3,234 matches
-
să se joace cu acestea acordandu-le zi de zi o parte din copilăria lui. Școala Generală a facut-o în orașul natal Zărnești , mai târziu fiind admis la Colegiul Național Economic "Andrei Bârseanu" din Brașov , urmând profilul de Artă Culinară și totodată visul său din copilărie de a fi la un liceu unde să poată studia artele gastronomiei. Pentru Dragoș Popa porțile muzicii s-au deschis la jumătatea anului 2010 , când din dragoste pentru muzică si curiozitate , a decis să
Dragoș Popa () [Corola-website/Science/325578_a_326907]
-
iar arbustul de capere ar fi putut avea originea la tropice și mai târziu să fi fost naturalizat la clima bazinului Mediteranean. Caperele sunt apreciate pentru gustul lor acrișor asemănător cu lămâia, picant, ușor iute, pe care îl dau preparatelor culinare din legume, pește, sosuri reci și calde, dar și pentru nenumăratele beneficii pe care le aduc organismului. Caperele se culeg la sfârșitul primăverii, începutul verii, se selectează în funcție de mărime - caperele mici sunt apreciate ca fiind de calitate superioară - se pun
Capere () [Corola-website/Science/325642_a_326971]
-
ul de miel este un preparat culinar tradițional românesc, fiind una dintre mâncărurile din miel specifice sărbătorii de Paște. Ingredientele principale sunt măruntaiele de miel (ficat, plămâni, splină, inimă și rinichi), verdețuri (ceapă verde, mărar, pătrunjel, usturoi, leuștean), ouă (crude și fierte), pâine înmuiată în apă sau
Drob () [Corola-website/Science/325786_a_327115]
-
al palatului Chattar Lal) și li se permite să-și petreacă noaptea ca oaspeți. Seara cei trei participă la un banchet generos la care ia parte și Maharajahul, dar și un ofițer britanic. În timpul banchetului sunt oferite ca delicatese preparate culinare ciudate cum ar fi pui de șerpi, gândaci mari, supă cu ochi și creier de maimuță flambat. Palatul neagă acuzațiile lui Indiana și teoria sa potrivit căreia anticul Cult Thuggee este responsabil pentru necazurile sătenilor. Cu toate acestea, târziu în
Indiana Jones și templul morții () [Corola-website/Science/325197_a_326526]
-
prelevat de la animale vii sau colectat de la cele sacrificate se consumă în mod frecvent. În ultima vreme datorită schimburilor comerciale cu vecini alimentația samburu s-a diversificat, Unele grupuri samburu practică agricultura și asta se răsfrânge și în obiceiurile lor culinare. Samburu vorbesc o limbă maa nordică care face parte din ramura de est a limbilor nilotice. Samburu este înrudită cu camus cu care împarte 88%-94% din vocabular (camus fiind considerat un dialect samburu) și cu limba masai (77%-89
Samburu () [Corola-website/Science/325237_a_326566]
-
împreună cu camforul, scorțișoara și dafinul. Atât fructul cât și arborele sunt comestible iar se referă și la fructul acestui copac. Din fruct se face renumita pastă GUACAMOLE. Din avocado se fac diverse lucruri, printre care: măști de ten, diverse specialități culinare, ornamente, dulciuri (mai rar), se folosesc uneori în torturi dar nu prea des, medicină, etc. Avocado se folosește pentru măștile de ten care revigorează tenul și îl fac să pară mai tânăr. Pe lângă asta, din el se mai fac șampoane
Avocado () [Corola-website/Science/324788_a_326117]
-
sau bucătăria franțuzească (fr. "Cuisine française") reprezintă totalitatea stilurilor culinare dezvoltate de-a lungul timpului pe teritoriul Franței, urmând tradiția locală, dar acceptând și influențe din coloniile fostului Imperiu. Acesta a evoluat de-a lungul secolelor, în urma schimbărilor sociale și politice din țară. Evul Mediu a văzut dezvoltarea unor banchete
Bucătăria franceză () [Corola-website/Science/326101_a_327430]
-
lungul secolelor, în urma schimbărilor sociale și politice din țară. Evul Mediu a văzut dezvoltarea unor banchete somptuoase cu alimente extrem de condimentate și bogat decorate de către bucătarii înaltei aristocrații, unul dintre cei mai celebrii fiind Guillaume Tirel. Odată cu Revoluția Franceză, obiceiurile culinare s-au modificat prin viziunea unor maeștri bucătari ca Pierre François La Varenne și a bucătarului lui Napoleon Bonaparte, Marie-Antoine Carême care au început utilizarea sistematică a mirodeniilor și a ierburilor aromatice. a fost codificată în secolul al XX-lea
Bucătăria franceză () [Corola-website/Science/326101_a_327430]
-
dar și un model cultural. Escoffier nu a reușit însă să cuprindă toate aspectele și complexitatea preparatelor de pe întreg teritoriul Franței o mare parte din caracterul regional, care poate fi găsit în provinciile franceze rămânând în afara codului său. Dezvoltarea turismului culinar și influența Ghidului Michelin au contribuit la orientarea consumatorilor și către mâncărurile regionale fie ele din mediu burghez, fie din mediul țărănesc de pe tot teritoriul țării. În unele zone tradițiile regionale sunt foarte puternice, precum în sud-vest unde bucătăria gasconă
Bucătăria franceză () [Corola-website/Science/326101_a_327430]
-
(din franceză, însemnând „"Bucătăria noua "”) este o abordare moderă în bucătăria franceză care pune accent pe modul de prezentare a produselor culinare. Ea s-a dezvoltat în anii 1960-1970 punând în valoare mâncărurile proaspete, ușoare și cu arome clare. Prin contrast cu bucătăria clasică, „noua bucătărie“ se caracterizează prin mâncăruri mai ușoare, mai delicate, foarte important fiind însă modul de prezentare influențat
Nouvelle cuisine () [Corola-website/Science/326099_a_327428]
-
elevii lui Fernand Point. Paul Bocuse a susținut că Gault a folosit pentru prima dată termenul pentru a descrie produsele alimentare preparate de Bocuse și de alți bucătari de top pentru zborul inaugural al avionului Concorde din 1969. Cunoscuții criticii culinari Gault și Milleu scriu că "" a apărut ca reacție la "bucătăria clasică" complexă și rigidă codificată cu ani în urmă de către Escoffier. Gault și Millau au identificat zece caracteristici ale acestui nou stil de a gati. Acestea sunt sunt:
Nouvelle cuisine () [Corola-website/Science/326099_a_327428]
-
Europa, fiind și cel care acordă celebrele „stele Michelin”. Michelin publică, de asemenea, Ghidul Verde pentru drumeții și turism, precum și mai multe publicații noi, cum ar fi "Guide Voyageur Pratique" (pentru călătorii independenți), "Guide Gourmand" (cu cele mai bune locații culinare), "Guide Escapade" (pentru ieșiri scurte) și Guide Coup de Coeur (hoteluri de calitate). André Michelin a publicat prima ediție a ghidului în 1900 pentru a ajuta șoferii să-și întrețină mașinile, să găsească cazare decentă și mănâncă bine în timpul călătoriilor
Ghidul Michelin () [Corola-website/Science/326111_a_327440]
-
cuprinde produse culinare, comune lumii arabe, însă cu diverse varietăți regionale datorită răspândirii geografice foarte largi, din Maroc și Tunisia, trecând prin Egipt, Peninsula Arabica și până în Irak și chiar Turcia. Inițial, arabii din Peninsulă Arabica s-au bazat pe o dietă cu
Bucătăria arabă () [Corola-website/Science/326158_a_327487]
-
utilizat în Roma Antică. "ul" era cunoscut, încă din perioada etruscă și în Grecia antică, din secolul al VI-lea î.Hr.. Grecii îl numeau "garos", care semnifica și "pește mic". Originile sunt, se pare, babiloniene. Trei tablete, care cuprindeau rețete culinare, în scriere cuneiformă și care datau de prin anul 1700 î.Hr., îl menționează sub denumirea "akkadiană" de "siqqu". Era vorba de carne sau de viscere de pește ori de scoici, care au fost îndelung macerate într-o mare cantitate de
Garum () [Corola-website/Science/322801_a_324130]
-
(n. 8 ianuarie 1966, Ferrara, Italia) este un bucătar-șef italian, vedetă de televiziune și șef de restaurant. Chiarini este, cu siguranță, unul dintre cei mai cunoscuți bucătari italieni la nivel mondial. Imaginea sa și stilul său culinar sunt foarte cunoscute pe mai multe continente, în special în țările vorbitoare de limba arabă din Orientul Mijlociu și din Africa de Nord. Este cunoscut ca fiind primul bucătar vest-european celebru și ca ambasador al bucătăriei italiene nouvelle în aceste țări; reputația sa
Gianfranco Chiarini () [Corola-website/Science/322175_a_323504]
-
celebru și ca ambasador al bucătăriei italiene nouvelle în aceste țări; reputația sa de reformator al bucătăriei italiene evoluează constant. Ceea ce îl diferențiază și, în același timp, îl evidențiază față de alți bucătari sunt o serie de activități multidisciplinare în lumea culinară. Cariera sa care cuprinde mai multe aspecte i-a permis o diversitate în lumea culinară, de la restaurantele Michelin, la liniile de croazieră, hoteluri de lux, stațiuni, șef de restaurant, bucătar consultant, bucătar de televiziune, bucătar pentru casele regale. Totodată, Chiarini
Gianfranco Chiarini () [Corola-website/Science/322175_a_323504]
-
al bucătăriei italiene evoluează constant. Ceea ce îl diferențiază și, în același timp, îl evidențiază față de alți bucătari sunt o serie de activități multidisciplinare în lumea culinară. Cariera sa care cuprinde mai multe aspecte i-a permis o diversitate în lumea culinară, de la restaurantele Michelin, la liniile de croazieră, hoteluri de lux, stațiuni, șef de restaurant, bucătar consultant, bucătar de televiziune, bucătar pentru casele regale. Totodată, Chiarini a fost cercetător pentru companiile producătoare de alimente din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, maestru-bucătar în
Gianfranco Chiarini () [Corola-website/Science/322175_a_323504]
-
profesor și autor de cărți. În plus, Chiarini vorbește fluent șapte limbi: engleză, italiană, spaniolă, franceză, portugheză, germană și arabă. Această varietate de cunoștințe l-a transformat într-un bucătar intercultural și i-a permis să depășească granițele fizice și culinare ale mai multor state . s-a născut în orașul Ferrara, în Italia și a crescut într-un mediu multicultural având origini italiano-columbiene. Copilăria și-a petrecut-o între Italia, Venezula și Statele Unite ale Americii. Tatăl său, Luciano Chiarini Toselli, a
Gianfranco Chiarini () [Corola-website/Science/322175_a_323504]
-
7 septembrie 2010, Gianfranco s-a căsătorit cu Anna Kinga Jarosławska, acum cu numele Anna Chiarini, licențiată în media și literatură italiană la Universitatea Hamburg, Germania. Anna este născută la Słupsk, Polonia. Cuplul deține, în parteneriat, o companie de consultanță culinară, care include o divizie de export import prin care cei doi comercializează la nivel internațional produse D.O.P. (Denumire de Origine Protejată) și D.O.C. (Denumire de Origine Controlată) precum cafea, paste, pesto, vinuri, brânzeturi, dar și alte
Gianfranco Chiarini () [Corola-website/Science/322175_a_323504]
-
viață palpitantă în industria muzicală. A renunțat la cariera muzicală și a început pregătirea pentru cariera de bucătar, carieră pe care o prețuia foarte mult. În 1896, tânărul Chiarini s-a înscris la „Instituto de Alta Gastronomia” (Institutul de Artă Culinară) din Caracas Venezuela, care ulterior a fost închis ca urmare a instabilității politice din țară. În această perioadă, Chiarini a studiat și a lucrat în diverse restaurante, și a descoperit că pasiunea pentru gătit avea să devină profesia sa . Succesul
Gianfranco Chiarini () [Corola-website/Science/322175_a_323504]
-
a studiat și a lucrat în diverse restaurante, și a descoperit că pasiunea pentru gătit avea să devină profesia sa . Succesul pe scena muzicii latine i-a permis să aibă resursele financiare necesare pentru a obține o carieră în domeniul culinar. În 1996 a decis să revină în Statele Unite ale Americii unde s-a înscris la „Pittsburgh Culinary Institute” (Institutul Culinar din Pittsburgh), o filială a „Culinary Institute of America” (Institutul Culinar American) și a renumitului „Le Cordon Bleu”. Aici și-
Gianfranco Chiarini () [Corola-website/Science/322175_a_323504]
-
Succesul pe scena muzicii latine i-a permis să aibă resursele financiare necesare pentru a obține o carieră în domeniul culinar. În 1996 a decis să revină în Statele Unite ale Americii unde s-a înscris la „Pittsburgh Culinary Institute” (Institutul Culinar din Pittsburgh), o filială a „Culinary Institute of America” (Institutul Culinar American) și a renumitului „Le Cordon Bleu”. Aici și-a petrecut viața între experiența practică din restaurante și studiile culinare. În această perioadă a lucrat în restaurante precum „The
Gianfranco Chiarini () [Corola-website/Science/322175_a_323504]
-
financiare necesare pentru a obține o carieră în domeniul culinar. În 1996 a decis să revină în Statele Unite ale Americii unde s-a înscris la „Pittsburgh Culinary Institute” (Institutul Culinar din Pittsburgh), o filială a „Culinary Institute of America” (Institutul Culinar American) și a renumitului „Le Cordon Bleu”. Aici și-a petrecut viața între experiența practică din restaurante și studiile culinare. În această perioadă a lucrat în restaurante precum „The Ohio Brewery” și „Alberini’s”. La acesta din urmă a fost
Gianfranco Chiarini () [Corola-website/Science/322175_a_323504]
-
unde s-a înscris la „Pittsburgh Culinary Institute” (Institutul Culinar din Pittsburgh), o filială a „Culinary Institute of America” (Institutul Culinar American) și a renumitului „Le Cordon Bleu”. Aici și-a petrecut viața între experiența practică din restaurante și studiile culinare. În această perioadă a lucrat în restaurante precum „The Ohio Brewery” și „Alberini’s”. La acesta din urmă a fost ospătar și bucătar, împărțindu-și sfârșitul de săptămână între a învăța tehnicile unei mese festive, de la cea din spatele casei până la
Gianfranco Chiarini () [Corola-website/Science/322175_a_323504]
-
bucătar, împărțindu-și sfârșitul de săptămână între a învăța tehnicile unei mese festive, de la cea din spatele casei până la cea din sala de bal. După ce a obținut diploma de la „Pittsburgh Culinary Institute” s-a mutat în Franța, cea mai competitivă regiune culinară a lumii. Abilitatea lui Chiarini de a executa mai multe sarcini deodată, de a învăța și asimila într-un timp foarte scurt, dar și spiritul său ambițios l-au determinat să se înscrie la „Le Cordon Bleu Paris”, una dintre
Gianfranco Chiarini () [Corola-website/Science/322175_a_323504]