3,254 matches
-
nefericită că nu te am cu mine, în imensitatea asta albastră. Seara e cam răcoare; la Delureanu, cinci mese de 8-10 persoane, câteva mese de doi plus odrasla, eu - singură, iremediabil singură. Când am ieșit, strada neagră, urcând în pantă, clipea cu ochi de ciclop la răspântia dinspre „Roza Vânturilor“, care era închisă. M-am întors acasă și-ți scriu cu inima plină de tine; te iubesc, scumpa mea, te iubesc. Sâmbătă Am dormit foarte bine; mi-am băut cafeaua cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mea când am dat într-o femeie! A fost nemaipomenit! Își vâră și cealaltă mână în cămașă și eu mă crispez în clipa în care aud un pârâit rău prevestitor. — Ți-o plătesc, nu-ți face probleme, zice, fără să clipească. OK, ce mai ai? Câteodată am impresia că Laurel vine să probeze haine, doar pentru simpla plăcere de a se lupta cu ele. — Apropo, ți-am spus cum îi zice? adaugă. William. Crede că sună mult mai bine ca Bill
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să-ți împlinim dorința. Nu-i așa, Robyn? — Ba da, chiar așa e, spune Robyn cu duioșie în glas. Pur și simplu nu poți încăpea pe mâini mai bune. Mergem întâi să aruncă o privire în Terrace Room? Domnul Ferguson clipește spre mine complice. Aici va avea loc ceremonia. Cred că-ți va plăcea. Trecem iar prin holul uriaș de marmură și el deschide o ușă dublă, invitându-ne într-o încăpere pur și simplu imensă, înconjurată de o terasă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pentru o fulgurare de secundă, reușesc să văd până în străfundurile sufletului lui, până la acea părticică a lui pe care o întrezăresc extrem de rar. Zona cea mai sensibilă, mai tăcută și mai plină de îndoieli, pe care o avem cu toții. Apoi clipește - și e ca și cum ar fi tras brusc oblonul. Înapoi la starea de normalitate. De om de afaceri. Sigur pe sine. — Oricum, îmi pare bine că am reușit să ne împăcăm, spune, luând o înghițitură dintr-o sticlă de apă pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Pe bune. — OK, spune moașa. Hai să te instalăm undeva. Și dup-aia te consultăm și vedem ce e de făcut... — Mă duc să iau restul chestiilor, spun și mă îndrept spre ușă. Suze, stai liniștită, mă întorc cât ai clipi. Du-te cu moașa și vă găsesc eu... — Stai! spune Suze stresată, întorcându-se spre mine. Stai, Bex! — Ce? — Ai uitat să dai telefon. Și să-ți anulezi nunta de la New York. — Sun mai încolo, spun. Hai, du-te cu moașa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ce bine! Uite ce bine comunicăm, din prima! — În această situație, spune Garson Low, am să intru direct în subiect. Absolut! spun, cu ușurare. Așa se întâmplă atunci când consulți cel mai scump avocat din Manhattan. Totul se rezolvă cât ai clipi. — În primul rând, trebuie să vă spun că respectivul contract a fost extrem de inteligent întocmit, spune Garson Low. — Știu, încuviințez. Și sunt câteva clauze extrem de ingenioase, care acoperă absolut toate posibilitățile ce pot surveni. Am înțeles. — L-am citit cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Știu cum sunt mamele când vine vorba de nunta fiicelor lor... — Iartă-mă, dragă, să nu uit, aud iar vocea lui mami. Mă întreba Janice: cum vrei să fie împăturite șervețelele? Mitră de episcop sau lebădă? Înhaț telefonul cât ai clipi. — Mami, te rog frumos, hai să vorbim mai încolo. Am musafiri! — Te rog. Nu te stresa, spune Michael de pe canapea. Dacă e ceva important... Nu e important! Mă doare undeva cum sunt aranjate șervețelele! Pe bune, și dacă le faci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
privind de la stânga la dreapta. Nu văd aproape nimic. E o zi orbitoare, și apusul de soare licărește în ferestre. Totul s-a transformat în siluete și în umbre. — Rebecca. O mână mă strânge brusc de umăr. Mă întorc mirată, clipind de la lumina orbitoare și ridic ochii. Și, în clipa în care privirea mi se focalizează, mă cuprinde cea mai pură și mai înghețată spaimă. E Elinor. Șaptesprezece Gata. S-a zis cu mine. Trebuia să fi rămas acolo, la Tiffany
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vreau! Luke pare sincer uimit. Becky, te iubesc. Chiar mai mult decât până acum. Adevărul e că nu te-am iubit niciodată cât te-am iubit acolo, în camera aia. Când ai acceptat să faci sacrificiul ăsta uriaș, fără măcar să clipești din ochi. — Poftim? A, nunta! Da. Îmi recompun urgent seninătatea de pe chip. Ei, da. N-a fost ușor să-mi ceri asta. Și... îhm... că veni vorba de... nunți... Fac un efort uriaș pentru a reuși să pronunț aceste cuvinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
umărul lui Luke și le zâmbesc fericită. — Și mai e ceva care nu e în regulă, spune Luke. Michael nu ne-a declarat soț și soție. Și parcă trebuia să semnăm ceva, nu? — Șșșș! Urmează un flash orbitor și amândoi clipim. — Becky, ce se întâmplă? Mă întoarce spre el. Suntem sau nu căsătoriți? — Hai, că ăsta-i un cadru meseriaș! spune fotograful. Rămâneți așa. — Spune-mi, suntem sau nu căsătoriți? Ochii lui îmi scrutează intens chipul. — Păi... OK, zic fără tragere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
opoziției dintre cele două „instituții centrale” ale satului. O caricatură din epocă reprezintă cârciuma lui Ștrul, plină de țărani români beți, peste drum de biserica pustie „În Dumineca cea sfântă” : „Ștrul cel vesel, Ștrul tâlharul/ Vrea să năruie altarul,/ Și clipind șiret din pleoape,/ Și-a pus cârciuma aproape” <endnote id=" (662, p. 18)"/>. Concurența dintre biserica creștină și cârciuma evreiască nu rămâne doar la nivel calitativ, ci are și un aspect cantitativ : „Intenția iudaismului - se scria În ziarul atisemit Porunca
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
autogară învechită. Pășesc cu recunoștință în praful mâlos și mă îndrept spre un rând de taxiuri mohorâte. Explic cu ceva greutăți la un taximetrist unde vreau să merg, înțelege rapid conceptul de „satul coloraților”, îmi zâmbește prietenos și, fără să clipească, îmi cere un preț astronomic. Negociem o bucată de vreme, mă plictisesc și mă mut spre următorul taxi, unde reâncepem același proces. Explicația fenomenului este simplă: gringo în America de Sud este sinonim cu banii din ce am observat; nu de puține
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
să le văd. Mă sprijin de poartă, extenuată de fapt, eu sunt singura care s-a stresat în toată acțiunea. Viața celorlalți în fermă a continuat la fel de senin, Rodrigo a făcut și el o excursie iar vecinul nici n-a clipit, nici n-a zâmbit de-a lungul procedurii de recuperare. Restul săptămânii decurge lin, într-o comuniune fericită cu restul animalelor. Karina a crescut împreună cu animalele din fermă, care, drept urmare, o recunosc și o iubesc ca pe cineva de-al
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
ale zonelor în neregulă, organul afectat primește vibrația de „sănătos” și începe să se vindece. Aparatul arată ca un fel de amplificator cu o mulțime de butonașe și câteva ecrane pe care apar liste de cifre și măsurători. Un beculeț clipește intermitent anunțând că mașina „mă citește”. Nu simt nimic și, cu toată sinceritatea, nici nu cred mare lucru din conceptul în sine pare mult prea simplu ca să fie adevărat și nu-mi dau seama de unde ar ști aparatul care este
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
sună ca o tortură, dar nu suferința constituie principala ei determinantă, ci suspansul ce se creează în jurul eforturilor lui Bauby de a comunica. Cu aceeași doctoriță, el învață apoi să comunice în cuvinte și propoziții : ea îi recită alfabetul, el clipește la litera de care are nevoie. Uneori, spectatorul știe dinainte, de la vocea interioară a lui Bauby, ce gînd încearcă acesta să comunice, și e alături de pacient în nerăbdarea lui de a se face înțeles. Alteori, spectatorul nu știe despre ce
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Iliescu lui Vasili, la Oltenița, acesta are mai multe legături pasagere cu cetățene sovietice, soldate se pare și cu urmași, frățiorii sovietici ai lui Iliescu. Așa că Ion Iliescu își rescrie promt acest capitol roșu din biografle și trece, cât ai clipi din ochi abandonul familial de pe umerii tatălui Kominternist, pe umerii mamei. Pentru a ascunde astfel un capitol esențial din istoria familiei sale: cel care putea trădă faptul că legătura, firul roșu, cu Moscova reprezintă o constantă a trei generații din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
persoana pe care-o poți compara cu un avion cu reacție, este în stare să stea ore în șir nemișcată într-un fotoliu din camera de zi, cu o fereastră în spate și un televizor în dreapta. Ore în șir! Nu clipește, nu clipește! Revin din când în când la a-l descrie, pentru că, în cele din urma, Mousen este o poezie. Am ajuns în Argentona și după ce-am parcat mașina pe o stradă lăturalnică, în pantă (loc găsit cu mare
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
care-o poți compara cu un avion cu reacție, este în stare să stea ore în șir nemișcată într-un fotoliu din camera de zi, cu o fereastră în spate și un televizor în dreapta. Ore în șir! Nu clipește, nu clipește! Revin din când în când la a-l descrie, pentru că, în cele din urma, Mousen este o poezie. Am ajuns în Argentona și după ce-am parcat mașina pe o stradă lăturalnică, în pantă (loc găsit cu mare greutate din cauza
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
dormit (probabil În Trenul Mediteranean de Lux, de mult dispărut, acela care avea șase vagoane vopsite În partea de jos În roșu „terra-de-Sienna“ și tăbliile În crem) și am văzut cu o emoție inexplicabilă o mână de lumini ireale care clipeau spre mine de pe un deal Îndepărtat, și care apoi au dispărut Într-un săculeț de catifea neagră: diamante pe care mai târziu le-am dăruit personajelor mele pentru a mă ușura de povara bogăției mele. Probabil că reușisem să desfac
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
zadarnice a unei transe obscure. Tu n-ai făcut nimic ca să Îngrădești sau să raționalizezi acele opriri de o oră pe poduri bătute de vânt, când, cu un optimism și o răbdare ce nu cunoșteau limite, copilul nostru aștepta să clipească un semafor sau să prindă contur o locomotivă ce tot creștea, Într-un punct Îndepărtat, unde numeroasele șine se uneau Între dosurile goale ale caselor. În zilele friguroase era Îmbrăcat cu o blăniță de miel, cu o șapcă similară, ambele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
naufragiu din care se ridică doar vârful catargului -, un muc negru fumegă un firișor ce se înalță învălătucit: "Fugi Măria ta!!! Fugi Fugi!!! Fugi!!!" Sunt Domnul Moldovei, cum să fug, măăă !!!" Măria ta!! Ștefane!! strigă Daniil speriat, scuturându-l. Ștefan clipește buimac, dus pe altă lume. "Unde se află?!... Cine-i omul aista?!" Aaa... Sihastre... Daniil răsuflă ușurat: M-ai speriat, Doamne... Unde voiai să fugi?.... Strigai: Fugi!! Fugi!! Ștefan tace. Daniil îl privește îndelung: Ești... ești sfârșit... pustiit... Ai luat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
plăieș cocârjat lângă roata tunului, cu pumnii adânciți în burtă. Olecuță, geme el încetișor, cu un zâmbet schimonosit, da' pe 'mnetale țapăn te-o mai otânjit păgânu' Mi s-o întunericit soarele de mi-or steclit numai stele-logostele, răspunde bătrânul clipind șmecherește. M-o miruit el harapu' la scăfârlie, da' și eu când am dat odată cu capu'... mamăă!! Numai surcele i-am fărâmat sărăcia ceea de măciucă, spune el fonf, scuipând cu sânge și câteva măsele. Gheorghiță hâhâie schimonosindu-se de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe-o cruce. Și de ai noroc, un gând bun în amintirea oamenilor. Și-apoi... Uitarea... "Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni!", slujește mitropolitul, "Milostiviți-vă! Agonisiți comori în Ceruri! Acolo unde este comoara voastră, va fi și inima voastră." Boierii clipesc des, se închină, mormăie în barbă, dar tac. Ștefan izbucnește: "Bucurați-vă și veseliți-vă că răsplata voastră mare este în Ceruri!" Cu un petecuț, cu o sforicică două, vă cumpărați ditai moșie în Grădina Raiului. Un chilipir, zău așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dezmățatele! Abia așteaptă să le fulgere Măria-sa c-o privire, c-au și căzut pe spate să le fericească Vodă! Stricate și proaste, minte la ele nici cât la o găină! "Poale lungi și minte scurtă!" Nu-i așa? clipește Țamblac. Pierzania lumii! Diavolițe! Ispita ispitelor! Numai ele sunt de vină! Niște ticăloase! Umblă cu farmece! Vă fac cu ulcica! Vă prostesc! Și voi, proștii, vă robiți unei fuste! Așa-așa! Ispită diavolească! Sărmanii de noi!... Cum să reziști! Peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
l-am gâdilat cu o episcopie catolică la Baia. Putea să mă gâdile și el cu niscai gălbiori. Un război se duce și cu aur, nu numai cu inimă vitează și sfinte binecuvântări. N-o fi vrut să te spurce, clipește hâtru Țamblac. Știi: "Banul, ochiul dracului"... Ba să mă spurce! Să mă spurce! "Spurcăciune" de aiasta, pohtesc! Din păcate, nu se prea îndeasă nimeni... Noi ne-am făcut datoria, am plătit scump în sânge! E rândul lor. Este acolo, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]