4,667 matches
-
sentimentală îl trădează în totalitate. Hamlet a atins, în cel mai bun caz, zorii unei vîrste postpuberale. Punctul culminant al acestei realități implicate de text și, de fapt, nucleul dimensiunii culturale a conflictului tragic îl constituie întîlnirea dintre prinț și fantoma tatălui său. Duhul patern, în preambulul dezvăluirii sale tulburătoare, ce va răsturna echilibrul inițial al atmosferei dramatice, mărturisește un lucru șocant: el vine din flăcările Purgatoriului, unde își ispășește "crimele oribile", săvîrșite în timpul vieții pămîntești. Hamlet este aproape mut la
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cînd descoperă sexualitatea mamei (prin intermediul mariajului "incestuos") și trecutul dubios al tatălui ("Hyperion"). Mai mult, el află că lumea căreia îi aparține, deși creștină, se revendică, în continuare, din universul arhaic al talionului (răzbunarea morții tatălui nu este cerută de fantomă în nume personal, ci ca argument al restabilirii echilibrului moral în piramida medievală, echilibru dispărut prin eliminarea nenaturală a regelui de drept de la vîrful ei!). E mult pentru un adolescent. Din această clipă, Hamlet intră în degringolada tragică, uimind prin
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
uităm că scriitorul a fost un maestru al mistificărilor!). Interacțiunea dintre alb și negru reprezintă modul în care se face literatura, "ieșind" din invazia semnelor pe pagina albă și "încifrînd" realitatea într-un cod. De asemenea, ea "țîșnește", căznit, aidoma fantomei apelor din final, din "întunericul" subconști entului, pentru a naște, ultimativ, "lumină". O lecție admirabilă, să recunoaștem, de postmodernitate în plin romantism american! Bibliografie E.A. Poe Călătorii imaginare. Traducere din limba engleză, note și comentarii de Liviu Cotrău. Col. "Biblioteca
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Canterbury într-o seară, cînd prozatorul ar fi avut o conversație relaxantă cu el i-a relatat întîmplări ciudate, povestite cîndva de o doamnă (cam confuză) care fusese guvernantă la o familie importantă din Londra. În acele "întîmplări" stranii, apar fantomele unor servitori ai respectivilor aristocrați (servitori, evident, decedați cu mai mult timp înainte!) ce încearcă să comunice cu copiii familiei, aflați în grija naratoarei. Doamna se opune cu vehemență acestei, cum s-o numim, "întîlniri de gradul trei", și intră
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ne întreabă, indirect, dacă plăsmuirea naratoarei sale este "stranie" ori "miraculoasă"? Deși există contraargumente în text (cum reușește, de pildă, eroina să-l descrie perfect pe Peter Quint individ pe care nu l-a cunoscut niciodată dacă nu-i vede fantoma cu adevărat?), răspunsul nu poate fi decît primul. James scrie un text "straniu" (cu explicație "științifică" în nebunia protagonistei), întrucît vrea să-și autovalideze vechea ipoteză critică, după care orice narator pornește din "real" doar pentru a sfîrși în "ficționalul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
unor prizonierate. Waugh decide aici să-și aducă strategia de construcție moral-psihologică la momentul ei culminant. Uniți după mai multe tensiuni și ezitări, Charles și Julia vor să părăsească Brideshead pentru totdeauna și să înceapă o viață nouă, eliberată de fantomele trecutului. Pe nepusă masă însă, bătrînul lord Marchmain, grav bolnav, se întoarce acasă, pentru a-și petrece ultimele zile de viață. Julia nu-l poate lăsa astfel, iar Charles Ryder, forțat de împrejurări, va asista la scene de o intensitate
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și François de Belleforest (folosite, de altfel, și de Shakespeare pentru închegarea marii sale tragedii daneze) a istoriei premergătoare momentelor surprinse în Hamlet. Updike supralicitează un detaliu neglijat de către Shakespeare (sau chiar negat de dramturg, dacă ne amintim faptul că fantoma tatălui îi spune prințului, încă de la prima lor întîlnire să-și cruțe mama, pe Gertrude, întrucît nu știe nimic de crima lui Claudius, unchiul fratricid), acela că regina (Gertrude) ar fi, în fond, adulterină (avînd o relație cu maleficul cumnat
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
iubite (în Europa), sfîrșind în plin delir existențial, în compania unor teroriști londonezi (aici nu se exclude însă, pe lîngă motivul imaginarului atotguvernant, și tema conflictului tată-fiu recurentă, la rîndu-i, în opera lui Ellis -,Ward fiind urmărit, ca de o fantomă, de spectrul autorității paterne, autoritate derivată și din statutul părintelui de congressman și virtual candidat la președinția Americii). Ficțiunea constituie, de aceea, un fel de element universal al aliajelor acestor texte, depășind, prin impor tanță, simpla funcționalitate tehnică sau decorativă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ficțiunea", naratorul, "hașuratul"), consu mator notoriu (în carte) de alcool și stupefiante. Căsătorit cu actrița Jayne Dennis, el (Bret, personajul) nu se poate adapta la viața domestică și intră, treptat, în criză psihologică și biologică. Începe să fie urmărit de fantoma tatălui, cîndva autoritar, și de un Patrick Bateman (propriul lui erou din American Psycho) semi-real (cu valențe onirice, dar și cu reprezentare concretă, în final) care pune în scenă, cu adevărat, crimele din carte. Casa în care locuiește eroul-narator ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
îngropase legenda cu Dracula în trecut, uitînd demult supranaturalele eveni mente ce o însoțiseră în perioada interesului lui arheologic pentru ea. Se înțelege, de aceea, că șocul întîlnirii propriu lui obiect de analiză (sub forma unei politicoase, dar sinis tre fantome) e potențat, în cazul vîrstnicului gentleman britanic, și de transferul abrupt al istoriei către o realitate mitică, obscură, bîntuită de coșciuge scîrțîietoare și pricolici cu maniere princiare. Dacă scena de mai sus vă trezește licăriri așa-zicînd "intertextuale", amintindu-vă de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
imposibilitatea ontologică a istoricului de a fi obiectiv în raport cu obiectul său de studiu ascuns în temporalitatea lui distantă ca într-o impenetrabilă fortăreață. De aici "ficționalizarea" istoriei, de aici "de-epistemologizarea" ei, de aici "subiectivitatea" investigațiilor diacronice ș.a.m.d. Idealul fantomei sangvi nare a lui Țepeș este de aceea măreț. El vrea adevărul total în istoriografie, transformarea istoriei însăși pentru istoric într-o realitate continuă, imposibil de falsificat sau fragmentat. El rezolvă, printr-o mușcătură vampirică pe gîtul unui istoric excepțional
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
unde, coincidență stranie, personajul principal își ucide "dublul", propria sa conștiință, la fel cum face și Humbert Humbert cu Quilty "quilty"/"guilty"/ "vinovat", o aluzie simbolică, așadar, la aceeași idee de vinovăție -, în măsura în care sîntem pregătiți, bineînțeles, să vedem în ultimul fantoma conștiinței culpabile a naratorului în raporturile lui cu Lolita). Referințele la Poe nu sînt deloc întîmplătoare. Se știe că romanticul american s-a căsătorit cu verișoara lui minoră, încălcînd toate convențiile etice ale epocii. Al doilea roman cu încărcătură subliminală
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
abordăm alegoria Daliei Sofer prin prisma terminologiei braudeliene). "Istoria mare", a grupului nevăzută per se -, înghite "istoria mică", vizibilă, a existenței individuale, proiectînd-o apoi într-un decor tenebros și pestilențial, unde fiecare umbră ivită fugitiv pe retina ochiului pare o fantomă apocaliptică. Aș observa de aceea că principala calitate a volumului Septembrie în Shīrăz rămîne capacitatea de a crea și întreține o stare de nevroză, pe care personajele încearcă întîi să o suporte, iar, ulterior, să și-o asume. Contextul istoric
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Anei Blandiana (parabola dramatică Torquato Tasso)"80, Călcâiul vulnerabil se remarcă totuși prin promovarea unor teme precum moartea și tăcerea, care le înlocuiesc pe cele ale vieții și nașterii, din primul volum, tăcerea confundându-se cu moartea, ambele devenind niște fantome, indispensabile și misterioase, necesare poate în permanentul proces de regăsire de sine. Iubirea, singurul sentiment imaculat, ia o conotație distinctă la Ana Blandiana, fiind pus în relație cu copilăria deconstruindu-se, astfel, binomul eminescian iubire/natură. Interesant este că, dacă în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în aceeași modalitate oblică, primul, în timp ce îl traducea pe Mallarmé în română, al doilea, publi cînd un text în franceză într-o revistă românească (în 1925, Exercice de français, în "Contimporanul")! Și totuși, identitatea sa personală este deteritorializată. Călătoriile sale, fantomele trecutului, cronicile sale de lizieră nu mai vizau fondarea unui teritoriu al Eului, ci l-au determinat să creeze identități diasporice, compuse dintr-o multitudine de apartenențe. Și mai presus de toate, l-au confruntat cu caracterul proteiform al stranietății
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
jocul dublu, adevăratul secret al motivațiilor sale l-a dus cu el în mormînt. Între Denis, cel real, ucis cu o pușcă de vînătoare, și Tyrone, personajul de hîrtie născut din cuvinte, Chalandon s-a simțit prins ca între două fantome, după apariția primului său roman "irlandez". Ambii păreau să-i ceară socoteală, după propriile mărturisiri. Se străduise să asculte, să privească, să înțe leagă, fără să condamne și fără să disculpe. Dar ceva lipsea, cumva nu se rostise adevărul sfîrtecat
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
scriitura crudă și scenele scabroase, de o oroare gratuită, care abundă în cele două principale romane ale sale Du sang sur la chair d'une pomme (Un înger care plînge) și Mon père est un fantôme (Tatăl meu e o fantomă) țin mai mult de o succesiune video de flashuri cinice și de jocuri de masacru decît de un univers fictiv coerent. Și aceasta nu din vreo deficiență de scriitor! Stilul șfichiuitor și caustic al lui Roussy se adaptează acestei noi
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
la o asemenea valorificare, reînviind parcă spiritul spadasinilor cuvîntului din elegantele saloane pariziene de acum două sau trei veacuri. Nu ne propunem aici să ne oprim asupra vreuneia din dimensiunile binecunoscute și explorate ale dureroaselor sale confruntări cu divinul, cu fantomele istoriei, sau cu o omenire în declin, căci cei ce se încăpățînează să vadă în Cioran doar nihilistul tenebros, ce stinge candela în urma unei lumi pierdute, uită că acest teoretician al descompunerii a fost o ființă vioaie, care se lăsa
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cele două curente (de suprapunere, includere, identitate, încrucișare etc.) ar trebui foarte mult nuanțată pe fundalul relației mai generale și poate mai complicate dintre modernism și postmodernism. Din alt unghi de vedere, "dacă poststructuralismul poate fi conceput drept le revenant, fantoma modernismului deghizată în teorie, atunci tocmai acest lucru îl face să fie postmodern. Este un postmodernism care se definește pe sine nu ca un refuz al modernismului, ci mai curând ca o lectură retrospectivă care, în anumite cazuri, este pe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
etc. Tocmai de aceea ea este o strategie fatală, mai ales datorită faptului că intervine la toate nivelurile: interuman, social, politic, mediatic, discursiv. În viziunea lui Baudrillard, seducția se inserează peste tot în mod ascuns sau vizibil, fiind asemenea unei fantome holiste ori a unei prezențe de neocolit. Ea pare a se integra într-un efort al "reducerii la monade", în sensul operării cu ireductibilități sau al căutării a ceea ce, de exemplu, în obiect este ireductibil la subiect sau a ceea ce
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Poate ca formă de înger în sicriu. Gonit din mine și născut din scrum, Macerație a spiritelor din ieri până acum; Ah, flori care cădeți ori drepte Vă așezați în morții de pe trepte, în ceea ce în ei se întrupează Vampir, fantomă, Dumnezeu cui pază? Singurătate, amăgire, har? Arheologic trup vieții îi par. Apoi, dacă mai sunt, aflați că am Chipul gemând cu aburul pe geam, Și ceea ce-mi rămâne din figură Străbate leacul, dar creat arsură. Sufletul meu, ceea ce mai
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/8530_a_9855]
-
de anxietate, stârnit de molimă sau de un eveniment/personaj destructiv. Sub aspect experimental, cea mai interesantă dintre romanele românești de acest tip din vremea respectivă e Terra-Orr, de Leonida Neamțu (1969), în care (v. și aliterația din titlu!) o fantomă tulbură, pe model gotic, liniștea aparentă a unui spațiu închis, teratologia umană abisală, laolaltă cu spaima, găsindu-se și în Via și rodul al lui V. Monda (1971). Cortegiul lui Viorel Știrbu (1969) e un roman pe alocuri greoi, stufos
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
observațiile pertinente, și Editurii Institutul European din Iași, pentru profesionalismul ireproșabil demonstrat în redactarea textului final. Introducere Întrebată, odată, de un domn curios (să fiu bine înțeles: nu numai doamnele acoperă aria semantică a adjectivului) dacă, din întâmplare, crede în fantome, marchiza du Deffand, una dintre strălucitele minți ale secolului al XVIII-lea1, enunța un delicios paradox: "Nu, dar mă tem de ele". Totuși, stafiile care dădeau atâta bătaie de cap cu trei secole în urmă sunt numai un ingredient (și încă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
putea afirma, fără mari riscuri teoretice, că eroii literaturii horror sunt victimele unei corzi prea întinse. Probabil că Virginia Woolf are dreptate atunci când, referindu-se, într-un pasaj inspirat din eseul "The Supernatural in Fiction" (1918), la povestirile supranaturale cu fantome (dar argumentul ei este valabil, prin extrapolare, pentru proza terorii în ansamblu), spune că "[t]eama pe care o simțim atunci când citim povestirile [...] este o esență rafinată și spiritualizată de frică. Este o teamă pe care o putem examina și
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
care o simțim atunci când citim povestirile [...] este o esență rafinată și spiritualizată de frică. Este o teamă pe care o putem examina și cu care ne putem juca. Departe de a ne disprețui că suntem înfricoșați de o povestire cu fantome, suntem mândri de această dovadă de sensibilitate [...]" (Enright, 1994: 537). Așadar, avem de a face cu aceeași conotație fertilă a terorii, care ne hrănește deopotrivă emoțiile și intelectul, în opoziție cu groaza paralizantă. Spre deosebire de imaginarul terorii, cele mai multe teme și motive
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]