3,954 matches
-
violent; parcă îi părea rău că ești atât de tâmpit încât trebuie s-o facă. Pe Jeni nu știu dacă am iubit-o, dar când m-au despărțit de umărul ei cafeniu, pe care adoram să-l escaladez, m-am enervat și-am sărit din pat direct în cap; cucuiul se simte și astăzi. Cine spune că, la vârsta aia, nu rămân urme și amintiri minte de stinge. Eu îmi aminteam perfect. Crescusem puțin, aveam vreo cinci ani, și Jeni încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
an, îl culegeam din vârful degetelor; coronița mi-o puneam singur pe cap. La orele de „Lucru manual“, chiuleam (nu suportam nici traforajul, nici să cos puișori pe etamină); îmi făcea rost maică-mea de scutiri. În pauze, umblam singur, enervându-mi colegii. Ca să evit contactul fizic din timpul bătăilor, scuipam și-o luam la fugă. Doar fetelor le puneam piedică, după ce le fugăream prin curtea interioară: îmi plăcea să le văd căzând. N-a ținut o veșnicie toată povestea, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
atins-o, din greșeală, prostește. Drăcia a zburat până jos, a auzit-o probabil cum cade. Nu s-a spart. Pot să-ți descriu și dimensiunile ei: avea șaptezeci de centimetri, cât lățimea șemineului.“ „Ne mai fierbi mult?“, s-a enervat Maria. Îi stătea bine când își ieșea din pepeni. Frumoasă și vulnerabilă, cum mi-o doream. Mihnea s-a ridicat de pe scaun, cu tot cu motan. L-a depozitat pe dulap, apoi a deschis un sertar mare, lung, cum se făceau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
gata pregătite, câte-un set pentru fiecare impresie, și tot greșeai. Frica îi strecurase în minte ideea ciudată că în spatele fiecărui cuvânt se-ascunde un adevăr nerostit (prin urmare, amenințător), care trebuie identificat și expus. Când nu-l obținea, se enerva atât de rău încât îi dădeau lacrimile. Era în stare să se închidă la loc în baie și să-și întindă toată perfecțiunea aia de machiaj pe față, în tăcere, călcată în picioare. Plângea, zdrobită de neîncredere. O dezamăgeam (cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un gest, un obiect, orice...“ „Nu-mi amintesc.“ Începeam să mint și ăștia parcă își dădeau seama. „Ia mai gândiți-vă.“ „Da, mai gândiți-vă!“, s-a băgat și Penciu, „Cu-asta vă ocupați, nu?“ „Iar mă completezi!“, s-a enervat Rapotan. Părea nedumerit. „Nu, nu.“ „Nu și mai cum?“ „Nu, să trăiți!“ „Deci, domnu’ Robe, nimic ieșit din comun, nici un detaliu așa, mai deosebit?“ „Nu, absolut nimic. Am băut vin și-am stat la povești.“ „Da?“, și-a țuguiat Rapotan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lui Mihnea.“ Poate și din el, am gândit, dar n-am zis-o. „Cum, doar copia asta? Dar originalul, toată splendoarea de hârtie olandeză, cu cerneluri aromate? Nu-mi spune că n-o mai are...“ Maria mă privea suspicios. Se enerva ușor, la foc mic, cum îmi plăcea mie. Strălucea de nemulțumire. „Te rog eu, vezi puțin ce-i cu ea, du-o la microscop, poate mai apare ceva. Și-așa...“ „Și-așa, ce?“ Vroiam să zic că și-așa lipseam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ce-a făcut-o, nu vom ști niciodată. În schimb, poate aflăm cine e tânăra.“ „Cum? Întrebăm la poartă?“ „Deloc. O să vezi imediat cum. Ține-mi puțin de șase.“ A „ține de șase“ era o absurditate. Pe lângă că expresia mă enerva, nimerisem în locul cel mai nepotrivit în care să se poată aplica. Cucoanele în halat ne cercetau fără jenă (cine mai urca seara într-o expoziție, în palatul președintelui, chiar înainte de ora închiderii?), camerele de luat vederi se întorseseră spre buchetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ne chinuim atâta, din cauza voastră, bineînțeles. Societatea perfectă, ce mai.“ „Matriarhatul cucoanelor reunite.“, am zis. „Coșmarul postmodern, scăpat pe străzi în capot și cu făcăleț!“ „Ticălos universal!“ Am luat-o la picior, urmărit de pumni și palme binemeritate. Maria se enervase, mă alerga prin tot Cotroceniul, fără jenă, ca-n romanele zglobii ale adolescenței, Cella Serghi sau Ionel Teodoreanu sau Sebastian; la fel de triste toate. Iubeam s-o tachinez, înțelegeți și dumneavoastră de ce. Abia în hol am redevenit serioși. Oamenii președintelui ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a ascuns cea mai tare enigmă din roman.“ „Felicitări, dom’ profesor. Așa este. Cum ați descoperit cheia?“ Punctasem decisiv. Tânărul Lupu se bucura sincer, sportiv, cu respect. Poate și cu puțină invidie. „Parcă suntem în Cireșarii, volumul patru!“, s-a enervat Maria. „Lămuriți-mă și pe mine ce-ați găsit și de ce e atât de important?“ Ne-am apropiat toți trei scaunele de masă, aproape în același timp. Ospătarii ne dădeau târcoale, cu meniurile ca niște dosare de Procuratură. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
liniștit și ne ții lecții? Dă-o-ncolo, că nu merge-așea!“ Zisesem așea, ca Sergiu Nicolaescu în Cu mâinile curate. „Nu știam că doare-așea.“ Comisarul comunist, onest, omenos, proaspăt ciuruit de gloanțele burgheziei. Hârâia acolo, eroic, făcut strecurătoare. Nu mă enervasem cu-adevărat, dar lăsam impresia că mi-au sărit papucii. Îmi modulasem și vocea, să sune urât. Așa (pardon, așea) și trebuia. Mihnea s-a înmuiat. „Gata, domne, nu mai zic nimic.“ „Ba da. Spune-mi dacă ies pe centură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a confirmat Mihnea. Maria mi-a întins sticla cu precauție. Am lăsat-o lângă pat. „Măcar dacă era de Tulcea...“, a protestat tânărul Lupu, habar n-având ce spune. Căzuse singur în capcană. „Mă, da’ ești deștept tare!“, s-a enervat Mihnea. „Unde-ai auzit tu de țuică la Tulcea?“ „La lipoveni...“, a mormăit Lupu o explicație. „Pe naiba. Ăia beau o votcă dublu distilată. Seamănă într-adevăr cu țuica, doar că o trec de două ori prin agregat.“ „Prin ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pasăre rară. V-o spun din proprie experiență.“ „Dacă-mi permiteți.“, a intervenit și tânărul Lupu, „Ceva îmi scapă în povestea de față. Ce legătură ar avea cutremurul cu adresele de mail menționate?“ „Ăsta-i bou, sau ce?“, s-a enervat Mihnea. „Pune trei boi.“, am insistat eu și-am mai luat o dușcă de țuică, să-mi fie mai ușor. „Și-acum explică-ne.“ „Bine, domne. Așa, ca pentru filomenologi.“ „S-o luăm cu-nceputul. Cutremurul. N-a avut loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
toată viața noastră-n ultimele zile se-nvârte în jurul unor cărți.“, am revenit eu. „Mă rog, cărți sau fragmente de cărți. Jurnalul lui Paul, Bidileanu, Camil, și-acum individul ăsta. Ne plimbăm ca naivii pe urmele lor. Încep să mă enervez.“ „Mai e o posibilitate...“, a zis Mihnea. A luat niște biscuiți din pachetul pus pe masă și s-a apucat să-i înmoaie în cafea. Nu-i mânca, se uita doar la ei cum se dizolvă în lichidul vâscos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că-l ascultăm îl lăsăm să-și dea autografele și, la sfârșit, îl scoatem pe sus din culise. Gata.“ „La conferințe nu se dau autografe...“, a îndrăznit tânărul Lupu. „Bă, du-te-n babardeli, ești deștept cu mine?“, s-a enervat Mihnea. „Am o sugestie mai bună.“, a hotărât Maria. „Ia să vedem.“, am încurajat-o. „Oricum nu putem intra toți patru pe-o singură invitație. Ar da de bănuit și ne-ar lua la ochi încă de la poartă.“ „Cine zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
culoare, la fel cum își umplea Prințul Maxențiu batista de sânge. La sfârșit, nu m-am clătit cu spirt și nici nu mi-am trecut un prosop cald peste față. Mi-am lăsat obrajii să ardă; măcar îi simțeam, mă enervau, îmi aparțineau. M-am sprijinit cu mâinile de chiuvetă și-am încercat să pun puțină ordine prin lucruri. Nu mergea ușor. Oriunde mă suceam, nimeream doar peste necunoscute. Venisem la mare crezând că vom dezlega enigma tablourilor lui Varo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
liniștiți? Cu algocalmin?“, s-a mirat Maria. A venit lângă mine, m-a apucat de braț și m-a sărutat pe ceafă, după ureche. „Eu n-am reușit cu Alex nici cu cinci fiole. Nu-l oprește nimeni când se enervează.“ „Noi nu vrem să-l enervăm pe scriitoraș. Doar să nu leșine când îl bumbăcim.“ „De când ne ocupăm și de-așa ceva?“, m-am interesat, „Parcă nu intra în fișa postului.“ „Oricând e nevoie. Și, mai ales, când suntem călcați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Maria. A venit lângă mine, m-a apucat de braț și m-a sărutat pe ceafă, după ureche. „Eu n-am reușit cu Alex nici cu cinci fiole. Nu-l oprește nimeni când se enervează.“ „Noi nu vrem să-l enervăm pe scriitoraș. Doar să nu leșine când îl bumbăcim.“ „De când ne ocupăm și de-așa ceva?“, m-am interesat, „Parcă nu intra în fișa postului.“ „Oricând e nevoie. Și, mai ales, când suntem călcați pe bătături.“ „Oricum, algocalmin fiole nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la farmacii.“, a intervenit tânărul Lupu. „E considerat medicament cu eliberare intravenoasă, trebuie prescris de medic. Doar la noi, algocalminul fiolă se bea, e-o invenție românească.“ „I-auzi, dom’ne, oi fi și doctor, nu doar procuror?“, s-a enervat Mihnea. „Unde-ai învățat prostiile astea?“ „Sunt normele Uniunii Europene...“ „Ți-aș spune eu ce fac pe Uniunea ta Europeană, dar e Maria de față...“ „Un Eurosceptic...“, a comentat tânărul Lupu, umblând iar la mustață. Mai avea puțin și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ca de zgârieturi. Eu nu suportam certurile, îmi cheltuiau inutil energia și-mi secau mintea. Ieșeam din ele zdrobit, palid, îndrăgostit din nou. „Nimeni poate trăi la aceeași intensitate tot timpul.“ „Ce-i asta, o psihodramă în direct?“, s-a enervat ea, „Lecția de educație motivațională?“ „Nu, doar o observație de bun-simț. Și-apoi, nu știu dacă e chiar momentul potrivit să ne facem examenul de conștiință. Așteaptă și tu până trece povestea asta. Vorbim mai târziu.“ Maria s-a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cărți. Așadar, 4328 de indivizi scriseseră în jur de 12 984 de volume: o populație cu penelul sprințar, retribuită pe măsură (aici pândea invidia). Oamenii se-adăposteau ca ilegaliștii, în „case de creație“, mergeau iarna la Pelișor (până s-a enervat Nicu Ceaușescu și l-a confiscat, cu tot cu drumul de acces) și vara la Neptun sau Valea Vinului, la vilă, pentru inspirație. Își aduceau și familiile cu ei. Bătrânii moșteneau pensii, simțeai o bucurie să te întrebe lumea cu ce te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
jumătate femei, care clipoceau pe tocuri la școală, cu muțuneii de pluș atârnând de fermoarul rucsacului. Nu ne jucam nici de-a studenta slăbănoagă, cu breton și picioare osoase, cu care să ieși doar noaptea prin Grozăvești; m-ar fi enervat să-i ating fundul plat și inert, de tocilară în blugi. Mă iritau și combinațiile asexuate în care, sub fusta mini și dresurile groase, apăreau ghetuțele de fetru, ca niște ghiulele prinse de glezne; spre deosebire de Sebastian, feminitatea lor băiețească îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mușterii care azi te întrebau umil de-o noțiune și, după ce le dădeai interpretarea, trânteau a doua zi un articol în presă, cu semnătura lor sub ideile tale. Procedeul avea loc de când lumea, numai profesorii de modă veche se mai enervau. Dar să furi cu nesimțire o teorie întreagă, pentru a face din ea reper de viață și subiect de roman epistolar, ei bine, aici frizam scandalul și premiera absolută. Nici securistul de serviciu, altfel atât de drastic și riguros, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Co-comand eu!“ „Bine, măi Cezărică.“, se dăduse Mihnea la o parte. „Tre-trei co-co, vă rog, trei ci-ci-co-cole și de do-doi lei tre-treizeci de vafe!“ „Ce? Cât?“, insistase vânzătoarea. „Co-co-cola, trei; ci-ci-co-co, adică. Și vafă.“ „Ce zici acolo, măi băiețaș?“, se enervase vânzătoarea. Mulțimea deja fremăta. „Tre-trei ci-co-cole și do-doi lei tre-treizeci de-de vafe.“ „Cum?“ Din spate, muncitorii începuseră să se revolte: „Bagă mare!“, „Haidi, bă, că n-avem toată ziua!“, „Behăie, bă, odată, zi ce vrei!“ Cezar a lăsat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Era o căldură moale și afumată, cum numai în cârciumi găsești. Ca de bumbac. „O să afli tu. Ce face ăla?“ Cezar s-a întors vesel, cu trei beri la piept și-un bocanc lipsă. „Beri pe frigul ăsta?!“, s-a enervat Mihnea, „Asta n-ai învățat-o de la mine.“ „Cezărică, unde ți-e bocancul?“, m-am interesat și eu. Râdea fără un sunet, dar cu gura până la urechi: „L-am lăsat ga-garanție!“ După care ne-a trântit berile în față. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
asta suna sinistru, ca o recompensă pentru turnătorie). Degeaba, nici urmă de act. Răscoleam de pomană, certificatul meu de naștere nu era nicăieri. „Și-acum?“, a protestat Mihnea. „Dăm turul facultății?“ „Nu, intrăm la bibliotecă.“ „Te-ai sonat?!“, s-a enervat el, aproape pe bună dreptate, „Ce facem, controlăm douăzeci de mii de volume?!“ „Douăzeci și două de mii...“, l-am corectat eu, după care i-am smuls lanterna și i-am vârât-o în ochi. „Am donat și eu câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]