KorAP: Find »[drukola/base=japonez & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...124 125 126 ...156 >

3,885 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335

din Shanghai. În spatele sergentului stăteau trei paznici, cu baionete la armă, de parcă s-ar fi așteptat ca un pluton de marinari americani să dea buzna din clădire. Sutele de deținuți În zdrențe așteptau răbdători. Pe măsură ce războiul se apropia de sfîrșit japonezii deveniseră agitați și periculoși. Doctore Ransome, ce se va Întîmpla dacă americanii debarcă la Woosung? Acest port la gura rîului Yangtze controla intrarea În Shanghai pe calea apei. Toată lumea din lagăr vorbea despre Woosung. — Probabil că americanii vor debarca tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
osos, uitîndu-se la imaginea lui reflectată În bombeurile pantofilor lui Jim. Încearcă să nu te gîndești la asta. Ai atîtea lucruri care ți se Învălmășesc În minte. S-ar putea ca americanii să nu debarce acolo. Dacă au să debarce, japonezii au să se lupte. — Jim, au să se lupte. După cum ai susținut cu credință, japonezii sînt soldații cei mai curajoși din lume. — Păi... Discuțiile despre curaj Îl puneau În Încurcătură pe Jim. Războiul n-avea nici o legătură cu vitejia. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
gîndești la asta. Ai atîtea lucruri care ți se Învălmășesc În minte. S-ar putea ca americanii să nu debarce acolo. Dacă au să debarce, japonezii au să se lupte. — Jim, au să se lupte. După cum ai susținut cu credință, japonezii sînt soldații cei mai curajoși din lume. — Păi... Discuțiile despre curaj Îl puneau În Încurcătură pe Jim. Războiul n-avea nici o legătură cu vitejia. Cu doi ani mai Înainte, cînd era mai mic, i se păruse important să evalueze care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
n-avea nici o legătură cu vitejia. Cu doi ani mai Înainte, cînd era mai mic, i se păruse important să evalueze care erau soldații cei mai viteji, ca parte a Încercării de a Înțelege perturbările din viața sa. Bineînțeles că japonezii erau În frunte, chinezii la coadă, iar englezii oscilau pe la mijloc. Dar Jim se gîndi la avioanele americane care măturaseră cerul. Oricît de viteji ar fi, japonezii nu puteau face nimic ca să oprească aceste mașini frumoase și neobosite. — Japonezii sînt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
ca parte a Încercării de a Înțelege perturbările din viața sa. Bineînțeles că japonezii erau În frunte, chinezii la coadă, iar englezii oscilau pe la mijloc. Dar Jim se gîndi la avioanele americane care măturaseră cerul. Oricît de viteji ar fi, japonezii nu puteau face nimic ca să oprească aceste mașini frumoase și neobosite. — Japonezii sînt viteji, conchise Jim. Dar acum vitejia nu mai contează. — Nu sînt chiar atît de sigur. Tu ești viteaz, Jim? Nu... bineînțeles că nu. Dar aș putea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
că japonezii erau În frunte, chinezii la coadă, iar englezii oscilau pe la mijloc. Dar Jim se gîndi la avioanele americane care măturaseră cerul. Oricît de viteji ar fi, japonezii nu puteau face nimic ca să oprească aceste mașini frumoase și neobosite. — Japonezii sînt viteji, conchise Jim. Dar acum vitejia nu mai contează. — Nu sînt chiar atît de sigur. Tu ești viteaz, Jim? Nu... bineînțeles că nu. Dar aș putea să fiu, afirmă Jim. Eu cred că ești. Deși neintenționată, replica doctorului Ransome

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
veste bună. Pentru Jim Însemna o curea veche sau o pereche de bretele, un stilou, iar odată, În mod miraculos, un ceas de mînă pe care Îl purtase trei zile, Înainte de a i-l preda, cu toate celelalte, lui Basie. Japonezii confiscaseră toate ceasurile de mînă și deșteptătoarele - după cum spunea doctorul Ransome, voiau ca prizonierii lor să nu aibă noțiunea timpului. În cele trei zile, Jim măsurase timpul necesar pentru toate treburile. Majoritatea pacienților sufereau de malarie, dizenterie și infecții la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
fure de la morți. Singurii pacienți Îndeajuns de nesăbuiți ca să vină la spital erau cei fără rude sau prieteni care să fie dispuși să-i Îngrijească În barăci sau În dormitoare. În afară de faptul că nu avea medicamente - neînsemnata cantitate alocată de japonezi fusese folosită În primul an - spitalul rareori vindeca pe cineva. Japonezii, presupunînd În mod corect că aceia care intrau În spital aveau să moară curînd, le Înjumătățeau imediat rația de alimente. Chiar și așa, se gîndi Jim, putea trece destul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
spital erau cei fără rude sau prieteni care să fie dispuși să-i Îngrijească În barăci sau În dormitoare. În afară de faptul că nu avea medicamente - neînsemnata cantitate alocată de japonezi fusese folosită În primul an - spitalul rareori vindeca pe cineva. Japonezii, presupunînd În mod corect că aceia care intrau În spital aveau să moară curînd, le Înjumătățeau imediat rația de alimente. Chiar și așa, se gîndi Jim, putea trece destul timp Înainte ca doctorul Ransome și doctorul Bowen să-i declare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
uită În jos la bărbații aflați pe moarte, pentru care nu arătase niciodată nici cel mai mic interes, iar Jim avu brusc ideea revelatoare că doctorul Ransome acundea un pilot american rănit. Voia să-l atingă pe pilot Înainte ca japonezii să-l omoare, să-i pipăie casca și costumul de zbor, să-și treacă degetele prin praful și uleiul de pe ochelarii lui. — Jim...! Nu te mai gîndi...! Doamna Philips, una dintre văduvele misionare, Îl prinse cînd se aplecă Înainte, aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
lîngă văduvele misionare, sub ochii santinelelor. Doctorul Ransome și doctorul Bowen plecaseră cu sergentul Nagata la biroul comandantului, poate ca să fie interogați. Paznicii se Învîrteau prin lagărul tăcut cu cataloagele lor, făcînd apeluri repetate. Războiul era pe sfîrșite și totuși japonezii erau obsedați să știe exact cîți deținuți aveau. Jim Închise ochii ca să-și limpezească gîndurile, dar santinela lătră la el, suspectîndu-l că era gata să joace vreun joc anume pe care sergentul Nagata nu l-ar aproba. Amintirea raidului aerian

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
Grădina cimitirului CÎnd se termină apelul, Jim se odihni pe treptele spitalului. Doctorul Ransome și doctorul Bowen se Întoarseră din biroul comandantului și imediat se Închiseseră În dispensar cu cele patru văduve misionare. Doctorul Ransome părea la fel de nervos ca și japonezii. Vechea cicatrice de sub ochiul lui era roșie-sîngerie. Oare sergentul Nagata Îl lovise pentru că protestase Împotriva unei noi reduceri a rației de alimente? Cu mîinile În buzunare, Jim țopăi pe aleea cu zgură din spatele spitalului. Trecu În revistă straturile de roșii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
chiar și după terminarea războiului. Împinse fantezia aceasta rustică Într-un ungher al minții și ascultă zumzetul avioanelor de luptă Zero, Încălzindu-și motoarele la capătul pistei. Un singur avion kamikaze avea să decoleze, asta era tot ce puteau face japonezii drept răspuns la raidul aerian american. TÎnărul pilot, puțin mai În vîrstă decît Jim, purta eșarfele de ceremonie, dar garda de onoare era formată doar dintr-un caporal și un soldat tînăr. Amîndoi plecară, Înainte ca pilotul să se fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
urmări avionul ridicîndu-se nesigur de pe pistă. Ajunse deasupra lagărului, cu motorul huruind din cauza greutății bombei, coti spre rîu și se Îndreptă spre Marea Chinei. Jim Își puse palmele streașină deasupra ochilor și urmări avionul pînă dispăru printre nori. Nici unul dintre japonezii de pe aerodromul Lunghua nu aruncase nici măcar o privire spre avion. În hangare, lîngă pagodă, Încă mai ardea focul și din atelierele de reparații ieșeau aburi. Totuși, În cratere apăruseră deja echipele de hamali chinezi, iar negustorii de fier vechi scormoneau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
un copil al războiului. Îmi Închipui că japionezii de la tunuri știu și ei asta. Jim se lăsă gînditor pe spate. — S-ar putea să nu știe. — Ei bine, nu le putem spune - sau putem? Ar fi necinstit față de aviatorii americani. Japonezii Împușcă și-așa prea mulți dintre ei. — Dar Îi Împușcă deasupra aeroportului, explică Jim. Atunci și-au aruncat deja bombele. Dacă vor să-i oprească să mai lovească pista, ar trebui să tragă În ei la mai mult de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
ar trebui să rămînem În lagăr? Lui Jim Îi plăcea să audă asta. Prea mulți dintre prizonieri vorbeau despre plecarea din lagăr fără să aibă vreo idee reală despre ce li se va Întîmpla. — Atîta timp cît stăm În Lunghua, japonezii vor avea grijă de noi. — Nu sînt prea sigur că vor avea. Am devenit o povară pentru ei. Nu ne mai pot hrăni, Jim... Deci aici voise să ajungă doctorul Ransome. Jim simți că Îl cuprinde o oboseală plăcută. Lungile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
apa reziduală, plantase și udase culturile din grădina spitalului, trăsese căruciorul cu roți Împreună cu domnul Maxted făcuseră parte din Încercarea lui de a menține lagărul În funcțiune. Totuși, așa cum știuse tot timpul, aprovizionarea cu alimente depindea de bunul plac al japonezilor. Propriile lui sentimente, hotărîrea de a supraviețui nu contau În final. Activitatea nu Însemna nimic mai mult decît clipirea ochilor belgiencei care păruse să se Întoarcă o clipă din morți. — O să mai fie mîncare, doctore Ransome? Sperăm că o să mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
de a supraviețui nu contau În final. Activitatea nu Însemna nimic mai mult decît clipirea ochilor belgiencei care păruse să se Întoarcă o clipă din morți. — O să mai fie mîncare, doctore Ransome? Sperăm că o să mai căpătăm cîte ceva. Dar japonezii nu se mai pot hrăni nici pe ei Înșiși. Submarinele americane... Jim se uită fix la bombeurile lustruite ale pantofilor lui. Dorea ca mama și tatăl său să-i vadă Înainte de a muri. Se Îmbărbătă, Încercînd să-și adune vechea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
Le puse pe masă lîngă tava cu ceară. — SÎnt din grădina spitalului? — Da. Jim Îl privi În față pe doctor Ransome. De puțină vreme, Începuse să-l vadă cu un ochi mai matur. Lungii ani de detenție, disputele continue cu japonezii Îl făcuseră pe acest medic tînăr să pară de vîrstă mijlocie. Doctorul Ransome era deseori nesigur de el Însuși, la fel cum era de furtul lui Jim. — Trebuie să-i dau cîte ceva lui Basie, de cîte ori Îl văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
În mîna lui Jim. Vreau să le mănînci tu, Jim. Am să-ți dau eu altceva pentru Basie. — Doctore Ransome... Jim căuta o cale ca să-l liniștească. Dacă i-am spune sergentului Nagata despre distanța de o mie de metri... japonezii n-ar mai doborî avioanele, dar s-ar putea să ne dea niște alimente...? Doctorul Ransome zîmbi pentru prima oară. Descuie dulapul de medicamente și scoase dintr-o cutie de metal două prezervative de cauciuc. — Jim, tu ești un pragmatic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
Doi dintre marinarii mai vîrstnici erau chinuiți de malarie, dar nu făceau mare caz de faptul că erau bolnavi. Una peste alta, Jim simțea că americanii erau cea mai bună companie, nu erau atît de ciudați și de provocatori ca japonezii, dar cu mult superiori britanicilor Încruntați și complicați. De ce oare Basie era furios pe el? Jim străbătu coridorul Îngust dintre cearșafurile suspendate. Putea auzi o englezoaică din Baraca 5 plîngîndu-se de soțul ei, și două fete belgiene, care trăiau Împreună cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
genul de informație din care se hrănea imaginația sa, deși știa că Basie Înflorea rapoartele În beneficiul lui. Pe undeva, În lagăr, era ascuns un aparat de radio, care nu fusese descoperit niciodată, nu pentru că era bine ascuns, ci pentru că japonezii erau derutați informațiile false pe care le ofereau deținuții dornici să colaboreze. În ciuda tuturor eforturilor sale, Jim nu fusese În stare să descopere aparatul de radio, care era inactiv perioade Îndelungate. Apoi, Basie Îi furniza buletine de știri proprii care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
puse un braț În jurul umerilor lui Jim. Amîndoi priviră pe fereastră la mulțimea de prizonieri care așteptau camionul cu rația Întîrziată de la Shanghai. — Nu te Îngrijora, Jim, o să fie În curînd suficientă mîncare. Uită toată povestea asta cum discuțiile că japonezii or să ne reducă rațiile. — Ar putea s-o facă, Basie. SÎntem o povară pentru ei. — O povară? Doctorul Ransome te sperie cu toate vorbele astea. Crede-mă, Jim, noi nu sîntem de ajuns ca să-i Încurcăm pe japonezi. VÎrî

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
că japonezii or să ne reducă rațiile. — Ar putea s-o facă, Basie. SÎntem o povară pentru ei. — O povară? Doctorul Ransome te sperie cu toate vorbele astea. Crede-mă, Jim, noi nu sîntem de ajuns ca să-i Încurcăm pe japonezi. VÎrî mîna sub pernă și scoase un cartof, mic. — Mănîncă asta pînă mă gîndesc ce treburi avem de făcut. CÎnd termini o să-ți dau un Reader’s Digest să-l iei cu tine la Blocul G. — Ei, mulțumesc, Basie! Jim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
Jim văzuse un singur Superfortress traversînd orezăriile spre vestul lagărului, doar la vreo cinci sute de metri deasupra solului. Două dintre motoarele lui erau În flăcări, dar vederea acestui uriaș bombardier cu coada Înaltă, curbată Îl convinsese pe Jim că japonezii pierduseră războiul. Văzuse echipaje americane capturate, reținute cîteva ore În casa paznicilor de la Lunghua. Ceea ce Îl impresiona atît de mult era faptul că aceste mașini complexe erau manevrate de bărbați ca Tiptree, Cohen și Dainty. Asta era America. Jim rămase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]