3,710 matches
-
îmbolnăvește, crede el, de ulcer. Refuză a merge la medici, considerându-i și pe aceștia niște imbecili, „ticăloși ordinari”. Angoasa și insomnia îl copleșesc. Se consideră trădat de prieteni, pe care îi disprețuiește la fel de intens. Raționalistul se apucă, însă, a croi planuri de atingere a perfecțiunii, ca împlinire a fericirii. Rațiunea îi spune că omul este născut pentru fericire și că, pentru accesul la ea, este permis orice. Eroul gândește aproape ca Ivan Karamazov: „Dacă Dumnezeu nu există, atunci totul este
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
reînviară în întregime țelul râvnit și care îi goniră norii negri, ce îi întunecaseră lui sufletul, Osvald porni din nou, cu un avânt și mai puternic parcă, să scrie, căci această nobilă și mistuitoare îndeletnicire se dovedea a fi perfect croită pe firea lui înnăscută. Cu niciun chip nu dorea să pună vreun preț câtuși de însemnat pe vorbele soră-sii. Iar asta nu era decât revolta sufletului său în fața adormirii minții celorlalți. Totuși, dacă sora sa, văzând aceasta, se resemnase
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
-i cel mai potrivit de procedat atunci. La urma urmelor, a-ți linge supus rănile mult timp după o experiență neplăcută constituie întotdeauna o greșeală uriașă și nesănătoasă, nimic altceva! De altminteri, o astfel de purtare nici nu prea era croită pe firea Victoriei, care era o femeie puternică, bine clădită emoțional, cu un caracter autoritar, cu o dezinvoltură plină de demnitate și sigură pe ea în orice situație. Nu era nici prea inteligentă, nici prea cultă, limitată cam din toate
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ei. șase în al doilea loc: te apuci și cultivi ceva din care să poți face îmbrăcăminte ușoară, bună de purtat pe căldurile verii sau seara, când te strecori în patul așezat pe pământ reavăn, ceva din care să poți croi și o fățucă de masă sau o batistă pentru vremea rece, ceva din care să iasă un material din proteine candoare naturale, moale și cât mai plăcut la atingere, este foarte important să îți dezvolți abilitățile, să crești capacitatea de
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
clanului Araki erau postate la palisadele de lemn, ici și colo, așa că ne-au înconjurat de mai multe ori și, câteodată, am fost despărțiți unii de alții, în mijlocul săbiilor și al lăncilor inamice. Într-un târziu, am reușit să ne croim drum, dar, în timpul uneia dintre încăierări, Seniorul Kanbei a fost rănit de sabie la genunchiul stâng, iar aceasta ne-a împiedicat să ajungem prea departe. Până la urmă, am fost nevoiți să ne culcăm într-un hambar. Am călătorit noaptea, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
văzut, am fost rănit în luptă, acum două zile. Întrucât mă mișc cu dificultate, vă voi privi pe fiecare luptând în ultima voastră bătălie, în timp ce voi aștepta aici, calm, inamicul. Apoi, voi putea sfârși, luptând după placul inimii. Așa că, ieșiți! Croiți-vă drum prin porțile din față și din spate și arătați-le cu cât curaj cum cad florile cireșilor de munte! Strigătele de răspuns din partea aprigilor războinici, susținând că aveau să îndeplinească porunca întocmai, răsunară ca un vârtej de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un visător extraordinar. Dar spinii și țepii realității - mai ales date fiind nașterea și creșterea lui - nu-i permiteau să trăiască numai într-o lume a viselor. Lumea adevărată avea dificultăți peste dificultăți și îl învățase plăcerea de a-și croi drum prin ele. În perioada de creștere, când era pus la încercare și se înapoia victorios, și iarăși era încercat, descoperise, până la urmă, că nu era satisfăcut de dificultățile întâlnite. Cea mai mare plăcere a vieții, aflase el, se găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se opri când își văzu un tovarăș prin fum. — Minoura? — Ei? — Încă n-ai rezolvat nimic? — Nu, nu încă. Începură să-l caute împreună pe Nobunaga - sau, mai bine zis, să se întreacă în a-l găsi. Curând se despărțiră, croindu-și drum prin fum. Focul prea să se fi răspândit până sub acoperiș și interiorul templului trosnea. Chiar și părțile din piele și metal ale armurilor frigeau la atingere. Într-o clipă, singurele forme omenești care se mai vedeau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
marea diferență numerică dintre trupe. Creierul lui Mitsuhide funcționa prin calcule, iar acum nu mai exista nici măcar o licărire de speranță că avantajul ar fi fost de partea lui. Mai mult, undeva, un mic fior de frică începea să-și croiască drum în conștiința lui. Acest fapt în sine putea juca rolul decisiv între victorie și înfrângere. Începea să se scufunde sub valurile pe care el însuși le stârnise. Mitsuhide stătea pe colina din fața taberei, privind norii. — Se-arată a ploaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
departe. Între timp, prima unitate de sub comanda lui Nakagaba Sebei lăsase lupta din aval în seama soldaților lui Takayama Ukon. La fel ca șirurile unor tineri ducând pe umeri un palanchin sacru în timpul unei sărbători, urlând la unison, luptătorii își croiră drum cu forța în primele linii ale bătăliei. Pășind, cu repeziciune, peste trestiile de pe malul răsăritean al râului, se năpustiră furibunzi în mijlocul inamicilor. Soarele începea să apună. Nori roșii arși, anunțând apropierea serii, își reflectau culorile peste pâlcurile negre de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
când o comandă a lui Dengo sfâșie văzduhul, arcașii se dispersară, înlocuiți de pușcași. Fără a aștepta o clipă ca fumul prafului de pușcă să se risipească, în fața inamicului apărură războinici în armuri, cu lănci de fier, începând să-și croiască drum. Dengo și luptătorii săi de elită decimau unitatea lui Hachiya. Luând locul camarazilor lor, soldații comandați de Nobutaka reluară atacul și loviră forțele clanului Akechi. Dengo, însă, îi înfrânse și pe aceștia, alungându-i înapoi. Pentru moment, trupele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și pe Samboshi. Apoi, puteau să denunțe crimele lui Hideyoshi, să-i reunească pe ceilalți seniori și să pornească cu o armată zdrobitoare. Pe de altă parte, aveau o armată numeroasă și, ca samurai, le-ar fi plăcut să-și croiască drum prin luptă, nimicind inamicul printr-o victorie rapidă. În timp ce cântăreau rezultatele ambelor variante, își dădură seama că planul dintâi ar fi declanșat un război prelungit, câtă vreme al doilea implica o decizie promptă. În acest sens, însă, în loc de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
temporară. Poate fiindcă vedea că progresau foarte încet, retrase toate unitățile. În acel răstimp, alese dintre samurai câteva sute de războinici dârji. Nici unul nu avea să poarte arme de foc, numai lănci și săbii. Acum vreau să văd treaba făcută! Croiți-vă drum în turn! ordonă el. Corpul lăncierilor de elită învălui imediat turnul, ca un roi de viespi, pentru ca, în curând, să pătrundă înăuntru. Un fum negru ca smoala începu să iasă de la etajul doi, apoi, de la al treilea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un nou titlu de curte, reprezentând pecetea aprobării imperiale la adresa politicii lui interne și a succeselor sale militare. De asemenea, urma să anunțe construirea unui nou castel important, la Osaka. Banchetul dură trei zile. Un șir nesfârșit de oaspeți își croia drum spre castel, iar străzile înguste ale orașului erau blocate cu trăsurile curtenilor, cu slujitorii și caii acestora. Kazumasa realiză în cele din urmă, că pe umerii lui Hideyoshi fusese așezată mantia lui Nobunaga. Până în ziua aceea, crezuse, cu tărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
alături, închina cești cu sake. Atât tatăl, cât și fiul stăteau pe taburetele de campanie, așteptând ora plecării. De obicei, când era anunțată pornirea trupelor, se sufla în cornuri, erau bătute tobele, steagurile se desfășurau și armata începea să-și croiască, maiestuos, drum prin cetate. Cu acea ocazie, însă, călăreții fură lăsați în grupuri mici, de câte doi sau trei; în fața și în spatele lor erau plasați pedestrași; flamurile rămăseseră împăturite, iar armele de foc, ascunse. În acea noapte cețoasă de primăvară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
calul și rămăsese pe jos. — Vă rog! Luați-l pe-acesta! Plesniți din bici și plecați de-aici fără să vă mai uitați în urmă! Dându-i lui Hidetsugu propriul său cal, Kaheyu își înfipse stindardul în pământ și-și croi drum prin cât de mulți soldați inamici putu, înainte de a fi, în sfârșit, ucis și el. Hidetsugu puse mâna pe cal, dar, înainte de a apuca să încalece, animalul fu lovit de un glonț. — Împrumută-mi calul! Alergând deznădăjduit prin vâltoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe câmpie. Există o mare diferență psihologică între moralul unei armate în înaintare și acela al armatei care a întors spatele. Nagayoshi, încurajându-și acum, din șa, oamenii, arăta ca un om care-și anticipa propria moarte. Armura sa era croită din piele neagră, cusută cu fir albastru închis, iar mantia-i era de brocart auriu pe fond alb. Avea coiful împodobit cu coarne de cerb și îl purta lăsat pe umeri. Capul îi era încă înfășurat până la obraji în bandajele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cincisprezece-șaisprezece ani, se mai apropie de el, șovăitor. Aducând de căpăstru un cal rătăcit, i-l oferi stăpânului său. În bătălia de la poalele colinei, calul lui Shonyu fusese împușcat, trântindu-și călărețul la pământ. Inamicii îl înconjuraseră, dar Shonyu și croise drumul cu disperare și reușise să urce spre culme. — Nu mai am nevoie de nici un cal. Pune-mi aici scaunul de campanie. Pajul instală taburetul în spatele lui, iar Shonyu se așeză. — Aici iau sfârșit patruzeci și opt de ani, murmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nou în lungul drumului, Eugen observă apropiindu-se un băiat de vreo zece ani. Pășea fără să se grăbească pe marginea drumului, privind în pământ, absent și șfichiuia cu o nuia viguroasă tulpinile bălăriilor care îi ieșeau în cale. Le croia metodic și cu ură deși, în același timp, părea să nu aibă nimic personal împotriva lor. Tulpinile cedau sub nuiaua lui, plecându-și în tăcere florile de purpură, înfrânte. Hei, îi strigă Eugen. Oprește-te! Băiatul nu părea să-l
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
iar în picioare purta o pereche de ghete largi, cu șireturile dezlegate. Eugen îi tăie calea. Tu n-auzi? Stai pe loc! Băiatul îl ocoli fără o vorbă și fără să-și ridice măcar privirea spre el. Doar încetă să croiască bălăriile și își văzu de drum. Hei, măi nebunule! strigă încă o dată Eugen în urma lui. E zonă interzisă! Se fac trageri acolo. Oricând poate să te nimerească un glonte rătăcit. Tu n-auzi? Chiar în clipa aceea se răspândi peste
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
era ea în sine, prin perfecțiune, o încântare pentru ochi. Dar cârpitul ciorapilor nu era unica preocupare a mamei în casă. Toate obiectele de îmbrăcat, în cea mai mare parte făcute de mâna ei, le avea în grijă. Lua măsură, croia, tăia, proba, tighelea, cosea la mașina de cusut manuală Singer, tricota cu andrelele, croșeta. Cămăși, izmene, chiloți, cearșafuri, fețe de masă, pulovere și jachete, pe toate le urmărea în ce stare se aflau și observa când începeau să se roadă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Elisabeta, cu castanii lui deși, afundându-se ca într-o pădure întunecoasă. Cătălin stătea de vorbă cu Nelu Manolache. Îl întreba: Noaptea tu visezi întâmplări? Eu visez locuri. Nelu Manolache râdea: Eu îl visez pe tata că vine și mă croiește c-un băț pe spinare. Aș zice că-s întâmplări, nu? Tu ce fel de locuri visezi? Cătălin se gândea la bulevardul Regina Elisabeta și deși știa că e străjuit de castani de la un capăt la celălalt, urmând curbura lină
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mult mai puțin și să bea mult mai mult. Dan făcea parte din categoria acelor oameni care își schimbă comportamentul la băutură. Dar la el metamorfoza era completă, ca și cum și-ar fi uitat viața cu totul și și-ar fi croit o istorie personală absolut nouă. Sigur că un bețiv notoriu, în abțiguiala lui fără măsură, nu reține nimic în afară de ultimele două sau trei minute de mers împleticit și de scandal. E o ființă efemeră, ca un cărăbuș de mai, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cu capriciile ei fanatice și clișeele de mâna a doua care-i serveau drept filozofie. Bull știa că avusese alți bărbați, numeroși alți bărbați, probabil și femei. Simțea asta din felul în care pielea ei fină se înăsprea pe când își croia drum spre alt orgasm utilitarist. Avea textura poroasă a statuilor londoneze. Statui deja reproduse la scară. Numai că Bull se temea și mai mult de un eventual refuz venit din partea lui Juniper. Se temea că nu va fi suficient de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
a lăsat convins să mă împuște în spate de trei ori, bineînțeles armura s-a dovedit a fi perfectă, am simțit doar ca o pișcătură de țânțar, așa că m-am hotărât să-mi fac una și pentru piept, am și croit bucățile de carton, și urma numai să le cos și să le lipesc, o treabă de vreo jumătate de zi, însă tocmai mi se terminase lipiciul, așa că până la urmă n-am mai făcut-o. În timp ce meșteream la armura mea, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]