12,418 matches
-
peșterile talibanilor ca să le curețe de mujahedinii ascunși acolo. Pe jos, chiar lângă podul peste râul subteran, recunoscu una din lanternele pe care le foloseau ei. Zăcea aruncată pe jos și încă mai lumina slab. Felinarele agățate de pereți în galerie aruncau o lumină palidă, pierzându-se în depărtare. Hotărî să stingă lanterna sa și așteptă câteva clipe, ghemuit la pământ, ca să i se obișnuiască ochii cu semiîntunericul. În afară de zgomotul apei ce curgea, nu se mai auzea nimic. Șinele vechi luceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în depărtare. Hotărî să stingă lanterna sa și așteptă câteva clipe, ghemuit la pământ, ca să i se obișnuiască ochii cu semiîntunericul. În afară de zgomotul apei ce curgea, nu se mai auzea nimic. Șinele vechi luceau slab în lumina ce răzbătea din galerie. Porni apoi mai departe, încordat ca un arc. Ajuns la intrare, se lipi de perete, ascultând atent orice sunet ar fi putut veni din interior. Nimic, totul era neclintit. Se aplecă și atinse cu palma una dintre șinele de metal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ori hârșâitul lopeților cu care încărcau pietrele. Două cazmale și un târnăcop zăceau pe jos, chiar lângă vagonetul pe care îl găsiseră în mina părăsită și pe care îl foloseau și ei ca să scoată materialul excavat din grotă. Dincolo de acesta, galeria mai continua câțiva metri după care urma peretele prăbușit pe care încercau să-l perforeze. Îi fu suficientă o singură privire ca să se convingă că muncitorii nu erau nici acolo. Uneltele zăceau abandonate la marginea frontului de lucru, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
stătu pe gânduri, sări înapoi peste vagonetul abandonat și o luă la fugă spre ieșire. Străbătu podul de lemn în viteză și nu se opri decât când ajunse la gura peșterii. Aici, rămase o clipă pe loc, privind în urmă. Galeria pe care o părăsise nu se mai vedea. Valuri de fum gros, negru ca noaptea, se scurgeau de acolo, apropiindu-se de podul de lemn. O ură fără margini venea dinspre negura aceea. Pielea i se făcu de găină, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dreaptă, cea cu care trăgea cu pistolul, pregătit să deschidă focul. Își dădu pe loc seama de ridicolul situației, nu mai avea arma. O scăpase sau poate o aruncase chiar el, în momentul în care o rupsese la fugă din galeria îngustă. Totul nu dură mai mult de câteva clipe. Din peșteră nu se năpustea nimic înspre dânsul. Orice era acolo, dacă într-adevăr era ceva, nu trecea dincolo de prag. Ori poate nu putea să o facă? Ideea aceasta îi străbătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
putea fi vorba de un animal. Vlad nu fusese acolo cu el, nu simțise tremurul muntelui și nici geamătul acestuia, care îi băgase groaza în oase. Chestia aceea, fumul negru, ieșise din gaura îngustă, ca o fantă subțire, de sub tavanul galeriei. Se prelinsese de acolo ca un lichid drăcesc. Umbla se prin toate colțurile lumii dar nu auzise de existența unei asemenea vietăți. Vlad nu-i înțelesese întrebarea. Boris știa că, orice ar fi fost ființa aceea, era acolo cu mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
a o și verifica. Trebuia să se convingă că în subteran nu mai pândea nici o primejdie, iar pentru asta era necesar să intre acolo. Nu-i surâdea deloc acest gând. Șansele de nereușită erau enorme. Ori bestia era tot în galerie și, știa foarte bine ce e în stare să facă, ori ieșise afară și nimic n-ar fi putut-o opri să intre iarăși, caz în care s-ar fi trezit încolțit în galeria strâmtă de dedesubt. Începea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
enorme. Ori bestia era tot în galerie și, știa foarte bine ce e în stare să facă, ori ieșise afară și nimic n-ar fi putut-o opri să intre iarăși, caz în care s-ar fi trezit încolțit în galeria strâmtă de dedesubt. Începea să-i pară rău că venise singur. I-ar fi prins bine să mai aibă pe cineva cu el pe care să-l lase de pază la intrare. Când plecase de jos, nu se gândise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
deasupra capetelor făclii aprinse, neîncumetîndu-se să-i privească În ochi, măcar pe furiș, cu o uitătură mijită, prin care s-ar fi Întrezărit albeața, ca la lunatici, dar ei cîntau psalmi și rugăciuni; astfel erau ei purtați de lunatici prin galeriile peșterii, pe sub bortele cavernei, printre găvane adînci cu temple din spumă de cristal, prin galerii Înguste cu arcada joasă. Dar de unde, oare, atîta siguranță În pașii lor, de unde acea liniște solemnă În care se deplasau printre atîtea obstacole, purtîndu-și povara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
uitătură mijită, prin care s-ar fi Întrezărit albeața, ca la lunatici, dar ei cîntau psalmi și rugăciuni; astfel erau ei purtați de lunatici prin galeriile peșterii, pe sub bortele cavernei, printre găvane adînci cu temple din spumă de cristal, prin galerii Înguste cu arcada joasă. Dar de unde, oare, atîta siguranță În pașii lor, de unde acea liniște solemnă În care se deplasau printre atîtea obstacole, purtîndu-și povara cu atîta sprinteneală și Îndemînare, deși abia de-o atingeau cu palmele lor zdravene? Zadarnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se uite În ochii Întunecați ai lui Kitmir, obloniți de albeața somnului, ochi brumării, ca pruna, Închiși pe jumătate, aproape stinși. Nici el, Dionisie, nu putea prinde privirea lui Kitmir, chiar cînd băiatul se oprise lîngă el la intrarea În galeria Îngustă, ca să le dea Întîietate celor care-l purtau, care se Încovoiaseră pînă la pămînt, mergînd aproape de-a bușilea; iar el, Dionisie, parcă plutea pe deasupra stîncilor, stînd În șezut, cu capul ușor Înclinat și proptit pe pieptul unuia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
stăpînită. Nu mai era nici băiatul și nici Kitmir, căci băiatul rămăsese În fundătură, ca să-i lase pe cei care-i purtau pe cei trei, adică pe Ioan, pe Malhus și pe el, Dionisie, care rămăsese cu privirea abătută spre galeria Îngustă a grotei, așteptînd parcă să-i vină rîndul ținîndu-l În brațe pe Kitmir cel cu ochi brumării. 9. Dinspre fundătură venea o lumină pîlpîitoare, cea din străfundul galeriei, mai degrabă presimțită, iar cea din fața sa, tot mai sfredelitoare, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Malhus și pe el, Dionisie, care rămăsese cu privirea abătută spre galeria Îngustă a grotei, așteptînd parcă să-i vină rîndul ținîndu-l În brațe pe Kitmir cel cu ochi brumării. 9. Dinspre fundătură venea o lumină pîlpîitoare, cea din străfundul galeriei, mai degrabă presimțită, iar cea din fața sa, tot mai sfredelitoare, care răzbătea printre dinții tăioși ai fălcii lui Polifem, uriași și cu strungăreață, căci lucrurile stăteau de bună seamă astfel: aceea era vechea intrare În peșteră, Își amintea bine, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
un loc fruntaș căpriorul, cerbul, în schimb vorbim de rozătoarele care distrug recoltele: șoarecele și șobolanul de casă, care produc pagube în gospodărie, sunt dăunători sănătății oamenilor și animalelor. De asemenea, dăunătoare este cârtița (cățelul pământului) care distruge grădinile, sap galerii și scoate mușuroaie. Pagube provoacă în livezi iepurele de câmp, în păsările de curte vulpea și dihorul, în oi și turme, lupul. Cu vreo 50 de ani în urmă, lupii erau numeroși, atacau oile din gospodării, intrau în sat, umblau
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
numit „Comisia de împăciuire” care au funcționat până în 1989. f) în 1903 a fost adusă la Lunca Postul de Jandarmi. Tot atunci - 1903 (după unii în 1900), a fost adusă la Primărie telefonul, singurul telefon până prin 1975. 441 Cap. XII - Galeria cu portrete „Nască oameni și la Filipeni” Nu cred că se află vreun colț de pământ românesc, oricât de izolat ar fi, care să nu fi dat, cel puțin în ultima sută de ani, câțiva oameni de seamă care s-
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
se va ocupa de prăvălie. A ajuns la vîrsta potrivită ca să cunoască locul ăsta. Numitul Isaac ne-a poftit să intrăm cu o ușoară Încuviințare. O penumbră albăstrie acoperea totul, insinuînd numai crîmpeie dintr-o scară de marmură și o galerie de fresce populate cu figuri de Îngeri și de creaturi fabuloase. L-am urmat pe paznic de-a lungul acelui coridor de palat și am ajuns Într-o mare sală circulară unde o adevărată bazilică de neguri zăcea sub o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mîna să traverseze bulevardele unor cotoare expuse, ispitindu-mă să aleg. Am Întrezărit, printre titlurile roase de vreme, cuvinte În limbi pe care le recunoșteam și zeci de altele pe care eram incapabil să le cataloghez. Am străbătut culoare și galerii În spirală populate cu sute, mii de tomuri ce păreau să știe mai multe În privința mea decît eu despre ele. În scurt timp, m-a năpădit ideea că În spatele copertei fiecăreia din acele cărți se deschidea un univers infinit ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Pe măsură ce avansam, structura povestirii a Început să-mi amintească de una din acele păpuși rusești care conțin nenumărate miniaturi ale lor Însele. Pas cu pas, narațiunea se descompunea Într-o mie de povești, ca și cum povestirea ar fi pătruns Într-o galerie de oglinzi, iar identitatea ei s-ar fi scindat În duzini de reflexe diferite și, În același timp, unul singur. Minutele și orele, au scurs ca un miraj. CÎteva ceasuri mai tîrziu, prins În mrejele povestirii, abia mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pe frunte. Ateneul era - și mai este - unul dintre multele colțuri ale Barcelonei unde secolul al XIX-lea Încă nu-și primise vestea pensionării. Scara din piatră urca dinspre o curte interioară de palat pînă la o rețea fantomatică de galerii și saloane de lectură unde invenții precum telefonul, graba sau ceasul de mînă erau anacronisme futuriste. Portarul, ori poate că era doar o statuie În uniformă, abia dacă a clipit la sosirea mea. M-am strecurat pînă la primul etaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
sosirea mea. M-am strecurat pînă la primul etaj, binecuvîntînd paletele unui ventilator care susura printre cititorii adormiți, topindu-se ca niște cubulețe de gheață peste cărțile și ziarele lor. Silueta lui don Gustavo Barceló se contura lîngă geamurile unei galerii ce dădea spre grădina interioară a edificiului. În ciuda atmosferei aproape tropicale, librarul purta hainele sale obișnuite de țafandache, iar monoclul Îi lucea În semiîntuneric precum o monedă pe fundul unei fîntîni. LÎngă el am deslușit o figură Înveșmîntată Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
la dispoziția dumneavoastră. Bernarda afecta un ton ceremonios care naviga cu accent din Cáceres Închis bine de tot. Cu pompă și solemnitate, Bernarda mă călăuzi prin reședința familiei Barceló. Apartamentul, aflat la mezanin, Înconjura proprietatea și descria un cerc de galerii, saloane și coridoare care mie, obișnuit cu modesta locuință de familie din strada Santa Ana, mi se părea Escorialul În miniatură. Se vedea cît de colo cum don Gustavo, pe lîngă cărți, incunabule și tot soiul de tainice bibliografii, colecționa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Se vedea cît de colo cum don Gustavo, pe lîngă cărți, incunabule și tot soiul de tainice bibliografii, colecționa statui, tablouri și retabluri, ca să nu mai vorbim de o abundentă floră și faună. Am urmat-o pe Bernarda printr-o galerie debordînd de frunziș și de specimene de la tropice, care alcătuiau o adevărată seră. Geamurile galeriei cerneau o lumină aurită de pulbere și aburi. Suflul unui pian plutea prin văzduh, languros și tîrÎndu-și notele cu delăsare. Bernarda Își deschidea drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de tainice bibliografii, colecționa statui, tablouri și retabluri, ca să nu mai vorbim de o abundentă floră și faună. Am urmat-o pe Bernarda printr-o galerie debordînd de frunziș și de specimene de la tropice, care alcătuiau o adevărată seră. Geamurile galeriei cerneau o lumină aurită de pulbere și aburi. Suflul unui pian plutea prin văzduh, languros și tîrÎndu-și notele cu delăsare. Bernarda Își deschidea drum prin desiș Învîrtindu-și brațele de muncitor portuar ca pe niște macete. Eu o urmam Îndeaproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
lui Barceló, pururi stinsă, era un simplu atrezzo. Am ajuns la sala de muzică și strălucirea unui fulger a aprins volutele de fum ce pluteau prin aer pe ca niște ghirlande din abur. Claviatura pianului alcătuia un zîmbet interminabil lîngă galerie. Am traversat sala de muzică și am ajuns la ușa bibliotecii. Era Închisă. Am deschis-o, iar lumina pavilonului (glorietaă ce Înconjura biblioteca personală a librarului Îmi oferi un cald bun-venit. Pereții acoperiți cu rafturi ticsite formau un oval În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
un văl funebru. Mi se păru că individul acela, situat undeva Între Caron și bibliotecarul din Alexandria, s-ar fi simțit de minune În paginile lui Julián Carax. — Știți ceva de Carax? am Întrebat. Isaac se opri la capătul unei galerii și mă privi, indiferent. Nu prea multe. Ce mi s-a povestit. — Cine v-a povestit? Cineva care l-a cunoscut bine, sau așa credea. Inima Îmi tresări. — CÎnd a fost asta? — Pe cînd Încă mă mai pieptănam. Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]