3,622 matches
-
și bucuria mea era, desigur, foarte mare cînd o vedeam. Bătaia care mă aștepta în casă ținea, de-acum, de partea lumi noasă a vieții. Despre bătaie Taică-meu mă bătea rar. El obișnuia să-mi dea cîte una după ceafă și numai în cazuri excepționale scotea cureaua. Lovitura după ceafă mă amețea și maică -mea îi zicea de fiecare dată să nu-mi mai dea la cap, să-mi dea la fund. La fund, pentru taică-meu, era teritoriul curelei
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Bătaia care mă aștepta în casă ținea, de-acum, de partea lumi noasă a vieții. Despre bătaie Taică-meu mă bătea rar. El obișnuia să-mi dea cîte una după ceafă și numai în cazuri excepționale scotea cureaua. Lovitura după ceafă mă amețea și maică -mea îi zicea de fiecare dată să nu-mi mai dea la cap, să-mi dea la fund. La fund, pentru taică-meu, era teritoriul curelei și, precum spuneam, asta se întîmpla numai la ocazii. Așa că
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
zicea de fiecare dată să nu-mi mai dea la cap, să-mi dea la fund. La fund, pentru taică-meu, era teritoriul curelei și, precum spuneam, asta se întîmpla numai la ocazii. Așa că el prefera să mă lovească după ceafă. Maică-mea, în schimb, era mai inventivă. Oricum, ea mă bătea cel mai des și trebuia, prin urmare, să-și pună imaginația la contribuție. Maică-mea mă bătea cu ce avea la îndemînă în momentele respective : umbrelă, bătător de covoare
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
mod egal, două fete : pre mianta clasei, Popescu Simona, care stătea în banca a doua pe rîndul din mijloc (eu stăteam în ultima bancă pe rîndul de la geam), și tipa din fața mea (penultima bancă de la geam), Neacșu Cristina, a cărei ceafă îmi era cea mai familiară dintre toate cefele pe care le văzusem pînă atunci. Spun că le iubeam pe amîndouă în mod egal, dar se pare că nu era așa, fiindcă la un moment dat, într-o dimineață cînd eram
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Simona, care stătea în banca a doua pe rîndul din mijloc (eu stăteam în ultima bancă pe rîndul de la geam), și tipa din fața mea (penultima bancă de la geam), Neacșu Cristina, a cărei ceafă îmi era cea mai familiară dintre toate cefele pe care le văzusem pînă atunci. Spun că le iubeam pe amîndouă în mod egal, dar se pare că nu era așa, fiindcă la un moment dat, într-o dimineață cînd eram singur acasă, înnebunit de pasiune, am scris pe
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
pagini, nu-i știam nici numele) expedia toată filozofia în cîteva rînduri. Am citit următorul fragment de nenumărate ori : „Rogerios dă următoarea prescripțiune pentru săruturi : se pune o mână sub bărbia fetei și cealaltă la cap puțin mai sus de ceafă, executându-se în același timp o elegantă sărutare“. Asta era tot. Nu știam cine era Rogerios, dar trebuie că fusese un om renumit. Nu înțelegeam prea bine nici cum trebuie puse mîinile, așa că, în timp ce reciteam pasajul respectiv, făceam mici apli
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
om renumit. Nu înțelegeam prea bine nici cum trebuie puse mîinile, așa că, în timp ce reciteam pasajul respectiv, făceam mici apli ca țiuni practice, exersînd cu capul unei ființe ima ginare. Numai că toate acestea - cu mîna pe bărbie și cealaltă la ceafă - reprezentau doar etapa pre li mi nară. De aceea, „eleganta sărutare“, neexplicată de loc, a continuat să rămînă pentru mine una din tainele acestei lumi. Presiunea care se exercita asupra mea era una considerabilă (e vorba doar de presiunea socială
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
au parte, pentru știriști există varianta cu accidentele de mașină, care provoacă, evident, „șoc și groază pe șosele“. Când nu au loc nici accidente grave, oamenii de știri de la noi intră în fibrilație, pentru că li se pare că simt în ceafă respirația rece a audienței zero. Și atunci inventează apocalipse din te miri ce: din nu știu ce declarațieșoc a vreunui politician, din creșterea prețurilor sau din vreun divorț monden. Păi, nu? „Șoc și groază: Iri și Moni se despart!“ Săptămâna trecută, cât
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
să se sprijine, să-și pună capul când îi este greu, să nu fie singură, să o privească toți curioși și cu invidie. Carlina avea puterea să se poată descurca singură, dar ca orice om, tânjea după dragoste. Simțea în ceafă ace fierbinți care-i sfredeleau capul, transmițându-i emoții ce-i invadau inima și întreg trupul. Ochii îi ardeau ca niște cărbuni aprinși și avea senzația că o dor toate componentele corpului său. Își dăduse seama că pătrunse prea mult
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mai curajoasă, mai puternica, în timp ce-i șoptea : „Ai venit într-o țară străină departe de locul unde te-ai născut și crezi că te vei întoarce bogată fără să plătești vreun preț?!”. Suliți reci și mici îi străpungeau fără cruțare ceafa, le simțea în tot corpul ei încercat cu loviturile vieții. Pentru o clipa, toate simțurile incetară să mai funcționeze. Ochii i se umeziseră, dar nu plânse. În străfundul sufletului se auzi un geamăt, iar ea îl ignora încercând să-și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Prometeu să fure foc din cer, să producă flăcări, să facă scrum tot ce încerca să uite și nu reușea. Dar cine poate șterge sau uita trecutul? Nimeni, nimeni nu-l poate scoate din cuibușorul lui trândav, ascuns fățarnic după ceafă, scoțânduși toanele când îți este lumea mai dragă. Uneori, Carlina visa cu ochii deschiși, ca mulți alții, cum călătorește în jurul lumii, în locuri interesante, suind și coborând vârfuri de munte, traversând râuri, admirând frumusețile naturii împreună cu copiii ei și alte
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un cal!", îmi zic în gînd, mirîndu-mă de tonul aspru al Liviei. Da, are dreptate, umblu toată ziua, dar nu de asta sînt obosit. Bag capul în chiuvetă și dau drumul robinetului de apă rece. Șuvoiul îmi lovește cu putere ceafa, încrețindu-mi pielea întregului corp, făcîndu-mi-o ca de găină. Și ce bine-i! Mă frec apoi îndelung cu prosopul pe cap și pe față, aranjîndu-mi părul încă jilav cu pieptenele Liviei. Gata, iubito! strig, ieșind din baie. Cînd crede că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
opresc întîi pe la secretariat. Ceva nou? o întreb pe secretară după ce intru. V-a căutat tovarășul inginer Vlad. A spus de ce? întreb. Nu, răspunde secretara. Mă așez pe scaunul din fața secretarei, dau un bobîrnac căștii și-o împing mai spre ceafă, apoi iau telefonul și formez numărul tabloului de comandă de la Sinteză. Salut! Sînt Vlădeanu. Am auzit că m-ai căutat. Ce vrei? Scriitorule, îmi zice el, am auzit că ai fost propus pentru o garsonieră la blocul-turn. Te bucuri de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
azi, de față cu președinta de sindicat, l-ai făcut de două parale fără să ai o... bază. Doar nu-ți închipui c-aveam să-i ofer sprijinul! Domnul venise pentru locuință... O să primească locuință cînd o să-mi văd eu ceafa! N-are decît să se ducă la altă întreprindere, care să-i dea locuință... De unde știi ce s-a întîmplat în biroul președintei de sindicat?! De la domnul Mihai Vlădeanu. M-am întîlnit cu el puțin mai înainte, în fața hotelului... Cuum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
putut să-mi ceri așa ceva cînd tot azi, mai de dimineață, spuneai vorbe umflate referitoare la băiatul ăsta: "Noi, combinatul, am creat condiții afirmării unui tînăr talent"... iar acum îmi spui c-o să primească locuință cînd o să-ți vezi tu ceafa... Să-ți fie rușine, Brîndușa!... Și ție și celorlalți ca tine clică de ipocriți!! Roșie de furie, trîntește receptorul la locul lui, apoi aruncă telefonul înapoi pe noptieră. Dumnezeule, cum e posibil?! exclamă, uitîndu-se lung la mine. Cum e posibil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sub trupul meu. Degetele ei, încleștate în umerii mei, încearcă zadarnic să mă depărteze. Apoi mîna stîngă, mai liberă, îmi lasă umărul, se ridică și mă lovește de cîteva ori peste cap. Degetele i se înfig în părul meu, la ceafă, trăgînd cu putere. De usturimea părului aproape smuls, sînt gata să mă retrag, dar îmi vine brusc în amintire imaginea Brîndușei din biroul președintei sindicatului, parcă-i aud vorbele și simt cum crește în mine răutatea. Mi-o imaginez pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
într-o nemișcare totală, după care, parcă reînviind, își îndoaie încet picioarele, lipindu-și-le de-ale mele, strîngîndu-mă între genunchi. Palmele ei se plimbă de-a lungul brațelor mele, se opresc la umeri o clipă, apoi se adună la ceafă, cu palmele desfăcute, răsfirîndu-și degetele în părul meu, în timp ce buzele, nemișcate, i-au rămas întredeschise, atinse de-ale mele; doar vîrful limbii i-l simt cum îl caută pe al meu... Aștept... Limba ei pare s-o fi întîlnit pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mai încet... Și iarăși aștept... Urmează un gest scurt, ca un țipăt: trupul Cristinei se zbate sub trupul meu, îmi simt picioarele strînse cu o putere de nebănuit între coapsele sale, degetele ei s-au încleștat în părul meu la ceafă și-mi apasă cu disperare capul, în timp ce buzele noastre se contopesc într-un sărut lung, sfîșietor, cum n-am mai trăit un altul decît în noaptea aceea, în gangul de pe Calea Victoriei, la contrafort, cînd am condus-o acasă pe Doamna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pleacă. Închid ușa în urma lui, agățînd-o cu un capăt de sîrmă, apoi urc la pupitru, strîng documentația tehnică, îmi iau agenda, mi le pun în față și mă așez pe scaun. Mi-e groaznic de somn. Îmi împing casca pe ceafă, las fruntea pe brațele puse unul peste altul și închid ochii. Un somn greu, obositor pune stăpînire pe mine. Ce faci, Mihai, dormi? întreabă o voce de bărbat. Mă întorc: jos, în ușă, stă Dinu Zaharia. E îmbrăcat ca de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
care când apare, când dispare. El, cu fața pătrată și roșcovană, cu dinți de țăran care a mâncat toată viața lui mămăligă, cu un zâmbet deschis și satisfăcut și cu o căciulă fumurie pe care o poartă puțin trasă spre ceafă. Fericit că l-a întâlnit pe Radu la mine și, măcar că e rudă cu Wally, îi este mai degrabă favorabil lui Radu. De altfel, ca și Muma, ei au o mare slăbiciune pentru icoane, pentru cromolitografii din cele care se
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tale... ei, acum e momentul să îți întâlnești rochia. Și crede-mă, există o rochie care te așteaptă. S-ar putea să fie chiar prima rochie pe care o probezi. Cynthia arată spre o rochie cambrată încheiată cu șnur la ceafă, din apropiere. Sau poate să fie a douăzecea. Însă, atunci când dai peste rochia potrivită... o să te lovească aici. Se lovește ușor peste plexul solar. E ca atunci când te îndrăgostești. O să știi. — Pe bune? Mă uit în jur, cuprinsă de încântare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
o privire stranie. Adică, vreau să spun că avem o rochiță roz superbă care cred că ți-ar veni ca turnată... Înșfac repede umerașul. Imaginează-ți doar cum ți-ar sta cu asta! Sau cu asta, care se înnoadă la ceafă!... Amy Forrester se uită la mine cu ușoară nervozitate. — O iau pe asta. Vrei, te rog, să mă ajuți s-o dau jos? O, Doamne. Ce să fac? Nu pot s-o oblig să stea, dacă ea nu vrea. Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
din Înșelăciune În paguba altora și se feresc de orice muncă grea. Ei sunt inteligenți, dar vicleni și, urmărindu-și numai interesele, caută să corupă moravurile. Sunt răzbunători și cruzi, câtă vreme nu simt un pumn viguros apăsându-le pe ceafă...” (sublinierile Îmi aparțin). „Pumnul viguros” căruia Îi simțea lipsa marele istoric nu a Întârziat să lovească. Astfel de texte instigatoare au contribuit și ele la orientarea antievreiască a Începutului răscoalei țărănești din 1907, cu toate pogromurile și jafurile produse de
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
pentru însuși faptul că mai trăiește. Spuneți și dumneavoastră : dacă acum 30 de ani ați fi fost puși să ghiciți cine va rezista mai mult dintre el și Burton, pe cine ați fi mizat ? Pe furtunosul fiu de miner, cu ceafă de taur și voce de rege, care ieșise aproape teafăr din două căsnicii cu Elizabeth Taylor, sau pe gracilul estet cu ochi febrili și ten aproape străveziu, care la 40 de ani deja se potrivea perfect în rolul lui Don Quijote
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
în jurul meu, soția făcându-mă atent să răspund la salutul celor care mă întâlneau. Dormeam foarte puțin și chiar și atunci, mă visam cu o groază de lucrări pe care trebuia să le corectez și mă trezeam cu dureri în ceafă. Mă simțeam bolnav, surmenat, obosit, ajunsesem într-o stare gravă, dar obișnuit să muncesc, nu m-am îndurat să-mi las elevii pe seama altora și să-mi iau un concediu medical pentru câteva zile. Așteptam sfârșitul anului școlar, dar nu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]