4,781 matches
-
-i știa atâtea povești, pe câte fuse Torsese în viață... deci ea l-au învățat Să tâlcuiască semne ș-a păsărilor spuse Și murmura cuminte a râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare, În dulceie-mmiitul al paserilor grai, În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Zidesc o mănăstire de ceară pentru trai, De spânzură prin ramuri de sălcii argintoase O-ntreagă-mpărăție în cuib legănător, A firii dulce limbă de el era-nțeleasă Și îl împlea de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îndoaie flori pe jos. "Ah! cum nu sunt - ea strigă - o pasere măiastră, Cu penele de aur ca paserile-n rai; "La Sfânta Joi m-aș duce, aș bate în fereastră 60" Cu ciocul și i-aș zice cu rugătoriul grai: "Să-mi dee-un măr, în care închisă e o lume, "Palat frumos la munte, în codri înfundat, "Ș-un făt-frumos de mire, înnalt, cu dulce nume, "Din sânge și din lapte - fecior de împărat! Ea cântă și pocnește în crengi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
valuri de moale mătasă el cade Pe umere albe... Frumos i se șade! Și plâns este glasu-i: - "Iubit cavalere, Nu merge la mare, că mor de durere; Împarte cu mine pământul și raiul". De dor și de grijă îi tremură graiul. "Iubite dorite, în brațele-mi vino "Și cruda durere din pieptu-mi alin-o! "Să fii al meu mire menitu-i de zodii "Și ție păstrat-am a sânului rodii. - "În van e crăiaso! zîmbirea-ți din treacăt, "Căci mintea mea pus
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-o? De dragul tău de mult înnebuneam, Sau că muream de-atîta fericire, Dar numai sara vieții n-ajungeam. Era de sgomot plină, de-nflorire, Iar ochii tăi cei tineri de copil M-ar fi ținut de-a pururea-n uimire. Iar graiul tău când blând și când ostil Făcea singurătatea-mi sgomotoasă, Cum e cu sgomot luna lui April. Și în necazul tău și mai frumoasă Te cuprindeam, să nu te mai retragi, Să-mi plângi la piept la dragoste geloasă. Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ați dus? {EminescuOpIV 400} CĂTRE MERCUR Horațiu, Ode, III, O Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cîntecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică - Nu c-altdată, fără de grai - o spune-mi Cântul, cărui ne-nduplecata Lyde-i Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar ne-ngăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pleavă... Fierbând de furie, moș Dumitru ședea în capul ogorului său când un “starșâi litinant” l-a întrebat răstit: “Gde Berlin?” Moș Dumitru a priceput întrebarea, fiindcă în primul răzbel a avut de a face cu “lifta” și îi știa graiul... Răspunsul lui nu s-a lăsat așteptat: “Uite. Vezi dealul ista? - a întins moș Dumitru mâna spre apus. Ei, dacă îl vezi, atunci mergi pe el până înebunești, apoi apuci câmpii la dreapta și... numaidecât dai de Berlin - ‘tu-vă
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
o proastă! Băiatul te iubește, tu ce faci? Ești o marionetă! Ești o egoistă!” Dar mai presus de toate, ești o biată fată inocentă! NECAZUL Liniștea mă apasă, tremur de un dor cumplit, Fericirea e departe, necazule, bine ai venit Graiul mi-e secat, de apă mi-este dor Și limba amorțită pronunță încetișor... “Ai grijă de viața ta, doar una ai în vizor!” ÎNCERCARE Mă pun la laptopul stâlcit de atâta tastat, Îmi fac cruce cu mintea mea sublimă, Las
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
celor șaptezeci de ani. 22. În cel dintîi an al lui Cir, împăratul Perșilor, ca să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perșilor, care a pus să se facă prin viu grai și prin scris această vestire în toată împărăția lui: 23. "Așa vorbește Cir, împăratul Perșilor: "Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărățiile pămîntului, și mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
spune, capătul lumii. Trecerea peste munți sau chiar printre munți e însă grea: îți trebuie curaj și bunăvoința duhurilor pietrei și pădurii. În orice clipă te poate răpune duhul Dodo. Oamenii neamului daza și mai ales oamenii teda, care vorbesc graiuri asemănătoare și despre care se spun în datinile vechi lucruri foarte ciudate, cum că ar fi venit demult la poalele acestor munți de undeva de la răsărit, din țara Pământului Negru, își cunosc munții atât de bine încît nu o dată s-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Dar în orașele străine toate acestea se puteau prăda. Totuși nu-l încînta numai prădăciunea. Oamenii erau pretutindeni alții și, după desfătările din scurtele sale răgazuri, lui Iahuben îi plăcea să se amestece în mulțime, să învețe cât de cât graiul localnic și să asculte poveștile străine, să întrebe despre obiceiuri și datini. Totdeauna pleca din ținuturile jefuite cu părerea de rău de a fi aflat prea puțin. Dar meseria sa era să ucidă și să apere, iar datoria lui față de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
robi îndată după ce au venit pe lume. - Tu când ai ajuns în robie? - Mai târziu. M-au crescut niște străini. Au fost pentru mine mamă și tată. Tot negri. M-au învățat să trag cu arcul. După aceea am învățat graiul tobelor și câteva graiuri ale neamurilor vecine. Tăcu. Iahuben tocmai acum era mai nerăbdător. Zise aprins: - Povestește mai departe. Spune-mi tot ce a urmat. - Nimic deosebit. Am fost sfetnicul căpeteniei satului. Apoi am ajuns rob în Ta Kemet. De
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
venit pe lume. - Tu când ai ajuns în robie? - Mai târziu. M-au crescut niște străini. Au fost pentru mine mamă și tată. Tot negri. M-au învățat să trag cu arcul. După aceea am învățat graiul tobelor și câteva graiuri ale neamurilor vecine. Tăcu. Iahuben tocmai acum era mai nerăbdător. Zise aprins: - Povestește mai departe. Spune-mi tot ce a urmat. - Nimic deosebit. Am fost sfetnicul căpeteniei satului. Apoi am ajuns rob în Ta Kemet. De acolo, în Atlantida. - Așa
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și luați sub pază. Străinii aceștia nu-și ucideau prinșii: îi făceau robi. Auta se uită la ei lung și ascultă ce spuneau. Le recunoscu neamul. Văzu pe unul pe care-l bănui a fi căpetenie și îl întrebă în grai daza: - E departe satul vostru? Oamenii străini îl priviră mirați. Acest om era negru, dar se vedea bine că dintr-alt neam decât ei. Și totuși știa să vorbească la fel ca ei, fără deosebire. Asta îi făcu mai bănuitori
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că voi veți deprinde repede meșteșugul clădirii caselor de care au ei nevoie... - Și ce vrei de la noi, ce urmărești să afli când ne spui despre casele lor? spuse Mai-Baka mâhnit. - Eu am fost adus aici fiindcă știu să vorbesc graiul vostru și fiindcă sunt robul care... - Cum, tu ești rob? îl întrerupse Mai-Baka surprins. Sau minți? - Nu mint. Uitați-vă la robii lor care duc poveri. Și uitați-vă la stăpâni și la soldați. Vedeți vreun om negru printre stăpâni
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Din cort, venise după el și Iahuben. Iar înăuntrul țarcului, câțiva oameni umblau printre trupurile adormite, vorbind în șoaptă. Iahuben, plictisindu-l steaua, se uită prin gard și-l zări pe bătrânul Agbongbotile. Începuse să se descurce câte puțin în graiul băștinaș, iar vederea bătrânului rob negru îi făcu plăcere: avea cu cine schimba o vorbă atâta timp cât Auta se îndeletnicea cu steaua aceea a lui. Îi făcu semn și-l strigă pe Agbongbotile și acesta se apropie de gard. Dar ochii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu-l auzi. Spuse altceva: - Iahuben, ia uită-te mai bine: nu ți se pare că azi steaua e mai sus decât în celelalte nopți? Abia acum îl zări pe Agbongbotile și-și dădu seama că vorbise cu Iahuben în graiul daza, fără să se gândească de ce. Se întoarse spre bătrîn: - M-ai văzut? Credeam că dormi... Spune-mi, Agbongbotile, voi când ați băgat de seamă steaua asta pe cer? Bătrânul își lăsă ochii în jos. Era și mai îngrijorat, de când
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Și Tefnaht învîrti stilul în mâna plină de inele, uitîndu-se cu plăcere la apele sau flăcările revărsate de oricalcul încrustat. Glasurile din țarc ajungeau până la el nelămurite. Nu mai privi într-acolo, știind că tot nu va putea desluși nici graiul necunoscut al sclavilor, nici fața fecioarei pe care soldații o aduceau acum iubitului ei. CAPITOLUL VII Sclavii erau aleși. Rămâneau numai cei neputincioși, puțini, și viața lor fusese cruțată. În jurul câtorva scribi stăteau adunate mulțimi de robi, așteptând fiecare să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pământul. Pe toți oamenii i-a cuprins bucuria. Toate spinările se zguduie întruna de râs Și toți dinții mestecă hrana. Iahuben asculta vrăjit aceste cântece. Dintr-unul i-a rămas un crâmpei în minte și acum îl mormăia singur, în graiul din Ta Kemet, așa cum era făcut cântecul. Graiul din Ta Kemet nu era mult deosebit de cel atlant, totuși în cântec Iahuben nu-l înțelegea tot dintr-o dată. Într-o zi, spre luarea aminte și spre marea mirare a lui Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Toate spinările se zguduie întruna de râs Și toți dinții mestecă hrana. Iahuben asculta vrăjit aceste cântece. Dintr-unul i-a rămas un crâmpei în minte și acum îl mormăia singur, în graiul din Ta Kemet, așa cum era făcut cântecul. Graiul din Ta Kemet nu era mult deosebit de cel atlant, totuși în cântec Iahuben nu-l înțelegea tot dintr-o dată. Într-o zi, spre luarea aminte și spre marea mirare a lui Auta, dând putere glasului său răgușit de plăcerile vinului
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
toate urechile aud... Se opri nehotărât. Tefnaht rîse: - Am spus aproape același lucru. Nici tu, nici chiar noi nu cunoaștem decât limba acelor pietre pe care oamenii au scris în limba omenească. - Aș vrea să spun, stăpâne, că bunăoară auzim graiul aramei. Știm unde să căutăm arama și cum s-o topim. Știm și la ce folosește... - Dar ce e arama, știi? îl întrerupse preotul. Spune-mi din ce-i alcătuită? Auta îl privi rușinat. Tefnaht urmă: - Iar pietrele care te-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
verzi, cum și tufe foarte înalte de iarbă-neagră înflorind trandafiriu. În aceste ținuturi muntoase și împădurite locuiau neamuri de oameni înalți ca toți atlanții, însă cu pielea mai mult brună decât roșiatică și cu părul uneori aproape galben; vorbeau alt grai decât atlanții, totuși orice atlant putea să se înțeleagă destul de lesne cu ei pentru că nu puține cuvinte erau aceleași, chiar dacă se rosteau altfel. Acești oameni creșteau cele mai bune vite din toată Atlantida și își munceau pământul cu îndemînare. Alcătuiau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
obișnuia pe pământ atrăgeau luarea aminte a trecătorilor, deși nu înspăimîntau pe nimeni. În țara aceasta și înainte străbătută de drumurile lumii, după pieirea Atlantidei începuse să bată inima întregului pământ. Astfel că amestecul cel mai pestriț de veșminte și graiuri străine nu mai izbutea să uimească pe nimeni. Când intrară în orașul Behdet, era încă dimineață. Străinul din planeta depărtată se uita cu mirare la bordeiele de pământ, fără ferestre, numai cu câte o gaură pătrată în loc de ușă și cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ca un câine credincios. Numai uneori se uita pe furiș la frumoasa Nefert, dar nu îndrăznea să întrebe nimic. Trecură pe lângă o cârciumă, de unde răzbăteau strigăte amestecate. - Aș spune zeilor prin câte am trecut... Dar zeii știu! zise Mai-Baka în graiul lui de-acasă. - Nu știm nimic, Mai-Baka. Să ne spui tot! făcu Auta uitîndu-se împrejur. Dar să vorbești în limba atlantă, ca să înțeleagă toți. - Stăpânii de-aici au spus că limba lor este limba oamenilor rome și că nu se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în cer și am zărit astfel un om pe o scândură, lângă noi. l-am întins o vâslă și l-am tras pe corabie. Era negru, dar nu din neamul nostru. Nu știu de unde era: ne-am înțeles numai în graiul atlanților. Mi-a vorbit de tine, zeule Auta; era bucuros că te-a văzut cu ceilalți zei în Piscul Sfânt lângă un turn de argint. - Nu era Mpunzi? întrebă Auta. - Nu! Mpunzi cred că a pierit. Au fost împreună pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înțelepți și foarte vechi în înțelepciune, de aceea fac minuni. Dar nici ei nu știu tot. Mai-Baka tăcu, înciudat pe sine de îndrăzneala ce și-o luase. Când crezu că nu-i ascultă nimeni, îi șopti liniștitei sale Ntombi, în graiul lor daza: - Nu trebuia să-l întreb pe zeu atâtea. S-a supărat acum. Am fost nătărău: cum credeam eu că zeii or să-mi dezvăluie mie tainele lor?! - Noroc că sunt zei buni, îi răspunse tot în șoaptă Ntombi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]