3,549 matches
-
de Lothier" se va transmite succesorilor ducilor de Brabant până la Revoluția Franceză. În urma slăbirii puterii toriale a ducatului, fiefurile feudale au devenit state independente în cadrul Sfântului Imperiu Roman. Cele mai importante sunt: Teritoriile următoare au rămas sub autoritatea ducilor titulari (Ducii deLothier): La Formation territoriale des principautés belges au Moyen Âge, Léon Vanderkindere, Bruxelles, 1902 Lista conducătorilor Lorenei
Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/315052_a_316381]
-
1323 când, cu ocazia Tratatului de la Paris, contele de Flandra renunță la revendicările asupra Zeelandei în favoarea contelui de Olanda-Hainaut. Din acest moment Zeelanda devine un stat independent dar în uniune personală cu Comitatul Olanda. Împreună cu acesta intră succesiv în posesia ducilor de Burgundia iar apoi în 1477 în posesia casei de Habsburg. În urma războiului de optzeci de ani, Zeelanda devine una dintre cele 7 provincii ale Republicii Olandeze. Pe toată această perioadă, atât înainte cât și după independența olandeză, Zeelanda a
Comitatul Zeelanda () [Corola-website/Science/315056_a_316385]
-
construiește un castel senioral lângă o mică localitate, Nanceio, localitate ce va devenii capitala ducatului, Nancy. La moartea lui Gerard, contele de Bar și cumnatul lui Frederic III contestă succesiunea, dar împăratul tranșează în favoarea fiului lui Gerard, Thierry. Rivalitatea între ducii de Lorena și seniorii de Bar va subzista până în 1420 când cele două domenii sunt unite sub același duce. O serie de litigii dintre ducele Theobald și contele de Champagne îl fac pe duce să se declare vasal al acestuia
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
de Vaudémont. Acesta trebuie să își apere ducatul în fața tendițelor expansioniste ale ducelui burgund Carol temerarul, acesta murind în timpul asediului asupra orașului Nancy în 1477. În următorul secol Lorena intră din ce în ce mai mult în zona de interes a regatului Franței. Domeniile ducilor sunt divizate după ce regele Ludovic al XI-lea al Franței nu îi recunoaște lui René succesiunea la domeniile bunicului său. Acestia celui de-al doilea fiu al său, Claude de Guise, fondatorul casei de Guise, familie ce va juca un
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
nu îi recunoaște lui René succesiunea la domeniile bunicului său. Acestia celui de-al doilea fiu al său, Claude de Guise, fondatorul casei de Guise, familie ce va juca un rol important în Războiul Religiilor din Franța din secolul XVI. Ducii de Lorena susțin cauza catolică din acest conflict, condusă de casa de Guise, dar refuză să intervină. Pentru a rezolva conflictul de succesiune de a moartea regelui Henric al III-lea, este propus pentru tron Henric al II-lea de
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
Franței, Ludovic al XIII-lea, este nemulțumit de compromisul realizat, iar Carol se apropie de familia Habsburg, suveranii Imperiului și principalii opozanți ai regelui Franței. Ducatul este ocupat de trupele franceze de mai multe ori între 1635 și 1697 iar ducii vor fi nevoiți să se refugieze la Viena. Ducele revine în domeniul său abia în urma tratatului de la Ryswick când Ludovic al XIV-lea este de acord cu revenirea lui Leopold, fiul luiCarol al V-lea. În 1729 ducatul îi revine
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
teritoriu ce corespunde cu actualele provincii Gelderland, Overijssel și Drenthe). Obșinerea puterilor seculare a dus foarte repede la apariția de conflicte cu ceilalți seniori feudali din regiune. Cele mai importante conflicte au fost cele cu Conții de Olanda și cu Ducii de Geldern. Astfel teritoriul Veluwe a fost cucerit de Ducatul Geldern dar episcopatul a reușit să își păstreze mare parte din teritoriul Oversticht, teritoriu ce corespunde cu actualele provincii Overijssel și Drenthe. În 1122, în urma Concordatului de la Worms, Împăratul pierde
Episcopatul Utrecht () [Corola-website/Science/315066_a_316395]
-
statutul de comitat liber în urma unei victorii militare împotriva armatei imperiale. În 1156, prin căsătoria dintre Frederic Barbă-Roșie, Împăratul Roman, cu moștenitoarea comitatului Beatrice de Burgundia, acesta intră în posesia familiei imperiale germane dar în 1236 acesta intră în posesia ducilor de Burgundia și al casei regale franceze. Odată cu urcarea pe tronul ducal al lui Filip, ducatul și comitatul Burgundia se află la mijlocul domeniului deținut de ducii de Burgundia, domeniu ce va devenii unul dintre cele mai puternice state din Evul
Comitatul Burgundia () [Corola-website/Science/315044_a_316373]
-
acesta intră în posesia familiei imperiale germane dar în 1236 acesta intră în posesia ducilor de Burgundia și al casei regale franceze. Odată cu urcarea pe tronul ducal al lui Filip, ducatul și comitatul Burgundia se află la mijlocul domeniului deținut de ducii de Burgundia, domeniu ce va devenii unul dintre cele mai puternice state din Evul Mediu târziu. Filip al III-lea, zis cel Bun, a fost unul dintre cei mai influenți monarhi ai perioadei. În perioada domniei sale, Burgundia ajunge la apogeul
Comitatul Burgundia () [Corola-website/Science/315044_a_316373]
-
suveranului francez. Secolele XV, XVI și XVII au reprezentat o perioadă de importante expansiuni teritoriae ale regatului. Astfel între 1461 și 1789 au fost achiziționate următoarele teritorii: Ultimii Carolingi și-au disputat controlul asupra Lorenei cu saxonii din Germania. Ca duci de Paris, Capetienii au câștigat un prestigiu considerabil după ce i-au respins pe normanzi. Au profitat de conflict pentru a se impune, iar membrii familiei lor au fost aleși între anii 888-922 în locul Carolingilor. Când Ludovic V din dinastia Carolingilor
Regatul Franței () [Corola-website/Science/315102_a_316431]
-
în locul Carolingilor. Când Ludovic V din dinastia Carolingilor a murit în 987 fără să lase urmași, Hugo Capet a preluat tronul cu ajutorul saxonilor. La început ,regii au deținut un teritoriu restrâns în Île-de-France în jurul Parisului, de unde obțineau veniturile necesare. Mulți duci și conți autonomi de facto stăpâneau restul Franței. În timp ce în Sfântul Imperiu Roman era monarhie electivă, în Franța s-a consolidat monarhia ereditară prin moștenirea neîntreruptă din tată în fiu a coroanei regale. Regii căutau sprijin în orașele prospere și
Regatul Franței () [Corola-website/Science/315102_a_316431]
-
pentru lituanieni. În vara anului 1253 a fost încoronat ca rege al Lituaniei, domnind asupra 300.000 sau 400.000 de persoane. În timpul domniei sale de zece ani a fost marcată de diferite construcții statale, conflictele lui cu rudele și alți duci au continuat iar vestul Lituaniei a rezistat cu tărie dominației Alianței. Bătăliile câștigate în sud-est i-a provocat pe tătari. A rupt alianța cu Ordinul livonian în 1261, renunțând probabil la creștinism și a fost asasinat în 1263 de către nepotul
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
Duce în cca. 1270. Deși reputația lui a fost perturbată în secolele următoare iar urmașii săi nu au fost remarcați, a câștigat în notorietate în secolele XIX și XX. Mindaugas a fost unicul rege al Lituaniei; în timp ce majoritatea următorilor Mari Duci ai Lituaniei din Jogaila, au domnit de asemenea ca regi ai Poloniei, titlurile au rămas separate. În prezent considerat fondatorul statului lituanian, lui i se atribuie și expansiunea tătarilor spre Marea Baltică, astfel câștigând recunoaștere internațională a Lituaniei și îndreptându-se
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
folosit înainte de creștinarea Lituaniei, și este formată din două componente: "min" și "daug". Etimologia poate fi găsită de la „daug menąs” (înțelepciune mare) sau „daugio minimas” (faimă multă). Lituania a fost condusă în secolul al XIII-lea de un număr de duci și prinți din diverse fiefuri și triburi. Ei au fost vag legați de asemănări ale religiei și ale tradiției, comerț, rudenie, campanii militare comune, precum și de prezența prizonierilor capturați din zonele învecinate. Negustorii din vest și misionarii au început caute
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
a fost supusă, de asemenea, invaziei Imperiului Mongol. Un tratat cu Galiția-Volînia, semnat în 1219, este considerat, de obicei, prima dovadă concludentă că triburile din zona baltică s-au unit ca răspuns la aceste amenințări. Semnatarii tratatului cuprindea douăzeci de duci lituanieni și o ducesă văduvă; se specifică faptul că cinci dintre aceștia au fost mai în vârstă și astfel au avut prioritate față de cei șaisprezece rămași. Mindaugas, în ciuda tinereții sale, precum și Dausprungas fratele său, sunt enumerați printre ducii cei mai
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
douăzeci de duci lituanieni și o ducesă văduvă; se specifică faptul că cinci dintre aceștia au fost mai în vârstă și astfel au avut prioritate față de cei șaisprezece rămași. Mindaugas, în ciuda tinereții sale, precum și Dausprungas fratele său, sunt enumerați printre ducii cei mai în vârstă, ceea ce înseamnă că și-au moștenit titlurile. Cronica livoniană Rhymed îl descrie în 1236 ca pe un domnitor al întregii Lituanii. Drumul lui către acest titlu este necunoscut. Cronicile rutene menționează că a ucis sau expulzat
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
vârstă, ceea ce înseamnă că și-au moștenit titlurile. Cronica livoniană Rhymed îl descrie în 1236 ca pe un domnitor al întregii Lituanii. Drumul lui către acest titlu este necunoscut. Cronicile rutene menționează că a ucis sau expulzat o parte din duci, inclusiv rude. Istoricul S.C. Rowell a descris ascensiunea sa la putere ca având loc prin „procesele familiare de căsătorie, crime și succes militar”. În timpul anilor 1230 și 1240, Mindaugas și-a consolidat puterea și a stabilit-o în diferite ținuturi
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
de Baden-Powell. Atât la înființare, cât și de-a lungul timpului au susținut mișcarea profesori, ofițeri, ziariști, oameni de litere și politicieni (Gheorghe Munteanu Murgoci, Gheorghe D. Mugur, Gheorghe Adamescu, Nicolae Iorga, Constantin Costa-Foru, Simion Mehedinți, Ion Simionescu, Ion G. Duca, Alexandru Borza). Alte personalități au contribuit ca cercetași, printre ei regele Mihai, Mircea Eliade sau Ion Rațiu. Inspirați de către cercetașii din Marea Britanie, aflată în război încă din 1914, la data ieșirii României din neutralitate (august 1916) cercetașii români s-au
Cercetașii României () [Corola-website/Science/318577_a_319906]
-
votiv pictat în 1846 și care are, la partea inferioară, următoarea inscripție: "„Acest sfânt locaș cu hramul sfinților mai mari voievozi Mihail și Gavriil, din temelie ridicat întâiul de fericitul întru pomenire de Ștefan voievod cel Mare și apoi de Duca voievod înfrumusețat, iar acum, în zilele de prea înălțatului domn Mihail Grigore Sturza voievod, din nou întocmit; și s-au împodobit din porunca Prea Fericitului Patriarh al Ierusalimului Chirie Chirio Chirii, fiind stăruitor și îngrijitor prea cuvioșia sa arhimandritul Paisie
Biserica Sfinții Voievozi din Scânteia () [Corola-website/Science/318798_a_320127]
-
fusese odată pe acel loc și se numea Scânteia, și acum era cu totul distrus”". Biserica "Sf. Voievozi" din Scânteia a fost reparată de mai multe ori în decursul timpului. Lăcașul de cult a fost înfrumusețat în timpul domniei lui Gheorghe Duca (septembrie 1665 - mai 1666; noiembrie 1668 - 10 august 1672; noiembrie 1678 - 25 decembrie 1683), apoi refăcut în secolul al XVIII-lea. Lucrări de reparații au avut loc în timpul domniei lui Mihail Sturdza (1834-1849), biserica fiind împodobită din porunca patriarhului Chiril
Biserica Sfinții Voievozi din Scânteia () [Corola-website/Science/318798_a_320127]
-
m față de paramentul actual. Arheologul Stela Cheptea a concluzionat că Biserica „Sf. Arhangheli” din Scânteia a fost fundată pe loc gol. Ea consideră că biserica a fost ctitorită inițial de Vasile Lupu, iar după un timp, probabil în timpul lui Constantin Duca (după cum menționează inscripția pictată), clădirea a fost demolată până aproape de fundații și reconstruită după același plan și tehnică de construcție a secolului al XVII-lea. În jurul bisericii există un cimitir vechi, în care se află pietre funerare din secolul al
Biserica Sfinții Voievozi din Scânteia () [Corola-website/Science/318798_a_320127]
-
un termen local, care însemna „graniță”, deși numele „Ukraina” a fost folosit și în perioada în care aceste teritorii nu făceau parte din statul lituanian. Lituania a preluat controlul Volîniei din nordul și nord-vestul Ucrainei, inclusiv regiunea din jurul Kievului. Marii duci ai Lituaniei au luat și titlul de „conducător al Ruteniei”. Polonia a preluat controlul asupra Galiției. După actul de unire dintre Polonia și Lituania, regiunea a fost colonizată cu polonezi, germani, armeni și evrei. După Uniunea de la Lublin din 1569
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
Biserica "Sfântul Nicolae" din Poieni este o biserică ortodoxă construită în anul 1841 de marele vistiernic Alexandru Balș în satul Poieni din comuna Schitu Duca (județul Iași, aflat la o distanță de aproximativ 20 km sud de municipiul Iași). Ea se află localizată în cimitirul satului, pe partea stângă a drumului național DN24 (Iași-Vaslui). Biserica "Sf. Nicolae" din Poieni a fost inclusă pe Lista monumentelor
Biserica Sfântul Nicolae din Poieni () [Corola-website/Science/318882_a_320211]
-
fotbal feminin în momentul în care eu m-am apucat de sport, nu aș mai fi ajuns niciodată la handbal. Îi furam mingile lui tata din vestiar să mă duc să joc fotbal.”" Fiind elevă a Școlii Generale „I. G. Duca” din Petroșani, Patricia Vizitiu a fost îndrumată spre handbal de profesoara Elena Grecu, care i-a sugerat să se înscrie la Clubul Sportiv Școlar din oraș. Urmându-i sfatul, tânăra jucătoare s-a antrenat cu profesoara Edith Mileti, care a
Patricia Vizitiu () [Corola-website/Science/316159_a_317488]
-
Ulterior alemanii au intrat sub dominația francilor și au fost guvernați de un duce al francilor. În 746, Carloman a încheiat o revoltă prin executarea sumară a nobilimii alemaniice la Cannstatt, și pentru secolul următor, Alemania a fost condusă de duci franci. După Tratatul de la Verdun din 843, Alemania a devenit o provincie a Regatului de Est al lui Ludovic cel German, precursor al Sfântului Imperiu Roman. Ducatul a persistat până în 1268. Creștinarea alemanilor a avut loc în timpul dinastiei merovingienilor (secolul
Alemani () [Corola-website/Science/320220_a_321549]