KorAP: Find »[drukola/base=iranian & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...124 125 126 ...128 >

3,191 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

cea mai populară din Întreaga literatură zoroastriană, tradusă În diferite limbi orientale, În persană, sanscrită și gujarati și, de ceva timp, chiar În limbi europene. Bundahișn (MacKenzie, 1989a) tratează, În treizeci de capitole, În două redactări (Marele Bundahișn sau Bundahișn-ul Iranian, versiune prescurtată provenită dintr-o tradiție manuscrisă diferită), despre cosmogonie, despre legendele umanității, Înfățișarea pământului, horoscopul lumii, topografia terestră, alternarea anotimpurilor, despre calendar, natura umană, soarta sufletului și istoria universală, Împărțită, ca istorie sacră, În douăsprezece milenii, ce corespund semnelor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sinteză a istoriei universale, avându-l pe Zoroastruxe "Zoroastru" În centru; cărțile a VIII-a și a IX-a sunt expuneri ale conținutului Avestei sasanide, În funcție de diferitele nask pe care le conține. Ard³ Wșr³z n³mag a fost numită „Divina Comedie iraniană” (cf. Vahman, 1986). Chiar dacă influența directă asupra operei dantești se poate exclude, este posibil totuși ca această lucrare să fi influențat tradițiile islamice ale mi’r³j-ului sau ale ascensiunii lui Mu¡ammad, deci și ale Cărții Scării (cf. Cerulli, 1949

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
literatura apocaliptică zoroastriană (Boyce, 1968a, p. 48; cf., infra). O escatologie apocaliptică, cu viziuni și revelații ale evenimentelor viitoare și finale, este un subiect care, În zoroastrism, a furnizat material pentru un gen literar cu rădăcini de netăgăduit În tradiția iraniană, de la G³th³ la Yașt 19 (cf. infra, subcapitolul 2.4), deși influențat de apocalipsa iudaică și creștină (Duchesne-Gillemin, 1982). Pe lângă mărturii Împrăștiate În literatura pahlavi, există două opere citate mai sus, care aparțin acestui gen: Ay³dg³r ș J³ms³pșg, păstrată doar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de la Pahlavi University: The Pahlavi Codices and Iranian Researchers. Cele cincizeci și șapte de volume publicate includ, printre altele, reproduceri ale Codices Avestici et Pahlavici ale Universității din Copenhaga, principala serie precedentă. 3. Alte izvoaretc "3. Alte izvoare" Între izvoarele iraniene, foarte importante sunt cele epigrafice, care, spre deosebire de cele literare, au avantajul de a nu prezenta probleme de cronologie (care există totuși pentru citirea sigiliilor, a cameelor, bulelor etc. din epoca sasanidă, lucru mai puțin important dacă nu chiar nesemnificativ, pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fost dedicat nici un studiu complex, organic și sistematic, deși nu lipsesc unele studii valoroase pe teme și motive specifice (Calmeyer, 1973 sqq., Farkas, 1974; Bivar, 1975; Root, 1979; cf. Duchesne-Guillemin, 1974a). În unele cazuri, nu mai puțin importante decât izvoarele iraniene despre religia perșilor și a magilor, sunt izvoarele clasice, mai ales cele grecești. Herodot, Xenofon, Ctesias, Strabon, Plutarh, Damaschin (pentru mărturia lui Eudemos din Rodos despre doctrinele magilor) sunt, În diferite grade, de mare importanță pentru studiul religiei persane și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Daniel. Mărturiile ebraice dau informații semnificative despre relațiile bune care au existat Între poporul lui Israel și noii stăpânitori ai imperiului multinațional al Ahemenizilor, de la Cirus cel Mare la Darius I și, mai ales, despre influența exercitată de concepțiile religioase iraniene asupra iudaismului de după exil, mai ales În ceea ce privește angelologia, escatologia și tendințele dualiste (Bousset, 1926). Între izvoarele non-iraniene au o importanță deosebită, mai mult pentru profilul istoric decât pentru cel doctrinar, din cauza caracterului lor polemic și tendențios, izvoarele creștine, siriace (fapte

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
religios asemănător, sub multe aspecte, celui din India vedică, marcat de politeism și de un ritualism exagerat. În această direcție, zoroastrismul - cea mai veche religie fondată și care mai există Încă - reflectă exemplar poziția istorică, dar și geografică, a civilizației iraniene antice Între Orient și Occident: Între politeismul magico-religios ale regiunilor antice indo-ariene și lumea semită din Orientul Apropiat, leagăn al unor monoteisme variate. Această poziție intermediară Între est și vest, tipică pentru Întreaga civilizație iraniană (Bausani, 1971a), se reflectă În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
dar și geografică, a civilizației iraniene antice Între Orient și Occident: Între politeismul magico-religios ale regiunilor antice indo-ariene și lumea semită din Orientul Apropiat, leagăn al unor monoteisme variate. Această poziție intermediară Între est și vest, tipică pentru Întreaga civilizație iraniană (Bausani, 1971a), se reflectă În „amestecul religios” al zoroastrismului ulterior profetului, În cadrul căruia vechiul politeism de tip indo-iranian reapare sub o Înfățișare nouă Împreună cu ritualismul antic (cultul haomei, jertfa animală etc.). De asemenea, specifică zoroastrismului este și credința Într-o

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
este fundamentală, mai mult decât În alte cazuri, o perspectivă istorică. Aceasta se impune firesc din cauza caracterului extrem de problematic, fragmentar, eterogen și variat cronologic al izvoarelor. Religia zoroastriană, reprezentată astăzi În Avesta, literatura de limbă pahlavi și În ale mărturii iraniene sau non-iraniene, antice sau moderne, este un Întreg compozit de doctrine și practici, rod al unor variate amestecuri, sinteze și codificări, survenite În epoci diferite și provocate de diferiți stimuli și condiționări istorice și culturale, iar uneori chiar politice și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
consubstanțialității acestuia cu Spiritul Bun. Fiecare Ameșa Spentaxe "Ameșa Spenta" are un rival specific În persoana unui arhidemon, la fel cum, În general, la yazataxe "yazata" se opun da¶va și druj. În da¶va și yazata supraviețuiesc divinități antice iraniene sau indo-iraniene, condamnate sau absorbite În sinteza sacerdotală alcătuită de succesorii profetului. În general se consideră, pe bună dreptate, că soarta divinităților antice din păgânismul prezoroastrian a fost determinată de gradul lor mai mare sau mai mic de moralitate, mai

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pentru natura sa de divinitate regală (Gnoli, 1971, pp. 244 sqq.; 1980, p. 216) -, acestea nu se sustrag unor procese sincretice, determinate de contactul cu credințele mesopotamiene și din Orientul Apropiat, procese care le asigură faima În afara și În interiorul lumii iraniene sau iranizate. Cultul lor este puternic atestat În epoca partă și În cea sasanidă, În Mesopotamia, Asia Mică și Armenia (Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 232 sq., 282, 292, 298 sq.; Widengren, 1968, pp. 204, 206 sq., 214 sq., 292). În cazul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și ale magilor precum și regulile respectate cu scrupulozitate pentru a evita contaminarea elementelor naturale. Diversitatea comportamentelor persanilor În comparație cu obiceiurile grecești era consemnată scrupulos și explicit și, de multe ori, lămurită, chiar prin recurgerea la doctrinele specifice, Înrădăcinate În tradiția religioasă iraniană, cu puternicul ei ritualism și cu preocuparea constantă de a nu vătăma ordinea cosmică și ființele: lucruri, animale, oameni. Acestea sunt rodul puterii creatoare divine și replici - se poate spune așa - pe pământ ale modelelor spirituale și cerești. Cosmosul, În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
acestora s-a redus la două figuri: z½t (În avestică, zoatar) și r³spșg, personalul destinat serviciului divin principal din religia zoroastriană. 3. DEZVOLTAREA ISTORICĂTC "3. DEZVOLTAREA ISTORICĂ" 1. Perspectiva istoricătc "1. Perspectiva istorică" Schimbările sociale, culturale și politice din lumea iraniană și iranizată În cele aproape trei milenii de istorie au fost imense, așa cum variate și uneori dramatice au fost perioadele de criză care au caracterizat evoluția, niciodată liniară, a acestei zone. Dacă, În mare, recunoaștem În iranism continuitatea evidentă a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Întâlnit În Mesopotamia și Siria-Palestina atât cu religiozitatea astrală babiloniană, cât și cu iudaismul. Căderea imperiului ahemenid deschide Iranul În fața penetrării grecești și elenistice, astfel Încât s-a putut vorbi despre un „iranism elenizat” (Colpe, 1983, p. 826). Recuperarea autonomiei politice iraniene odată cu dinastia partă a arsacizilor (secolele III Î.Hr.-III d.Hr.) a dat o nouă vigoare iranismului și, parțial, zoroastrismului, mai ales În epoca acutizării conflictului cu Imperiul Roman (Wolski, 1993, pp. 197 sq.). Societatea iraniană trăiește În această

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Recuperarea autonomiei politice iraniene odată cu dinastia partă a arsacizilor (secolele III Î.Hr.-III d.Hr.) a dat o nouă vigoare iranismului și, parțial, zoroastrismului, mai ales În epoca acutizării conflictului cu Imperiul Roman (Wolski, 1993, pp. 197 sq.). Societatea iraniană trăiește În această perioadă o nouă etapă a istoriei sale, marcată de o puternică fragmentare politică și culturală, favorizată de orânduirea de tip feudal al noului stat, pe care sasanizii Îl transformă Într-o mare monarhie națională. În timpul sasanizilor (secolele

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
formarea căruia au existat doi factori iraniano-occidentali hotărâtori: clerul med al magilor și curtea persană a ahemenizilor cu orientările sale ideologice și politico-religioase. În prima perioadă a formării acestui „amestec religios” prinde contur tendința spre „arianizare” a tradiției zoroastriene. Populațiile iraniene care se autonumeau „ariene” (În avestică, airya; În persana veche, arya; În limba pahlavi, ¶r) s-au impus ca depozitare ale Învățăturii profetului, atât În Iranul oriental - În Margiana (oaza din Merv), Bactriana (Balkh și ținutul de la nord de Hindukuș

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
izvoarele clasice permite reconstruirea destul de clară a unei dezvoltări aparte a istoriei religioase a Iranului ahemenid sub domnia lui Artaxerxes II (404-359 Î.Hr.). În inscripțiile acestui suveran apar, Într-adevăr, alături de Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>", alte două divinități iraniene, Mithraxe "Mithra" și An³hit³xe "Ana>hita>". Dacă acestei date, semnificative prin ea Însăși, i se adaugă și informația lui Herodot despre influențele asiriene și arabe care trebuie să-i fi determinat pe persani să o venereze pe Afroditaxe "Afrodita" Urania

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
scurt, nici ușor, după cum a demonstrat clar M. Boyce (1975c; cf. Gnoli, 1985, p. 70). Faptul că ahemenizii, cel puțin de la Darius I Încolo, au fost zoroastrieni este foarte verosimil și pare să fie confirmat de informații atestate În izvoarele iraniene, cum ar fi terminologia religioasă din inscripțiile lui Darius și Xerxes (Gnoli, 1989a, pp. 88 sqq.), sau grecești, cum ar fi Alcibiade (cf. Bidez și Cumont, 1938, II, p. 22), atunci când se vorbește despre educația primită de tinerii principi persani

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
concepție despre regalitate care nu se mai bazează doar pe harul tradițional al khvarenah, ci și pe ideea unui suveran ales de zeul suprem ca Îndrumător al tuturor popoarelor de pe pământ. În această concepție s-au Îmbinat elemente proprii tradiției iraniene și religiei zoroastriene, precum și elemente caracteristice monarhiilor unor mari state sedentare ca Asiria și Babilon (Gnoli, 1974). Întâlnirea cu civilizațiile din Orientul Apropiat și, În special, cu Babilonul a fost o etapă hotărâtoare În evoluția culturii și religiei Iranului antic

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
deosebită În religia astrală a Mesopotamiei mileniului I Î.Hr. Cu siguranță, acestea au stat la originea zurvanismului ca tendință și, În final, erezie a zoroastrismului (cf. „Religiile Iranului antic și Zoroastru”, subcapitolul 1.2) - o evoluție aparte a dualismului iranian, care după ce a realizat o opoziție simetrică Între Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>" și Angra Mainyuxe "Angra Mainyu" (Øromasd¶s vs Areimaniosxe "Areimanios"; Gershevitch, 1964, pp. 29 sqq.; Gnoli, 1984b) a sfârșit prin a pune deasupra celor doi principi antitetici

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Zama>n"), modificând un punct esențial din dualismul originar din G³th³ (cf. „Religiile Iranului antic și Zoroastru”, subcapitolul 2.6). Se mai pot spune și altele despre pătrunderea În Iran a astrologiei mesopotamiene - iar apoi a celei grecești - care, prin intermediul iranienilor, a ajuns În India, Încă din timpul ahemenizilor (Panaino, 1992b). Aceasta a fost abia mai târziu integrată În zoroastrism, după cum se observă din poziția doctrinară a acestuia reflectată În textele de limbă pahlavi (cf. MacKenzie, 1964, Henning, 1942b), Însă difuzarea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
India, Încă din timpul ahemenizilor (Panaino, 1992b). Aceasta a fost abia mai târziu integrată În zoroastrism, după cum se observă din poziția doctrinară a acestuia reflectată În textele de limbă pahlavi (cf. MacKenzie, 1964, Henning, 1942b), Însă difuzarea sa În lumea iraniană este cu siguranță mult mai veche, având În vedere faptul că grecii l-au reprezentat pe Zoroastru ca pe un astrolog sau mag caldeu (cf. mai ales Oracole Caldeene: Bidez și Cumont, 1938, I, pp. 158 sqq.). Astfel, au fost

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
asupra altor tradiții culturale, cum ar fi iudaismul din perioada de după exil, În angelologie, demonologie, dualism și escatologie (cf. Bousset, 1901; 1907; 1926; Reitzenstein, 1921; Reitzenstein și Schaeder, 1926). Alexandru reprezintă ruptura cea mai gravă și mai profundă a tradiției iraniene, mai ales În ceea ce privește religia. Nu fără motiv propaganda sasanidă i-a demonizat imaginea: În Întreaga tradiție zoroastriană, Alexandru este un „blestemat” (În limba pahlavi, gizistag), unealtă a nedreptății, dușman aș credinței adevărate și al clerului magilor. Așadar, percepția zoroastriană a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
clerului magilor. Așadar, percepția zoroastriană a lui Macedon este foarte diferită de cea din Iranul seleucid sau part (cf. Gnoli, 1989a, p. 124 și nota 27; Wolski 1985-1989) sau din perioada islamică profund tributară culturii elenistice (Nöldeke, 1920, § 15). Izvoarele iraniene de interes religios sunt rare Între sfârșitul secolului al IV-lea Î. Hr și Începutul secolului al III-lea d.Hr. Perioada partă, foarte fecundă pentru cultura iraniană și pentru Întâlnirea sa cu alte culturi din vechiul imperiu persan (Widengren

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sau din perioada islamică profund tributară culturii elenistice (Nöldeke, 1920, § 15). Izvoarele iraniene de interes religios sunt rare Între sfârșitul secolului al IV-lea Î. Hr și Începutul secolului al III-lea d.Hr. Perioada partă, foarte fecundă pentru cultura iraniană și pentru Întâlnirea sa cu alte culturi din vechiul imperiu persan (Widengren, 1960), nu are mare relevanță În ceea ce privește izvoarele primare ale zoroastrismului. Acestea se reduc la câteva mărturii arheologice și epigrafice, care dovedesc, În mai multe cazuri, menținerea și continuitatea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]