6,255 matches
-
zis când îi ridică din jurnal, deveni brusc interesat, pentru că Elena avea sâni foarte frumoși. Semănau cu ai fetei din fotografia la care era silit să se holbeze sărmanul Augustin, în chilia tânărului. Iar acești sâni erau neatinși de o grămadă de vreme. Când saxofonistul, după câteva seri de tatonare și de tot mai tulbure intimitate spirituală, o atinse cu degetele pe obraz (se așezase și el în cele din urmă pe bancheta din spate), Elena făcu ea prima gestul de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o geană sângerie. Începu să-mi explice inelul. Va fi lucrat după ceremonialul căsătoriei indiene ― din fier și aur ― ca doi șerpi încolăciți, unul întunecat și altul galben, cel dintâi reprezentând virilitatea, celălalt feminitatea. Piatra o alesese ea dintr-o grămadă întreagă, adunată din strămoși și păstrată în sipetul d-nei Sen, N-avea nici un preț, și nimeni nu putea spune că a furat-o luînd-o fără știrea mamei. De altfel, mai erau multe altele la fel, acolo, în sipetul cu bijuterii
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ceilalți, noi toți - cu excepția lui Adrian și a Leanei - eram mai mult sau mai puțin beți. Viki a voit să le ajute, dar amețită cum era și, încercînd să le ridice pe amândouă deodată, s-a împiedicat și au căzut grămadă, toate trei, și acum nu mai îndrăznea nimeni să le ajute, pentru că ele se prăpădeau de râs rostogolindu-se pe covor, și cine știe ce-ar fi urmat dacă Elefterescu nu s-ar fi ridicat brusc în picioare, palid, tremurând
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de jos și coboară cu grijă scara tramvaiului. Aerul miroase a umed, e sfârșit de iarnă, deși oamenii cu plasele-n mână trag, pe pojghița de zăpadă înnegrită, sănii pe care stau într-o rână copiii. Între macarale - blocuri netencuite ; grămezi de moloz acoperite de bucăți de gudron, barăcile de lemn, închise. Ea gâfâie și merge mai încet ca de obicei, îi este frică să nu se-mpiedice în vreuna din sârmele pe care afurisiții le-au lăsat vraiște din toamnă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și uită de toate astea ? Se trântește pe pat și își strânge pleoapele, așteptând amintirea de nesuportat, gonind-o, scrâșnind din dinți, și ea, revenind, încălzindu-i sângele. Mirosul foarte timpuriu de primăvară al aerului, răceala lui, vie și tremurătoare, grămezile de zăpadă cu scoarța înnegrită adunate în marginea trotuarului, din care se scurg șiroaie de apă. Și el, simțindu-se foarte tânăr, alergând în lumina neașteptată, traversând în goană pe roșu, de teamă că o să întârzie. Fata avea umerii fragili
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
tot ițiți la geam, ce-oți fi având de văzut acolo ? Nu vă spusei că musafirii vin toți diseară ? Musafirii vin toți diseară, dar o trăsură s-a ivit pe strada lor, uite-o tocmai în capăt, hurducându-se, ocolind grămezile de piatră cubică verde-cenușie, puse ca să se repare strada, oare de ce să-i fi spus Sophie lui Titi Ialomițeanu vino mai devreme mâine ? Și de ce este Sophie atât de plină de nacafale și toți nervii și-i varsă pe ea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cruciale, la care se mai adaugă în plus agitația și căldura... Trăsura se hurduca prin hopurile prăfoase, navigând aiurea, când spre un trotuar, când spre celălalt, gata-gata să se ciocnească ba de o mașină de făcut asfalt, ba de o grămadă verde-cenușie de piatră cubică, rămasă aici de când a început să se paveze strada. Iar el se sufoca în umbra îmbâcsită, cu broboane uleioase de transpirație care îl gâdilau sub guler, la rădăcina părului pomădat, între firele țepene, roșcate din mustață
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
visări nebune avusese într-o vreme, după care începuse a tânji după un cămin cald și după plăcerile luminoase ale societății. Făcuse o greșeală, oare, ascultând această chemare a inimii ? Unele lucruri îi amintesc de o floare pusă pe o grămadă de gunoi, dar, hélas !, există flori care cresc pe gunoaie... Oftase, oprindu se, din delicatețe, a vorbi mai departe : avea sau nu lacrimi în ochii cam bulbucați - verzi albaștri ? Din pricina genelor lungi ochii îi par înlăcrimați totdeauna și ea, desigur
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pretențioasă superstiție, menită, desigur, a mă face mai interesant în propriii mei ochi, mă obliga să nu păstrez decât scrisorile indiferente. Călău necruțător al bietelor hârtii, pândeam, preparat să intervin în caz că focul ar fi dat semne că piere, sufocat sub grămada de hârtie carbonizată. Urmărind neistovita mișcare a ghemului roșu-auriu, retrăiam vechea tentație copilărească : să prind în palmă mângâierea mătăsoasă a flăcării cu sâmbure alb-albăstriu, ca spirtul. Cam atunci intra Maria, cu tablaua de dulceți și cafeaua : încă mai funcționau riturile
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dosul sticlei de ochelari cu dioptrii sporite, da, trăsura nu a fost o halucinație. Uite-o... O trăsură obișnuită, de piață, cu coșul tras, se îndreaptă acum spre capătul străzii, dând cu roțile prin hârtoape, ocolind mașina de făcut asfalt, grămezile verzi-cenușii de piatră cubică. Dinăuntru, cineva dirijează, împingând spinarea muscalului cu bastonul - parcă. Nu sunt chiar sigur pe detaliile ce le văd, nu sunt sigur dacă ele sunt exacte sau deformate de un ochi bolnav. Sau numai închipuite. Ca de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ei prin hârtoape, legănatul plăcut când intra pe un drum lin, câmpul verde desfăcându-se la nesfârșit într-un evantai, și olanele roșii ale conacului rămânând tot mai în urmă, și ciripitul asurzitor al păsărilor, ca și când ai călca peste o grămadă de sticle sparte, oh, aerul proaspăt și viu și dudele verzi, sămânțoase și fade, spre care întindeai din mers mâna, și frunzele aspre îți biciuiau palma, lași să cadă lângă jeț evantaiul și nimeni s-ar părea că nu observă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în câmp, afară. O fi fost, n-o fi fost, io așa o vând, cum am cumpărat-o. Io numa d-asta po’ să bag mâna-n foc, de ce-am văzut cu ochii mei, unii peste alții, în tren, grămadă, și jos, lângă șine, mulțime de disperați, că lăsase tot, vraiște, în urma lor, numa să fugă-n Moldova, și-acu n-avea cum să urce... Și uzi ciuciulete, vai de sufletu lor, și noi, pântre ei, de colo-colo, și-odată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
colo-colo, și-odată dăm d un tren de marfă, cu vagoanele deschise, și-n el, să vezi ce era ! Numa lucruri scumpe, că uite așa am rămas, cu gurile căscate ! Numa canapele de pluș, și fotolii, și măsuțe, claie peste grămadă, ș-între ele butoaie de vin, și oglinzi, și cuști de păsări, și oale de bucătărie, și cutii de pălării, și covoare făcute sul, ce bogăție ! Ce de-a lucruri scumpe, puse cum dă Dumnezeu ! Ce de a bani aruncați
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pe băiat. Pe Tudor. Acu era mai mulțumite, că se făcuse băiatu mare și-avea camera lui, un’ să-nvețe. Și p-ormă seara-ncepea să vie prietini d-ai lui, colegi de școală, ei știe de pe unde venea toți, grămadă. S-aduna liotă sus și punea muzică d-a lor, numai niște ciocane - să dai să n-o mai auzi ! Dacă nici mă-sa-mare nu putea s-o sufere, și tot urca la ei s-o puie mai încet, c-aude
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a spus chiar madam Ioaniu că familia ei avusese niște probleme, mai cum avusese și ei, și se întreba madam Ioaniu, adică o fi știut mă-sa la fata asta unde vine ? Adică la un băiat ? Da ei era toți grămadă acolo, și băieți, și fete, și mă-sa fetii o fi știut, da ce și-o fi zis : las’ că-i băiatu bun, las’ că are mă-sa și bunică-sa casă, și-o mai avea și cristale și covoare
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
creme și perii -, e mai mare chinul să tot faci curățenie. Dacă mă gândesc așa, parcă aș înțelege că vrea să scape dintr-odată de lucruri. — Numa troace ! La ce să mă mai împiedic de ele ? Le-a dat cu grămada, pe câteva sute de lei. Câteva sute de lei, ș-ăia plătiți în rate ! Le-a luat Oița, vară d-al doilea cu Delcă. Nu pentru ea, că n-a ajuns să-și umple casa cu lucrurile Vicăi, dar pentru
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
stricam degeaba ! Că tu tot mi-aduseși prăjituri... Că dac-am văzut că n-am bani, mi-am luat și gându să mai merg la chioșc, mai venea și lume puhoi, să nu mă rătăcesc p-aci, Doamne ferește, zic. Venea grămadă de lume, să fi văzut ce de lume venea ! La unu venea și câte patru, cinci, venea, de nu se mai termina... Venea la toți, la mine - nimeni... P-ormă, m-a luat și grija : dacă ăl d-o veni
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
noi nici n-am apucat să vorbim ! Și nu m-am săturat și io de tine ! Da ca să vezi ce-i veni iar să mă-ntrebe ! Eee, cui ! Păi, noi de cine vorbeam ? De Nebunu ! Stam așa, singură cuc, toți, grămadă, cu-ai lor. La mine la pat - nimeni... Și-așa mă luase o grijă, ce-o fi cu ei, mă-ntrebam, ce-o fi de nu vine nimeni ? Când, odată, numa te văz c-apari ! Și Nebunu, hop și el
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
În ultima parte a călătoriei cu microbuzul.] Intrăm În rutina militară. La 7.30 se face raportul pe platou, dar pînă atunci se produce o serie lungă de evenimente. La 6.00 se dă deșteptarea; după o igienizare sumară, la grămadă, ieșim la gimnastica de Înviorare, În pantaloni și maiou, și 20 de minute ne bîțÎim, mimînd adormiți entuziasmul - Îți poți da seama de gravitatea situației după cum ni se Învîrt căpățînile tunse pe gîturile moi ca niște funii. Paturile se fac
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
dormitorul Începe să respire un miros acru prin ușa crăpată. Un miros de haine prăfuite și ude, un miros de sudoare În frig, mirosul unor lipsuri esențiale și profunde, mirosul unei spaime, o spaimă caldă, cu nenumărate izvoare, mirosul unei grămezi umane Într-o noapte care pare obișnuită - aceeași veche noapte. Un miros care, cu fiecare zi, se impregnează În memoria afectivă, asociindu-se pentru vecie cu un sentiment de pierzanie. Visul meu se predă. Îmi Închei tura de planton privind
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
copilăria. Se Întîmplă, se spune că e a doua cădere din paradis. Cădere din paradis, spui... De ce vorbești așa urît? E clar că e subiectivă memoria... poate că ai uitat cozile. La prima oră a dimineții... toți oamenii ăștia strînși grămadă la fiecare colț de stradă cînd Începe să se crape de ziuă... arată ca o turmă de pinguini orfani, ca un cortegiu funerar. PÎinea și laptele sînt raționalizate, nu ajung pentru toată lumea. Poți să-ți bagi undeva cartela aia pe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
solidaritate românească nu prea există, iar Csabi n-o să-mi fie umbrelă tot timpul. Se Îndreaptă spre ceata de miei care fumează cu chipuri crispate, privind preocupați un zid, sau un copac, sau cerul acoperit de nori. Smulge unul din grămadă și Îl bagă În șuturi pe ușa dormitorului, și Dumnezeu știe cîtă distracție a reușit să ofere el veteranilor plictisiți dinăuntru. De obicei nu se Întîmplă mai mult de o ticăloșie pe seară, așa că putem respira ușurați pentru moment, deși
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de tot În baterie, ceea ce Înseamnă că de acum Înainte vom dormi În baterie, În cele trei dormitoare mici din pavilionul de lemn ca o cabană de vacanță. Partea bună e că schimbarea de decor și faptul că ieșim din grămadă ne mai luminează starea de spirit. Prea mulți la un loc Înseamnă regulament, supraveghere (mai ales după evenimentul de la locul de fumat), dar și veterani pretutindeni. Prea mulți la un loc Înseamnă prea multe pericole. Partea proastă e că de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
minciuni liniștitoare. CÎnd mă sui În primul tren spre București, unde urmează să schimb spre Craiova, simt aventura. Deși În trenurile Patriei nu prea ai ce aventură să simți. E Întuneric și foarte murdar și toți călătorii s-au adunat grămadă să se Încălzească unii de la alții. Mirosul de fier putred și de tutun stricat e străbătut de fire electrice de duhoare omenească. Miroase a sărăcie lucie. Găsesc ușor un compartiment gol și după ce mă Întind pe banchetă urmăresc o vreme
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fără să verific unde am ajuns, așa că mă găsesc Într-o haltă, Într-un alt pustiu de lume. Și mă trezesc de-a binelea. Mă trezesc atît de tare, Încît urlu și dau cu pietre după cîinii care se reped grămadă dinspre sat lătrîndu-mă. Abia reușesc să mă strecor pe ușa haltei cu pantalonii Întregi. În sălița de așteptare e aproape Întuneric, singura lumină vine printr-un geam de ghișeu, ghișeul e Închis. Mă zgîiesc prin ferăstruică; dinăuntru nu se vede
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]