KorAP: Find »[drukola/base=dom & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...124 125 126 ...254 >

6,346 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

tramvaiul 23. Tramvaiul nu vine. Călătorul așteaptă, tramvaiul vine, aglomerat; așteaptă următorul, aglomerat și acesta. Călătorul se agață de bara scării de urcare, simte umărul, transpirația, oboseala semenilor, adevărată conectare. La Mihai Bravul ia alt tramvai, numărul 5. Vagon gol, dom’ Dominic capsează biletul, îl împăturește, cum cere regula, bilet dus-întors. Dar când coboară din tramvai îl aruncă, nepăsător. Traversează strada, ia autobuzul până la fabrica de pâine. Coboară din autobuz, se întoarce vreo sută de metri, ajunge în fața magazinului SCAMPOLO. Magazinul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-o vineri. Mă plictisesc, domnilor! Asta-i tot, real ca plictiseala mea reală, atâta tot. Fluierați cât vreți în urma farseurului, parașuta lui s-a și ridicat, e departe, așa le-ar fi strigat. Capul sus, țanțoș, nici că-i păsa, dom’ Dominic era extrem de ocupat. Pungile valsau, vânatul valsa. Aer încins, două pungi foșnitoare, din plastic, două cadavre-model, din congelatorul măcelului cotidian. Suntem împreună, iată, toți trei, în marea pungă a zilei, în fața șinelor de tramvai, gata să ne aruncăm, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
pe față toate tertipurile, toate, toate. Luptase destul Anatol Dominic Vancea Voinov să nu o ia la fugă, duminica, spre locuința fantomei Tavi, să nu telefoneze nici luni, toată ziua. Marți a pornit, însă, din nou, pe traseul magnetic... stă dom’ Dominic, în costumul său negru salopetă, sprijinit în umbrela neagră, în stația de tramvai, la Rond. Vine tramvaiul 23, se urcă, găsește loc, se așază. Nu vede pe nimeni, vagonul gol, nimeni nu vede pe nimeni. Fiecare zace în propriul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
meu. Un ogar elansat, lucios, rasă specială, scobindu-se tacticos în nas, dar urmărindu-mă. În fața magazinului SCAMPOLO, cunoașteți desigur prăvălia asta mereu în inventar, deci aici, în vecinătate, m-am oprit. Mă uitam în vitrină, când... Aproape de ținta călătoriei, dom’ Dominic se opri, într-adevăr, în dreptul magazinului SCAMPOLO. Surpriză, magazinul era deschis. O vânzătoare bondoacă și îmbujorată trona, aproape de ușă, cu o lungă țigară în gură. Dom’ Dominic rămase multă vreme în dreptul vitrinei, consultându-și, încordat, ceasul. Nu, nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
în vecinătate, m-am oprit. Mă uitam în vitrină, când... Aproape de ținta călătoriei, dom’ Dominic se opri, într-adevăr, în dreptul magazinului SCAMPOLO. Surpriză, magazinul era deschis. O vânzătoare bondoacă și îmbujorată trona, aproape de ușă, cu o lungă țigară în gură. Dom’ Dominic rămase multă vreme în dreptul vitrinei, consultându-și, încordat, ceasul. Nu, nu era prea devreme. Doamna Venera îl aștepta deja, cu siguranță. Pipăia, agitată, în geantă, volumul vechi Voltaire, ediție princeps. Renunțase la florile de rutină, convins că volumul acesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
de ciudate, ale prietenilor noștri, ale prietenilor noștri. Vom putea astfel vorbi, abia acum cu sinceritate, despre fantoma absentă care ne-a marcat pe amândoi. Astea erau neliniștile cu care urcam, scumpă prietenă, treaptă cu treaptă, spre acest privilegiat refugiu... Dom’ Dominic numără tacticos treptele. Ajunsese la etajul doi, la comutator. Filamentul pâlpâi, imediat se stinse, dar soneria se declanșă. Doamna Venera se mișca greu, de data asta, ocupată cu bucătăria sau cu lecturile sau cu igiena santinelei Tavi. Adolescentul Dominic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-te comod, poți asista la treaba noastră. După aia sunt liber, putem vorbi. Nu durează mult, suntem pe terminate. Florine, nu-i așa? Florin aprobă prin înclinarea bilei. Apăru asistenta durdulie, glas și guriță de înger. — V-a plăcut cafeaua, dom’ doctor? Dulce și tare, cum vă place dumneavoastră... Nu se mai găsește nicăieri, nicăieri, să știți. Nici la negru, nici dacă dai salariul pe o lună pe un kilogram. Noroc de pacienții ăștia, zău așa, noroc cu nenorociții ăștia, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
mai găsește nicăieri, nicăieri, să știți. Nici la negru, nici dacă dai salariul pe o lună pe un kilogram. Noroc de pacienții ăștia, zău așa, noroc cu nenorociții ăștia, că ăștia scot și din pământ, numai să-i aducă lu’ dom’ doctor... — Da, da, mersi Ortansa. Fii tu scumpă și mai adu un scaun. Uite, să-ți prezint un amic. Profesorul Vancea. Asistenta mea, Ortansa Teodosiu. Scumpa ieși, aduse de pe hol scaunul, îl puse la ușă, la intrare, unde fusese și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
fost doctor Antoniu!... rânji inocentul. Ha, am fost Antoniu. Doctor Antoniu spus înainte. Tot înainte pionieri, tot înainte, spus Antoniu... țopăia, înveselit, copilașul. Femeia făcea semne în spatele lunganului, să nu fie luat în seamă. — Ce ai lucrat tu? — Ha, chelner, dom’ doctor. — Bravo, Ionel, bravo. Să vii vineri. Vivi Ionel revine vineri la consult. Acum, să intre Vlădescu Dragoș. Ușa deschisă inchisa, a intrat Vlădescu Dragoș: nepoata lui Gulliver. Fața enormă, dospită, rotundă, umedă. Gura mare, roșie, ochii holbați. Părul cânepă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
ce te ocupi? — Lenjereasă. — Bine... poți pleca. Primiți decizia acasă. Să stea liniștit, să ia pastilele și să înceteze înfometarea. Ai grijă să-l alimentezi, fie și forțat. Primiți decizia acasă. Să stea liniștit, primește decizia într-o săptămână. — Mulțumesc, dom’ doctor. Să fiți sănătos, să vă ajute Dumnezeu, dom’ doctor... Aplecată, dintr-odată, peste masă, Gullivera l-a acoperit cu totul pe Bombonel, se aud doar foșnete și șoapte speriate: „Fii serioasă, madam, lasă-mă, lasă-mă, ia-ți plicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
acasă. Să stea liniștit, să ia pastilele și să înceteze înfometarea. Ai grijă să-l alimentezi, fie și forțat. Primiți decizia acasă. Să stea liniștit, primește decizia într-o săptămână. — Mulțumesc, dom’ doctor. Să fiți sănătos, să vă ajute Dumnezeu, dom’ doctor... Aplecată, dintr-odată, peste masă, Gullivera l-a acoperit cu totul pe Bombonel, se aud doar foșnete și șoapte speriate: „Fii serioasă, madam, lasă-mă, lasă-mă, ia-ți plicul. Nu umbla cu d-astea, ia-ți banii, madam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
ochi și urechi. Taxiul frânase lent, elegant în fața vilei. La așa discurs, Mitică arată și el domnilor ce vasăzică arta șoferilor bucureșteni!... Domnul doctor își scoase portofelul, dar Tolea îl bătu protector pe spate. Lasă, nene, eu plătesc. — Fii serios, dom’ profesor! A fost o consultație, pot spune. O prelegere de artă, dacă nu chiar de filozofie. Cred că și prietenul nostru de la volan s-a delectat. — Lasă-l pe domnul Bender în pace. Am spus că eu plătesc, eu plătesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Rafael, nici granitul Michelangelo. Neglijam regulile compoziției, prezentam pânze neterminate, așa se spunea. Dar culoarea! Ei, culoarea... restabilea unitatea. Intensitatea, asta e, intensitatea. Pe Pesaro l-ai cunoscut? Ai auzit de Pesaro? — Păi... cum să... eu, cum să... — Un donator, dom’le. Am făcut tranzacții cu cine se putea, cu toți. Ai văzut familia Pesaro? Tabloul acela cu fecioara și sfinții. Nobilul venețian Iacopo Pesaro... În tabloul acela, am îndreptat privirea Sfântului Petru și Madonei spre donator. Mde... suntem vicleni. Vicleni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453

musca Nev, iar Kerry chicotește. Încerc să zâmbesc, dar chipul nu vrea deloc să mă asculte. E unu și zece. Mă așteaptă Jack. Ce să fac ? Tata Îmi Întinde o farfurie și Sven trece pe lângă noi. — Sven, zic iute. Îhm, domul Harper a fost foarte amabil mai devreme și m-a Întrebat despre familia mea. Și dacă sunt sau nu aici. Poți tu să-i spui că... au apărut, pe neașteptate ? Ridic privirea spre el, disperată, și pe chipul lui citesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598

albicioasă. Abia atunci a ieșit ca din pământ Țârțâc, între câinii care lătrau să trezească tot satul. Las’ c-o să vin-acuma poliția, să v-adune pe toți, zice băiatul, destul de încet ca omul de peste gard să nu-l audă. Dom’ Tudor, aud din partea aia. Țârțâc știe că nu poate să treacă, l-ar omorî oamenii care au văzut casa arzând. Toată lumea zice c-am fost noi, da’ să știți că... Lasă, nea Țârțâc, zic, da’ să știți că-i rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
inși fumează în stradă. Prin ferestrele deschise sau inexistente ale casei din spatele lor, Carmen Șerban sau Minodora, manelistele en vogue, țipă mai bine prin aerul spălat de praful zilei. Felinarele se înmulțesc feeric în luciul limuzinelor parcate în dreptul blocușorului lui Dom’ Director, fostul șef peste Privatizare - habar n-am dacă mașinile au tras la el sau la țiganii din curte, care dau petreceri demne de halima, de joi până luni dimineața, cu zeci de taxiuri ducând-aducând oaspeți, rude, cumetri din tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
continui să nu mă otrăvesc cu ea) și de douăzeci și... În plus, cârciuma aromâncei mai era și închisă duminică seara când treceam eu simțind nevoia să mă „îmbărbătez“ pentru cufundarea în criptă. Din stradă, puteam să-l văd pe dom’ profesor singur la masa lui, supărat pe toată lumea, înjurând amical și fără drept la replică: Măi ticălosule, iar bei, nu te mai faci bine? În unsprezece ani, de când a suferit primul infarct, pe dom’ profesor nu l-a mai supărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
stradă, puteam să-l văd pe dom’ profesor singur la masa lui, supărat pe toată lumea, înjurând amical și fără drept la replică: Măi ticălosule, iar bei, nu te mai faci bine? În unsprezece ani, de când a suferit primul infarct, pe dom’ profesor nu l-a mai supărat inima, el spune că vasodilatatorul dintr-un pahar respectabil ajută; dacă ar fi să mă iau după tovarășul de aseară, nu poate să-i plesnească inima, fiindcă n-are. Ăsta, domnule, a băgat oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

cu niște hârtii în mână. Noul tău contract e gata de semnat, dar trebuie să ne uităm puțin pe el împreună. Avem o clauză nouă despre faptul că reprezinți imaginea postului. Coboară vocea. După tot ce s‑a întâmplat cu dom’ profesor Jamie... Aha, zic, și‑mi iau o mină compătimitoare. Dom’ profesor Jamie este expertul în pedagogie de la Cafeaua de dimineață. Sau cel puțin a fost, până luna trecută, când Daily World a publicat un material despre el, în cadrul rubricii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
semnat, dar trebuie să ne uităm puțin pe el împreună. Avem o clauză nouă despre faptul că reprezinți imaginea postului. Coboară vocea. După tot ce s‑a întâmplat cu dom’ profesor Jamie... Aha, zic, și‑mi iau o mină compătimitoare. Dom’ profesor Jamie este expertul în pedagogie de la Cafeaua de dimineață. Sau cel puțin a fost, până luna trecută, când Daily World a publicat un material despre el, în cadrul rubricii „Sunt ce par a fi?“, dezvăluind faptul că e departe de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Ei și ce? Chiar dacă ai, ce treabă au ei cu asta? Se oprește și aud o voce în fundal. Exact! Tata zice că, dacă economia americană poate să datoreze miliarde și să supraviețuiască, poți și tu. Și uită‑te la Dom, zice tata‑tu. Doamne, îi iubesc pe părinții mei. Dacă le‑aș spune că am comis o crimă, ar găsi ei imediat o explicație care s‑o justifice și ar spune că victima și‑a meritat soarta. — Așa e, zic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249

doamna... Eh, dac-aț’ fi pornit alantăieri, ori măcar ieri, devreme, să fi plecat... - Uite, n-am plecat când era de plecat... dar, vorba mătale, Moș Iacob: poate că tot răul spre bine, nu? - Las, că nu ne lasă El, Dumnezeu, dom’ țător’, că eu cunosc la ruș’, Îi cunosc de pe vremea moscalilor - s’ oamini șî ei, buni la suflet - da’ cam răi de feliu’ lor... da’ dacă știi cum să-i iei... - Ăștia nu mai sunt ruși, s-au făcut sovietici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
România-i țară mare, cu colònii! Are și ea Sibiria ei, ca cum ar veni: Moldova noastră... Aici ni-i trimete pi toț’ tălharii, pi toț’ trântorii, prinșii cu fapte răle acolo, la ei, În Regat. Uită-te la ei, dom’ țător’, numai la ce vedem noi, În sate; cine-s preceptorii? Cine jăndarii? Cine slujbașii mai măricei, cu lefuri mari, de trimăși În colònii? Neghina, pleava, drojdia, scursura de la ei din Regat! Care cum face o poznă la ei, pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
face o poznă la ei, pentru care ar trebui să Înfunde pușcăria - pașol na Rumânskii Sibir! În loc să-i vâre la ocnă, la ei, de răi, ni-i trimete nouă, de buni, oameni buni! Da’ ci-i pământu nostru al Moldovei, dom’țători: groapă di gunoi? umblătoare? Da uită-te la ei cum ne vin când ne vin; desculțăi, dezbrăcățăi, cu toată averea-ntr-o coșâlcă - paporniță Îi spun ei... Într-o lună de zile se-mbracă - ghini fac; se-ncalță - ghini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
vorbeau de Pantelimoana Țării. Mama pretindea că, la nașterea mea a trebuit să se lupte cu tata ca să nu fiu botezat Pantelimon, tata Însă neagă, zice că nu el, oamenii din sat tare-ar fi vrut ca pe băiatul lui dom’ ’țător să-l cheme Pantelimon, ca să fie și mai al lor. Stau În calidor și văd. Văd ceea ce n-am văzut vreodată, nici măcar În fotografii: casa În care m-am născut (decât Într-un colț de fotografie, un colț de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]