KorAP: Find »[drukola/base=colț & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...124 125 126 ...1085 >

27,125 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

minte, și, dacă cineva-i cu adevărat cumsecade, aceea-i Mma Ramotswe. Ea e mult mai cumsecade ca el. El nu-i decât un mecanic care face tot ce-i sta în putință; cu ea, însă, lucrurile stau altfel. Dădură colțul pe Zebra Drive și intrară pe aleea din fața casei lui Mma Ramotswe, oprind mașina la umbră, lângă verandă. Rose, menajera lui Mma Ramotswe, se uită afară pe fereastra bucătăriei și le făcu semn cu mâna. Spălase rufe și acum erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
să mai iasă. Oasele, curățate complet de furnici, zăceau acolo unde trebuie să fi căzut pasărea. — Asta-i încăperea pe care o foloseau drept birou, îi explică Mma Potsane. Aici păstrau toate facturile și aveau un seif mic acolo, în colț. Oamenii le trimiteau bani, știți cum e. În alte țări erau persoane care considerau locul ăsta foarte important. Vroiau să demonstrăm că oamenii pot trăi împreună într-un loc ca ăsta și să împartă totul în mod egal. Mma Ramotswe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
de gardul din sârmă ghimpată care împrejmuia proprietatea, se aflau locuințele servitorilor și un garaj rudimentar. Era greu de găsit un loc potrivit pentru pândă, dar, în cele din urmă, Mma Makutsi ajunse la concluzia că, dacă parcau chiar după colț, pe jumătate ascunși de ghereta unde se vindeau porumb copt, fâșii înguste de carne uscată bâzâite de muște și, pentru cei care vroiau o delicatesă, pungi cu viermi de mopani gustoși. Nu vedea de ce n-ar parca o mașină acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
și o văzură din mers cum coboară din mașină și cum se îndreaptă cu pași mari spre veranda umbroasă. Apoi grădina luxuriantă, atât de stufoasă în comparație cu arbuștii de papaia din fața măcelăriei, le obstrucționă privirea. Asta, însă, le fu îndeajuns. Dădură colțul și parcară sub un palisandru de la marginea drumului. Și acum ce facem? se interesă unchiul. Așteptăm aici până pleacă? Mma Makutsi nu era sigură. — N-ar avea nici un sens să stăm aiurea aici, răspunse ea. Ar fi mai interesant dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
din raza lui vizuală. Puse mâna pe creion, verifică ora exactă și făcu o însemnare: Mma Makutsi intră în aripa servitorilor la 14.10. Erau două servitoare, exact cum anticipase. Una era mai în vârstă și avea laba gâștei ]n colțul ochilor. Era o femeie solidă, cu pieptul generos, îmbrăcată într-o uniformă verde de cameristă și o pereche de pantofi albi scâlciați, de felul celor purtați de infirmiere. Femeia mai tânără, care părea să aibă vreo douăzeci și cinci de ani, vârsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
dacă îi învățăm pe băieți să se comporte așa? Unde ajunge Botswana dacă vom avea mulți băieți necinstiți? Dumnezeu o să ne pedepsească, sunt sigură. Nu credeți? Mma Makutsi se întoarse gânditoare la Austin-ul parcat la umbră. Unchiul adormise și din colțul gurii i se prelingea un firicel de salivă. Îl atinse ușurel pe mânecă, iar el se trezi tresărind. — Aaa! Nu ți s-a-ntâmplat nimic rău. Mă bucur că te-ai întors. — Putem pleca, îl anunță Mma Makutsi. Am aflat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
surprins că îi acceptase rugămintea. Din bucătărie se auzeau niște zgomote - loviturile și hârșâiturile care se auzeau când era în toane proaste - iar acestea îi confirmau prezența. Urmăriți de mutra acră a menajerei, care se uită după ei până ce dădură colțul pe lângă Clubul Apărării Naționale Botswaneze, domnul J.L.B. Matekoni și cei doi copii se hurducau cu camioneta bătrână pe drumul spre oraș. Suspensiile erau de mult făcute praf și nu puteau fi înlocuite decât cu mare dificultate, fiindcă fabricanții intraseră de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
a lui Seretse Khama. La fel și dr. Bojosi Otloghile, care scrisese o carte despre Curtea Supremă din Botswana, pe care o cumpărase, dar încă n-o citise. Puteai să dai nas în nas cu o astfel de persoană la colțul următor și n-ar fi arătat altfel decât oricare persoană obișnuită. Numai că mintea lor e mult mai bogată decât a unui om obișnuit, care, în cea mai mare parte a timpului, e oricum sărac cu duhul. Se uită la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
dumneavoastră, replică el. Stăm de vorbă doar fiindcă m-ați amenințat și am niște necazuri cu femei mincinoase. Ăsta-i singurul motiv pentru care am fost de acord să ne-ntâlnim. Are amorul propriu șifonat, remarcă ea. Fusese pus la colț, și încă de o femeie, umilire usturătoare pentru un fustangiu. N-are nici un sens să mai lungească discuția, raționă ea, așa că intră direct în subiect. — Cum a murit Michael Curtin? întrebă ea. Stătea în scaun, vizavi de ea, bosumflat. — Lucram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

și roșcat, în ape. Era vechi de vreo cinci ani. Se anunța viitoarea noastră intrare în NATO. Când vom îndeplini condițiile. - N-aveau habar cu ce să mă umple, buretele era și prea scump și-mi făcea o groază de colțuri... Arătam îngrozitor de rău, ca o stea de mare la care-ai cusut o coadă de cal. Și-atunci secretarul literar a găsit soluția asta... Stau în pijama, buimac, nu reușesc să scot nici un sunet, deși fac eforturi să-mi mișc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Când mă trezeam, vedeam că iar atârn pe marginea patului... iar mă lovisem la fluierul piciorului de stinghia de lemn și sângeram. O să-l arunc și-o să cumpăr o saltea mare, tărișoară, comodă. M-am frecat cu mâneca, cu un colț al așternutului, deja glandele lacrimare s-au pornit. Îmi curge nasul și, în vreme ce mă șterg de plapumă, zăresc imaginea Carinei, lângă pat, cu mâinile în șold, pregătită parcă să-și tocească unghiile de fața mea. Deși prezența ei acolo, dis-de-dimineață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
într-o fază cu energiile pozitive și cele negative, cu locurile bune și alea rele, cu momentele faste și-alea pline de ghinioane și, cine știe după ce calcule, viziuni și paranormalâcuri, mă pune să demontez și să remontez în alt colț cadrul patului, să târâi noptierele pe hol, să iau ficusul și să-l duc în balcon, las’ că poate de data asta se usucă, să mut dulapurile, să-mi cadă rafturile peste degete, să strâng mocheta. După aceea s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
acasă, după cum n-aveam nici o tragere de inimă să rămân la el. Nu reușeam să mă opresc din mers, mă purtau picioarele, fredonam o bolmojeală de melodie moldovenească, nici nu știu cum îmi intrase-n cap, la-lu-lu-lu-luuu... Iar înregistram toate mutrele, toate colțurile de clădiri jupuite, toate mesele de plastic și bidoanele aruncate, toate felinarele sparte, toate burțile revărsate peste curea, toate picioarele umflate în papuci turcești, vedeam până și rufele puse la uscat la balcoane, ca o cameră de luat vederi pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
versurile lui Tavi, degetul lui Anatol înspre public. Biata fată, mâzgălită, împopoțonată cu tot felul de hârtiuțe și decupaje din ziare, arată ca o corcitură între o paparudă și-un caloian bun de dus cu alai în Jijia. Într-un colț, Mat bate într-o cutie de tablă ritmul unei compoziții auzite numai de el și fluieră pentru a marca pasajele mai importante. Biju zace pe linoleum. Înalță puțin fruntea doar pentru a arunca, fornăit, vreun poem: „Shhh...dopuri în pălării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
mai importante. Biju zace pe linoleum. Înalță puțin fruntea doar pentru a arunca, fornăit, vreun poem: „Shhh...dopuri în pălării galbene vinete shhhh... păianjenii scurmă pământul shhh pânzele lor mirosind a shhhhe fiere shhhh moartea are aripi de muscă și colți și vine cântând la balalaică shhh mușcă din coaste și sexul meu adormit shhh dopuri cutii în pălării albastre noaptea te taie felii...”. Se oprește la fel de brusc cum a început și se lasă să cadă pe spate, de-i pocnesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
ți-i scoli pe toți în cap... treaba ta... eu ți-am spus... Am avut și-un mare necaz, mi-au murit doi pești.” ... ia mai du-te... Mi-l și imaginez cu fesul pe cap, istovit după ieșirea la colț să cumpere viermișori uscați pentru pești, nu din ăia de data trecută, că se sfărâmau prea ușor între degete, se strângeau în cocoloașe deasupra apei, „și cum să le vină să-nghită așa ceva?”, cam fără chef de viață și în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
pe trăgaci, vedeam cum se mișcă arătătorul, încă puțin, zâmbeam fotogenic camerei. Pe urmă, parcă începeam să explic de ce l-am găurit în piept, ăla nu cădea, deși se clătina, ieșea fum prin el și i se prelingea sânge la colțul gurii, se vedea peretele prin pieptul lui, din care lipsea o bucată. Dădeam autografe direct pe mâinile întinse, pe spinări și pe obraji, râdeam, aveam șampanie în pahare cu picior, mă îmbrățișau două în rochii cu spatele gol. Nu, murea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
pantaloni gri burlan pe care nici tata, după ce și-a lăsat gumarii la barieră, nu i-ar fi purtat. - Am uitat, mârâi de avertisment. - Te-am sunat, am sunat pe toată lumea s-o anunț... - Am avut telefonul închis! mi-arăt colții. Așadar, am fost judecat în contumancie pentru vina de-a nu participa la ritualurile lor inutile. „Să i se taie capul!” a zis regina. „Să fie tras în țeapă!” a strigat eunucul. Oare cine-a deschis discuția? Poate „Pastorul”, frământându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
cad urechile, ți se scurg buzele. Am coborât în pivniță, fără să mai aprindem lumina, m-am bucurat să regăsesc adânciturile din zid, zgrunțurile, am stat pe treptele de piatră, ne-am uitat la pânzele de păianjen groase întinse în colțuri, luminate slab de razele strecurate prin ferestruici. Dormisem de mai multe ori în pivnița lui, învelit c-o blană de oaie. „Te-ntorci la esențial, ai? La peșteră?” râdea Ioan. „Da’ vezi că primitivul nu înghițea atâta votcă...” Ne pătrundeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Doamneee ... cum au ei inima hainăăă... că tare-i rău fărăăă lumina ochilor, că pentru tine nu-i soareee, e numai noapte lungăăăă, că pentru tine nu-i zi.... Doamneee, tare-i rău fărăăăă vedereeee”, se smiorcăie cerșetorul oficial de la colț, care are niște gheare încovoiate și o barbă smocăită. Un trecător îi lasă o mie de lei în palmă. „Ptiu, zgârciobul draculu’, căcăcios de traziție... o mie de lei? Doamneee... tare-i rău fără vedere... Doamnee.... cum nu se-ndurăăăă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
vreun incendiu, nici măcar atunci când a luat foc Preventoriul de lângă ei, a ars acoperișul în întregime, le-a ars și lor magazia unde țineau „dotarea”, până au venit cei de dincolo de zona industrială. Și nici apa nu avea presiune. Într-un colț, o relicvă, o mașină de intervenție, amintind de vremurile bune de altădată, când zbiera o sirenă de cinci ori pe zi și câțiva soldați băteau regulat saltele la aer, sub supravegherea unui sergent și-a babelor de la cămin. Doar un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
și-a lipit și-un program de audiențe. Lunea și marțea - nu. Miercurea și joia - în principiu, nu. Vineri - doar dacă arde. Sâmbăta e srl, iar duminica e dată de la Dumnezeu pentru odihnă. Sacul de dormit e desfăcut într-un colț, în cuier haine, pe scaune tricouri, pe-o poliță, lângă Istoria... în cinci volume, mașina de bărbierit. Un borcan cu zacuscă a rămas pe birou. - Ce faci, omule? Te-ai mutat aici cu tot calabalâcul? - Da, de săptămâna trecută. M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
banchetă... A, dă-mi și papucii ăia de dedesubt... Pantofii cu noroi uscat pe tălpi dispar și ei în burta primitoare-a dulapului cu știință. - Fac imediat și-un nes, dar rece... Paharele sunt cam slinoase, le șterge cu-n colț de prosop, toarnă apă dintr-o sticlă de plastic... merge. - Și, cu băboiul... întreb după ce ne-am instalat și-avem în față și cutia de la alune plină cu mucuri de țigară. Ce-a fost? - Vinerea trecută, când m-am întors

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
tablou mare, cu el în redingotă, cu papion la gât, dând mâna cu regele Mihai. În fostele columbare tronează acum imitații de statuete africane și busturi făcute de artiști contemporani, printre care și-o bucată de marmură, spartă-ntr-un colț, care-ar fi, zicea artistul, potretul lui. Paul e și el regalist convins. - Numai Regele ne-ar fi putut garanta stabilitatea, ne-ar fi scos din caruselul ăsta tâmpit al alegerilor, ne-ar mai fi spălat fața... Mai avem noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
față, au crescut firele scurte și aspre, parcă merg pe urma altei atingeri. E caraghios, mi se pare că abia mi s-a ridicat din brațe, mi-a rămas întipărită în carne forma corpului ei ghemuit. Se amuză mușcându-mi colțurile gurii, pipăindu-mi sprâncenele, apăsând ușor pleoapele, să simtă cum mi se zbat ochii și tremură genele, desenează liniile de pe frunte, cele două dungi ce coboară spre mustață și nările spre șănțulețul de deasupra buzelor, le deschide, așteptând parcă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]