în care și-au crescut copii și au trăit până în momentul de față. Oricum era casa copilăriei ei. Radu se arătă foarte mulțumit de hotărârea lor, asigurându-i că le va da telefon în fiecare zi și va veni acasă
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
curiozitatea îi înfrâsese frica și ajunsese în luminiș. Ca într-o poveste frumoasă, găsisese acolo o cabană mică din lemn, uitată de lume. La câte nu se gândise atunci! Își închpuise tot felul de scenarii, care aveau în centrul acțiunii căsuța. Niște oameni poposeau acolo, se sfătuiau de seara până dimineața, și a doua zi ieșeau la drumul mare să-i jefuiască pe trecători. Banii astfel căpătați, erau folosiți în scopuri nobile, să ajute vreo femeie necăjită să-și hrănească pruncii
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
fermă mică. Ai văzut gardul metalic, de o parte și de cealaltă a aleii principale? Știi din ce-i făcut? Din rețelele elastice din sârmă ale vechilor paturi, care au fost înlocuite de domnul director Mitru. Tot el a construit căsuța portarului, în care l-ai găsit pe dumnealui. Arătă spre elevul de serviciu, interesat și el de noutăți. Ioan ascultase atent, însă pe măsură ce afla mai multe, cu atât hotărârea de a-i vorbi directorului scădea. Gândea: “Cum îi voi explica
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
Câțiva ani mi i-am petrecut și eu într-un lagăr german! Directorului îi sclipiră ochii. Se ridică de la birou și-și trase scaunul mai aproape. La vreo oră după aceea, directorul îi strângea mâna musafirului și-l conducea până la căsuța portarului, unde elevul de serviciu se întreba nedumerit: - Omul acesta pleacă tot cu valiza goală, fără să-și fi văzut fiul. Curios! Timpul trecea repede la școală. Sâmbăta după amiaza, uneori se plimba pe străzile bătrâne ale Iașului. Putea arăta
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]