19,247 matches
-
adică sub aspectul fertilității lor, al capacității de a conduce la formularea și rezolvarea cu succes a unei mari varietăți de probleme științifice. Este ceea ce se poate spune despre conceptele de spațiu-timp-mișcare ale lui Newton în raport cu conceptul de mișcare al fizicii aristotelice și medievale, despre conceptul de spațiu-timp curbat al teoriei generale a relativității în raport cu conceptele newtoniene sau despre conceptul de undă de probabilitate al mecanicii cuantice în raport cu conceptul de traiectorie a mișcării unei particule din fizica clasică. Opțiunea unei comunități
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
conceptul de mișcare al fizicii aristotelice și medievale, despre conceptul de spațiu-timp curbat al teoriei generale a relativității în raport cu conceptele newtoniene sau despre conceptul de undă de probabilitate al mecanicii cuantice în raport cu conceptul de traiectorie a mișcării unei particule din fizica clasică. Opțiunea unei comunități științifice de a adopta un nou sistem de concepte drept cadru constitutiv și orientativ al cercetării este mai degrabă o decizie luată pe baza unor considerații pragmatice, ținând seama de rezultatele pe care le-a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Russell”, în A. Einstein, Cum văd eu lumea, ediția a II-a, Humanitas, 2000, îndeosebi pp. 92-93. Autorul menționează la începutul articolului său că a fost condus la punctul de vedere formulat aici de reflecții asupra unor probleme principiale ale fizicii teoretice. 18. Vezi A. Einstein, „Fizica și realitatea”, în Op. cit., p. 111. 19. Ibidem, pp. 113-114. 20. „Expresia «inteligibilitateă, așa cum o folosim aici, trebuie luată în accepția ei cea mai modestă. Ea înseamnă realizarea unei ordini între experiențele senzoriale, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
eu lumea, ediția a II-a, Humanitas, 2000, îndeosebi pp. 92-93. Autorul menționează la începutul articolului său că a fost condus la punctul de vedere formulat aici de reflecții asupra unor probleme principiale ale fizicii teoretice. 18. Vezi A. Einstein, „Fizica și realitatea”, în Op. cit., p. 111. 19. Ibidem, pp. 113-114. 20. „Expresia «inteligibilitateă, așa cum o folosim aici, trebuie luată în accepția ei cea mai modestă. Ea înseamnă realizarea unei ordini între experiențele senzoriale, prin crearea de concepte generale și de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și de sistematicitate ale acestei cunoașteri. Kant a socotit că folosirea regulativă a ideilor rațiunii face posibilă știința în genere. Abia prin acțiunea lor unificatoare și sistematizatoare devine posibilă trecerea de la cunoștințe empirice disparate la un sistem al cunoașterii, apariția fizicii proriu-zise drept o „cunoaștere teoretică a rațiunii”, cu alte cuvinte drept știință. Cel mai clar s-a exprimat Kant în această privință la începutul „Prefeței” ediției a doua a CRP. El observă că fizicii i-a fost mai greu decât
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
la un sistem al cunoașterii, apariția fizicii proriu-zise drept o „cunoaștere teoretică a rațiunii”, cu alte cuvinte drept știință. Cel mai clar s-a exprimat Kant în această privință la începutul „Prefeței” ediției a doua a CRP. El observă că fizicii i-a fost mai greu decât matematicii să „apuce drumul sigur al științei”. Căci spre deosebire de matematică, ale cărei obiecte sunt construite în intuiția pură, obiectele cunoașterii fizice nu ne sunt date independent de experiență. O știință matematică a luat naștere
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
decât matematicii să „apuce drumul sigur al științei”. Căci spre deosebire de matematică, ale cărei obiecte sunt construite în intuiția pură, obiectele cunoașterii fizice nu ne sunt date independent de experiență. O știință matematică a luat naștere încă în antichitatea greacă, în timp ce fizica a pășit pe acest drum mult mai târziu, abia în secolul al XVII-lea. Atunci ar fi avut loc, crede Kant, „o revoluție subită a modului de gândire”. Dacă până atunci conexiunile dintre fenomene erau examinate din perspectiva unor interese
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care exprimă interesul rațiunii pentru unificarea, ordonarea și sistematizarea faptelor sub principii tot mai generale. Orientarea unor cercetări cum sunt cele ale lui Galilei, Torricelli sau Stahl, pe care le menționează Kant, ar ilustra tocmai acest interes. Kant afirmă că fizica a pășit pe drumul sigur al științei în momentul în care cercetătorii „au înțeles că rațiunea nu sesisează decât ceea ce produce ea însăși după planul ei, că trebuie să meargă înainte condusă de principiile judecăților ei după legi imuabile și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
exprima în natura provocărilor cu care au fost confruntate unele ca și celelalte. Valabilitatea universală a principiului cauzalității, în formularea pe care i-a dat-o Kant, a fost pusă în discuție în primele decenii ale secolului trecut prin apariția fizicii cuantelor. Potrivit acestei formulări tot ce se întâmplă în lumea fizică decurge dintr-o stare anterioară după o regulă 14. În virtutea acestei reguli, din starea anterioară va rezulta cu necesitate o stare ulterioară. Cunoașterea stării anterioare ne va da posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sunt legile deterministe. Acest principiu are evident o semnificație regulativă. Din el rezultă că toate stările și evenimentele fizice vor putea fi explicate și prezise pe baza unor legi deterministe. Această implicație nu poate fi însă conciliată cu rezultate ale fizicii cuantice. Nu există o lege deterministă care să ne dea posibilitatea să prevedem și să explicăm de ce un atom de radiu se dezintegrează într-un anumit moment al timpului, adică după câteva secunde sau după câteva zile, sau în ce
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cuantică sunt legi probabiliste, și nu deterministe. Iar caracterul probabilist al acestor legi nu ține de insuficiența cunoștințelor cu privire la caracteristicile de stare ale sistemelor cuantice. Există dovezi experimentale care probează că relațiile probabilistice între stări și evenimente nu sunt în fizica cuantică o consecință a cunoașterii incomplete a stării inițiale a sistemelor. Nu există, prin urmare, nici un temei pentru a crede că odată cu progresul cunoașterii ele vor putea fi înlocuite cu relații deterministe 15. Constatarea că, din rațiuni principiale, în fizica
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fizica cuantică o consecință a cunoașterii incomplete a stării inițiale a sistemelor. Nu există, prin urmare, nici un temei pentru a crede că odată cu progresul cunoașterii ele vor putea fi înlocuite cu relații deterministe 15. Constatarea că, din rațiuni principiale, în fizica cuantică nu putem prevedea decât probabililitatea unor efecte viitoare nu poate fi pusă de acord cu implicațiile regulative ale principiului cauzalității, în formularea pe care i-a dat-o Kant. Pretenția că acest principiu posedă o semnificație regulativă cu valabilitate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fi pusă de acord cu implicațiile regulative ale principiului cauzalității, în formularea pe care i-a dat-o Kant. Pretenția că acest principiu posedă o semnificație regulativă cu valabilitate universală nu va putea fi susținută de îndată ce vom recunoaște că în fizica cuantică cauzalitatea de tip determinist a fost înlocuită cu una de tip probabilist, statistic. Se poate spune că dezvoltarea cunoașterii fizice a dus la precizarea limitelor domeniului fizicii deterministe și odată cu aceasta a limitelor domeniului în care sunt valabile implicațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
valabilitate universală nu va putea fi susținută de îndată ce vom recunoaște că în fizica cuantică cauzalitatea de tip determinist a fost înlocuită cu una de tip probabilist, statistic. Se poate spune că dezvoltarea cunoașterii fizice a dus la precizarea limitelor domeniului fizicii deterministe și odată cu aceasta a limitelor domeniului în care sunt valabile implicațiile normative ale principiului kantian al cauzalității cu privire la forma legilor științei. Morala care poate fi desprinsă din confruntarea unor cerințe regulative ale descrierii științifice a lumii cu noi evoluții
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care sunt valabile implicațiile normative ale principiului kantian al cauzalității cu privire la forma legilor științei. Morala care poate fi desprinsă din confruntarea unor cerințe regulative ale descrierii științifice a lumii cu noi evoluții în știință, cum sunt cele reprezentate de apariția fizicii cuantice, ar putea fi formulată în felul următor. În raport cu toate experiențele posibile într-un anumit domeniu de cercetare, un domeniu care va fi delimitat prin progresele pe care le înregistrează cunoașterea fizică, pot fi formulate principii ale cercetării cu semnificație
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în multe privințe asemănătoare cu privire la țelul ultim al cunoașterii științifice, care ar trebui să orienteze munca teoreticianului, a susținut, un secol și jumătate după Kant, Albert Einstein. Pentru Einstein țelul suprem al cercetării lumii fizice era simplificarea și unificarea sistemului fizicii teoretice prin ceea ce el numea „pătrunderea conexiunilor de o generalitate mai adâncă”. Încrederea lui Einstein că o apropiere continuă de acest țel este posibilă se baza pe convingerile sale profunde cu privire la simplitatea lumii fizice la nivelul ei fundamental. Admițând că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Rațiunea acestei preferințe este clară. Einstein considera teoriile fizice care sunt superioare din punctul de vedere al „perfecțiunii interne” drept pași în direcția realizării țelului unificării finale a cunoașterii printr-o teorie care să ofere un „fundament uniform” pentru întreaga fizică. El vedea dezvoltarea istorică a teoriilor fizice drept o înaintare treptată dar continuă spre acest țel. Dintr-o perspectivă mai pragmatică, cea proprie majorității fizicienilor din vremea sa și de astăzi, modul cum evalua Einstein teoriile fizice apare ca fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
punct de vedere, un punct de vedere împărtășit și de reputați fizicieni contemporani, este desemnat în literatura de filosofie a științei prin termenul fundamentalism. Steven Weinberg îl caracterizează drept punctul de vedere potrivit căruia țelul ultim al cercetării teoretice în fizică este elaborarea unei teorii cu o validitate nelimitată, pe deplin satisfăcătoare din punctul de vedere al completitudinii și consistenței. O asemenea teorie va fi ultima în sensul că principiile ei nu vor putea fi explicate prin principii mai generale. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Adoptarea acestui punct de vedere pluralist și particularist atrage după sine rezerve de ordin principial cu privire la pertinența idealului fundamentalist al corelării și unificării tuturor domeniilor lumii fizice prin teorii cu principii tot mai generale, mai abstracte. Particulariștii apreciază că enunțurile „fizicii fundamentale” nu sunt, în realitate, relații universal aplicabile. Aceste enunțuri sunt valabile doar pentru acele sisteme reale care aproximează destul de bine modele teoretice abstracte. Ceea ce înseamnă că ele sunt valabile doar pentru anumite compartimente ale lumii reale. Nu există, de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
admite, ce-i drept, că explicația de tip matematic-mecanic are un avantaj asupra celei metafizic-dinamice, și anume acela că ipotezele care postulează spații intermediare goale ușurează aplicarea matematicii. El apreciază totodată că acest avantaj va trebui să fie plătit de „fizica matematică” cu dublul preț al introducerii unui „concept gol”, cel al impenetrabilității absolute, și cu prețul multiplicării ipotezelor care pot fi imaginate pentru a explica „diversitatea specifică a materiilor” pe baza configurațiilor atomilor și a „presărării” spațiilor goale 35. Explicația
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și Oerstedt, și prin Davy elaborarea programului de cercetare a lui Faraday, admite că ele nu pot fi puse de acord cu orice dezvoltare viitoare a șțiinței matematice a naturii. Concluzia lui Buchdahl este că odată cu schimbarea sistemului conceptual al fizicii teoretice aplicarea principiilor filosofiei transcendentale științei naturii nu va mai putea avea loc în modul propus de Kant38. Ceea ce reiese însă clar din examinarea principiilor metafizice schițate de Kant, în cea de-a doua parte a Pmsn, este că orice
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
amplă și mai aprofundată a idealului de cunoaștere a lui Einstein și a concepției sale asupra sensului evoluției teoriilor fizice fundamentale, vezi M. Flonta, „Succesiune de teorii închise sau așezare mai adâncă a fundamentelor? Două perspective asupra evoluției teoriilor în fizica modernă”, în Analele Universității București, Filosofie XLIX, 2000. 20. Vezi St. Weinberg, Dreams of a Final Theory, Hudchinson Radius, London, 1993. 21. N. Cartwright, „Foundamentalism versus the Patchwork of Laws”, în D. Papineau (ed.), The Philosophy of Science, Oxford University
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care le-am povestit predând filosofia mecanicistă a secolului al XVII-lea. Ambele tratează despre modul cum trebuie scrisă Cartea naturii pentru a garanta că poate fi creat un univers consistent. În una din istorisiri, Dumnezeu este foarte intersat de fizică. El stabilește cu grijă toate legile fizicii și enunță distribuția materiei și energiei in univers. Apoi îi lasă Sfântului Petru treaba obositoare, dar intelectual banală, de a calcula toate evenimentele viitoare, inclusiv ce proprietăți și legi macroscopice se vor manifesta
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a secolului al XVII-lea. Ambele tratează despre modul cum trebuie scrisă Cartea naturii pentru a garanta că poate fi creat un univers consistent. În una din istorisiri, Dumnezeu este foarte intersat de fizică. El stabilește cu grijă toate legile fizicii și enunță distribuția materiei și energiei in univers. Apoi îi lasă Sfântului Petru treaba obositoare, dar intelectual banală, de a calcula toate evenimentele viitoare, inclusiv ce proprietăți și legi macroscopice se vor manifesta. Aceasta este istorisirea reducționismului. Pluralismul metafizic presupune
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
întâi, eu trebuie să fiu sigur că nu am acționat contrar datoriei mele: abia după aceea îmi este permis să mă interesez de fericire, să determin cât de mult pot să o unesc pe aceasta cu starea mea morală (nu fizică) bună”3. Cu alte cuvinte, pentru omul care ascultă glasul rațiunii, datoriile morale nu vor putea fi niciodată obiectul unei tranzacții. El nu are de ales între datorie și fericire. Și aceasta deoarece doar conștiința datoriei împlinite îi poate asigura
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]