KorAP: Find »[drukola/base=cosmos & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...124 125 126 ...145 >

3,605 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

omul religios o "lume sacră". Haos și Cosmos Societățile tradiționale se caracterizează prin opoziția implicită între teritoriul locuit și spațiul necunoscut și nedeterminat care înconjoară acest teritoriu: primul este "Lumea" (mai precis "lumea noastră"), Cosmosul; celălalt nu mai este un Cosmos, ci un fel de "altă lume", un spațiu străin, haotic, plin de larve, demoni, "străini" (asimilați de altfel duhurilor și fantomelor). Această ruptură în spațiu s-ar datora, la prima vedere, opoziției între un teritoriu locuit și organizat, deci "cosmicizat

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
asimilați de altfel duhurilor și fantomelor). Această ruptură în spațiu s-ar datora, la prima vedere, opoziției între un teritoriu locuit și organizat, deci "cosmicizat", și spațiul necunoscut care se întinde dincolo de granițele sale: pe de o parte există un "Cosmos", pe de altă parte un "Haos". Dar, dacă un teritoriu locuit este un "Cosmos", aceasta se întîmplă tocmai pentru că a fost în prealabil consacrat, pentru că, într-un fel sau altul, este o lucrare a zeilor sau poate să comunice cu

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
prima vedere, opoziției între un teritoriu locuit și organizat, deci "cosmicizat", și spațiul necunoscut care se întinde dincolo de granițele sale: pe de o parte există un "Cosmos", pe de altă parte un "Haos". Dar, dacă un teritoriu locuit este un "Cosmos", aceasta se întîmplă tocmai pentru că a fost în prealabil consacrat, pentru că, într-un fel sau altul, este o lucrare a zeilor sau poate să comunice cu lumea lor. "Lumea" (adică "lumea noastră") este un univers în care sacrul s-a

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
teritoriu, echivalează cu o cosmogonie. Un teritoriu necunoscut, străin, neocupat (ceea ce înseamnă adesea: neocupat de "ai noștri") face parte încă din modalitatea fluidă și larvară a "Haosului". Ocupîndu-l și, mai ales, așezîndu-se pe acest teritoriu, omul îl transformă simbolic în Cosmos, printr-o repetare rituală a cosmogoniei. Ceea ce va deveni "lumea noastră" trebuie mai întîi să fie "creat", și orice creație are un model exemplar: Crearea Universului de către zei. Când s-au înstăpînit în Islanda (land-nama) și au defrișat-o, coloniștii

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
înstăpînit în Islanda (land-nama) și au defrișat-o, coloniștii scandinavi n-au socotit că fac un lucru nou, nici o muncă omenească și profană. Ceea ce făceau nu era pentru ei altceva decât repetarea unui act primordial, și anume transformarea Haosului în Cosmos prin actul divin al Creației. Muncind pământul sterp, nu făceau decât să repete actul zeilor care organizaseră Haosul dîndu-i o structură, forme și norme.2 Fie că este vorba de defrișarea unui ținut sălbatic, de cucerirea și de ocuparea unui

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
altă parte, tribul achilpa crede că stâlpul îi înlesnește comunicarea cu tărâmul ceresc. Or, existența umană nu este posibilă decât prin această comunicare permanentă cu Cerul. "Lumea celor din tribul achilpa nu devine cu adevărat a lor decât în măsura în care reproduce Cosmosul organizat și sanctificat de Numbakula. Nu se poate trăi fără o "deschidere" spre transcendent; altfel spus, nu se poate trăi în "Haos". În clipa în care contactul cu transcendentul s-a întrerupt, existența în lume nu mai este posibilă și

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
care se face prin moarte, revenirea la modalitatea larvară a existenței. Dintr-un anumit punct de vedere, regiunile inferioare pot fi omologate cu regiunile pustii și necunoscute care înconjoară teritoriul locuit: lumea de jos, deasupra căreia se află așezat temeinic "Cosmosul" nostru, corespunde "Haosului" care se întinde dincolo de granițele sale. "Lumea noastră" se află întotdeauna în Centru Tot ce am afirmat până acum ne arată că "lumea adevărată" se află întotdeauna în "mijloc", în "Centru", pentru că aici se produce ruptura de

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
granițele sale. "Lumea noastră" se află întotdeauna în Centru Tot ce am afirmat până acum ne arată că "lumea adevărată" se află întotdeauna în "mijloc", în "Centru", pentru că aici se produce ruptura de nivel, comunicarea dintre cele trei zone cosmice. Cosmosul este întotdeauna desăvârșit, oricare i-ar fi întinderea. O țară întreagă (Palestina), un oraș (Ierusalimul), un sanctuar (Templul din Ierusalim) înfățișează deopotrivă o imagine a lumii, imago mundi. Flavius Josephus arăta, cu privire la simbolismul Templului, că "Marea", adică regiunile inferioare, era

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
se depărteze de Centru și să rămână în legătură cu lumea supraterestră. Pe scurt, oricare ar fi dimensiunile spațiului său familiar - țara, orașul, satul, casa -, omul societăților tradiționale simte nevoia de a exista mereu într-o lume totală și organizată, într-un Cosmos. Un Univers ia naștere începînd din Centru și se întinde pornind de la un punct central care poate fi asemuit cu un "buric". Așa se naște și se dezvoltă Universul, după Rig Veda (X, 149): pornind de la un nucleu, de la un

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
vorba de fapt de o idee arhaică și foarte răspîndită: cele patru zări sânt proiectate, pornind de la un Centru, în cele patru puncte cardinale. Mundus era, la romani, o groapă circulară împărțită în patru, fiind în același timp imagine a Cosmosului și model exemplar al locuinței sau așezării omenești. S-a sugerat, și pe bună dreptate, că Roma quadrata ar trebui înțeleasă nu ca având forma unui pătrat, ci ca fiind împărțită în patru.19 Mundus era evident asimilat cu omphalos

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
structura satelor și a orașelor germanice.20 În contexte culturale extrem de variate, găsim mereu aceeași schemă cosmologică și același scenariu ritual: așezarea într-un teritoriu echivalează cu întemeierea unei lumi. Cetate - Cosmos Dacă este adevărat că "lumea noastră" este un Cosmos, orice atac din afară ar putea-o preface din nou în "Haos". Și dacă "lumea noastră" a fost întemeiată prin imitarea lucrării exemplare a zeilor, cosmogonia, adversarii care o atacă sânt asimilați cu dușmanii zeilor, demonii, și mai cu seamă

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
a zeilor, cosmogonia, adversarii care o atacă sânt asimilați cu dușmanii zeilor, demonii, și mai cu seamă arhidemonului, Dragonul primordial învins de zei la începuturile timpurilor. Atacul asupra "lumii noastre" este răzbunarea Dragonului mitic, care se răzvrătește împotriva lucrării zeilor, Cosmosul, și se străduiește s-o nimicească. Dușmanii se numără printre puterile Haosului. Orice distrugere a unei cetăți înseamnă o întoarcere în Haos. Orice izbândă asupra atacatorului repetă victoria exemplară a zeului asupra Dragonului (asupra "Haosului"). Din acest motiv, Faraonul era

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Apelor cosmice, al Tenebrelor, al Nopții și al Morții, pe scurt al amorfului și al virtualului, a tot ceea ce nu are încă o "formă". Zeul a trebuit să învingă Dragonul și să-l ciopârțească astfel încît să se poată naște Cosmosul. Marduk a alcătuit lumea din trupul monstrului marin Tiamat. Iahve a creat Universul după ce l-a învins pe monstrul primordial Rahab. Dar, după cum vom vedea, această izbândă a zeului asupra Dragonului trebuie să se repete în chip simbolic în fiecare

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
fără alt inconvenient decât cel impus de adaptarea la altă climă. Nu ne propunem să scriem istoria desacralizării treptate a locuinței omenești. Acest proces face parte integrantă din uriașa transformare a Lumii, asumată de societățile industriale și înlesnită de desacralizarea Cosmosului, prin acțiunea gândirii științifice și mai ales a răsunătoarelor descoperiri ale fizicii și chimiei. Ne vom putea întreba mai târziu dacă această secularizare a Naturii este într-adevăr definitivă, dacă omul modern nu mai are nici o posibilitate de a regăsi

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
fie că este alcătuită din vînători-păstori, din agricultori sau a ajuns în stadiul civilizației urbane -, locuința este întotdeauna sanctificată pentru că este o imago mundi, iar lumea este o creație divină. Există însă mai multe feluri de omologare a locuinței cu Cosmosul, tocmai pentru că există mai multe tipuri de cosmogonii. Ne vom mărgini, în acest stadiu, să amintim doar două mijloace prin care locuința (înțelegînd prin aceasta atât teritoriul, cât și casa) este transformată în Cosmos și capătă astfel valoare de imago

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
feluri de omologare a locuinței cu Cosmosul, tocmai pentru că există mai multe tipuri de cosmogonii. Ne vom mărgini, în acest stadiu, să amintim doar două mijloace prin care locuința (înțelegînd prin aceasta atât teritoriul, cât și casa) este transformată în Cosmos și capătă astfel valoare de imago mundi: a) asimilarea cu Cosmosul prin proiecția celor patru zări pornind de la un punct central, în cazul unui sat, sau prin așezarea simbolică a unui Axis mundi, în cazul locuinței familiale; b) prin repetarea

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
multe tipuri de cosmogonii. Ne vom mărgini, în acest stadiu, să amintim doar două mijloace prin care locuința (înțelegînd prin aceasta atât teritoriul, cât și casa) este transformată în Cosmos și capătă astfel valoare de imago mundi: a) asimilarea cu Cosmosul prin proiecția celor patru zări pornind de la un punct central, în cazul unui sat, sau prin așezarea simbolică a unui Axis mundi, în cazul locuinței familiale; b) prin repetarea, într-un ritual de construcție, a actului exemplar al zeilor, în urma

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
trăiască în "Centrul Lumii", cu alte cuvinte în real. Cosmogonie și sacrificiu de construcție O concepție asemănătoare se întîlnește într-o cultură foarte evoluată, precum a Indiei, dar aici se poate remarca și celălalt mod de omologare a casei cu Cosmosul, pe care l-am amintit mai sus. Înainte ca zidarii să pună prima piatră, astrologul le indică punctul din temelie care se găsește deasupra Șarpelui ce susține lumea. Meșterul zidar cioplește un țăruș și-l înfige în pământ, chiar în locul

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
un anumit tip de cultură, mitul cosmogonic pune la baza Creației uciderea unui Uriaș (Ymir în mitologia germanică, PuruÑa în mitologia indiană, P'an-ku în China): organele sale dau naștere diferitelor regiuni cosmice. După alte grupuri de mituri, nu numai Cosmosul ia naștere în urma uciderii unei Ființe primordiale, din substanța acesteia, ci și plantele alimentare, rasele umane ori clasele sociale. Sacrificiile de construcție țin de acest tip de mituri cosmogonice. Ca să dureze, o construcție (casă, templu, lucrare tehnică) trebuie să fie

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
permanență Lumea, pentru că o reprezintă și în același timp o conține. De fapt, Lumea este resancti-ficată în întregime datorită Templului. Oricare ar fi gradul său de impuritate, Lumea este continuu purificată de sfințenia sanctuarelor. Această deosebire ontologică din ce în ce mai limpede dintre Cosmos și imaginea sa sanctificată, Templul, mai arată și că sfințenia Templului este la adăpost de orice corupție pământească, pentru că planul arhitectural al Templului este lucrarea zeilor și se găsește așadar foarte aproape de zei, în Cer. Modelele transcendente ale Templelor se

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Judecata de Apoi. Mijlocul clădirii este Pământul. După Kosmas Indikopleustes, Pământul este dreptunghiular și mărginit de patru ziduri, deasupra cărora se află o boltă. Cele patru părți ale interiorului unei biserici reprezintă cele patru direcții cardinale.27 Ca imagine a Cosmosului, biserica bizantină reprezintă și totodată sfințește Lumea. Câteva concluzii N-am citat, din miile de exemple aflate la îndemîna istoricului religiilor, decât un număr foarte restrâns, suficient însă pentru a înfățișa varietatea experienței religioase a spațiului. Am ales aceste exemple

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
mitologice și scenariile rituale cele mai importante care țin de experiența spațiului sacru. De-a lungul istoriei, omul religios a valorificat în chip diferit această experiență fundamentală. Nu ne rămâne decât să comparăm concepția despre spațiul sacru, și deci despre Cosmos, așa cum apare ea la australienii achilpa, cu concepțiile asemănătoare ale tribului kwakiutl, ale altaicilor ori ale mesopotamienilor, ca să ne dăm seama de diferențe. Deoarece viața religioasă a omenirii are loc în Istorie, expresiile sale sânt implicit condiționate de momentele istorice

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
deci "Lumea", Centrul, făcând posibilă orientatio. Manifestarea sacrului în spațiu are deci o valență cosmologică: orice hierofanie spațială, orice consacrare a unui spațiu echivalează cu o "cosmogonie". O primă concluzie ar fi că Lumea poate fi percepută ca lume ori Cosmos în măsura în care se înfățișează ca lume sacră. Orice lume este lucrarea zeilor, pentru că a fost creată fie direct de către zei, fie consacrată, deci "cosmicizată" de către oamenii care au actualizat prin mijloace rituale actul exemplar al Creației. Altfel spus, omul religios nu

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
se stinge. Această sete ontologică se manifestă în nenumărate feluri. Exemplul cel mai izbitor este, în cazul special al spațiului sacru, voința omului religios de a se găsi în inima realului, în Centrul Lumii, de unde a început să ia ființă Cosmosul, spre a se întinde apoi către cele patru zări, unde există o posibilitate de comunicare cu zeii; pe scurt, acolo unde este cel mai aproape de zei. Am văzut că simbolismul Centrului Lumii nu privește doar țările, cetățile, templele și palatele

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
din tot sufletul să locuiască într-o "lume divină", să aibă o casă asemănătoare cu "casa zeilor", așa cum a fost ea mai târziu închipuită prin temple și sanctuare. Această nostalgie religioasă oglindește de fapt dorința de a trăi într-un Cosmos pur și sfânt, așa cum era el la începutul începuturilor, când ieșea din mâinile Creatorului. Experiența Timpului sacru îi va permite omului religios să regăsească periodic Cosmosul așa cum era el in principio, în clipa mitică a Creației. Capitolul II Timpul sacru

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]