3,349 matches
-
bunicul ar înțelege că a sosit vremea unor rugăciuni noi... Altfel, toate-s vechi... A. 7 Când mai aveam un pic până la evadarea din copilărie, am fost copleșit, brusc, de un sentiment de panică. Pur și simplu nu voiam să evadez. Era ca și cum cineva m-ar fi aruncat din Eden. Mie mi-a plăcut atât de mult perioada aceasta a țâncismului, încât, la un test psihologic am răspuns, când a venit rândul întrebării aceleia imposibile " Care este regretul cel mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mai știu și ceea ce spune Cioran, că lumea aceasta zămislită de Tine trebuia să fie oricum, numai așa cum este ea nu". Cred că ne-am dorit atât de mult libertatea, încât ne-am îmbolnăvit, pur și simplu, de libertate. Am evadat de lângă tine pentru că ni se vestejiseră sentimentele și mi-am luat libertatea de a arunca rouă peste sentimentele mele, în speranța că se vor împrospăta. A fost o iluzie. Simțeam că, fiind căsătorită, nu sunt liberă. Este o himeră care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
venea să mă arunc la beregata austriacului, întrucât am descoperit că, fără să cunosc subtilitățile teoriei sale, eu fusesem inițiat încă de mic în tainele decriptării zvârcolirilor subconștientului. Dacă Freud avusese asemenea preocupări la mare distanță de vremea în care evadase din scutece, eu, precocele, exersam pe corpul doctrinar al psihanalizei încă de pe când frecventam selectul cerc intelectual al ninetistelor. Stând uitat în poala plină de levănțică a Ninetei, am asistat la cursuri savante de interpretare a viselor. Nu știu cum se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mișc și eu prin lume: orbecăind printre fundături existențiale, încercând să ocolesc tot felul de capcane perfide, cochetând cu iluzii, oblojind răni, ca un felcer de serviciu al speranței. Mi se întâmplă chiar să cred că strămoșii mei abia au evadat din peșteră, dacă-mi las spiritul să mă judece obiectiv. Zilele trecute am expus, împreună cu alți zece avangardiști așa ne place nouă să credem că suntem... la Bruxelles. În dulcele stil... artistic, după expoziție a urmat un cocteil. Știi cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Insulele Cayman, ca paradis fiscal, și pentru că mă ajută să trăiesc dincolo de marele zgomot al lumii. Am, în acest univers opulent, pe insula Little Cayman, locuită de nicio sută de persoane, cea mai pitică înjghebare de habitat, un fel de căsuță evadată din Frații Grimm, și simt că-mi este respectată intimitatea. Uneori aș vrea să mă duc la cei din administrația locală, ca să-i întreb dacă au mai aprobat rezidență pentru încă vreun cetățean, cu evidentul scop de a protesta, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
meu bancar fusese înființată o bancă specială]. Paranteză. Spațiu concentraționar de cucurigu în care, considerându-l pe interlocutor avid de conversație, îi explici, ca la grădiniță, cât fac 1 + 1. Sunt de preferat parantezele voinicoase, drepte, ca nu cumva să evadeze înțelepciunea dintre ele. Premiu (domenii ca literatură, știință, artele plastice). Convenție conjuncturală stabilită de mafia oficială a unui domeniu. Eșec. Locul în care ajung toți cei care gândesc mereu doar cu inima. Iad. Locul ideal de ființare pentru cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
plină de indivizi care scriau, dintre care unul schițase trăsăturile generalului. Vor fi trăsăturile mele. Va trebui să justific orele lungi și reci de pe esplanadă, când m-am plimbat În sus și-n jos, gândindu-mă dacă făcusem bine că evadasem. Va trebui să cântăresc la perfecție fiecare cuvânt, să-mi reamintesc limpede obiectul luptei mele, să atrag atenția că nu-i vorba doar de săracii din Belgrad, ci de săracii din fiecare țară. Protestase de nenumărate ori Împotriva doctrinei naționaliste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
acelea! Obișnuia să ia câte una ori de câte ori Îl apucau durerile și Încă una peste noapte. Îl făceau să doarmă. — Da. Cât de multe am să-i povestesc nevestei mele! — Băutura, Îl Îmboldi doctorul Czinner. Ninici spuse Încet: — Dacă Încercați să evadați În timp ce-s plecat, o să dau de bucluc. Doctorul Czinner spuse: — Cum am putea scăpa? Ușa e Încuiată și fereastra e prea mică. — Foarte bine atunci. Doctorul Czinner Îl văzu plecând și se Întoarse cu un suspin trist spre ceilalți. — Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
urmă și văzu cele două lămpi roșii legănându-se ca două lampioane de hârtie În Întuneric. — Ce-au vrut? — Caută pe cineva, spuse șoferul. Dar asta Josef o știa destul de bine. Nu-l ucisese el pe Kolber În Viena? Nu evadase el doar cu o oră În urmă din Subotica, de sub ochii unei santinele? Nu era el individul deștept, viclean, rapid În reacții, care nu ezita niciodată? Blocaseră fiecare drum de mașini și totuși el reușise să se strecoare prin barajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
misterioasă. Când s-a defectat trenul, a bătut cu mașina tot drumul Înapoi, până la ultima gară, și a căutat-o. A lipsit o groază. Și ce legendă Încearcă el să facă din toată povestea! Cică a ajutat pe cineva să evadeze de la vamă. — Dar fata? Întrebă domnul Stein, aruncându-i lui Myatt o ocheadă șmecherească. — A fugit cu un doctor, spuse domnul Savory. — Nu va recunoaște asta niciodată, spuse Janet Pardoe, arătând cu capul spre Myatt. — Ei, să lăsăm asta! Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
La Chicago a citit cartea aceea care vorbea despre cei șase mii de kilometri de ape și copaci ai Marelui Amazon, Tatăl Fluviilor, Selva-Mamă a tuturor selvelor... Avea doisprezece ani..., poate treisprezece, și chiar în noaptea aceea a vrut să evadeze din infernul acela de frig și de umbre și să meargă până va ajunge în paradisul luminii și al căldurii. Cum zburau păsările iarna către Sud, va pleca și el, pe jos sau târâș, și în trei sau patru zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
exclama ei de îndată. „Vreun sălbatic fierbând la foc mic un explorator imprudent...“ „Poate un călător rătăcit, cerând ajutor...“ „Poate pădurea care arde singură...“ Nu și l-ar imagina niciodată așezat în coliba lui, citindu-l pe Huxley, încercând să evadeze din Minunata lume nouă pe care o descrisese. El ar fi „Sălbaticul“, iar coliba lui din selvă, farul părăsit dintre Putterham și Elstead. Aici ar veni jurnaliștii să-i ia interviuri, să-i facă fotografii și să-i înregistreze imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
garimpeiros - cum își spuneau ei, acceptând pentru tot bazinul amazonian o denumire pur braziliană -, constituiau cea mai joasă speță de persoane indezirabile care puteau exista, nu numai pe Continent, ci în toată lumea. Naziști urmăriți și camuflați, dezertori din toate armatele, evadați din toate închisorile, aventurieri de toate naționalitățile mișunau prin selvele din Brazilia, Venezuela, Columbia, Ecuador, Perú și Bolivia, aflați mereu pe urmele zăcământului liber, ale diamantului adormit pe fundul râurilor sau târât în aluviuni de la îndepărtate sedimente pe care nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
merge, închipuiește-ți ce viscol i-ar șuiera în față! Sau dacă mergi o noapte întreagă cu trenul, ce senzație de libertate să te îndepărtezi de o gară înspre alta, fără să te gîndești la destinație, să ai impresia că ai evadat înspre infinit, că te-ai eliberat de tot și să urmărești ore în șir sinele de oțel, luminile din depărtare și albastrul de cerneală al nopții... Sau dacă decolezi cu avionul, ce amețeală plăcută să te desprinzi de la pămînt, să
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
medalia de aur, ci dorim să-i împroșcăm cu noroi pe cei care o dețin. N-avem dorința de a face efortul capabil să ne propulseze, dar sîntem fericiți cînd îi putem tîrî în noroi pe cei care vor să evadeze din malaxor. Evident că nu cred în infailibilitatea reflecțiilor mele, dar o viață de atente observații mă îndreptățește să am un punct de vedere. Zilele trecute am văzut cum minți mizerabile încercau să întunece strălucirea celebrului medic Tinică. Cu amar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
el fără să se gîndească. — Cine mai era cu dumneata? — O fată. Acum, era prea tîrziu ca să mai dea Înapoi. Trebuia să vorbească despre ea! Și la urma urmei, dacă nu era un criminal, pentru ce n-ar mărturisi că evadase cu ajutorul fratelui ei? — Anna Hilfe! rosti Rowe, simțind ca un fel de dulceață pe limbă. — Pentru ce te aflai Împreună cu ea? — Cred că ne iubeam. — Crezi? — Nu-mi amintesc precis. Dar ea ce spune despre toată povestea asta? — Spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
dar și generoasă cu alții. Pentru mine contează mai mult decât orice prietenia bazată pe încredere și adevăr. Nu aș putea încheia portretul meu, fără a aminti cea mai mare pasiune a mea: cititul. A citi înseamnă pentru mine să evadezi într-o lume fabuloasă. În viitor aș vrea să ajung judecătoare, dar mi-ar plăcea ca până pe la treizeci de ani să fiu model, pentru că știu că sunt fotogenică. Sper ca aceste fraze să mă reprezinte și să fie cât
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
mai târziu, amiralul Nelson nu mai avu din ce să plângă. Conflictul evolua Într-un mod periculos. Lipsa instrucției și epocile diferite din care proveneau combatanții făceau ca fiecare să lupte după cum putea, Într-o teribilă ignorare a convențiilor militare. Evadat Între timp din coșul de rufe, Bonaparte Își stabilise cartierul general după un dulap cu medicamente, de unde Începu să Împartă ordine scurte și precise. Ca urmare, lutierii florentini avansară pe flancul stâng, la umbra imensului ghiveci al asparagusului, dar Jimmy
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Prin câteva vorbe nerușinate adresate mulatrei, l-a obligat practic pe general să sară la bătaie. Nimeni n-a Încercat să-i oprească, ba mai mult, i-am Încurajat. Asemenea deținuților care-și doresc ca măcar unul dintre ei să evadeze, presupun că toți, mai ales Julienne, am fi vrut ca el să reușească. Ani În șir, Perez-Blanco și-a săpat sârguincios tunelul, Însă de fiecare dată gardienii cu crucea roșie l-au prins la timp și l-au adus Înapoi
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
două-trei ori orașul În lung și-n lat, pentru a mă deruta, neștiind că dormeam dus. Vizavi era barul lui Vasea. Așadar, o nouă zi. Am intrat. Înăuntru era aceeași faună zilnică, făpturi la fel de neînsemnate ca a mea, moși care evadaseră pentru câteva minute la una mică, urmând a se Întoarce acasă, noaptea târziu, duși pe brațe, sau clone ale brokerilor care lucrau la bursa de alături, În timp ce originalele se desfătau prin Azore. La masa de biliard fără găuri, cei doi
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
el și artist, care e în același timp și propria operă de artă, crește la infinit, devine de netrecut. Supunerea în fața unui lucru pe care nu l‑ai propovăduit tu însuți nu‑i bună de nimic, citez. Omul trebuie să evadeze din limitele lui ridicole, alcătuite dintr‑un real așa‑zis prezent, cu perspectivă asupra unui real viitor care nu prea mai are nici o valoare. Citat: Fiecare clipă deplină poartă în sine plecăciunea secolelor de istorie șchioapă și sfărâmată. Am încheiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și-a revenit. Avea tot timpul. A trecut mai mult de o oră de când a plecat.“ Dar nu se auzea, nici acum, vreo mișcare. „Au deschis doar ușa. Să vadă dacă n-am rupt cumva în pumni gratiile și am evadat, sărind de la etaj. M-au văzut la locul meu și au închis mulțumiți ușa. Sau a fost tot el, să mai arunce o privire între două sorbituri.“ Simți, poate, atunci, o mână moale pe umăr ? Tresări, șarpele luneca pe umăr
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
după forma și culoarea botului de pantof, un bărbat, o femeie. Poate Neagu, estetul, care își îneacă cinismul și lașitățile în alcool. Poate Balaurul, nesătul de bani și putere, slujind lozincile mincinoase și casieria poliției. Poate Crist, artistul, gata să evadeze departe de aceste locuri, fără să-și mai afle nicăieri locul. Poate studentul bubos, mâine un călugăr isteric, chemând cruciada Morții și Apocalipsului. Copiii aceleiași generații mutilate între zidurile umede și groase ale conjuncturii. N-am câștigat încă extazul, împăcarea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
incendiul de-a lungul și de-a latul pădurii, mai luptăm cu propria noastră bestialitate. Și iar piere tumultul, tunetul valurilor se stinge. M-au părăsit, s-au lepădat de ezitările mele. Revăd incendiul visului, al sângelui turmentat. Fata aceea, evadând în cărți și dorinți rapide, delicată, pătimașă, nevrotică, nu știe decât acest cod fracturat, întrerupt, semnale scurte, grăbite, smulse într-o clipă de neatenție a supraveghetorilor. M-am despărțit, cumva, cine ar ști să-mi răspundă, de altă iubită ? N-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
acelei Împrejurări care-l izolează de ei. Intră În viață exact pe ușa despre care altădată crezuse că i se Închide În față, este o făptură a pămîntului, mai pămînteană prin Însăși excluderea sa. Un om Înalt n-ar putea evada din viață sau din lume nici dacă ar vrea: este În același timp surghiunit de viață și prizonier al vieții; oriunde se duce, viața Îl ajunge și-l trage către sine nelăsîndu-l să plece. Iar În cele din urmă descoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]