3,226 matches
-
rațiunii, la necondiționat) este imposibilă, dacă luăm în seamă o perspectivă temporală (cronologică) rezonabilă, adică limitată; ea exprimă, de fapt, o imposibilitate absolută (semnalată în scenariul kantian prin ideea imposibilității experiențiale a unui "obiect" al Ideilor rațiunii). Cealaltă ideea cunoștinței "desăvârșite", încheiate, ceea ce corespunde gândirii-positum împlinite (un intelect omniscient ar putea-o realiza, pentru că ea se exprimă în legătură cu obiecte-positum (date) ca atare, iar un asemenea intelect îi este pe măsură), și a dezvăluirii cunoștințelor (nu a generării, construcției, constituirii lor), în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se întâmplă la Platon, Descartes, filosofii matematicieni din Școala de la Cambridge: Russell, Whitehead, pentru a aminti câțiva dintre ei), fie aceasta proprie unui intelect neomenesc, poate fi recunoscută o șansă pentru ideea amintită, aceea despre cunoașterea încheiată și cunoștințele sale desăvârșite în adevărul lor (cu toate că nu și în privința evidenței lor) și dezvăluită prin demersuri "tehnice" (demonstrație etc.); din acest motiv, am socotit această idee ca fiind doar o condiție imposibilă relativ în sensul de a susține că întreaga cunoaștere se întemeiază
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logos; de fapt, logica însăși este logos; e drept, "de-naturat". Adepții formalismelor de tot felul pretind că tocmai datorită formalizării sale gândirea este purificată de orice particularism, că orice balast "obiectualist" este îndepărtat, iar gândirea, pură schemă logică, s-ar desăvârși. Se întâmplă aceasta, dar desăvârșirea nu este a gândirii, facultate omenească îndrituită să "cunoască" logos-ul, adică pe sine în propriul fapt-de-a-fi, căci este ea însăși logos, ci numai a "formei" acestuia, a aspectului său formal. Îi lipsesc formalismului până la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care acestea își stabilesc principiile și-și protejează "natura", anume dincolo de locul în care ele sunt puse la lucru ca domenii de strictă cercetare logică. Totodată, trebuie să acceptăm o diferență între sintactica lor formală și pragmatica prin care își desăvârșesc rostul și să reevaluăm scopul pentru care ele au fost croite, anume separarea raționamentului corect (formal) de cel sofistic. Actul unei reevaluări, cum este cel care se proiectează aici, nu se reduce la dezlegarea unui fapt de o primă semnificație
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu totul aparte: diferența dintre forma a priori și obiect. Cea dintâi aparține unui subiect al cunoașterii, cealaltă este legată de ceea ce Kant numește noumen; desigur, diferențele în cauză au semnificație și în spațiul logicii transcendentale: de fapt, aici își desăvârșesc semnificația. Din această perspectivă, analitica și dialectica pot fi socotite, ținând seama și de locul lor în proiectul critic al lui Kant, drept veritabile discipline ontologice, statut nerevendicat totuși de Kant și, de altfel, foarte greu de susținut, potrivit convențiilor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
exerciții analitice asupra unor concepte? Desigur, nu; este vorba mai degrabă despre ceea ce am putea numi exercițiu transcendental, adică unul de lămurire a condițiilor de posibilitate a fenomenului și cunoștinței veritabile. Nu doar că adaugă ceva constituirii fenomenale, dar o desăvârșește pe aceasta, fiindcă îi indică tocmai tipurile de constituire fenomenală care sunt cu putință: cea corespunzătoare doar obiectului posibil, cea proprie obiectului existent și, în final, cea potrivită obiectului necesar. Bineînțeles, de fiecare dată sunt precizate și condiționările operaționale, dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cum am putea gândi și rosti cu sens despre faptul că "evenimentul revelării propriului nici nu "este", nici nu "este dat"?, gând ce corespunde unui "capăt de drum", după mărturisirea lui Heidegger? A fi la capăt înseamnă a împlini, a desăvârși; sau a plini. Dar cu acest concept al evenimentului (Ereignis, întâmplare destinală, kairotică) ca revelare a propriului, chiar dacă sensurile sale scapă, datorită negativităților pe care se sprijină, constitutivității judicative, nu se poate ajunge la o împlinire a gândirii, decât dacă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a) Dasein-ului, ceea ce înseamnă că ele îl "arată" pe acesta ca atare și, în urmare, ei desemnează fenomenul Dasein. De fapt, fiecare îl desemnează ca fenomen întreg, așadar ca o existență constituită întocmai, împlinită în "fenomenalitatea" sa, chiar dacă nu este desăvârșit în privința posibilităților sale de a fi. De aici șansa de a regândi atât statutul celor trei termeni, cu tot cu ceea ce ei desemnează, precum și cele trei "fenomene" despre care a fost vorba mai sus: ceva-ca-ceva, ca și enunțul. Este clară formula fenomenologică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
condiționantă, în sens constitutiv, este judecata, ei având un sens numai în unitatea acesteia, acolo unde, datorită raportului temporal dintre ei, devin ceva, nefiind, în ultimă instanță, decât funcțiuni logice. Faptul de a fi posibil și statutul de variabilă se desăvârșesc, temporal, prin preluarea unui sens propriu-zis obiectual, chiar ontologic. A fi funcțiune logică înseamnă, întâi, a fi "ceva"; apoi a fi la îndemâna unui "judecător", care ia termenii în cauză și îi utilizează după "natura" lor de variabilă și după dispoziția
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acest raport de "predicație" (un termen al său se predică despre celălalt) care adună la un loc statutul de ființare al termenilor (statut obiectual, pentru fiecare în parte) și statutul lor funcțional (statut operațional, pentru unitatea lor) pare a se desăvârși prin exercițiul acestor funcții. Este vorba despre o corespondență reciproc condiționantă între funcțiunile S și P (obiect constituit), pe de o parte, și judecată (act constitutiv), pe de alta, care exprimă ceea ce este originar în judicativul constitutiv, adică în dictatura
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care are sensul de substrat). De aici și sensurile epistemice ale categoriei, pentru că, în acest ultim caz, se mizează pe faptul că operația de căutare a unui predicat pentru un subiect (dat) reprezintă act de cunoaștere, ea implicând tot ceea ce desăvârșește un astfel de act; categoria este obiect de tematizare filosofică încă din antichitate; și cum știm, însăși filosofia contemporană propune resistematizări ale categoriilor. Oricum, sensurile directe judicative ale categoriei sunt acum "reduse" și ele pot constitui obiect de tematizare chiar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
structura judecății, chiar și atunci când este vorba despre "posibil", "viitor" etc., trecutul este un reper fundamental. Dar nu trecutul ca atare, ci survenirea viitorului pe fondul chemării trecutului, ca operație prin care judecata devine ea însăși semnificativă în sens alethic, desăvârșindu-se într-o anumită condiție. Presupunând toate elementele aspectului formal, aspectul alethic trece și el sub condiționarea logos-ului. Numai că acesta rămâne în trecut, pentru ambele aspecte, adică, finalmente, și pentru judicativul constitutiv "în formare", pentru dictatura judicativului; fără
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi vorba: oricum, toate aceste raporturi au sens în orizont judicativ. Dar dacă urmăm direcțiile acestuia, atunci ajungem la ceea ce am semnalat deja: la aporii. Cum acestea sunt fenomene firești în orizont judicativ, întâlnirea cu ele nu poate decât desăvârși un discurs, ceea ce înseamnă că pe baza lor poate fi căpătat un sens cu adevărat nou pentru temele aporetice, cum s-au arătat a fi și cea a timpului, chiar cea a ființării conștiente, a ființei; dar și a subiectului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reprezentare asupra timpului, dat fiind faptul că pentru aceasta avem, în poemul lui Miron Costin, "vremea" trecătoare. De fapt, ținând seama de ambele sensuri, poate chiar de unitatea lor, putem vorbi despre un concept al timpului; statutul din urmă este desăvârșit prin gândul în-ființării (al schimbării cursului vremii, al constituirii kairotice, al pro-ducerii noului, cum este spus în text).216 Istoria filosofiei românești este, așadar, punctată de tematizări ale timpului. Construcția lui C. Rădulescu-Motru din Timp și destin trebuie amintită, și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensuri convenționale; el nu este, în esența sa, imanent propriului meu "eu" și tocmai de aceea, adică în virtutea faptului că "ființez eu", să ființeze și Celălalt. Oricum, constituirea Celuilalt pretinde o anumită autonomie a timporizării prin survenirea viitorului, care își desăvârșește sensul, totuși, prin timporizarea reflexivă a chemării trecutului și prin în-ființarea "mea" prin timporizarea ca prezentuire. Tocmai o reciprocitate constitutivă între "mine" și Celălaltul (meu) confirmă fenomenul reflexivității unei ființări și al deschiderii sale către Celălalt. Ceea ce înseamnă că ființarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de timp: timporizând prin prezentuirea care îngăduie ca sensul ei, al unității, să fie împlinit prin chemarea trecutului și survenirea viitorului. Celălalt mă constituie pe "mine" prin aceleași acte prin care "eu" îl constitui pe "el". Un asemenea fenomen, care desăvârșește, de fapt, tot ce se află în acest orizont: timp și timporizare, în-ființare și ființare, ființa ființării și ființa însăși, fenomen al reciprocității, îi este propriu ființării conștiente deschise către Celălalt. Modelul ei nu este total judicativ; el anunță relația
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de fapt, tot ce se află în acest orizont: timp și timporizare, în-ființare și ființare, ființa ființării și ființa însăși, fenomen al reciprocității, îi este propriu ființării conștiente deschise către Celălalt. Modelul ei nu este total judicativ; el anunță relația desăvârșită dintre om și lume, relație care va putea ieși la iveală ca atare prin "acte" puse în joc de reducția non-judicativă a dictaturii judicativului (prin care timpul, ca element fundamental al judicativului constitutiv, este redus la logos, la logos-ul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timporizate, ca element originar al judicativului, totodată, însă, el trebuia să fie și dincolo de acest "loc", ca element al aspectului alethic al judecății. Însuși sensul de "poziție", pe care îl capătă prin timporizare atât subiectul cât și predicatul, nu se desăvârșise, de vreme ce preeminență își păstra aspectul formal în unitatea sa, iar nu ceea ce constituia sensul principal al subiectului și predicatului, anume sensul de "poziție" în judecată. Până la urmă, însuși aspectul formal era neîmplinit, cu elementele sale neintrate deplin în sensurile proprii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ei de ipostază desăvârșită a dictaturii judicativului. În al doilea rând, trebuie arătat cum tocmai fenomenul celei de-a doua timporizări este preeminent, cum prima timporizare survine într-un sens "regulativ" stabilit de cea de-a doua timporizare, pentru a desăvârși sensul "constitutiv" al judicativului, adică și pentru a dărui acest sens elementelor regulativ-judicative din orizontul fenomenului celei de-a doua timporizări. În al treilea rând, pe această bază, trebuie "redus" sensul fiecărui act din structura în cauză la timp; în privința
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi altfel într-o existență împăienjenită de uniformitate, în care indivizii, supuși presiunii unui context mortificant, își pierd treptat prospețimea și conturul interiorității. O dezlegare ar fi: evadarea. Numai să nu se producă prea tîrziu, cînd anormalitatea își va fi desăvîrșit lucrarea destructivă. Celula de bază, așa-zicînd, a teatrului lui Constantin Popa este apartamentul. Apartamentul de bloc, acest spațiu al depersonalizării. Unde să se statornicească monotonia dacă nu într-o asemenea locuință-șablon, în care te și miri cum de colocatarii nu
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
veac s-a stabilit o ordine de drept internă, necesară statului, iar înființarea Mitropoliei Moldovei în anul precedent, 1386, a exprimat consolidarea statutului de stat suveran, statut care se exercita prin persoana domnului. Urmașul lui Petru I, Roman I, a desăvârșit unitatea teritorială a Moldovei. În hrisovul din 30 martie 1392, el se intitula „Marele singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman voievod, stăpânind Țara Moldovei de la munte până la mare”. Prin încorporarea formațiunilor din sud, Moldova devenise un stat
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
Batalionului 204 desant aerian - BORISPOL și Batalionul 214 desant aerian - KALINOVKA. Planul operației, conform variantei nr. 1 și nr. 2, atribuia o importanță enormă desantului aerian : în cooperare cu forțele aeriene și Gruparea de cavalerie mecanizată, desantul aerian trebuia să desăvârșească încercuirea operativă a inamicului și să-i dezorganizeze serviciile. În vederea asigurării operației de desant se preconiza repartizarea a cinci regimente de aviație de vânătoare, însumând 300 de avioane, iar pentru acoperirea nemijlocită a raionului de debarcare și lansare a desantului
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
înteles Sfântul Apostol Iacov numește legea Noului Testament „Legea cea desăvârșită a libertății” (Iacov 1, 25). Faptul că Mântuitorul înfățișează împreună fericirea și desăvârșirea arată ca acestea sunt strâns legate. Într-adevar, nimeni nu poate fi fericit fără a fi desăvârșit, iar cel ce cucerește desăvârșirea morală dobândește prin aceasta și fericirea. Pe scurt, prin „Fericiri” se înțeleg cele nouă căi pe care creștinul trebuie să meargă pentru a ajunge la fericirea veșnică sau cele noua virtuți prin care putem dobândi
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
faptei, adică a intenției, a gândului care-i stă la temelie, lucru de care nu se ținea destul seamă în Vechiul Testament. Mântuitorul face din această schimbare a adâncului sufletului omenesc lucrul cel mai ales prin care morala creștină întrece și desăvârșește morala Vechiului Testament. În Vechiul Testament se oprea, de pildă, omorul; dar în Noul Testament se caută a se înlătura și izvorul lui, adică mânia din inima omului, căci așa cum spune Mântuitorul: „Din inima ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
ceea ce nu este ușor, căci a modela spiritul este mult mai dificil decât a prelucra marmora sau a picta. Educația este cea mai însemnată dintre toate artele. Dar dacă artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educației se desăvârșește în vederea accederii la lumea viitoare. Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că cine vrea să mânuiască această artă va trebui să se dovedească mai priceput decât oricare artist. Tocmai de aceea, alegerea dascălului nu se face la întâmplare, căci personalitatea
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]